limite – Versuri.pro

Costel Zăgan - Limite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ies din casă ca dintr-un poem
Versurile luminează ca ziua
Mă așez
În
fotoliul de răchită
gol
ca luna de pe cer
Păstrez
limita de discreție
plângând.

C. I. A. - Fără Limite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I like that, it’s cool.
N-aveai nimic de pierdut, erai la început
Și trăgeai tot mai mult ca să ai și mai mult
Spuneai „Sunt gata să lupt.”,
Te luptai cu principii, toate mori de vânt
Nu cer mai mult decât sunt,
Am talent și carismă, am promis că m-arunc
În gol, după faimă și bani,
Concerte și fani;
Trag să ajung să zbor deasupra lor
N-am trecut, doar prezent, privesc spre viitor
Mult mai ușor, acum toate s-au dus, grijile nu-s
Văd la televizor, iau în râs sărăcia, privesc România de sus,
Mai am multe de spus sau de dovedit
Am ajuns unde-am vrut, cunoscut și iubit.
Am auzit că limita-i cerul și-am zis „Fără limite”
Am cheltuit, m-am rugat, am băut și-am trăit orice zi fără limite;
Ăsta sunt eu, nu pot fi oprit de nimic, practic n-am limite
Acum lumea-i a mea și pare prea mică, sunt gata să rup orice limite.
(I’ll be ok) x2.
Trăiești fără limite
Când nimeni nu tre’ și nu poate să ajungă să te imite
Ești tu cu ale tale, ei tot cu ale tale, vezi? Totul se permite.
Crezi că n-ai probleme când ca aliment ai doar laude primite?
Oare oglinda te minte
Ori tu, chiar pe tine, nu te mai ții minte?
Prieteni, tovarăși, frați, familie, atâtea amintiri,
Îngerul tău păzitor ce păzește când tu peste tot ești înconjurat doar de vampiri.
Cât de sadic te perie, câți experți în materie te-atrag în mizerie,
Dar te fac să crezi că ești zeu, iar acum nimic nu te mai sperie.
Când tragi, ajungi; când ai, arunci;
Când urci, aluneci; atunci să fugi.
Plutești în derivă, fără perspectivă,
Nici inițiativă – ești gata!
Revino-ntre noi, între muritori,
Între oamenii simpli, necazuri, nevoi,
Încearcă și caută cumva să-ți primești și pacea-napoi.
(I’ll be ok.) x2.
„Sunt deasupra lumii acum, nimic nu poate să mă atingă, sunt aici sus și trebuie doar să privești în sus ca să mă vezi.”

C. O. D - Limite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Strofa I:
Vezi tu, n-a fost să fie,
Admiram valuri triste ca velele îmbătrânite.
Simte lipsa urmelor trecute și strivite,
Totul se repetă, însă, acum n-a fost să fie.
Anii trec de parcă n-a uitat nimic la fel ca tine,
Cândva, poate trecem peste, simțurile îmi joacă feste,
Ca gata să manifeste, dar se opresc la fix,
Declin polemic.
Trăim, mint, ne rezumăm la antonim,
Murim de dragul de a arăta că am fost fără rost,
Oare chiar așa a fost să fie?
Fericirea minte, nu căuta sinonim.
Indiferent de stare, răsplată, întâmplare,
Acel ceva lipsește, poate că nu-l accepți.
Până înveți a-ți orna pașii către pustiu,
Așa a fost să fie sau așa a fost să fiu?

Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)

Strofa II:
Film de scurt metraj, ce falsă-i revenirea,
Pentru ce dai ceasul înapoi, acoperă-ți privirea.
Cât ai să aștepți, atât cât am așteptat,
Rolul meu aici încet, încet a clacat.
Plângi de o secundă, au trecut eternități,
Flori în număr par, am notat acele dăți.
În care eram în stare de orice, pentru nimic,
Așteptam, așteptarea a fost contra timp.
Contra mea, contra pusă în ace secunde,
Bate atât de sadic, așa a fost să fie?
Mișcări în indigo, unde te-ntrebți acum?
Închide ușa, trântind, rămas bun.
De ce ai plecat, ceasornicar pierdut,
De ce ai ales să simt fiori în amănunt?
Însă ceva îmi coase membrele de pământ,
Singurătatea-i minimală, om nu mai sunt.

Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)

Strofa III:
De care mă feresc, ca de mine însumi,
Tu nu mă cunoști, nici eu,
Dar încerc să trec inimi de linii, destinații prevăzute,
Eu pe ambele părți, tu, nicăieri.
Așa a fost să fie, nu-i momentul să zâmbești,
Final trist, reluăm, găsim răspunsul,
Ce păcat că-l știu și e plin de neajunsuri,
Nu-i momentul să plângi, poți să zâmbești!
Amuzant, de parcă-s indigoul meu opus,
Oglinda peste cerneală, răsărit sau apus?
Eternul s-a limitat într-un monolog voit,
Așa a fost să fie, așa a vrut să admit.
Nu-mi pasă, știi prea bine că mă mint,
Gratiile-mi limitează, viziunea-n vid.
Viața mea se rezumă la un jalnic refren,
Cumplit și ochi imaginari, încă mai sper.

