morminte – Versuri.pro

Cargo - Destin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cine colindă prin noapte, printre morminte și cruci?
Nu știu și nici tu nu știi.
Ea este doamna și coasa trece prin flori și prin rugi.
Nimeni n-o poate opri.
Până la zi mai este..
Doamna trece, lama-i rece ne-mparte
spre departe..
Du-te? În lumea ta neagră!
Nu-i un moment potrivit.
Du-te de unde-ai venit!
Nu ne despărți acum..
Tatăl nostru Care ești în ceruri,
Sfințească-se numele tău,
Vie-mpărăția Ta, facă-se voia Ta,
Precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi, astăzi.
Și ne iartă nouă greșalele..
Ne iartă.. Ne iartă..
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!
NE IARTĂ!!..
Wooooaaaaahhhhh..

Cincinat Pavelescu - Egiptul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Egiptul, țara basmelor albastre,
Enormul ieroglif nedescifrat,
În care numai Nilul e-mpărat
Și magul care vede soarta-n astre.

Pământ ce-a fost un teatru de dezastre,
Mormânt în care doarme îngropat
Trecutul unei lumi ce s-a luptat
Și-a-nvins chiar ale Romei mândre castre.

Imens ocean gălbui, ce-adesea pare,
Deși e doar nisip, mai mult o mare,
Pe care moartea-a-ntins a ei hlamidă.

Și ca să lase urmă triumfală,
Nalță spre cer eterna piramidă,
Far trist pe un ocean de îndoială!

Salvatore Quasimodo - Zi După Zi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zi după zi: cuvinte blestemate și sângele
și aurul. Vă recunosc, semeni ai mei, monștri
ai pământului. Sub mușcătura voastră a căzut
pietatea, și blânda cruce ne-a părăsit.
Iar eu nu mă mai pot întoarce la elizeul meu.
Vom înălța morminte la țărmul mării, pe câmpurile sfârtecate,
dar nici un sarcofag dintre cele care-i arată pe eroi.
Moartea s-a jucat nu o dată cu noi:
se-auzea în aer o batere monotonă de frunze
ca în landă atunci când în vântul sirocco
lișița de baltă suie spre nori.

Pars Atra - Post-Mortem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Noaptea e mai deasă, întunericul crescând
În rest picături. Rezist peste pământ când
Fulgerul dă câte-o secundă de lumină
Tunetul anunță coșmarul ce-o să vină.
Frunze moarte înecate în noroaie și pare
Că vântul o să doboare plăcile funerare.
Cărări desfundate, erodate de șuvoaie
Oseminte deshumate… de către ploaie
Coroanele de flori răscolite de vânt,
Foșnesc lângă lumânări topite demult,
Flori de mucegai pe crucile de piatră
Miros de putrefacție și-o senzație ciudată
Ma cuprinde când aud urlete de câini turbați
De pretutindeni.
Și la lumina Lunii vad pe gât un genotaf,
Câte-un epitaf celebru
Ma aud fredonând în gând marșul funebru…
Umbra morții se simte, printre morminte
Țipete razbat dintre suflete de cripte
Sufletul mi se ridica precum un nor de abur
Larvele și viermii îmi devorează cadavrul..
Refren: [x2].
Cadavrul mi-a rămas îngropat în pământ
Nu știu cum se face, da’ ma ridic din mormânt
E ora 12 noaptea și plouă mărunt
Printre alte umbre ma vad levitând..
Nu știu cum de e posibil da’ ma-ntorc de la groapa
Levitând pe străzile inundate de apă
Aud șuierând vântul isteric
Siluete de fum se expun din întuneric
Miroase a ploaie, copacii își îndoaie crengile
Eu vad umbrele din ce în ce mai agitate și umblă toate,
Neputând să-și găsească liniștea nici măcar de dincolo de moarte.
Și constat că ele nu dorm, n-au somn în nicio noapte
Și ma sperie gândul că aș putea fii ca ele
Ca vor deveni aievea coșmarurile mele..
Se pare că asta o să devina rutina
Niciodată n-o s-am parte.. de odihnă.
Destinul mi-e potrivnic și nu-nțeleg cum
Pot să fac să-l opresc, să ma-ntorc din drum.
Refren: [x2].
Cadavrul mi-a rămas îngropat în pământ
Nu știu cum se face, da’ ma ridic din mormânt
E ora 12 noaptea și plouă mărunt
Printre alte umbre ma vad levitând..

