intrigi – Versuri.pro

Saadi - Despre Comportarea în Lume

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fereidun ținea la unul din viziri,
preacinstit la fire și cu-adânci priviri.
Alt curtean veni la rege și-i vorbi:
”Împlinească-ți-se voia-n orice zi!.
Nu-ntreba pricina vorbei de acum!,
Ți-e dușman ascuns vizirul pe-orice drum.”
”Nu-i oștean sau om de rând din ăst ținut
căruia să nu-i fi dat vreun împrumut,
doar cu învoiala de-a-l primi-napoi
când v-ajunge șahu-n lumea de apoi”.
Fu chemat viziru-atunci în grabă mare.
Ochii șahului sclipeau a răzbunare.
”Ca un bun prieten îmi stăteai în față
și-n același timp doreai să plec din viață”.
I-a răspuns vizirul, sărutând pământul:
”Vei afla-adevărul, de-mi asculți cuvântul.
Toată vremea mă gândeam de fapt la tine.
Cum să fac ca tot poporul să-ți vrea bine.
Dacă mori, au toți de plată datoria.
Vor de-aceea să trăiești cât veșnicia.
Nu dorești ca ruga lor să te ajungă,
să-nflorești și s-ai o viață cât mai lungă? ”

Subsemnatu - Un Spion

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A venit toamna friguroasă, multă ceață,
Țigara nu se-aprinde, cafeaua în cană-i gheață.
Zăner stă de veghe ud pe strada veche,
Cum faci un pas, întinde repede o ureche.
E-agentul cu palton, misiune imposibilă,
Are școală rusească, o poveste incredibilă.
Deghizat, trimis de stat, nu regizat, dar șantajat,
Nimeni nu i-a rezistat, doarme chiar cu tine-n pat.
Are țintă exactă, cum intră, pleacă,
Schimbă repede fața precum o geacă.
Cel mai bun din branșă, cu luneta nu ratează,
Prin junglă merge, n-ar știe, tot sabotează.
Spion cu farmec gen Alain Delon,
Joacă rol dublu, pas să pară chiar un domn.
Sare din balcon ca-n concurs din avion,
Șarlatan, pieton sau patron cu baston.
Plantează microfoane, are mână fină,
Fotografie din mașină, trafic c*****ă.
Pe palier lângă lift, deghizat stă ghemuit,
În jeg o săptămână, a fost bine instruit.
De cablu de fier dezleagă orice mister,
Primește ordine direct de la minister.
Codificat mesaj ca-n filmele cu spionaj,
Vrei să dispari, dar ești prins în angrenaj.
Plantează bombe la ordin, nu mai contează,
Execută tot ce mișcă, fugă-ta la bază.
N-are sentimente, vrea la bancă doar procente,
Multe persoane dispărute, nu lasă amprente.

Firdousi - XV91 Goștasb Rostam Pleca în Kabul Pentru a-l Ajuta pe Fratele Său Șeghad

