Mircea – Versuri.pro

Dimitrie Bolintineanu - Mircea la Bătăie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mircea la bătaie.
Armia maghiară țara a-nvelit;
Soarele văzând-o, a îngălbenit.
Dar bătrânul Mircea nu se înspăimântă:
Cu o mică ceată de voinici s-avântă.
Nu că el voiește țara a scăpa,
Ci va să-mplinească datoria sa.
Unde este timpul cel de bărbăție
Când murea românul pentr-o datorie!.
Pe un cal ce mușcă spumă în zăbale,
Printre zi și noapte el își face cale.
– „Frații mei! vorbește falnicul bătrân,
Dumnezeu voit-a ca să mor român.
Cel ce a sa viață țării sale-nchină
Piere ca lumina într-a sa lumină.
Ce e-n viața țării viața unui om?
Ce e-n primăvară floarea unui pom?
Ceea ce prin stele este-o stelioară
Și-n nemărginire un minut ce zboară.
Șoimul când se vede prins de vânători,
Spun că își sfărâmă cuib și puișori.
Astfel decât lanțul brațul să le-ncingă,
Ce-i român, ce-i nobil astăzi să se stingă. „
Unde este timpul cel de bărbăție
Când murea românul pentr-o datorie?!

Dimitrie Bolintineanu - Rovina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cu degetele d-aur, fragedele zori
Iar deschid spre lacrimi ochii muritori.
Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite,
Mircea stă cu capii armiei dorite.
Părul lui străluce ca fuiorul alb,
Scapă valuri late de sub coiful dalb.
Faţa lui lumină de trăsuri frumoase,
Sub trăite zile grele, furtunoase,
El ridică fruntea făr-a suferi.
Vocea lui răsună fără-a osteni.
Domnul le vorbeşte. Soarele s-arată.
Dulcele repaos pe străini îmbată.
Ei sunt mulţi la număr, dar înfemeiaţi.
Au venit la luptă de răpiri chemaţi
Şi dorinţa pradei e căzută foarte,
Rar înalţă omul pân’ să-o cate-n moarte.
— „Pentru ţara noastră însă noi murim!
În amoru-i tânăr inima mărim!
Cât n-or fi românii un popor de sclavi,
Demni de tot dispreţul popolilor bravi,
Cât roşi-vor încă jugul crud să poarte,
Cât a lor mărire or căta prin moarte,
N-o călca străinul într-acest pământ
Fără să găsească chiar al său mormânt.
Cel ce nu se luptă pentru-al ţării bine
Nu merită viaţa decât spre ruşine!
Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu!
Inima îmi spune şi român sunt eu!”
Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă.
Vede pe-a lui doamnă și-ntristată-o lasă.
Acolo se vede doamna şi-a lui fiie
Dulce şi frumoasă ca o bucurie,
Albă, purpurată, cu peri aurori
Semănaţi cu lacrimi, ale morţii flori.
Pe guriţa-i mică, fraged zmeurită,
Sărutarea pare încă adormită!
Iar pe fruntea-i trece umbra unui chin
Şi pe braţ i-o pleacă ca pe-un moale crin.
— „Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune,
Să-nălţăm la ceruri sfânta rugăciune!
De va pierde domnul lupta, viaţa sa,
În robie crudă noi ne vom pleca.
Dar robia noastră fi-va dezonoare,
Moartea cea mai aspră, mai degrădătoare..
Între două rele, moartea nu-i mai rea.
Pentru-al nostru suflet, roagă fiica mea!”
Strigăte de-nvingeri s-aud depărtat..
Paloşul pe fiică muma a-nălţat!
În amoru-i straniu doamna e sublimă.
Fiica, tremurândă, capul ei înclină..
Palidă, pierdută, lacrimi strălucesc
P-ale sale feţe.. farmec îngeresc!
Altă ştire vine.. Paloşul coboară
Şi sărută dulce juna-i feţioară.
Mircea cu românii pe străini a stins.
Moartea lor e crudă.. Baiazid învins.

Maria Ciobanu - Oltule, Pe Malul Tău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Oltule, pe malul tău
Haiducea bunicul meu
Și-acasă când se-ntorcea
Multe isprăvi povestea:
Câți bogați a scuturat,
Câți săraci a ajutat
Să-și cumpere car și boi,
Să-și ridice case noi.
Oltule, haiducule,
Tu care-ai tăiat Carpații
Ca să ne unești cu frații,
Ca să ne unești cu frații,
Multe amintiri mai ai
De la Mircea și Mihai,
Că pe fiecare val
Veneau lacrimi din Ardeal.
Oltule, Oltețule,
De-ar vedea bunicul meu
Ce e azi pe malul tău
Tare s-ar mai bucura
Și mult s-ar mai minuna,
Și mult s-ar mai minuna
Că astăzi apele tale
Învârtesc hidrocentrale
De lumină satele
Și toate cărările.