Matsuo Basho - Întreaga Familie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Întreaga familie / Toți cu păr alb și bastoane / Vizitarea mormintelor →

Christian W Schenk - Mormintele Vorbesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mormintele vorbesc alene
Printr-un suspin de crizanteme
Cu veșnicia-n care toate
Cuprinse-s în singurătate.
Cei morți vorbesc acelor care
Umblând pioși pe o cărare
Își amintesc cu drag de-acei
Plecați în pace dintre ei.
„- Noi am trecut peste nevoi,
Ce suntem noi veți fi și voi,
Dar nu se trece orișicum;
Doar de-ai fost om vei știi și cum!”

Radu Gyr - Imn Morților

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntruna an de an,
noi v-auzim curgând sub glie
ca un șuvoi subpământean.

Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul până-n temelii,
că țara arde de morminte
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
v-o regăsim mereu în noi.

De vi s-au smuls și flori, și cruce,
și dacă locul nu vi-l știm,
tot gândul nostru-n veac v-aduce
îngenunchieri de heruvim.

Morți sfinți în temniți și prigoane,
morți sfinți în lupte și furtuni,
noi ne-am făcut din voi icoane
și vă purtăm pe frunți cununi.

Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâți eroi.
Nu, neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi.

Radu Gyr - Zarca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Putrezim de doi ani
în găuri de șobolani, de guzgani.
Nici țânci, nici neveste, nici mume
n-au fost niciodată pe lume.
Poate nici n-am fost mai-nainte
decât tot strigoi, tot morminte,
căci până la noi nu răzbat
nici vremea târâtă pe coate;
nici geamătul n-are putere
să bea din noi sânge și fiere.
Vântul nu ne mai miroase
pielea-mpuțită pe oase
și șoaptele subpământene
duhnind a cangrene.
Ploșnița noaptea nu ne mai suge,
libarca fuge.
Până și muștele albastre
au fugit de cadavrele noastre.
Singur în prag – temnicerul
Cu rânjet ca fierul,
cu ocara în ușă
ca o țepușă,
cu o grozavă sudalmă,
peste ochi ca o palmă.
Toate ni-s aburi și ceață –
și umblet, și umeri, și obraz
s-au tras ca un fum, ca un gaz.
Ne-au mai rămas doar guri uriașe
să-nghită păduri și orașe.
Putrezim de doi ani
în găuri de șobolani, de guzgani.

Rainer Maria Rilke - Morminte de Hetaire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ele-s întinse-n părul lor cel lung,
cu fețe brune, trase-adânc în sine.
Cu ochii-nchiși ca de prea multă zare.
Hârci, guri și flori. Și dinții netezi,
– piese-ntr-un joc de șah în miniatură,
din fildeș, rânduite în șirag.
Și flori, galbene perle, oase zvelte,
mâini și cămăși și pânză veștejită
pe prăbușita inimă. Dar jos,
acolo sub inele, talismane
pietre-azurii (în dar de la drăguți)
încă stă sexul – criptă liniștită,
până sub boltă plină de petale.
Și iarăși perle, galben risipite –
cupe de-argilă arsă care-au fost
cu chipul lor ornate, cioburi verzi
de șipuri de pomezi cu iz de flori,
și zei micuți: domestice altare,
cer de hetaire cu extatici zei.
Și brâie rupte, scarabei turtiți,
făpturi micuțe cu gigantic s**,
gură ce râde, dansatori și-atleți,
și fibule de aur ca mici arcuri
pentru vânat și păsări amulete,
și ace lungi și vaze delicate
și-un ciob rotund pe-al cărui roșu fund,
ca o inscripție neagră peste-o poartă:
ai celor patru cai picioare iuți.
Și iarăși flori și perle deșirate,
ale micuței lire șolduri clare,
și printre văluri care cad ca ceața,
un fluture, al gleznei, ca iscat
din crisalida încălțării sale.
Și astfel stau întinse printre lucruri,
lucruri de preț și pietre, jucărioare,
nimicuri sparte (câte zac în ele),
și-amurgesc ca fundul unui fluviu.
Vaduri de fluvii-au fost,
unde în valuri iuți se aruncară
atâtea trupuri de adolescenți
(ce se grăbeau spre viața lor de mâine)
și-unde torente bărbătești vuiră.
Și câteodată coborau din munții
copilăriei, cu sfieli, băieții,
și se jucau cu lucruri din străfund,
până-i prindea torentul în cădere:
Atunci lărgimea-acestui larg făgaș
o împlineau cu apă clar întinsă
și-n locurile-adânci se-nvolburau;
și prima dată oglindeau și țărmuri
și-ndepărtate strigăte de păsări,
când peste-o țară blândă, nopți cu stele
creșteau în ceruri, nicăieri închise.

