melancolie urbana – Versuri.pro

Daniel Iancu - În Orașul În Care Plouă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În orașul-n care plouă
de trei ori pe săptămână
orășenii pe trotuare,
merg ținându-se de mână

În orașul-n care plouă
de trei ori pe săptămână
de sub vechile umbrele
ce suspină și se-ndoaie
umede de-atâta ploaie
orășenii pe trotuare par păpuși automate
date jos din galantare.

În orașul-n care plouă
de trei ori pe săptămână
nu răsună pe trotuare
decât pașii celor care merg,
ținându-se de mână,
numărând în gând cadența
picaturilor de ploaie
ce coboară din umbrele
din burlane și din cer..
cu puterea unui ser
dătător de viață lentă,
monotonă, inutilă și absentă..

În orașul-n care plouă
de trei ori pe săptămână
un bătrân și o bătrână,
două jucării stricate,
merg ținându-se de mână..

În orașul-n care plouă
de trei ori pe săptămână
de trei ori pe săptămână
de trei ooooori pe săptaaaamaaanaaaa

Steleverzi - Bucureștiul Noaptea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Haide, dragă, să-ți arăt Bucureștiul
Noaptea.
Îsta-i orașul nimănui
și poveștile lui,
aceleași haine murdare,
haine prinse-n cui,
hai în pânzele lui albe de noapte și fum,
draga mea, n-o să te mint, o să ne pierdem un pic pe drum.
Haide, dragă, să-ți arăt Bucureștiu-n haine tari,
inimă de câine-n piept și zgomot de lăutari
vechi ca o sticlă-n larg plină cu mesaje ca
„plimbă-te prin mine ca printr-un oraș, iubita mea!”
S-au pierdut plimbările pe străzile din capitală,
stările, cafelele, țigările din gară,
fumul plin de fluturi așteptând pe cineva,
sunt doar tălpi vechi pe trotuar fără ea,
da, știi că-s știri fierbinți, semafoare și case de oase,
Magheru’ și Bălcescu nasc iluzii și fantasme,
sprijin citadinul de culori cochete,
acele povești despre femei ușoare,
doar pe tobe grele,
devreme,
plec mereu acasă
fară glas,
las ultima țigară jumate și alarma de la ceas arde,
ore nedormite, pas străin, cine mă simte?
Ori e „te iubesc” ori nu, cine mă minte?
Poate tu. că femeile pe aici nu vor poezii, iluzii și regrete,
vor telefoane târzii și propuneri indecente.
Ajută, gen, haide, dragă să-ți arăt Bucureștiul.
Noaptea-i lungă.
(Lumini, cameră, motor)
Lumini, paturi deocheate și arte frumoase ca
„strânge-mă tare de mână, știi că-mi place așa”,
senzații vicioase, seri din parfumul ei,
imaginația scormonește complimente de doi lei..
Îsta-i orașul nimănui
și poveștile lui,
aceleași haine murdare,
haine prinse-n cui,
hai în pânzele lui albe de noapte și fum,
draga mea, n-o să te mint, o să ne pierdem un pic pe drum,
draga mea, n-o să te mint, o să ne pierdem un pic pe drum,
(N-ai grijă, n-ai grijă, am eu grijă de tine, stai liniștită)
draga mea, n-o să te mint, o să ne pierdem un pic pe drum,
(să vezi tot orașul, să vezi toate luminile, să vezi ce frumos arată orașul ăsta când privești de sus noaptea)
draga mea, n-o să te mint, o să ne pierdem un pic pe drum,
(nu se vede mizeria, nu se vede nimic)
draga mea, n-o să te mint, o să ne pierdem un pic pe drum.

Cezar Popescu feat Versuri Vali Fagaras - Poem de Stradă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Noi suntem trotuarele pierdute,
Tu, trotuarul stâng, iar eu, cel drept,
Pe strada unde dorurile-s mute
Și locuiesc stingher la noi în piept.
Noi suntem trotuarele-ncărcate
De amintiri dulcege și căprui,
Pe strada unde totul azi se poate,
Dar nu mai folosește nimănui.
Ref. 1: Ciudat, ne întâlnim întotdeauna
Acolo unde strada s-a sfârșit,
O clipă, precum soarele și luna
Îngemănând apus și răsărit.
Noi suntem trotuarele uitate,
Mai plouă când și când câte-un suspin,
Pe strada mult prea mică unde, poate
Mă vei iubi mai mult sau mai puțin.
Noi suntem trotuare anonime,
De-o parte și de alta țintuiți,
Îmbrățișați ciudat, ca două rime,
Pe strada unde oamenii-s grăbiți.
Ref. : Și ultimi pași răsună în cadență,
Pe trotuarul tău sau pe al meu,
Se mai opresc să fac-o reverență
De-l întâlnesc în drum pe D-zeu.

George Dumitrescu - Vii - Primăvară Citadină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din ciclul „Sonete de primăvară”.
Orașul s-a urnit pe străzi, în soare,
Copiii urcă zmee peste case,
Doar un schilod în poarta lui rămase,
Cu ochii prinși pe ramurile-n floare.
În drum, țigănci în stambe, vii, ochioase,
Duc primăvara-n coșuri, zâmbitoare.
Cu patimă trăgând dintr-o țigare,
Chivuțele, ca niște mături roase,
Așteaptă lângă ziduri, împreună.
Un visător cu ghiata scâlciată,
Cu pașii lui de somnambul sub lună,
Scandează versuri pentru niciodată,
În timp ce-o caterincă trist răsună,
În primăvara tristă, asfaltată.

Zgarie Nori - Orașul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce-i asta mă întrebi?!
E-un fel de lumea mea
Și o păstrez ascunsă-n debara
Orașul meu pustiu de buzunar în care nu prea vrea nimeni să stea
Așa că-mi fac de lucru cu o găleată de vopsea
Pe bulevard am pus un felinar să-mi amintească cine sunt căci
Eu uit iar și iar ajung
Descult, un făurar la gât cu un fular
Strigând la păsări ce nu țin cont de calendar
Coroane de frunze galbene doresc să-mi fie pat
Și vântul câinele meu dresat
Latră printre castani că stăpânul lui s-a internat și
Ma iubește sincer cum îl iubesc și eu
Doi fluturi pe umerii mei să nu-ndrăznești să-i scuturi
Uite-i cum se preschimbă-n ghiocei și dorm și ei îmbrățișați într-un pahar de aspirină și
Așteptăm vara ce parcă întârzie să vina
Ce goi sunt toți pe dinăuntru, îngeri cu pământești nevoi, pământul îmi sprijină avântul
Și mâinile refuză să cedeze, mă mână gândul
Orașul meu e-un cimitir de inorogi cu leagăne înalte, cu poduri dărâmate are o singură intrare
Pavată cu poze și povestioare, orașul meu abia mai stă-n picioare,
Mușcă din soarele lipit de mine pe tavan, cheia-i la mine, de fapt încuietoare n-am
Te-aștept cu coate julite și croiala mea de biet golan… bine v-am găsit.

Refren: E bine că v-am găsit în orașul meu
În orașul meu ciudat… orașul meu
Orașul meu… abia mai stă în picioare.

Orașul e cam ciudat, aglomerat și poluat
Cu desene pe asfalt și terase mincinoase
Cu dimineți mătase și nopți furtunoase
Și tâlhari ce au furtul în oase…
Te fură priveliștea și aproape liniștea
Ne fură priveliștea și aproape liniștea
Cimitirul este zâmbet viu, aleile sunt scâncet, știu periferia cântec viu, centrul rânceziu și
Străzile se sparg, copacii se sparg
Aripile se sparg, încet se sparg, încet
Crede-mă când spun, primarul este un hoinar
Crede-mă când spun, este un poet vulgar
Nu-i mai cere cheia, el e mereu încuiat
Nu-i mai cere cheia și el o caută disperat
Bine v-am găsit, de când vă căutam
Bine ați sosit, de când vă regretam
Clădirile sunt pentru voi căci mirosiți a cărămidă, le priviți de sub pupilă, le știți de vis și silă
Pentru afiș de lună plină, luminătoare de duzină-n orașul meu ciudat.

Refren: E bine că v-am găsit în orașul meu
În orașul meu ciudat… orașul meu
Orașul meu… abia mai stă în picioare

Ion Caraion - Tatuaj De Stradă Anonimă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Acoperișul în stare de șopârlă
dispăru prin ieșirea la mare și intrarea la apă
a fetelor cu pantofi de urlet un grupuscul funebru
țopăia prin orașe de nichel exaltând
șezutul filozofiei
de la volan
ce singurătate animală ce cocoși cocoșați ce vapoare în bernă
la volan
când e week-end stăm goi toți ne uită
vai! umpli cu scandal un columbarium
aduci cu tine retroversiunea migrațiilor
pe la noi nu vine nimeni dumineca
și-n toate țările plouă și morții
se caută unii pe alții
ca viermii noi, nu, nu grotă cu ibiși de lux
avocați în alb – necunoscutul
fraternizează cu braconierii și debarcă declin

Ion Caraion - Lucrurile de Dimineață

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În partea de nord a târgului,
printre barăci
e o permanentă umezeală. Negustorii de haine, obosiți
trec de pe un trotuar pe altul.
E târziu
plouă
de când am venit în strada asta, plouă
parcă n-ar ploua decât pentru mine,
parcă s-ar termina respirația în pietrele străzii
și n-aș mai exista decât eu.
Casele s-au cocoșat în pământ,
alaltăieri s-a mutat în cartier o pensionară maniacă,
de la fabrica de postav au fost concediați 4 lucrători
și-ncolo nu se schimbă nimic, e târziu – numai.
Poate că e bine să nu ne mai iubim
poate că e bine să plecăm din oraș
pentru a cunoaște bucuria elementară a picioarelor desculțe,
pentru a înțelege calitățile economice ale porumbului.
Ochii – dacă mă uit în ochii tăi văd cadavrele unor epoci epuizate,
-începi să semeni cu o bucurie care a fost
-începi să fi abstractă ca un meridian;
la gară au sosit azi 4 tone de petrol
în aer miroase puternic a dragoste,
dar rămâne un singur lucru interesant:
să părăsim odăile pentru a deveni oameni.
Cerul e brun, cerul e plictisit ca o tavă
transmisă întâmplător,
în partea de nord a târgului canalele sunt obosite,
canalele râd printre grătarele lor
cu zeamă grasă, inconștientă, regeneratoare.
Totuși viața începe din altă parte,
viața începe din arterele mele,
din pumnii mei
și se continuă prin creierul meu spre regnul dinamic al viitorului.
Mă îmbrac liniștit,
dimineața mi se pare simplă
bună,
frumoasă,
în patul meu cu rufe curate
adăpostesc iarbă proaspătă în palmă.
Uite aici mulajul trupului tău,
uite unghiile primilor oameni
vin cu niște degete să-mi mângâie gâtul,
vin să mă sugrume.
Aș vrea să urăsc pe toți îndrăgostiții din lume,
să urăsc pântecul tău care n-a mai dat rod,
carnea intactă a coapselor tale
de femeie pitică, cenușie,
aș vrea să urăsc brațele întinse în aer,
brațele sterpe, disperate –
dar nu pot.
Ne-am falsificat viața cu o introducere în filosofie
și nu rămâne decât un singur lucru interesant:
să părăsim odăile, pentru a deveni oameni.

