monolog – Versuri.pro https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png monolog – Versuri.pro https://versuri.pro 32 32 Mihail Lermontov - Monolog https://versuri.pro/mihail-lermontov-monolog https://versuri.pro/mihail-lermontov-monolog#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=70918 →]]> Te-asigur, nulitatea-i un dar pe-această lume.
La ce bun glorie, profunde cunoştinţe,
Talent şi dor imens de libertate
Când nu prea ştim ce-i de făcut cu ele?
Noi, fii ai nordului, ca plantele-i suntem,
O zi-nflorim şi repede pălim..
Ca astrul iernii pe un cer de plumb
La fel ni-i mohorâtă viaţa. Şi la fel
De scurtă-i monotona ei poveste.
Şi patria ne pare de năduf,
Şi pieptu-i greu, şi sufletul tânjeşte..
Fără a şti iubire, nici frăţie,
Vâltori sterile ne-ameţesc juneţea
Şi prea devreme bem otrava urii,
Şi cupa vieţii pare mai amară,
Şi nici o rază-n suflete, nimic.

]]> https://versuri.pro/mihail-lermontov-monolog/feed 0 Mircea Streinul - Monolog https://versuri.pro/mircea-streinul-monolog https://versuri.pro/mircea-streinul-monolog#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71613 →]]> Buza cum de vânt ți-i arsă și de soare,
câmp mă simt, pe care să-l săruți;
umbră ți-am căzut, ca lutul, la picioare –
trec pe miriști nouri neștiuți.
Umeri cu lumină rară de dumbravă,
iar vă plouă zeci de dimineți;
culmile în hău te chiuie și-n slavă –
chiotul sălbaticei vieți.
Totuși, depărtări ai dat; singurătatea
bate-n frunzele cu gust amar;
drumurile se desnoadă-n vastitatea
miriștii cu nouri grei de var.
Ca-ntr-un ochi bolnav se tulbură lumina,
sună-n dealuri râsul veșniciei –
cad cu ploile, să-ți crească sub tulpina
clară hrana viermilor și-a gliei.

]]> https://versuri.pro/mircea-streinul-monolog/feed 0 Eugenio Montale - Monolog - II https://versuri.pro/eugenio-montale-monolog-ii https://versuri.pro/eugenio-montale-monolog-ii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=55068 →]]> Am atâta credință în tine
încât va dura
(este prostia pe care ți-am spus-o într-o zi)
până ce un fulger de dincolo de lume va distruge
această grămadă de resturi unde trăim.
Ne vom găsi atunci în nu știu ce punct
dacă are vreun sens să spui punct unde nu este spațiu
pentru a discuta vreun vers controversat
al divinului poem.
Știu că dincolo de vizibil și tangibil
nu este o viață posibilă ci dincolo-de-viața
e poate cealaltă față a morții
pe care am dus-o închisă în noi ani și ani.
Am atâta credință în mine
și ai aprins-o tu fără s-o vrei
fără s-o știi pentru că în toate hârburile
vieții de aici se află o cursă
de care nu știm nimic și stătea poate
în așteptarea noastră pierduți și neînstare
să-i dăm un sens.
Am atâta credință încât mă arde; sigur
cine mă va vedea va spune e-un om de cenușă
fără să înțeleagă că era o renaștere.

]]> https://versuri.pro/eugenio-montale-monolog-ii/feed 0 Eugenio Montale - Monolog https://versuri.pro/eugenio-montale-monolog https://versuri.pro/eugenio-montale-monolog#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=55260 →]]> Nu mă mai aplec
peste parapet
să văd dacă sosește
diligența cu cai
ce duce școlarii la Barnabiți.
Apoi porțiuni întinse de viață
apar cam șterse
prost mi se pare acela care crede
că viața nu suferă-ntreruperi
nu e vorba de moarte și-nvieri
ci de lungi coborâri în Infern unde fierbe
ceva ce n-a ajuns la punctul de ruptură
dar ar fi moartea, aceasta, pe care o detestăm
așa ne mulțumim cu-un dat în clocot
care e ca un tunet depărtat
ceva ce se întâmplă-n Univers
o căutare de sine
a unui sens pentru a reîncepe
și noi stând la remorcă, rămășițe
care apoi se-aruncă
sau cade fiecare de la sine.