C. O. D feat Releveu - Cald

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Relevé:
Cunoșteam un Mircea, îi plăcea să fie singur
Își punea o mie de întrebări, dar ea mergea la sigur
Măcinat de paranoia, lua viața la întâmplare
Se ferea de droguri fiindcă îi plăceau prea tare
Scria după dictarea inimii, când înfloreau castanii
Când alții preocupați să numere banii, uitau să și numere anii
Îi vedea pe toți se șlefuiau spre strălucire
Și ajungeau curând la colț, își luau avânt spre prăbușire
Statea treaz cu nopțile, visa urât cu zilele
Ochii ei îl înmuiau, când i se dilatau pupile
Ramânea singur pe scenă când tuturor le cădea masca
Dar cel mai trist e că știa că o să se întâmple asta
De mic voia lumină în mijlocul tenebrelor
Simțea vântul toamnelor în măduva vertebrelor
Țintea la subiect de dragul verbelor
Când rămâneau doar gâștele în lacul lebedelor
Trăia în scrierile proprii, scrise din ce trăia
Sorții loveau de fiecare dată, stricând ce repara
Își merita soarta, era împăcat cu gândul
Cu capul în nori se bucura când atingea Pământul
S-a pălit cu pelin în zile de teste
Dar s-a călit cu Călin (file de poveste)
A întâlnit fete celeste ce au dat de știre prin creste
Că Mircea a fost, o să fie, dar cel mai important e că este.

C.o.D.:
N-a realizat multe, apoi a înțeles
Că viața lui e un pariu cu dublu sens
După un vag deceniu, cu zile de geniu
S-a pierdut în nopți cu ore de mileniu
Scria pedepse, rula foi din coran
Prin fum discuta cu umbra lui Cioran
Înțepa divinitatea cu acele de la ceas
I s-a oferit un loc acolo, dar a spus pas
Izolat de ce vedeți, vedea ce nu credea
Ce rost are arma atunci când ești pradă
Dar nu s-a predat, ca adevăru-n școli
Adormea pe note cu acord de la viori
Se trezea în cor, avea loc în primul rând
Fiind afon, s-a făcut de râs interpretând
Statea pe gânduri în propriul cal troian
Făcând prima mișcare pe note de pian
Mulți i-au spus să renunțe, le-a dat dreptate
A renunțat la ei și a mers mai departe
Conștient de riscuri, modela orice peniță
Fără rezerve urmate ca pașii în conștiință
S-a ajuns, dar i-a luat mult să se prindă
Pe fiecare perete desena câte o oglindă
Vedeam lunar, în serile cu lună plină
L-am strigat mereu dar n-a vrut să vina…
Cine-i de vină?!

Releveu - Mircea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Începusem să scriu de avioane cărora le moare elicea
Apoi voiam să scriu despre doamne ce încurcă rujul cu alicea
Voiam să scriu despre droguri, da’ m-am împotmolit aicea
Și m-am gândit că ar fi mai bine să vă scriu despre Mircea.
Aveam 16 ani, 10 clase, beam și iubeam natura, că aveam două zeci de colegi care iubeau băutura
Aveați milioane de vise și ca sprijin bordura
Când ăștia mici v-au arătat că dacă nu beliți ochii, beliți p***a
Și-aveam tot timpu’ din lume și lumea aproape tot timpu’
Eram pus tot timpu’ pe glume, râdeam aproape tot tripu’
Asta până când s-a tăiat tot filmu’, tot clipu’
Și dintr-o vară mi-au rămas numai teneșii și nisipu’.
Și aveam de făcut multe, și multe am mai făcut și au fost multe foi rupte pe care le-am îngropat în trecut
Și am trăit zeci de sfârșituri pentru un singur început
Că ori te întorci cu sabia în mână ori tăiat mărunt păscut
Și-am pătimit multe că am iubit curve sumbre
Sute de nopți pierdute trase în linii drepte în curbe
Și mă relaxez și-n prezent cu-n verde bulbre
Panicat de când am început să aud voci și să văd umbre.
Și aveam una mică odată, una mică da’ bună
Trebuia să îi cânți în strună ca să îți cânte-n ceatarnă
Și-mi spunea că mă iubește da’ numai sub clar de lună
Când citea viitoru-n stele și vedea viitoarea p***a
Și-aveam chef de muncă, soare pe cer și voie bună
Când alții trăgeau cu dinții de șuncă cu țârâita de sbârnă
Luat de ciobani peste picior mai în serios mai în glumă
Că am ales să dau o oaie în loc să dau întreaga turmă
Și-ntr-un timp mă sfârșisem căutând începutu’
Bântuiam câmpu’ de luptă că mi-am pierdut spada și scutu’
În fiecare zi de la început trăim perpetuum debutu’
Că-n loc să ne vedem de prezent, recapitulăm trecutu’.
Și-aș mai sta de vorbă cu voi până nu mai scrie pixu’
V-am arătat atâtea foi dar voi nu înțelegeți scrisu’
Deocamdată printre voi știu că mă așteaptă paradisu’
Da’ momentan mă împac cu Cerber până când mă trece Styxu’.

Releveu - Porțelan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Coboară ancora-n ianuarie, e ger pe macadam,
Am debarcat când lumea încă răcea polaru’ în fram,
Și ne închinam pe întuneric, visam în van la ce n-aveam,
Azi sunt fericit cu ce-i al meu și mă bucur de ce n-am.
Vanitatea.. e păcatul preferat și e ciudat
Că-mi pun un demon pe foaie, ca să-l hrănesc pe celălalt,
Mi s-a arătat ce porți în casă după fiecare șase-șase,
Am privit diavolul în ochi și mi-a spus povești frumoase.
N-am putut să înțeleg și nici n-am vrut de la început,
Am știut că o să mă dreg, dar a durat și a durut,
Mi-am tocmit sufletul, dar asta mai demult,
Aș fi semnat pactul pe loc, dar nu a avut cât i-am cerut.
Dar Mircea mai scrie, coboară adesea ca să urce,
Și ca să învie, omoară gânduri ca să-l culce,
Își trăiește dimineața cu gândul că se duce,
Mai aprinde niște cancer, și mai toarnă niște ulcer.
Diavolul poate fi oriunde. Poate fi deghizat în întruchiparea binelui. Se poate ascunde în șansa sau norocul tău nejustificat. Poate fi ipocrizia cu care ți-e milă de aproapele tău. De exemplu eu: ultima dată am văzut diavolul când m-am uitat în oglindă.
Femei de o noapte, mă fac să scriu versuri de o viață,
Resturi de șoapte m-ajută să topesc inimi de gheață,
Idei postume îmi așează lacrimi pe cornee,
Drame comune te fac să scrii clișee.
Seri petrecute dimineața îmi lasă prânzul fără vlagă,
Credeam că așa o să mă vindec, dar am cusut pe lângă plagă,
Răstălmăcesc trecutul, văd ce n-am vrut să meargă,
Găsesc erori de pilotaj, deschid ca Oz cutia neagră.
E primăvară fără flori, ca toamna fără frunze,
Ca dragoste fără fiori, ca doamnă fără buze,
Ca ploaia fără noroi, ca scriitorii fără muze,
Ca noaptea fără zori, ca cearta fără scuze.
Citesc pe buze moi cu ruj ușor și iz de carte,
De la apus vine război ce aduce zile cu miros de moarte,
Împreunând eroi cu suferința și speranța,
Un colectiv unit până la primul atentat din Franța.
Există bine și rău și cunoaștem toți atât de neștiutori, că e bine ca binele să învingă râul. Dar niciodată nu ne-am gândit cât de rău face binele răului învins. Oricum la sfârșit, toate astea nu mai contează și se sparg ca niște frunze de porțelan care aplaudă într-un vârtej.

Releveu - Pastel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mircea nu scrie,
Făurește bandaje,
Releveu nu vă cântă,
Construiește pasaje.
Afară picură greu,
Plouă sondaje,
Ar trebui să mă tirez
Până s-apar în viraje.
Orașul fierbe de crud,
Miroase-a sulf când e ud,
Aduc vești din vest,
Miroase-a sud când asud.
Nu vreau să mă scot cu asta,
Îmi place în sub,
Recunoscut ca cel mai cunoscut necunoscut de pe Youtube.
Și-ascund în cearcăne
Povești din seri de joi,
Timpu-i scurt și parcă ne trimite-napoi.
Și se joacă, ne-ncearcă, ne minte pe-amândoi,
Că ne trezește zilnic doar ca să ne-adoarmă apoi.
Mi-e dor de-o carte tată,
Mi-e dor de școală mamă,
Mi-e dor de vin în cană,
Mi-e dor s-adorm în cramă.
Mi-e dor de-o ploaie caldă,
De-o voce calmă, doamnă,
Mi-e dor de toamnă
Și suflul tău emană iarnă.