Refren:
Înc-o țigară, înc-o zi, repetitiv,
Înc-o cafea, înc-o noapte, impulsiv.
Încă o vorbă, înc-un vers, dezamăgit,
Altă foaie, altă muză, același chip. (x2)

Jorge Luis Borges - Limite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din câte străzi descind crepusculare,
pe una am pășit ultima dată,
nebănuind măcar. Mă-ntreb pe care.
Din calea mea nu-i semn să mă abată,
supus atotputernicelor norme
care imprimă tainică măsură
pe ale vieții umbre, vise, forme,
și le desfac așa cum le făcură.
Când toate-și au scadența și sorocul,
și curg inexorabil spre vecie,
în urma noastră cui lăsa-vom locul,
și pentru câtă vreme, cine știe?
Din câte cărți prind magice contururi
când cu penumbre noaptea le dilată
prin geamurile cenușii, de-a pururi
e una ce nu vom citi vreodată.
Sunt uși la miazăziua ruginite
și oale-n care-au fost odată plante,
ce-mi sunt inaccesibile, oprite,
ca pietrele cu scrieri sacrosante.
O poartă ai închis pentru vecie,
și nu te-o oglindi această rază:
s-alegi un drum răscrucea te îmbie,
dar cvadrifrontul Ianus o veghează.
Din câte amintiri ți se adună,
inevitabil una e pierdută:
nici albul soare, nici gălbuia lună,
să-i vezi lucirea nu te mai ajută.
Iar graiul tău să-ngâne n-o să poată
pe-al persului, ori păsării, ori florii,
când seara, în lumina dispersată,
vei aspira cu verbul către glorii.
Dar Ronul undelor necontenite,
și lacul meu de neuitat, Lemanul?
Pierdute-s ca orașele hitite,
sau cele pune, ce-a distrus romanul.
Se estompează, simt, ca o rumoare,
mulțimile vuind prin ceața deasă:
tot ce mi-a fost iubire și uitare,
și timp și spațiu, inimă și casă.

Marcela Benea - Marte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Priveam mersul tău smucit,
poticnit:
cine-și aruncase lațul
pe luminoasele raze,
prinzându-le strâns?
Cuprins de furie,
te zbăteai, precum bivolii
își scutură coarnele,
dar supusă,
supusă în boltitul ocol ai rămas,
liniștindu-te.
Nici Universul nu-i scutit de angoase,
nici libertatea de limite.

Chakra 7 - Limite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

[BOCASECA].
Pastrez limita, mă limitez, limita elimină, mă liniștesc, liniște, liniștesc.
Dau din cap, limite mă depășesc, limitele mă opresc, cad.
Material clar, bag, arde iarba, material, material, bun de fumat.
Chakra 7, bandito, ne atașați cu pulpite și o mână pe țâțe.
Vad, interesu, vad complexu, vad comerțul cum se manifestă.
Azi sunt om, dau tribut, mănânc, dorm, mă rezum la ce-mi dai voie să port.
Scump… sufletu-i liber.
Ai tăcut, dar a trecut, bați atâta drum, ca să ajungi ce n-ai vrut, ai tăcut, a trecut, ai dat tot, ai căzut.
Înveți mai multe, prinde firu’, limita nu-i cerul, e Pământul condus de musafirii Europei.
Prinde firu’, ești limitat să știi destul încât să-ți fie frică de sistem.
Prinde firu, limita nu-i cerul, e Pământul condus de musafirii Europei.
Prinde firu’, ești limitat să știi destul încât să-ți fie frică de sistem.
[INFINITU’].
Întunecare de la bani, de la foame, de la stres, de la griji materiale, toate te separă.
De la vicii, probleme apar, schimbări de climă, de vreme deprimă, primesc semne, yo.
Știam unde o să ajung din prima, în prima, mizez pe lumea mea și geniu.
Murdar, calculat ca la șah, cazi, tehnic nu-i vorba de noroc ca la zar, sparg.
Timpane, tipare moderne se fură, ținte clare în vizoare, n-o să mor de tânăr.
Bag rap underground, cum sună? Blană, puțin alcool și marfă bună.
Când totul se duce de râpă am fost acolo.
N-am timp să mă plimb când mă lupt solo.
Nu-i loc de eșec, solo scorul-i, în favoarea mea mi-am luat zborul, ramai cu bine!.
[BOCASECA].
Ești limitat să ai tu, limitat să dai, limita am, limitat, subliminal, tot inventarul.
E cald, praf, sclavul în viață, viața-i t***, ocupă-ți locul, LIMITEAZĂ!.
Ești limitat să ai tu, limitat să dai, limita am, limitat, subliminal, tot inventarul.
E cald, praf, sclavul în viață, viața-i t***, ocupă-ți locul și vezi-ți de treabă!