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iată ce mi-a spus bătrânul, de cunoaştere-nsetat,
har având, darul vorbirii, plin de amintiri din vechi:
În haremu-i de copile Zal avu o sclavă; ea
dulce triluia din glasu-i şi din strune de viori;
roaba tânără aduse-n lume-un fiu că Luna-n cer
dinaintea strălucirii lui pălea; el semăna
şi la chip şi la statură lui Sam, mândrul cavaler,
şi vrăjiţi erau părinţii de fecior. Mari învăţaţi
şi-astrologi, şi căpetenii din Kaşmir şi din Kabul,
oameni care se afundă în ştiinţă, credincioşi
Domnului, cu toţi veniră, cu-astrologice tăbliţi
indiene-n mâini, și-olaltă începură-a socoti
zodiile spre-a cunoaşte ce-i ursiră-acolo-n cer.
pruncului frumos la faţă. Dar văzând socoata lor
uimitoare, se priviră ochi în ochi zicând lui Zal,
care-i a lui Sam odraslă: „O, tu, brav moştenitor
al înaltei stirpe care-i răsfăţată-n zodiac,
ne-aşezarăm toţi pe lucru taina cerului cătând;
dar nu este priincioasă pentru pruncul tău de loc!
Când acest copil ce-i chipeş va fi om şi-o dobândi
vitejie şi putere, nimici-va-ntregul neam
al lui Sam al lui Nariman; pustii-va şi-acest tron;
şi va umple de zâzanii Seistanul, tulburând
şi-ale Persiei meleaguri; viaţa tuturor va fi
plină de amărăciune, şi-or rămâne-n viaţă, tari,
din voi prea puţini la număr.” şi Destan fiul lui Sam
fu mâhnit de-aceste vorbe; îl chemă într-ajutor
pe Acel care împarte direptate pe pământ:
„O, tu, sfântă Călăuză! Cerul ce se-nvârte-i sub
tălpile-ţi ; şi-n orice lucru sprijin mi-eşti şi adăpost;
mă deprinzi înţelepciunea şi adevăratul drum;
cerul l-ai zidit şi aştrii; fie să nădăjduim
toată fericirea; fie împlinite-orice dorinţi
şi odihna şi tot ceea ce ne face fericiţi!”
Zal, mai-marele, numindu-l pe feciorul său Şeghad,
maică-sa-l păzi ‘şi după ce fu înţărcat şi când
se făcu frumos că inimi fermeca, şi gângurea
și privea la toate-n juru-i; dar când ţâncul se mări,
Zal de-ndată îl trimise lângă şahul din Kabul.
Nalt la trup era flăcăul cât un falnic chiparos,
un viteaz îndemânatic la arcan şi buzdugan.
Şahul din Kabul privindu-l socoti că este demn
şi de tron şi de coroană; de-al său chip se bucură,
fata-i dărui drept soaţă, el fiind din neam de şahi.
Îi trimise, laolaltă cu copila-i, tot ce-avea
în haznaua-i uriaşă, demn de el, şi ce păzea
grijuliu, ca pe-un măr proaspăt, să nu aibă teamă neam
de răufăcătoare zodii. Toţi mai-marii din Iran
şi din Hindustan vorbiră despre Tahamtan şi-un câşti,
pielea cea de bou cerută, an de an, Kabulului.
Notă informativă :
câști – Venit, profit.
Prinţul din Kabul gândi că, Şeghad ginere-i fiind,
Rostam, carele-i stăpânul din Zabulistan, necum
n-o mai aminti de câştiul ce nu face un derham.
Dar când se-mplini sorocul, oamenii lui Tahamtan
cîştiul iarăşi şi-l cerură, tot Kabulu-astfel mâhnind.
Şeghad fu mâhnit de fapta rea a fratelui Rostam,
dar nu spuse nimănui, numai celui din Kabul
şah, destăinuindu-i taina: „De-astă lume sunt sătul,
şi de orice-ngăduinţă pentru frate-meu mă spăl,
fiindcă fără de ruşine unelti-mpotriva mea.
Ce dacă mi-i frate vârstnic ori străin, mintos sau tâmp?
Noi să-i pregătim un mijloc de a ne pica în mreji;
ni s-o duce vestea-n lume prin ăst fapt atât de-nalt!”
Amândoi se sfătuiră şi, în gândul lor smintit,
se-nălţară peste Lună; dar, cum zice-un înţelept
Cine altuia rău face, se va căina amar.”
Noaptea, cei doi nu-şi găsiră pic de somn pân’ se ivi
Soarele în pisc de munte, şi vorbiră cum şi când
va pieri din lumea asta numele lui Tahamtan,
şi de lacrimi se vor umple ochii, inima lui Zal.
Şeghad zise către şahul din Kabul : „Vom izbuti,
dacă pregăteşti un praznic; caută să mi-i pofteşti
pe toţi marii, vin să fie, muzică şi cântăreţi.
Pe când ne vom bea noi vinul, aspru tu îmi vei grăi,
şi, în miezul cuvântării tale, mă vei ocărî;
eu, făcutul de ocară, voi pleca-n Zabulistan,
şi acolo mă voi plânge chiar de şahul din Kabul
dinaintea celui frate, celui tată, şi-oi vorbi
că eşti necioplit din fire şi eşti dintr-un josnic neam.
Rostam, iute la mânie, pentru mine va veni
în Kabul, faimoasa ţară. Tu, un loc pentru vânat
vei alege chiar în drumul lui Rostam, şi vei săpa
gropi; le vei săpa să-ncapă-n ele Tahamtan şi Rakş,
le vei împăna adâncul cu lungi spade şi cu lănci,
şi ţăpuşe lucitoare, vârfu-n sus, mâneru-n lut.
Pune să se sape multe decât prea puţine gropi,
dacă vrei să scapi de păsuri. Pune-o sută de dibaci
săpători, la gropi să sape, şi nici Lunii nu-i grăi;.
Notă informativă :
Derham (drahmă), a 30-a parte dintr-un dinar de aur; în acelaşi
timp înseamnă măsură de greutate variind între 3-12 grame.
şi-apoi gura la hârtoape s-o astupi şi nimănui
nu-i vorbi de toate-acestea.”
Cu un pâlc de cavaleri
din Kabul bătu el drumul, pieptul plin de ură şi
buze pline de suspine; în serai la taică-său
norocos, Şeghad ajunse, duhul plin de viclenii,
capul plin de răzbunare. Zal văzându-l pe fecior
chip, statură, semeție ca de şah cu brate tari,
copleşindu-l cu belşuguri de-ntrebări, blând, drăgăstos,
primi, pe urmă-l duse la Rostam; se-nveseli
pahlivanul la vederea-i, şi-l găsi scăpărător
la pricepere şi duhul lui senin, şi-i zise-astfel:
„Nu putea să odrăslească din sământa unui Sam,
care-i leu, decât puternici şi viteji! Cum îti mai merg
treburile pe la Curtea şahului de prin Kabul?
Ce mai zice despre mine şi de-acest Zabulistan?”
Şeghad îi dădu răspunsul: „Despre şahul din Kabul
nu-mi vorbi; odinioară era bun; cum mă vedea
îmi da binecuvântare, dar acuma, când bea vin,
mă tot hărțuie într-una; vrea să-şi nalte capul sus
peste capul tuturora; dinaintea-ntregii Curți
mi-a zvârlit ocări strigându-mi că sunt fiu din josnic neam!
El mi-a zis acestea :« Oare, până când mi-o tot vorbi
despre câştiu-acela? Oare, nu ne vom împotrivi
Seistanului vreodată? Nu-l voi mai numi Rostam:
la noblete, bărbăție decât el nu-s mai prejos!
Cât priveşte despre tine, nu eşti fiul lui Destan,
şi dacă ai fi cu-atâta mai puțin eşti pentru el! »
Inima-mi de chin amarnic s-a umplut când m-a-njosit
astfel şi-ncă-n ochii celor mari, şi din Kabul plecai
alb la fată de mânie!” La cuvintele-i, Rostam
izbucni strigând: „Nimica nu rămâne-n veci ascuns!
Nu te zbuciuma de-acesta şi de țărişoara lui;
blestemată fie-i țara şi-al său tron şi diadem!
Eu cu mâna-mi l-oi ucide pentru toată spusa lui;
îl voi face ca-ntr-un tremur să se-nspaime cu ai săi;
te voi ferici, în locu-i te-oi înscăuna pe tron;
scoborâ-voi până-n pulberi soarta-i bună până-acum!”
Cronica Șahilor

Firdousi - 99 (1093) Kei Khosro Manije Îl Duse pe Bijan În Seraiul Său

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Vremea când veni să plece, Manije nici că putu
să se hotărască-n sine pentru a se despărţi
de Bijan; stătu pe gânduri; sclavelor le porunci
să amestece cu miere o licoare de-adormit.
I-o dădură acestui tânăr beat ce încă vin cerea;
dar, cu mintea-nceţoşată, capul i se prăbuşi.
Fata pregăti în grabă-un palanchin şi pe Bijan
adormit, îl luă cu sine. Palanchinu-avea un loc
într-o parte să se-aşeze, după placu-i, Manije,
şi-n cealaltă parte locul unde se-odihnea Bijan;
fata-i presără şi camfor pe-aşternut, şi picură
must de trandafiri pe beţe miresmate de santal.
Ajungând lângă cetate, pe-adormit îl înveli
într-o mantie, şi, tainic, noaptea în serai intră,
fără-a mai primi pe nimeni din străini prin încăperi.
I se pregăti odaia de culcare lui Bijan;
şi atunci, nerăbdătoare, vrând să-l vadă Manije
cum din somnu-i se trezeşte, îi aduse un balsam
bun să-i risipească somnul, ochii să-i deschidă, treaz:
i-l dădu. Când pe-ndelete se trezi din somn Bijan
şi când îşi veni în fire, se văzu în braţe strâns
de-o copilă având sânul ca neprihănitul crin;
se afla chiar în seraiul şahului Afrasiab,
lângă o copilă mândră, chip de Lună, -al cărei cap
răzimat sta de-o perniţă. Se-ngrozi de starea sa,
şi-ajutor ceru la Domnul — să-l păzească de-Ahriman,
astfel glăsuind în ruga-i: „O, Zămislitor de lumi,
nimeni nu mă mântuieşte din primejdia de-acum!
Cearcă tu şi mă răzbună de vicleanul Gurguin,
împlineşte-mi orice plângeri şi blesteme-asupra lui!
În nenorocirea asta doar el mă târî rostind
mii descântece pe capu-mi!” Manije îi glăsui:
„Lasă-ţi inima să zburde-n bucurie! Ca la vânt
caută la ce-o să vie! Oamenii prin încercări
felurite se strecoară: când li se aduce-n dar
vreo serbare, când vreo luptă.” Se-aşezară amândoi
la ospăţ, având de-o parte al spânzurătorii ştreang,
de-altă parte, având amvonul preotului care dă
binecuvintări de nuntă. De prin fiecare cort
se aduse câte-o fată cu obraji de trandafiri,
şi pe toate le gătiră în brocarturi din Kitai;
toate fetele cu chipuri gingaşe ca de pari
cântece ştiau din strune, şi-astfel viaţa-şi petreceau
vesele întotdeauna.
Şi-astfel câtva timp trecu,
pân’ la urmă cămăraşul fu înştiinţat şi el
de tot ce se petrecuse. Un mişel dintre acei
care-nşiră vorbe goale, şi copacul răului
zgâlţâie să cadă poame, şi pândeşte tainele;
de la-ntâia lui ochire, cam ciudată îi păru
întâmplarea; şi în sine vru să ştie cine e
ăst venetic, din ce ţară, şi ce căuta-n Turan?
Şi sfârşi prin a cunoaşte totul; şi-apoi se temu
pentru însăşi a lui viaţă, şi-alergă la cămăraş,
carele crezu că totul în vileag trebuie dat,
şi-atunci paznicul perdelei lăsă pază şi perdea
la-ncăperile prinţesei, şi fugi la şah strigând:
, , Manije a ta şi-alese un bărbat de prin Iran!”
Numele Acelui care-i peste lume-atotstăpân
şahul îl rosti ca plopul care tremură în vânt;
sângele din ochi pe gene-i lăcrimă peste obraji;
în întărâtarea-i cruntă îngână un vechi proverb:
„Rea e zodia acelui ce-n haremul cu muieri
are-o fată, fie dânsa chiar pe cap cu diadem”
Uluit rămase şahul de ce fata lui făcu;
porunci să i-l aducă pe maestrul Karakhan,
şi îi zise: „Dă-mi învăţul înţelept cum să mă port
faţă de femeia-aceasta pângărită!” Karakhan
îi răspunse: „Cercetează bine în serai întâi:
dacă lucrurile astfel sunt cum ţi s-au povestit,
nu mai am nimic a spune; dar mai bine e să vezi
decât să auzi.” De-ndată ce-auzi Afrasiab
ăst răspuns dat de-nţeleptul Karakhan, se osteni
de-a-i urma povăţuirea; spuse lui Guersivez:
„Câte rele nu-ndurarăm de la cei de prin Iran,
şi-ndura-vom, câte, încă? Oare, -n lume-a fost
cândva om nefericit ca mine? Cu-atâtea nenorociri
covârşitu-m-au Iranul, şi acum şi-odrasla mea?
Du-te, ia cu tine-olaltă cavaleri cu ageri ochi;
pune străji sus, pe terase, la seraiuri şi la porţi,
şi pe dinăuntru câtă, până dai de omu-acest;
şi-apoi viră-mi-l în lanţuri, adu-mi-l-naintea mea!”.
Cronica Şahilor

Firdousi - 64 Fereidun Iradj Purcese Către Frații Săi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Şahinşahul lumii scrise un răvaș la cei doi șahi,
unul de la Soare-Apune, altul de pe la Kitai.
Pe-a scrisorii frunte puse-o rugă spre Cel vecinic viu.
Zise el: „Aceste rânduri fie să dea bunul sfat
celor doi sori preaputernici, celor doi mari înțelepți,
doi viteji, doi șahi ai lumii, doi stăpânitori de tron:
în Kitai și-n Soare-Apune, de la cel care văzu
lumea-n fel și fel de chipuri, scoase tot ce-a fost ascuns,
cumpăni în spada grea și greul buzdugan,
și cu strălucire-ncinse strălucitele cununi;
cel ce poate să preschimbe noaptea într-un miez de zi,
poate la haznă deschide poarta spre nădăjduiri
sau spre grozăvii cumplite, el cel care-a ușurat
chinurile toate, lumii dându-i slavă doar prin el.
Nu vă cer nici diademuri, nici comori ce-ați adunat,
nici coroane, și nici tronuri; cer atât: tustrei feciori
traiul să și-l ducă pașnici și ferice prin acest
rod al chinurilor mele. Frățiorul vostru mic,
căruia vă-mpotrivirăţi, cu mânie, pe când el
n-a făcut rău nimănuia, iată-l, alergă la voi
pentru-a voastră grea mâhnire; dornic de a vă vedea,
de pe cap zvârli coroana, mai de preţ fiindu-i voi,
cum stă bine unui frate. Coborât-a de pe tron,
și sări în șea pe calu-i, și supunerea și-a-ncins.
Fiindcă el e cel mai tânăr, fiindcă el e cel mai demn
de o gingașă iubire, cinste-i dați, fiți buni cu el,
voi, un cuget zămisliți-i, cum eu trupu-i zămislii;
după ce trei-patru zile va petrece lângă voi,
trimiteți-mi-l acasă și mai plin de noi virtuți.”
Puse-a șahului pecete pe scrisoare, și Iradj
părăsi palat și tată și își căută de drum.
Își luă câțiva în ceată și mai tineri și bătrâni,
după cum e trebuința când mi te călătorești.
Când la frații săi ajunse, nici în gând nu bănui
neagra lor precugetare. Frații, după obicei,
îl întâmpinară-n cale; lepădară-n fața lui
armele zăngănitoare; când văzură chipu-i plin
de-o frățească duioșie, -ntunecatele priviri
și le-ntunecară încă; el sclipind de drăgăstos,
ei mocnind de reavoință, prinseră a-l întreba
într-un fel la care dînsul nu putu să dea răspuns.
Clocotiră-n ei de ură, el netulburat de loc,
și-astfel câteșitrei intrară frații într-un mândru chioșc.
Ochii tuturor din oaste se-ndreptară spre Iradj,
întrucât era el vrednic de coroană și de tron.
Inimile lor bătură mai avan, atât de mult
îl și îndrăgiră-oștenii; duhul lor și ochii lor
străluciră de iubire, de icoana lui vrăjiți.
Rânduri rupseră vitejii și-adunați, doi câte doi,
laolaltă și în taină, preamăriră pe Iradj
și își ziseră: „El singur de împărăție-i demn,
diademul stăpânirii fie ca să-l poarte el!”
Salm pe-ascuns pândindu-și oastea, mintea i se tulbură
de-a vitejilor simțire. Buzna el intră în cort,
plin fu pieptu-i de mânie, plin ficatu-i de venin,
plină fruntea-i de-ncruntare; s*****i pe cei din cort.
Salm și Tur se așezară și sfătuitorii lor.
Flecăriră pe șoptite despre-ntreaga stare-a lor,
despre țară și coroane ale celorlalte țări.
Zise Salm lui Tur în miezul tainicei întrevorbiri:
„De ce luptătorii noștri se-adunară câte doi,
muți, doar din priviri grăindu-și? N-ai văzut, când ne-am întors,
cum, din toți cei de pe cale, nimenea de pe Iradj
nu-și mai dezlipea privirea? Altele-au fost două oști
a doi șahi pe când ieșit-au, și-altele pe când intrau.
Inima cernitu-mi-s-a din pricina lui Iradj,
gânduri grămădind pe gânduri se-nălțară-n duhul meu.
Privind oștile a două țări ce ale noastre sunt,
am văzut că amândouă ascultare vor să-i dea
numai șahului cel tînăr. De nu-l smulgi din rădăcini,
prăbuși-te-vei din tronu-ți drept sub talpa lui Iradj!”
Mai apoi se ridicară și de-a lungu-ntregii nopți
se trudiră laolaltă întocmindu-și planul lor.