Grigore Alexandrescu - Mormintele la Drăgășani

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mormintele. La Drăgășani.
Când vizitam odată locașurile sfinte,
Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat,
Eu mă oprii pe valea bogată în morminte,
Unde-atâți războinici ai Greciei slăvite
Strigarea libertății întâi au înălțat.
Ziua de mult trecuse: natura obosită…
Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt;
Nimic viu: eram singur în lumea adormită,
Și stelele deasupra pe lunca părăsită
Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt.
Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri
Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat,
Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri,
Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri,
Când din robie scapă un neam împovărat.
Și ochii-mi s-atintiră pe semnul mântuinței
Ce singur se înalță în locul de suspin,
Protector al durerii, nădejde-a suferinței,
Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței,
Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin.
Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește,
La Grecia modernă ce ei au sprijinit;
Căci jertfa pentru nații la cer se primește,
Căci sângele de martiri e planta ce rodește
Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit.
Precum cei dintâi preoți ce crucea o purtară,
Din peșteri, din pustiuri, săraci, disprețuiți,
În circ, amfiteatre, puterea înfruntară,
Pe purpura română credința așezară,
Și-nvinsera pe idoli în Capitol slăviți.
Așa sângele-acelor ce-aicea se jertfiră
Născu pe-ai libertății vestiți răzbunători;
Parnasul și Olimpul cu fală se priviră
Când flotele barbare zdrobite le zăriră,
Și flacăra din ele suindu-se la nori.
Sunt vrednici de vechimea din veacuri fabuloase,
Sunt mari cum fu robia sub limpedele-i cer,
Și lupta și izbânda a Greciei frumoase,
Iar Botari, Miauli, colosuri fioroase,
Se par ca demizeii eroi ai lui Omer.
A! dac-a ta viață de lume admirată,
Când nației gemânde venisesi ajutor,
De asprele ursite nu ar fi fost curmată,
De-ai fi văzut tu ziua în ceruri însemnată,
Arold al deznădejdii sălbatic călător.
O nouă epopee, poemă strălucită,
Crestina Iliada pământu-ar fi-ncântat.
Ca trâmbița-nvierii de suflet presimțită,
A veacurilor stinse cenușa-ar fi mișcat.
………..
Pământul țării noastre e azi adăpostire
L-a grecilor țărâna; iar agonia lor
Cu jale a văzut-o a Oltului ostire,
Și semne de frăție, dovadă de iubire
Le-a dat ea îndestula în ziua de omor.
Căci nu gândiți, o umbre de lume depărtate,
Ca locul morții voastre e luptelor străin;
Oștirile creștine de cruce însuflețite,
Adesea se văzură aici împreunate
Sub Uniad românul, sub Mateiaș Corvin.
Și cât ura robiei, a patriei iubire
În limbi deosebite se vor numi virtuți,
Cât vor număra grecii între vestite zile
Ziua când Leonida căzu la Termopile,
Și cât va purta Oltul diadema-i de munți,
Voi veți trăi; căci vouă Grecia e datoare,
Căci voi ați dat semnalul la libertatea sa;
Și-n vremi de suferință, în vremi de apăsare,
Nădejde și credință, virtuți mântuitoare,
A voastră pomenire ades va deștepta.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru