Versuri corectate și adnotate
Și iată cum se destramăPuțin câte puținCând nu mai aiNiciun gând plin. Toate sunt plecateRătăcite undevaDu-se la persoanaCare odată te iubea. Toate sunt plecate,Toate-s destrămateDe un membru al familieiCare nu te-nțelege. Toate-s destrămate,Toate-s adunateÎntr-un trup care nu mai poateSă alerge singur. Să înfrunte singurO lume mizerăȘi plină de oameni falșiȘi plini de invidie de care … Citește mai mult
În pofida iubirii, sunt singură,Dincolo de tot ce am luat şi dat –Dincolo de toată tandreţea taUneori de viaţă m-aş fi lepădat.Sunt singură, mă simt ca şi cum aş zăboviPe piscul cel mai înalt al lumii, sub un trudit astru,În jurul meu, doar viscole şi doar zăpadă,Deasupra, cerul larg, din albastru mai albastru;Cu ţărâna potrivnică … Citește mai mult
Un avion l-a dus spre nordDar a căzut într-un fiordLa Capul Nord, La Capul NordȘi plângea Apolodor, și plângea ApolodorȘi plângea Apolodor, și plângea ApolodorO, frații mei din LabradorPe semne că mi-e dat să morAdio vouă tuturorȘi plângea Apolodor, și plângea Apolodor
Legenda i-a stins toată semințiași i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii,pe unde capre negre-și urcă iezii, –iar platoșele rocilor trufia.Singur rămas pe gresii de ardezii,și simte-n solitudine tăriași față-n față stă cu veșnicia,sub viscolele verzi ale amiezii.Durând din vreme veche-n vreme nouă,e ultimul zăgan uitat pe creste.Nu-i pasă dacă grindinile plouă,el știe doar că biruie și este,și-n piscul … Citește mai mult
Bătrânul clopot bate miezul nopții,pierduțiise întorc pe rând acasă,se lasă dușipe străzile pierdutespre liniștea singurătății lor.Cei fără viseîși găsesc culcușulîntre speranțăși neîmplinire;e frig acoloînsă amintireaadăpostiților îi face fericiți.
Iubitule, prin catifeaua mâinilor mărunte,Îți aud tăcerea gândurilor de sub tâmple,Tăcerile dureroase și crunte,Efigii în argintul de pe frunte.Iubitule, mă apropii de durerea singurătății tale,Ca de un altar cu potire de jale,Cu evanghelii de uimire,Cu tot ce este deznădejde în iubire,Cu tot efemerul surâs al unei amăgiri,Când în amurguri de extaz ne ceream fericiri.Fericirile care … Citește mai mult
Ce singur uneori sunt, o, ce singur,cât de sărac, de trist și de uitat!Și parc-aș vrea să cer un dram de milăpe netezile plăji, și-n câmp, acasă.Dați celui ce se-ntoarce un crâmpeide soare calm, de împăcat azur.Fie-vă milă! Nu mă mai cunoașteți…nu vă cer mare lucru… Un crâmpei…
Aud ploaia recitând din Bacoviamateria geme ca un galben corbsunt singur eşti singur este singurnumai Dumnezeul toamnei e orb.Septembrie ca o şampanie se agitătoţi copacii au la gât parcă felinareviolet lacrimi paradisul ca dinamitătrece poetul şi moartea dispare.poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins focul (22 noiembrie 2011)
La pian: spatele meu în lume.La pian: în spatele unui zid înalt.La pian: ca și cum ați merge într-o mină,sau pe o băutură de băut, fără a lua pe nimeni.
Tu, oră, pleci, îți stingi măsura.Și aripa-ți mă rănește-așa.Și singur: ce să fac cu gura?Cu noaptea mea? Cu ziua mea?Iubită eu nu am, și nici cămin,nici loc cum dat e fiecărui.Și orice lucruri, cărora mă dărui,mă cheltuiesc și-adânci devin.