maci – Versuri.pro

Sylvia Plath - Maci de Iulie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Maci delicați, firave limbi de infern
Ați putea să răniți?
Scânteiați. Nici nu pot să v-ating
Mâinile-mi trec peste voi. Nu mă ardeți deloc.
Și-ostenesc privindu-vă lung
Cum sclipiți tremurat și roșu ardent, ca al gurii contur.
Un contur abia sângerând.
Cu petale puțin sângerii!
Înăuntu-s esențe ce nu pot s-ating.
Pe unde vi-i opiul – capsule de vis?
O, de-aș putea sângera sau dormi!
Or gura mea s-ar mărita c-o rană ca aceasta!
Licoarea voastră să se prelingă-n mine, prin cupa de cristal,
Să mă adoarmă, să m-amorțească.
Dar incoloră. Incoloră..
Poppies in july.
Little poppies, little hell flames,
Do you do no harm?
You flicker. I cannot touch you.
I put my hands among the flames. Nothing burns.
And it exhausts me to watch you
Flickering like that, wrinkly and clear red, like the skin of a mouth.
A mouth just bloodied.
Little bloody skirts!
There are fumes I cannot touch.
Where are your opiates, your nauseous capsules?
If I could bleed, or sleep! –
If my mouth could marry a hurt like that!
Or your liquors seep to me, in this glass capsule,
Dulling and stilling.
But colorless. Colorless.

Magda Isanos - Macii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ardeau ca niște facle vii,
În vârf de firave tulpini.
Își înălțau râzând zglobii
Obrazul roșu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
Am rătăcit în seara blândă,
Umplându-mi brațele de floare
Învăpăiată și plăpândă.
Și m-am întors într-un târziu,
Departe câmpul rămânea,
Atât de singur și pustiu
În urma mea.
Dar când acasă-am încercat
Să-i strâng într-un aprins buchet,
Toți macii mei s-au scuturat
Ca niște lacrimi pe parchet.

Mircea Dinescu - Grâu Păzit de Maci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Poetul dacă doarme netulburat în flori
treziți-l voi, prieteni, căci vin secerători
cu palme înroșite ascunse printre maci
dacă eu tac, tu mâine n-ai nici un drept să taci.
De mii de ani pământul precum un ceas e-ntors
aceiași cai mănâncă mereu același orz
unde mormântul ține în brațe alt mormânt
ning oase de luceafăr pe-o gură de pământ
și dragostea se duce mai sus de noi, mai sus
iubim chiar răsăritul ce ne-a promis apus
cum ne-am întins în zare cu trupul ca un pod
și-am îmblânzit zăpada venind din Polul Nord
și fiarele vărsate de prea străine cuști
(târziu în loc de gloanțe ardeau cuvinte-n puști)
le-om arăta o țară cu grâu păzit de maci,
când eu nu tac, tu mâine n-ai nici un drept să taci.

Christian W Schenk - Plutonul de Execuție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mentorului meu Tudor Arghezi.
Vin șapte soldați cu pușca în mână.
Sunt singur pe câmpul cu maci.
În piața centrală gloata se-adună.
Strâng flori pentru tine, tu una ce taci.
Sergentul dă ordin. Soldații ascultă.
Gloata nu știe cine-i la zid.
Buchetul e gata. Lumea e multă.
Mă bucur s-ascult cu tine un lied.
Plumbul sfâșie cârpa din piept.
Voi pune-o lumânare în sufragerie.
Sergentul dă ordin. Soldații stau drept.
Pe câmpul de maci o boare adie.
Așteaptă-mă seara. Vin pe la zece.
Soldații-s în cazarmă. Gloata se-mprăștie.
Mortul atârnă în frânghii. Petrece.
Vom fi întreaga noapte și altele o mie.
Orașul stă la masă. E ora pentru cină.
Se-ntunecă tot roșul pe câmpul plin de maci.
Voi veni la nouă. Gândul mă alină.
Plec eu, tăcutul, singur spre tine tu ce taci.

Radu Gyr - Rondelul Unor Crizanteme

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Și maci și garoafe s-au stins,
primește să-ți dau crizanteme.
Le-am smuls de pe-un țărm fără vreme,
le-am rupt dintr-un cer necuprins.
Cu șoaptă ce cântă și geme
din raiul pierdut le-am desprins.
Și maci și garoafe s-au stins,
primește să-ți dau crizanteme.
N-au zâmbet de vechi diademe,
dar poate pe ele mi-am nins
zăpezile mele supreme.
Primește să-ți dau crizanteme,
Și maci și garoafe s-au stins.

Emil Botta - Aduse De Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când macii înalță corolele,
însetatele corole spre cer,
din inima lor o șuvișă de sânge țâșnește,
suind, suind la foișorul albastru.
Șuviță de sânge ce a înger aduce,
torna, torna fratre,
către mine întoarce
fața străluce!
S-a întors,
și demon văzui,
un cetățean al iadului,
o, coarnele căprii,
un stâlp, o iudă, un Iago văzui,
sărutând ale cerului cununii,
privindu-mă rău, învăluindu-mă
cu ardoarea lui.
Suna și suna pustia Hecate
și cimbale sunau pe mări înnoptate.
O, macii haotici, fremători,
corole de foc agitând,
nu erau oaspeți de rând,
ci apocalipticii nopții feciori.
Veneau, veneau deșuchiații,
mii, armii, generații.

Eugenio Montale - Motete II (9)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Gondola care-alunecă-ntr-o tare
lucire de catran, de roșii maci,
cântecu-nșelător ce se-nălța
din masa de cordaj și poarta mare
închisă peste tine, râs de măști
care fugeau în ceată –.
o seară din o mie și-a mea noapte
e mai profundă! Se agită jos
mort mort încâlciș care mă întremează
în straturi și egal mă face-acelui
abstras pescar de-anghile de pe țărm.