Refren (x2)
Trimite minutele unde zboară secunde,
Unde vântul aduce, amintiri profunde,
Frigul pătrunde
Când luna se-ascunde,
Marea-ntâmpină trecutul
Și-i gata să-l scufunde.

Am avut multe regrete
Pe care le-am ținut în secret
C-ați avut multe secrete
Și le-am aflat,
Și regret
Visam un viitor primitor
Încă-l aștept
Încercând să scap de lepre care mă seacă ce-i drept
Și-am întâlnit multe fete
Care se dădeau doamne
Și-am scris prea multe caiete
De la doar 2 grame
Am sorbit cafeaua vesel
La apusuri de toamnă
Când era atât de frig încât uitai că ți-e foame
Am uitat pe rând parcul, și pomii plini cu tei
Și-au plecat pe rând și lacul și ea,
Cu ghetele ei
Și-am căutat-o prin poteci
Drumuri strâmbe și alei
Văzând cum vă contraziceți
Ca niște azteci atei
Am stricat destine
Prin diminețile pline
Printre scandări feminine
Cu eroi și eroine
Și-am strâns din dinți
Sperând la mai bine
Și l-am inventat pe Releveu
Să-l las pe Mircea să vă încline

Refren (x2)
Trimite minutele unde zboară secunde,
Unde vântul aduce, amintiri profunde,
Frigul pătrunde
Când luna se-ascunde,
Marea-ntâmpină trecutul
Și-i gata să-l scufunde.

Releveu - Unde (2011)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pictez gânduri pe foi până rămân fără mină
De la răsărit la apus, și-napoi, până se face lumină
Și te-am făcut să plângi adesea, ieșind din rutină
Trist ca ultimul acord din ruină, auzit în surdină…
Și-am scris sub ploi, călcând în noroi, BIC-uri și flegme
Am desfăcut plicuri devreme,
Am vizionat clipuri în perne
Și m-am ferit de ace-n vene
De flick-uri și scheme,
Și-am văzut lacrimi ce-au curs, lăsând chipuri cu semne
Și-am ars-o o vreme credincios,
Într-un artcore religios
M-am transformat meticulos
Într-un alt om caterincos
Și-am stat și-am calculat, privind de sus în jos
Și l-am luat ca etalon pe Mircea dintr-un eșantion bolnăvicios..
Unde pipițele aleargă după tramvai pe tocuri
Unde băieții încă o mai ard da’ vai, da, pe după blocuri
Unde se aud sirene, țipete, și slujbe pe-alocuri
Unde ne e frică de facturi, nu de porunci și de potopuri
Unde din stocuri de iarbă rămân doar frunze și cioturi
Unde din ciocuri de barză cad doar griji materne și hopuri
Ramane doar scrumu din stocuri
Doar fumu’ din focuri
Unde rămâne doar unu’ din mulți într-unu’ din jocuri…
Unde-ai parte de șocuri la o vârstă fragedă ca Franzela
C-o arzi băiat de zahăr, plouă, și nu se mai deschide umbrela
Unde ții aceiași dinaia, de la același acela
Unde apar pești care cer bani când se termină dantela…
Unde ești luat la bani mărunți dac-ai rămas fără bilet
Unde ești conștient că vin mai multe când te gândești că toate trec
Unde ești percheziționat, și luat pe sus direct
Dac-o arzi pe la Unirii, în gangu’ de la Mac…
Unde ești monitorizat și controlat, ca să-ți faci treaba
Unde te trezești zilnic devreme, și te trezești degeaba
Unde cei 7 ani de-acasă ți-i împărtășește strada
Și aproapele ți-e frate doar dacă-mparte prada…
Unde avem primăvara parte de vânturi siberiene
Unde ne prinde iarna nepregătiți în fiecare an, bai nene
Plantăm semințe olandeze pe câmpuri bucureștene
Unde ca să scapi de migrene, bagi halucinogene…
Unde vezi copii desculți în Decembrie, când dă geru’
Rămâi blocat în mlaștini, sperând, și visând ceru’
Unde trebuie să-ți aperi cu prețul vieții fleru’
Unde demnitatea-ți costă cât trei sucuri pe Magheru..
Unde ori n-ai timp de tine și odihnă,
Ori te scufunzi în rutină
Unde dacă ai avut bani de mașină, nu mai ai bani de benzină
Unde dacă ai avut bani de întreținere, nu mai ai bani de lumină
Unde oricât de fericit ai fi, sistemul te deprimă….
Acum cad la datorie, dator ție să revin
Că dacă nu pun punct acum, cine știe când termin?
Și-o să-nchin în cinstea voastră un pahar cu vin pelin
11. 01. 88… Mircea, Releveu, mă-nclin!

