liră – Versuri.pro

Marin Sorescu - A Cânta Dintr-Un Arc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E clar,
Nu pot fi vânător.
N-am stofă.
Plec la vânătoare, țanțoș,
Încordez arcul cel ager
Și observ mirat că seamănă cu o liră.
Încep să cânt din arc.
Nu-mi pot reprima acest răsfăț
Al sufletului,
Marea bucurie a degetelor,
Mângâind struna.
Animalele, ciulind urechea,
Se țin după mine, cârduri supuse.
Și înaintez murmurând din arc,
Lăsând în urmă o dâră
De împăcare în natură.

Stefan Augustin Doinaş - Ovidiu la Tomis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aici e locul meu, aici e bine.
Când nu mai am acasă ce să sper,
aici găsesc țărână, apă, cer:
aici penații Romei sunt cu mine.
Pe-această limbă de pământ și ger
spre care valul ca un șarpe vine
citesc pe boltă litere divine,
dar îndurare nimănui nu cer.
Zadarnic spumegi, veninoasă mare,
din valurile-ți negre și amare!
Eu stau nebiruit în fața ta.
Și mii de ani, în zarea arămie,
poeți însingurați asemeni mie
sfidându-te cu lira vor cânta.

Marina Tvetaeva - Orfeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pluteau un cap şi-o liră-ncoace
Şi zări fugeau neîncetat.
Ci lira-ncredinţa: – E pace!
Iar buza repeta: – Păcat!.
În sânge-argint, pe-arginturi sânge –
O dublă urmă se scurgea.
De stană-s apele adânce
În Hebros – frate, sora mea!.
Tristeţea cruntă sta să-i sape
Şi capul se ruga: – Mai stai!
Dar lira-i da curaj: – E-aproape.
Şi uzele rosteau doar: – Vai!.
Cum nimb în zare se răsfrânge
Pe perne de-ape fără-alint,
Au nu din liră curge sânge
Şi nu din plete curge-argint?.
Aşa, în leagănul de unde,
Ca pe o scară să scobori…
Aşa, spre dulce ostrov, unde
Mai dulce mint privighetori.
Dar, val sărat! De oseminte
Ce ştii? Răspunde! Nu ştiam că…
Le-a scos în plasă, mai nainte,
Dezbrobodită, vreo ţărancă?

Mihai Eminescu - În Lira-Mi Geme Și Suspin-Un Cânt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În liră-mi geme și suspin-un cânt,
Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt.
Prin minte-un stol de negre gânduri trec:
Spre casa cea din patru scânduri plec,
Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâini,
Se rumpe suflet, mi se rupe sân,
Scăpare caut în zădar de chin..
Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde – vin!.
Când te doresc eu cânt încet-încet:
Plec capul la pământ încet-încet
Și glasul meu răsună tânguios
Ca tristul glas de vânt încet-încet.
Și orice vis, orice dorinț-a mea
Eu singur le-am înfrânt încet-încet.
Săgeata doar a crudului amor
În suflet mi-o împlânt încet-încet
Și simt veninul pătrunzând adânc..
Cu sângele-l frământ încet-încet
Și nu-mi rămâne decât să pornesc
Spre al meu trist mormânt încet-încet.

Johann Wolfgang Von Goethe - Lui Versurilor Chinul Faur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui versurilor chinul faur; / Eteru-albastru se resfiră, / Vibrează lira mea de aur; / ... →

Horia Vintila - Geneza

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sonoră, soră, lira mea cioplită,
Ce deget îți va prinde poezia?
Aștept flămând din tine melodia
Ca pe-o mireasă tristă și uimită.
Ascund în mine cheia fermecată
Pe care-o cere trupul tău de coarde,
O simt aprinsă în adânc cum arde
Și n-o pot prinde, soră-ndurerată.
Sonoră, soră, lira mea soție,
Prevăd solemne clipele ce vin
Și-nfiorat spre trupul tău mă-nchin,
Ca turmele însetate în pustie.

Grigore Vieru - Noros Ori Clar Ca O Amiază

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Noros ori clar ca o amiază, / Eu sunt poetu-acestui neam / Și-atunci când lira ... →

Kabir - O, Prietene! Trupul Acesta E Lira Lui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, Prietene! Trupul acesta e lira Lui,
El o strunește și scoate dintr-însa melodia
lui Brahmă.
Dacă strunele plesnesc și se lenevesc degetele,
atunci în pământ să se-ntoarcă
acest instrument care-i făcut din pământ.
Kabir spune: „Nimeni alt decât Brahma
nu-l poate face să cânte. ”

Ion Pillat - O Voce Pe Prora Triremei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din lira pentacordă cu strunele de-aramă
Eu voi cânta la noapte sub cer fosforescent
În murmur de talazuri şi în bătăi de ramă,
Pe când trirema spumă în urma ei destramă
Şi sparge valul neted vâslind spre Occident.
Din lira pentacordă chema-voi să revie
Poporul ce trăieşte în fund stâncos de mări..
Tritonii să-şi urmeze uitată pribegie
Suflând prin scoici sonore prelung melancolie
În suflete deprinse cu vechile visări.
Apoi voi bate struna mai tare, tot mai tare,
Poseidon iar să-şi mâne fugarii lui marini,
Necheze sub copite de-acum întreaga mare,
Şi armăsarii umezi în herghelii barbare
Să treacă albi de spume ca turme de delfini.
Şi voi atinge dulce cu dreapta coarda lirii
Căci poate din talazuri târziu se va ivi
Sirenă, întruparea eternă a iubirii..
Şi ca să nu mai piară în umbra amintirii
O, lopătari – pe prora eu lira voi lovi!

Ion Heliade-Rădulescu - La Elvira

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

D-ajuns! Nu mai chem soarta; nici lacrimi, nici suspine
N-au îmblânzit destinul; și ora mi-a sunat!
Cântarea mea din urmă și lira-mi a-ntonat.
Dar cântă, a mea liră, accentele-ți sunt line.
Vezi colo unde râul suspină trecător
Sub salcia plângătoare ce trist se despletește,
E neted locu-acuma și iarba verde crește;
Iar mâine.. -o moviliță, o piatră.. sub ea, dor.
Ici tristă filomelă și tineri păsărele
Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa
E pace; și repaos, răcoare vor afla
Și mă va plânge vocea duioasei turturele.
Căci p-a mea piatră mută adesea va veni
A-și răcori durerea la unda-nseninată,
Și-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată,
Al său cuib solitariu și văduv a-și clădi.
Căci am iubit ca dânsa, și caldă mea țărâna
De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta:
Deasupra-i pasărea cu dor va repeta
Suspinele-ți ardente aci lângă fântâna.
E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus.
Când luna blând, senină prin frunze va pătrunde
Și lin se va răsfrânge jos, colo, p-ale unde
Și când adie mistic zefiru-n svol pe sus,
Cu valul alb ca gazul, cu manta onduioasă,
Cu părul tău de aur ca raze răsfirat,
Vin’, scumpa mea Elvira, și sânu-ți înfocat
Lipește-l d-asta liră și mută, și duioasă.
Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin,
Desteaptă-n ea un sunet, Elvira-nămorata;
Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată
Cântarea mea din urmă și ultimul suspin.
Eu, deșteptat d-ast sunet din lunga-mi lungă pace,
În saltul de viață pe loc m-oi avânta,
Ca spirit al credinței în juru-ți voi svola,
Cu-a ta credință-ndată într-una mă voi face.
Și-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi
Acele fierbinți lacrimi, a ochilor rouare;
Cu tine dimpreună voi intona cântare
Ca-n asta de pe urmă a despărțirii zi.