miezul noptii – Versuri.pro

Darie Novaceanu - Singur și Alb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Singur și alb, la după miezul-nopții,
făcând să scape asfaltul, scuturând
printr-un singur prelung nechezat
întunericul din arborii de pe trotuare,
astfel l-am văzut, singur și alb.
Singur și alb, înaintând fără grabă
prin mijlocul orașului, păscând nedumerit
trifoiul putred de pe tarabele norocului;
cu șaua înflorată, singur și alb.
Singur și alb, cu frâul liber,
luminând tăcerea-ngenunchiată la colțul străzilor,
bătând din copite în stațiile de autobuz,
la ora când sufletele nu călătoresc
nici luate de mână. Singur și alb.
De unde venea? Al cui să fi fost?
Al unui barbar de-acum un mileniu?
Al lui Baiazid? Cumva al lui Toma Alimoș?
Și unde se ducea de unul singur și alb?.
Dar l-am văzut: a străbătut ultimele străzi,
a ocolit lacul și s-a pierdut spre nord,
galopând fără grabă. Singur și alb.
Și mă tem că era dintr-o nescrisă baladă.

Sara Teasdale - La Miezul Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

A venit vremea-n sfârșit să înțeleg ce-i viața,
Nimic n-are sfârșit și totul începe de fiecare dată,
Iar marile victorii ce păreau atât de minunate
N-au fost, de fapt, câștigate niciodată.
Chiar iubirea, căreia-n mintea-mi casă i-am clădit,
E doar un oaspete prolific, întârziat confuz în drum,
Iar muzica, laudele prietenilor și râsul lor zglobiu
Nu-s cu nimic mai bune decât odihna mea de-acum.

Mihai Eminescu - Se Bate Miezul Nopții…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă,
Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte;
Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă,
Căci între amândouă stă neclintita limbă.

Silviu - Miezul Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E trecut de miezul nopții
Ceasul sună apăsat
Cu un picior puțin luxat
Cobor din pat
Privesc pe-o poză, întinsă
În lung de coridor
Și simt acum
Regret… Ai dispărut din vechiul meu decor
Simt că-mi trebuie mai mult de o viață
Să șterg tot ce știam din a ta față
Amintirile cu tine nu mă părăsesc
Și rânduri despre tine acum încet mă obosesc
Mă uit la poză, îmi trezește amintiri,
Pe vremea aia pentru noi nu existau despărțiri,
Acum viața mea e goală, lipsită de orice indiciu,
Nu știu unde să mai merg, am capul artificiu
Și mii de șoapte
Adunate în noapte
Mi-au adus un val de lacrimi
Și un ocean de amintiri
Constelații și stele, priveam noi doi cândva
Clipele le vedeam pe gene, când noi doi ne sărutam
Și închideam trecutul în mare, și pe plajă, ne uitam
Mereu aștept un răsărit
Ce eu cu tine l-am privit
Privesc acum pe geam, ești cerul meu, dar nu-ți cer nimic
De fapt îți cer să vii la mine
Șoaptele de dinainte încet să ne aline
Să mergem desculți pe plaja din Mamaia
Să-ți scriu numele și să-l șteargă ploaia
Să ne ștergem încet, încet din peisaj
Să fim pitiți într-un fel de camuflaj.
~Ref~.
Vreau să fii aici, să fie ca înainte
Dar timpul mă minte și-mi aduce aminte
De toate clipele care noi le-am petrecut
Și împreună timpul ăsta am crescut
Am trecut peste orice dezamăgire
Cu tine era o ușoară supraviețuire
Dar acum vreau o mare dezlănțuire
Am nevoie urgent de o gaură de aerisire.
Unde mergeai tu, eu să mă țin după tine,
Să-mi spui încet la ureche: „Te iubesc, reține!”
Era așa frumos când ne plimbam pe alei,
Îți plăcea așa mult, spuneai că tot mai vrei
Iubeam umbra ta văzută într-o oglindă veche
Iubeam și simțeam că suntem suflete pereche
Te văd, te uit, îmi apari din nou în față
Îmi aduc aminte pe când te lăsai alintată
O nouă naștere atunci erai pentru mine,
Asta simțeam când mă plimbam cu tine,
Aveam gândul prins, profund și imaginar,
Pustiu și pașnic ca al unui marinar
Erai catargul meu când priveam în zări.
Erai ancora mea când nu aveam scăpare!
Pur și simplu erai singura alinare
Atunci era frumos, acum este trist,
Stau singur cum așteaptă un taximetrist.
~Ref~ (X2).
Vreau să fii aici, să fie ca înainte
Dar timpul mă minte și-mi aduce aminte
De toate clipele care noi le-am petrecut
Și împreună timpul ăsta am crescut
Am trecut peste orice dezamăgire
Cu tine era o ușoară supraviețuire
Dar acum vreau o mare dezlănțuire
Am nevoie urgent de o gaură de aerisire