Nichita Stănescu - Sufletul Metalic Al Orașului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sufletul metalic al orașului.
Se face seară și orizontul coboară.
Orașul își ridică un cartier spre lună.
E un sunet de fier, de cabluri întinse.
Umbrele oamenilor încep să apună.
Când ridic brațul, umbra lui ascuțită
izbește capătul străzii de unde vii, necunoscut,
de parcă-aș fi zvârlit la întreceri o lance
pe care o primești nepăsător în scut.
Ești sufletul de metal al orașului.
În amurguri apari în piețele ovale:
– Cetățeni, s-a făcut seară. Încep serbările!
(Brațele tale bărbătești par două macarale).
Te-ntâlnesc uneori, când mă-ntorc de la lucru.
Gândurile izbesc în stele și ele răsună.
De-a lungul stâlpilor zvelți, când mă-ntorc
de la lucru,
un cartier al orașului se ridică la lună.
Nu te recunosc niciodată de la prima privire;
iei mereu un alt chip.
Azi mi-apari ca o schelă îndrăgostită
de tainicul zenit.

Kazi Ploae - O Zi Cu Micul Prinț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nasol s-ajung tot la vorbele mele
Noaptea le las amanet, zestre la stele
Zi „dele, dele”, când mă manifest
Înțelegi prin intelect înțeles
O zi cu micu’ prinț nu e diferită
Amicii săi alcoolici n-au iertat nicio sticlă
Întreabă de pipe, n-am, beau doze
Vino la concert moca să faci poze
Disperarea ta te-agați de Dumnezeu
Da’ rugăciunea ta e tot un fel de blestem
Nasol de el, n-are oxigen
Îi e dor de fi-sa, mai nou ia seroquel
Nu e deloc elocvent în exprimare
Frații lui de pahar chiar sunt rude primare
Cred că sunt bolnav de orgoliu
Nivelul meu e [?], nu doliu
Te rog iartă-mi stupiditatea
Așa că dă-mi prieteni să-mi amărăsc singurătatea
Copilul care plânge tare
Tatăl lui care spune: „Lasă, că mergem noi la mare”
Patriot, da’ nu în țara sa
Dacă vrei hip-hop, noi o să-ți dăm altceva
Și așa mai departe, sunt sarcastic
Am fani mai infideli decât o iubită moartă
Se ținea scai, avea ventuze
Am zis să fiu un loser și o s-o las să se amuze
Specimen așa de rar, parcă era viermișor
Când a venit în capitală a văzut zgârie nori
Pshhh.. Așa artist ticălos
Unu’ o făcea de dragu’ artei numai când puneai tu banu’ jos
Sunt încă-un clovn, mai bine tac dracu’
Eram băiat isteț, mă făceam paznic ca tac-tu’

Ion Minulescu - Ploaie Urbană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Plouă!..
În orașul nostru românesc
Plouă așa cum știm cu toți că plouă –
Plouă „gris” ca-ntr-o estampă japoneză..
Pietonii pe trotuare se răresc,
O trăsură cu un „Chrysler” în viteză,
Trec în sens invers
Și se ciocnesc..
Iar un popă cu sutană nouă
Stă lipit de chioșcul de ziare,
Ca un Crist de abanos într-o vitrină
Plină
Cu tot felul de obiecte rare..
Plouă..
Și-n orașul nostru ploaia cântă,
Cântă ca un fonograf stricat..
De trei zile și trei nopți, neîncetat,
Un tenor cu vocea falsă se frământă
Și pe străzi,
Și-n curte la palat..
Un tramvai se-ntoarce de la gară,
Și-n tramvaiul plin de pasageri
Toată lumea cântă-n cor pe dinafară,
Ce-a cântat și ieri,
Și-alaltăieri..
Plouă!..
Și-n orașul nostru românesc,
Bântuit de gripă și ftizie,
Tinerii fumează și tușesc,
Iar bătrânii dorm în veșnicie,
Ca soluțiile puse-n.. (paranteză)..
Plouă „gris” ca-ntr-o estampă japoneză..