Cosmin 13 - Icarus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vreau să zbor ca Icarus
tot mai sus
eu nu am o limită
nici atunci când văd soarele
care mă limitează
vreau să fiu liber
independent de pământul care mă vrea în viață
iau vioara și încep să compun
am zeci de clădiri în spate, și nu mă chem Presupun
numele meu este Cine sunt
fericit să te cunosc
te-am știut de multe pe tine dar nu te recunosc
am asistat în ziua în care biserica s-a colorat în negru
și ultimul complice nu a mai rămas întreg
și a fost ziua în care ne-am trezit
și am aflat că putem vedea cerul și dincolo de zid
nu mă chema înger, eu nu știu să simt
nu mă chema diavol, eu nu știu să mint
nu mă chema că nu mi-au rămas lacrimi
că văd cum oamenii beau sânge și simt doar patimi
sistemul mi-a frânt aripile
am ajuns prea departe
e vina mea că mi-a calculat viciile
nu mă considera maestru
am destule rele, sunt zeul meu dar nu mi-am respectat crezul
mă rog pentru ultima dată la ultima monedă
schimb frenetic religia și devin un amulet
cunosc mulți regi fără coroană
unii-s flori de primăvară alții-s doar toamnă neagră
îmi joc ultima carte la masa cu toți scheletii
care fac pe deștepții și vor să trișeze
trasez o linie care mă desparte de ei
unu’ îmi spune „îți ofer tot ce primesc dar în schimb tu ce îmi iei”
se așterne liniștea paradoxal cuprinsă de zgomotul
format din trompetele care anunță sfârșitul
și atunci când aflu că sfârșitul e aproape
aș vrea ca totul să se schimbe atunci când închid pleoapele
nu mă chema înger, nu știu să schimb nimic
nu mă chema diavol, nu știu să schimb totul, al meu inamic
m-a trădat, și-a apărut un conflict
parcă nici eu nu îmi mai aud vocea, gândurile nu mai răsună
e doar întuneric

Radu Gyr - Limite

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De-aș crede orizontului nemernic!
Nu știu unde rămâne și unde plec,
În mine stau, sau în ceilalți mă-nec,
În pâcla universului lor sferic.
Bat la hotaru-albastru. Sună sec.
Bat la hotaru negru să-l desferic
Și lacătul străluce-n întuneric,
Dar nu mă lasă dincolo să trec.
Sunt limitele mele certitudini,
Ori marginile altora-adevăr?
Cutreier fel și fel de latitudini,
Cu ceața frate, cu genunea văr,
Să fiu în râpi? Să fiu la altitudini?
Mă îndoiesc. Nu pot să dezbăr.

Ion Scriba - Dezmărginire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În lut, odată cu puterea,
s-au împlântat cinci suliți vii,
înjunghiindu-l cu durerea
dumnezeiască de-a simți.
Prin ele curg veninuri grele,
adesea de nesuferit,
dar noi ne-înmărginim în ele
de groaza de nemărginit.
Cinci suliți străbătând pecetea
întoarsă centripet spre-A Fi –
dar e-al șaselea simț: setea
de-a ne dezmărgini.

Un braț al frunții zvârle peste margini
o suliță – zenitul e atins
și vârful ei desprinde din nemargini
un adevăr aprins.
Lăsând căderea lui să se întâmple
cu-o noapte mai jos sau mai sus de Gând,
lumina-i se scobește și se împle
cu cratere de beznă, fumegând.
În fiord se schimbă steaua greu rănită
și-al urii stăvilar distrus
revarsă-într-însul crop de stea topită
duhnind a vid secat și descompus.
Dar când luminii săgetate
îi potrivesc căderea-n fața mea
își zvârle fruntea brațele-ncordate
să smulgă legea zborului din ea.
Cu buzele aprinse bea zenitul
luând locul Adevărului de Sus –
e-o clipă fără timp când Infinitul
ascultă Gândul Omului, supus.
Astfel, cu fiecare stea vânată
ni-e fruntea mai înaltă cu-un Zenit
și glas de m de fiecare dată
răstoarnă câte-un Cer și câte-un Mit.
Și sunt destule stele nevânate
dar boltă de lumină, Fruntea, vrea
să fie Cer, ca nimeni să nu cate
nemărginire dincolo de ea!