Spiridon Popescu - Miezul Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zise mortul către viu:
„Viule, de când te știu,
Tot sărac, fără sicriu”.
Zise viul către mort:
„Am, dar nu-mi place să-l port”.
Și făcu atac de cord.

M. O. S. H - Miezul Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Doamne, vreau să mă întorc, poate am umblat prea mult
Printre blocuri reci și grii, sunt copilul tău pierdut.
Mi-am vândut sufletul ieftin pentru bani, femei și artă,
Căutând cu disperare ce nu voi găsi vreodată.
E o noapte așa de rece, dorm cu demonii la cap,
Măcinat de aceleași gânduri, parcă sunt turbat.
Ce alegere am făcut, cum dracu’ am ajuns aici?
M-am vindecat, dar între timp apar alte cicatrici.
Cât timp am f***t aiurea ca să am mai mult în pungă,
O să ajung să înțeleg că viața nu-i atât de lungă.
Unde am vrut să fiu, și unde am ajuns?
Alerg cu întrebări în cap, și nu găsesc niciun răspuns.
Poate ar fi mai bine, să-mi beau mințile diseară,
Să uit de mine, de oameni falși și de aerul de-afară.
Nu mă lua drept de păcălici, cred că ai înțeles greșit,
Sunt tulburat, mereu nervos și o să-ți rup muia negreșit.
(x2)
Este miezul nopții iar eu sunt aproape rupt,
Sunt obosit, mă uit în jos, e drum abrupt.
Zboară vocile prin cap, nu mai pot să le ascult,
Am ajuns unde am vrut, dar vreau mai mult.
Nu-mi da mesaj că m-am schimbat, și că nu mai sunt pe val.
Nu sunt monden și popular, sunt gălăgie și scandal.
Sunt underground, nu-mi pasă că am stilul ăla vechi,
Ca să mă schimbi îți trebuie suflet, nu-ți trebuie urechi.
Vertical ca un copac crescut în sălbăticie,
Niciodată n-am uitat că am venit din sărăcie.
Niciodată n-am uitat, muzica asta m-a salvat,
Cum să mă las tocmai acum, cred că te-ai tâmpit la cap!
Știu bine ce-am de făcut, încă am în minte scopul,
Ani din viață pentru bani, dar banii nu sunt totul.
Câteodată ei te lasă să scoți capul din nămol,
Alteori te trag în jos, până te scufunzi nasol.
Am ajuns la nivelul ăla, chiar nu-mi mai pasă,
Și am făcut ce am făcut fără lumea odioasă.
Dați-i dracu’ pe toți, o să cer nota și gata,
Și mă tirez într-un final, dar până atunci să facem plata.
(x4)
Este miezul nopții iar eu sunt aproape rupt,
Sunt obosit, mă uit în jos, e drum abrupt.
Zboară vocile prin cap, nu mai pot să le ascult,
Am ajuns unde am vrut, dar vreau mai mult.
by AEOM

Mihai Eminescu - Se Bate Miezul Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