Releveu - Ego

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Yo, 2008, frate
E Patefon Records
Yo, decembrie, yo yo
Hai, yo yo, păi cum să zic
Aici Mircea, împins de Releveu, să scrie foaia
E București și aici se aude în asfalt, cum sfârâie ploaia
Un ultim cui aprins îmi mântuie odaia
Totu-i perfect, lipsește zăpada, dar o să apară și-aia
Împins în păcat, m-am împăcat cu gândul că vântul
Spulberă amintiri când frigul îți taie avântul
Mi-am luat inima-n dinți să dau cursivitate legendei
Și l-am ucis pe Mircea la pagina a treia a agendei.
Și-am spintecat inimi, am bandajat cuvinte frânte
Și-am câștigat dispute luptând cuminte-n lupte
Și-am scris de fete rupte riscând flinte-n tâmple
Citind pe cute-n frunte ce-avea să mi se-ntâmple
Și-au fost zile prea lungi urmate de nopți crunte
Cântate pe negative furate de la trupe cunoscute
Și-am găsit doar texte brute prin foile pierdute
Și l-am pus pe Releveu să cânte celor ce-au urechi să asculte.
Și-am scris lăsând trist, lacrimi să curgă
Mii de cuvinte cu-n pix, făcând foaia să plângă
Printre fete instruite să facă inimi să se frângă
Nu mai îmi trebuia nimic, numai în brațe să mă strângă
Am răspuns cu aceeași monedă golind liste de mess
Și le-am privit prin gând citind triste cam des
Dar am trecut peste, c-am învățat din mers
Să nu mai pup unde am scuipat, să nu mai scriu unde am șters
Și vă promit că pe viitor voi ocoli fetele proaste
Când vă veți întreba mirați, tripați pe chill în case
Ce-a vrut să spună Releveu, priviți filmele noastre
Și adaptați-vă ca să feriți coastele voastre
Aste cuvinte sunt destule, aș zice eu
Și nu dați vina pe Mircea că au fost scrise de Releveu
2008 decembrie, termin aicea
Rămas bun, vă las, resuscitați-l pe Mircea

Ion Heliade-Rădulescu - Mircea și Lazăr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mircea
………..
Răstriștea ce ne-mpăcată d-atâți ani ne-a alungat,
Aceeași ne și unește și ne leagă ne-ncetat,
Soarta armelor zâmbește acestui comun vrăjmaș
Ș-atâția aprinde-ntr-însul acel nesațiu trufaș:
Să ne propuie pace cu un chip defăimător,
Sol spre-aceasta ne trimite însuși p-acel vânzător,
Pe Dan, ce setea domniei, setea de a guverna
Îl făcu să-și vânză cuget, Dumnezeu și legea sa.
Spre-aceasta chemăi boierii către un sfat de război.
Însă mai nainte, cneaze, sfatul tău însuși îl voi.
Legea, politica, starea, rudenia dintre noi
Leagă-ale noastre foloase, fericiri, cum și nevoi.
Eu voiesc a ta părere.
Lazăr
Părerea mea o poți ști..
Vezi cine este vrăjmașul, și gândește cum pot fi:
Prădătorul țării mele, ucigaș tatălui meu,
Gonitorul casei noastre, gonitor de Dumnezeu,
Răpitor al sorii mele, de altare destructor,
Păgân vărsător de sânge, al lumii pustiitor.
Condițiile-i sunt lege și protecția lui, jug.
Iar pacea.. o preparare de nelegiuiri ce-i fug.
Încă văz rana fatală a tatălui meu jertfit,
Înc-auz țipăt de sânge norodului îngrozit;
Orașele-mi în vâlvoare încă le văz a luci,
Câmpul încă-ncheagă sânge ce nu-l poate înghiți.
Și a sorii-mei rușine în lanțul lui a o ști?..
Și răzbunarea mă-mpinge și pe dâns-a o jertfi.
S-o știu moartă e un balsam l-al meu suflet sfâșiat.
Nu, Doamne, cu hotărâre, între noi nu e tractat.
Voi să zbor cu moartea-n mână prin mijlocul celor morți,
Să văd tabăra-i aprinsă d-ale răzbunării torți;
Ardă și-nsăși a mea țară, piară tot norodul meu,
Ca un strigoi după dânșii, răzbunând, să rămân eu,
Să omor pe ucigașul și iarăși să-l mai omor,
Să-l sugrum, să-l sparg, să-l sfâșii, de răzbunare să mor.