]]> https://versuri.pro/eugenio-montale-monolog/feed 0 Evgheni Evtusenko - Monologul Puiului de Vulpe https://versuri.pro/evgheni-evtusenko-monologul-puiului-de-vulpe https://versuri.pro/evgheni-evtusenko-monologul-puiului-de-vulpe#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=57089 →]]> Albastru sunt, în ferma cenușie,
Și, pentru asta, bun de abator.
În cușcă de metal ținut, vai mie,
Nu-s împăcat că trebuie să mor.
M-aș jupui de viu, să scap de-această
Noblețe grea. Aș năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă
Triumfă-n blana mea fără noroc.
Năpraznic urlu și mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbițând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.
Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar mai urla și el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu de-l pun.
Mă zvârcolesc și sar bezmetic, însă
Nu-i chip să scap și nici să crap de tot.
Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă
Mă ține sclav, să evadez nu pot.
Doar când deschisă ușa mi-o uitară,
După un prânz cu pește împuțit,
Fără să vreau m-am repezit afară
Și-n hău stelar deodată m-am trezit.
Călăuzit de vii oglinzi lunare,
Am înțeles, în zborul meu stingher
Că cerul nu-i și el o cușcă mare,
Cum îl vedeam din cușca mea de fier.
Eram eu însumi, flecărind sub astre
Cu pomii legănați de-un vis polar.
Zăpada lor, cu irizări albastre
Nu cunoștea cumplitul meu coșmar.
Dar singur și-ntristat mi-am plâns de milă
Înțelegând, de viscole bătut,
Că libertatea asta-i prea fragilă
Atunci când în robie te-ai născut.
Mereu captiv, am înțeles cu groază
Că după fermă plâng și c-o iubesc,
Că-n cușcă, sub a gratiilor pază,
Mi-i patria- ținutul meu ceresc!.
Întors astfel la lumea cenușie,
În cușca mea, învins și resemnat,
Strivit de mult prea grea vinovăție,
Eu, dragostea în ură mi-am schimbat.
Dar mari prefaceri se petrec la cârmă,
Și-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac
Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă
Electrică- ne vin urgent de hac.
Duios, lapona mea cu două fețe
Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern..
Ce mână moale! Doamne, ce blândețe!
Da-n ochii ei de înger, ce infern!.
Mă va salva de boli și, din tot locul,
Mereu de hrană îmi va face rost,
Dar într-o zi, când va veni sorocul..
Trădarea e în fișa ei de post.
C-o sârmă îmi va arde-atunci ficații
Și va scânci, cu vagi păreri de rău:
„Fiți mai umani cu noi, salariații,
Și angajați, la fermă, și-un călău!”.
Ca bunii mei m-aș vrea, fără prihană,
Dar m-am născut captiv, în vremuri noi,
Și-s devotat acelui ce-mi dă hrană,
Mă mângâie și mă ucide-apoi.

]]> https://versuri.pro/evgheni-evtusenko-monologul-puiului-de-vulpe/feed 0 Hilde Domin - Monologul https://versuri.pro/hilde-domin-monologul https://versuri.pro/hilde-domin-monologul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=40481 →]]> Monologul
e pentru fiecare ce
vorbește pentru fiecare
ce ascultă,
tac.
Sunt inexistente
razele paralele
din gurile
ce dau un semn călătoriei,
semnalizând
hipodroame fără țel
pentru semnul
poemului căzut
din gura ta,
din gura mea,
strigând
fără voce.

Se întâlnesc
soliile,
se-mpleticesc,
fiecare vorbește pentru fiecare,
filtrate,
cuvintele fără ton
se transformă
în cuvânt.
Fiecare aude
greaua lovitură
a propriului cuvânt
ce se reîntoarce
din stratosferă,
o briză de aer
în briză de aer.
La fel a auzit și Hölderlin
neadunatele sale cuvinte
zburând mai departe
fără întoarcere.

]]> https://versuri.pro/hilde-domin-monologul/feed 0 Giuseppe Ungaretti - Monolog I https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monolog-i https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monolog-i#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49517 →]]> Sub înveliș, ca într-un hău,
Stările sufletului se resimt deja,
Se desfac, delirând de nestemate:
Stingheresc iarna în somnul ei,
Un motiv de a fi
Pentru scurtul Februarie, și lunatic,
Într-ascuns, nu mai e așa sordid;
Ca peste un dezastru biblic
Cortina pare să se ridice
De-a lungul unui țărm, ce din clipa aceea
Scotocește după oameni:
Din când în când, în bruște iviri
Se succed turnurile;
Din nou în căutarea Araratului,
Cu ancora sus alunecă arca singurătății;
În porumbar urcă iar zugravul.
Deasupra tulpinilor târâtoare de rug
Prin Maremma
Și
Ici-acolo se aud zbătându-se,
Zburătoare în cuști,
Freamăt, piuituri;
Din Foggia cu mașina
Spre Lucera gonind
Farurile ei neliniștesc
Cârlanii din țarcuri;
În munții Corsicăi, la Vivaro
Oamenii din jurul focului veghează
Ciorchine sub lampa cu petrol din încăpere,
Cu bărbi albe ciufulite
Peste mâinile sprijinite-n bastoane,
Mușcând cu lentoare din pipă
Ascultând pe Ors Antone cântând
Acompaniat de susurul gurii de râu
Ce vibrează între dinții
Băiatului Ghiuvanni:
Atâta veselie e în soarta sa
Câtă tulburare e într-a mea.

