Noi suntem trotuarele pierdute,
Tu, trotuarul stâng, iar eu, cel drept,
Pe strada unde dorurile-s mute
Și locuiesc stingher la noi în piept.
Noi suntem trotuarele-ncărcate
De amintiri dulcege și căprui,
Pe strada unde totul azi se poate,
Dar nu mai folosește nimănui.
Ref. 1: Ciudat, ne întâlnim întotdeauna
Acolo unde strada s-a sfârșit,
O clipă, precum soarele și luna
Îngemănând apus și răsărit.
Noi suntem trotuarele uitate,
Mai plouă când și când câte-un suspin,
Pe strada mult prea mică unde, poate
Mă vei iubi mai mult sau mai puțin.
Noi suntem trotuare anonime,
De-o parte și de alta țintuiți,
Îmbrățișați ciudat, ca două rime,
Pe strada unde oamenii-s grăbiți.
Ref. : Și ultimi pași răsună în cadență,
Pe trotuarul tău sau pe al meu,
Se mai opresc să fac-o reverență
De-l întâlnesc în drum pe D-zeu.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de singurătate și regret într-un cadru urban. Trotuarele devin metafore pentru vieți paralele care se intersectează doar ocazional, subliniind efemeritatea conexiunilor umane și trecerea timpului.