Tudor George - Nebun

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Zmintitul una știe, una face:
De intrigă e bun, câr-mâr cu șoapta –
Stând Tronului de-a stânga, or de-a dreapta,
C-un gând șașiu reflectă-ncolo-ncoace!
Pe nebunia lui stă-n slavă treapta
Și-a Domnului și-a Doamnei, făr-de pace,
Pe cât le-ațâță-n vrajba lui, tenace,
Cu încrucișate spade, veșnic, fapta!
Sub soliflamul dalb sau doliu negru
Nebunul pătimaș e-un sol integru!
Cu ochiul streșinit din zare-n zare,
Nu poți să nu bănui d-unde, când, răsare!
El poate sta, ca un pumnal, la pândă,
Cu tragicul destin cobind osândă!

Byron - Jocul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Totu-a început aşa:
Ne-am apucat de jocul ce ne plăcea,
Cărţile le-am împărţit
Şi-am văzut că-ncercai
Să-ţi ascunzi chipul uimit
Chicotind.. Chicotind..
Când s-a luminat în hol
Am ştiut că voi juca acelaşi rol.
Mă durea să văd cum minţi,
Mimând hotărâre,
Şoptind rugăminţi,
Priviri rotind.
(Priviri rotind.).
Surâsul tău e cel ce m-a îngenuncheat,
Minune mare,
E ca şi cum ştiai precis ce am visat
Fiecare,
Păreai c-auzi orice gând,
Dar n-am rostit
Niciun cuvânt..
Chiar dacă era incorect
Am început să trişez uşor circumspect,
N-aveam nimic, dar am plusat
– Amăgirea-i o artă, nu un păcat –
Cu toţii m-au tot privit, mă bănuiau,
Dar au greşit..
Surâsul tău e cel ce m-a îngenuncheat,
Minune mare,
E ca şi cum ştiai precis ce am visat
Fiecare,
Surâsul tău e cel ce m-a îngenuncheat,
Minune mare,
E ca şi cum ştiai precis ce am visat
Fiecare.