Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câștig neavând,
Și în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând,
Hotărâ să fure ceapă de la un al său vecin,
Ce avea destulă-n casă și nu da la vreun strein.
Dar văzând Nastratin Hogea că el ușa o-ncuia,
Plan făcu pe coș să intre noaptea și ceva să ia.
Deci suindu-se pe casă și privind pe coș în jos,
Se ivi-n el umbra lunii în chip de stâlp luminos,
Și lăsându-se la vale p-acea umbră, amăgit,
Deodată fără de veste se pomeni jos trântit,
Rămâind ca vai de dânsul cu piciorul rupt în loc,
Având mică norocire că n-a fost în vatră foc.
Deșteptându-se vecinul, de bufnirea-i când căzu,
Se sculă totdeodată, nici o clipă nu șezu,
Strigă, cere la nevastă lumânarea-n grab să-i dea,
Mai curând să prindă hoțul, și cine e a-l vedea.
Iar Hogea zise: – Vecine! atât să nu te grăbești,
Că ce am pățit, și mâine tot aicea mă găsești.
Sensul versurilor
Piesa relatează o întâmplare amuzantă cu Nastratin Hogea, care, încercând să fure ceapă, are parte de un accident nefericit. Morala este că lăcomia și acțiunile necinstite pot avea consecințe neașteptate și dureroase.