C. O. D feat Hodi - Miezul Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Hodi.
Pierdut pe drumuri
Am învățat câteva trucuri
Am călcat în puzzle dat pe capete pline cu fumuri
Tripul meu a fost mai negru și l-am transformat în noapte
Ura mea pe falsitate m-a lăsat cu un om în spate
Ține, de mine dacă îți spun să ții de mine
Tu să îmi spui Nostradamus când spun că ești prost și mâine
Îți miroase a frunze verzi că visezi prea mulți cai verzi
Parcă sunt rupt dintr-un basm că mă auzi dar nu mă vezi
Hai salut, v-aș băga torțe pe gât
Ca în mormânt să am lumină când joc poker pe pământ
Tu belești ochii, te-ai panicat că am umor negru
Sau ți-e greu să mă înțelegi ca pe frazele dintr-un rebus
S-auzi chestie, ori ești mort ori ești bogat
Mă fac că nu aud, așa că ori dai bani ori am plecat
Ramân pe fraze reci, ca berile din discoteci
Ce se amestecă cu sângele din capetele seci
Tre’ să alegi cu cine stai, cu cine pleci
Cine te plânge sau te suge când e timpul tău să treci
În lumea a doua, aprobi ce spun sau vrei să negi
Când întrebările au răspunsuri pe care nu le înțelegi
Până nu vezi, când o să mori o să visezi că încă trăiești
Eu te aștept după nori doar dacă îmi spui
Că îmi păstrezi două trei fumuri, e tot ce vreau să îmi pasezi
Când văd că fabulezi mă faci curios să aflu ce fumezi.
Cod.
Admiră-ți capul de a fi spre ghilotină
Fugi pe teren minat că sunt la prima mină
Mi-am pierdut răbdarea, așteptând răbdarea
Pierzând tot ca în țara asta unde vine greu salvarea
Nu instig la prostie ca psihologii
Vii cu vii până ajung morții cu toții
Va cânt primul și ultimul pas prin iad în cer
Pentru că în rai ajung doar cei slabi de înger
Rămân o necunoscută continuă ca universul
Versus mine însumi și tot nu e destul
Des îndes consens pe un drum cu contra sens
Și o iau invers din interes până ajung la miezul nopții
Ofer obstacole ca la echitație
Achit nota de javră, dau curs la licitație
Vrei un nou stăpân, stăpânește-ți instinctul
Sau rămâi ca spațiul inter-stelar, una cu vidul
Lasă fumul, că ai pase proaste ca românii
Unii se cred zei, că le-au dat liber stăpânii
Vad chestii uitate, cum să nu mă înfurii
Nu am tras persoane pe sfoară, doar pe funii
Pus descompus când descompun, doar mă destind
Chiar dacă des amân, dezlegând tot încercând să dezbat
Destule gânduri de parcă am fost desemnat

Johann Wolfgang Von Goethe - La Miezul Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La miezul nopții, printre cripte grele,
Mic, mic copil mergeam, nu bucuros,
Spre casa tatii, pastorul, și stele
Puzderii licăreau pe cer frumos;
La miezul nopții.

Apoi, în cursul vieții, când iubita
Irezistibil m-atrăgea spre ea,
De sus, steaua polară, strălucita,
Scria cu pasu-i fericirea mea;
La miezul nopții.

Până târziu, când raza lunii pline
Prin bezne mă călăuzea mereu,
Și-un gând simțit, curat, crescut-a-n mine
Țesând trecutu-n viitorul meu;
La miezul nopții.

Grigore Alexandrescu - Miezul Nopții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aici pe-aste ruine cu mândre suvenire,
Privesc cum orizontul se umple de faclii,
Cum luna în tăcere s-arată să inspire
Gândiri religioase-ai lui Apolon fii.
Când tot doarme-n natură, când tot e liniștire,
Când nu mai e mișcare în lumea celor vii,
Desteaptă priveghează a mea tristă gândire,
Precum o piramidă se-nalță în pustii.
Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie,
Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt,
În zboru-i se ridică la poarta de vecie,
Căci nicio legătură nu are pe pământ.
Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă;
Trecu ea precum trece un fulger printre nori;
S-a șters precum se șterge a vulturului urmă
Când spintecă văzduhul în falnicul său zbor.
De când pierdui părinții-mi trei ierni întregi trecură,
Trei ierni, căci după ierne viața-mi socotesc,
Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură,
Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc.
Frumoasa primăvară acuma se grăbește
La caru-i să-nhame pe zefirii ușori;
Pășește, și pe urmă-i verdeață se ivește
Și cerul se dezbracă de fioroșii nori.
Zefirul printre frunze misterios suspină,
E limpede-orizontul și cerul luminos;
A râurilor șoaptă… Dar unda lor e lină,
Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare senin.
Căci închinat durerii, amara mea viață
De-atunci e pentru mine nisip neroditor,
Ce vara-l usucă, ce iarna-l îngheață,
Pe care flori nu află sărmanul călător.
Lăsat străin în lume, lipsit de orice bine,
Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ,
Văzând zilele mele de suferințe pline,
Pui mâna pe-a mea frunte și caut un mormânt.
Puțină vreme încă și glasul mi se va stinge,
Și inima de-a bate în pieptu-mi va-nceta!
Atunci fără-ndoială eu soarta voi învinge,
Și-a vieții taină în moarte voi afla.