mesteceni – Versuri.pro

Serghei Esenin - Mestecenii-n Pădure Glăsuiesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mestecenii-n pădure glăsuiesc
Într-o limbă vesel-inocentă;
Cocorii cu tristeţe obosesc
În zbor purtaţi, pe nimeni nu regretă.
Ce să regrete? Toţi sunt călători –
Pleacă, se-ntorc, din nou casa îşi lasă.
Doar cânepa visează uneori
La cei plecaţi în depărtare-albastră.
Stau singur printre câmpurile goale,
Purtaţi de vânt, cocori se-azvârlă-n zbor.
Sunt plin de gânduri vesele, domoale,
De nimic în trecut nu-mi este dor.
Nu-mi regret anii, irosiţi zadarnic,
Nici chiar al liliacului parfum.
Foc roşu de scoruşe arde-amarnic,
Pe nimeni nu-ncălzeşte nicidecum.
Nu se aprind scoruşii ciucuraţi,
Îngălbenita iarbă nu dispare.
Cum frunze pierd copacii resemnaţi,
Aşa eu pierd cuvintele-mi amare.
Şi dacă timpul, lunecând ca vântul,
Strânge pe toţi în bulgăr inutil..
Spuneţi aşa: mestecenii-au cuvântul,
Scuzându-se în graiul lor gentil.

Mircea Ivănescu - Greu de Pătruns în Pădurea de Mesteceni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru a putea sta o vreme în pădurea de argint unde vremea se face lumină, și nici nu
arde ci se așterne pe scoarța înaltelor chipuri, care cu alint viclean ne înconjoară, și ne
răsfrâng mereu mai departe gesturile, privirile, vorbele — pentru a ne închipui că stăm în
pădurea mestecenilor, unde e primăvară aproape întotdeauna, și primăvara —
dintotdeauna îți spui că nu se potrivește iernii tale lăuntrice, unde o noapte
amară își colcăie flăcări înghețate și albăstrii — pentru ca să stai aici o vreme, se cuvine
întâi să te lepezi de lumina fără culoare de dincolo, de afară, și știi foarte bine că n-ai s-o
poți face — (nu-i la îndemână oricui să încerce măcar asta). Într-o doară poți să încerci să
intri întru tăcerea asta atât de pură încât nici n-o mai simți în urechi sau în ochi, și chiar poți
să mergi înainte — decât că la fiecare cotitură cărarea asta printre copaci se continuă
altundeva, singură.

Cassian Maria Spiridon - Multă Roadă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Brazi, mesteceni, zade
stau împreunați
în urcuș de munte
sub lumina toamnei
în culori
de stinse licăriri.
Asistăm la
lupta dintre anotimpuri
un bătrân în verzi paltoane
cu o stinsă pâlpâire de lumini.
O, voi brazi
și triste zade
scuturați atâtea frunze ace
pe morminte
un dans cântat de o vioară.
Cine poate să plângă
aici pe pământ
e viu
încă viu
și cere din nou un pahar
din vinul ceresc.
Încă-n putere
printre stâlpii dantești
și copaci fără frunze
calcă prin vânturi și frig
arătura de toamnă
în care sămânța
de ar fi ca să moară
multă roadă va da.

Nikolai Rubtov - Mesteceni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Eu iubesc când freamătă mesteceni,
Frunzele când li se-nvârt ca-n nins
Și-ascultând lacrimi pornesc să-nece
Ochii dezvățați demult de plâns.
Iată se trezește-o amintire
Evocând în inimă un gând
Și aud o șoaptă de iubire
Bucurie și durere dând.
Dar mai deseori proza atacă
Parcă vântul suflă mohorât
Tot așa foșnește un mesteacăn
Lângă-al mamei mele trist mormânt.
La război l-au doborât pe tata,
Iar la noi pe drumul vechi din sat
Frunzele-n cădere-nvolburată
Galbene vuiau învolburat.
Țara mea! Iubesc ai tăi mesteceni
Tot cu dânșii-n viață-am stins și strâns,
De-asta lacrimi năvălesc să-nece
Ochii dezvățați demult de plâns.