]]> https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monolog-i/feed 0 Giuseppe Ungaretti - Monologhetto https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monologhetto https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monologhetto#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49607 →]]> Poeților, poeților, ne-am pus
Toate măștile;
Dar omul nu e decât propria sa persoană.
Din atroce nerăbdare
În golul acesta ce prin natură
În fiece an cade în Februarie
Prin almanahuri fixându-se ca soroc:
Zâna Candelelor
Cu din nou ivitul din penumbră
Firavul tremur de flăcărui
Din ardoarea
Unui pic de ceară neîncepută,
Și ziua, după două-trei săptămâni
A lui Pulbere ești și în pulbere te vei întoarce;
În gol, din nerăbdarea de-a ieși din el,
Fiecare, inclusiv noi cei bătrâni
Cu regretele noastre,
Dar nu știe fără propria încercare nimeni
Cât de mult sufocă iluzia
Ce doar din regrete trăiește;
Nerăbdător, în gol, fiecare se zbate,
Se-ncrâncenează zadarnic
Să se reîntrupeze într-o fantezie
Care și ea fi-va zadarnică,
Și se înspăimântă,
Prea grabnic felurindu-se în amăgirile sale
Timpul, ca să se poată mustra.
Numai pruncilor visele s-ar potrivi:
Au grația candorii
Ce vindecă de orice stricăciune, dacă reînnoiește,
Ori dacă vocile în sine se schimbă dintr-o adiere.
Dar de ce pruncia
Este pe dată amintire?
Nu se află, altceva nu se află pe pământul acesta
Decât o licărire de adevăr
Și nimicul pulberii,
Chiar dacă, nebun incorigibil,
Către străfulgerarea mirajelor
În intimitate și în gesturi, cel viu
Pare a se îndrepta mereu.

]]> https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monologhetto/feed 0 Giuseppe Ungaretti - Monolog II https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monolog-ii https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monolog-ii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49660 →]]> Afară se aude un lipăit de picioare
Amestecat cu țipăt și grohăit
De porci ce, târâți la sacrificat, se sacrifică,
Deschizând Carnavalul de mâine,
Și în vântul nemișcat încă ninge.
Lăsate în urmă, trei biserici minuscule
Pe versant înșirate,
Cu acoperișuri roșii de țiglă
Casele mai noi
Și,
Acoperite cu tablă,
Cele mai vechi aproape invizibile
În confuzia zorilor,
Se traversează pădurea aromată
Din Vizzanova
De la ferestre nu deslușești
Laricii, nici trunchiurile,
Nici pe bucăți,
Din Levante se trec apoi munții,
Și șoferul, prin serpentină, are încă un glas:
Sulia, Umbria, Umbria.

]]> https://versuri.pro/giuseppe-ungaretti-monolog-ii/feed 0 Erich Kästner - Monolog în Baie https://versuri.pro/erich-kastner-monolog-in-baie https://versuri.pro/erich-kastner-monolog-in-baie#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=54320 →]]> Te-ntinzi în cadă gol, nevinovat,
Te supără că-ți intră-n ochi săpun;
Te observi în amănunt, ești un bărbat
Cu toate cele câte îl compun.
Au fetele dreptate pe deplin
Să creadă – cât mai au sfială –
Că și-n cămașă sexul masculin
abia-l poți suporta, dar mite-n pielea goală.
Din fericire, stă în mâna lor
S-acopere ce nu ar vrea să vadă
Atât de tinere și totuși știu ce vor
Ajunge, domnul meu, întinde-te în cadă.
N-are cămașa, așa cum stai, nici portofel,
nici buzunare, trupul ne-mbrăcatul.
Fără de haine-ți pari străin nițel.
Visezi și cam întârzii cu spălatul.
Pe omul gol, problema de clasă-l lasă rece.
Dac-ar avea cerneală și-ar vrea să se răsfețe
ar scrie: „toată viața mi-aș petrece
în cadă, de acum și până la bătrânețe”.
La ușă sună cineva strident.
Mi s-a adus gazeta. Cum nu poți ști nicicând
ce vine după moarte, să scrii în testament
„Vreau apă curgătoare și-n mormânt”

]]> https://versuri.pro/erich-kastner-monolog-in-baie/feed 0