insecta – Versuri.pro

Cesar Vallejo - Păianjenul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E un păianjen enorm care nu mai pleacă din loc;
un păianjen incolor, al cărui corp
– numai cap şi abdomen – sângerează.
Azi l-am privit îndeaproape. Şi cum s-a mai zbătut
spre toate părţile
să-şi împrăştie nenumăratele picioare.
Şi m-am gândit la ochii lui invizibili,
la piloţii fatali ai păianjenului.
E un păianjen care tremură
fixat pe-un ascuţiş de piatră;
abdomenul deoparte,
de alta, capul.
Atâtea picioare, sărmanul, şi nici unul nu-l poate
susţine. Şi văzându-l
în asemenea jalnică stare
cât de mult m-a făcut să sufăr drumeţul acesta.
E un păianjen enorm, care nu-şi poate
târâ abdomenul în urma capului.
Şi m-am gândit la ochii săi
şi la numeroasele sale picioare..
Şi cât de mult m-a făcut să sufăr drumeţul acesta!

Daniel Vişan-Dimitriu - Buburuza

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Este-o întâmplare care mă amuză,
cu protagonista – mica buburuză
care-n zi de toamnă rece, înnorată,
îmi veni ca soartă … personificată.
Ea, mergând pe mână fără nicio frică,
avusei ideea: “Măi, tu, aia mică,
poți, când îți iei zborul tău de buburuză,
să mă duci în calea ochilor de muză? ”
Ce credeți? – răspunsul, repede-l dădu,
îndreptându-și zborul spre o voce: “Tu,
care stai degeaba, vino-aici rapid
și-adu spray-ul ‚’cela cu insecticid,
c-am aici o goangă, mi-a intrat în păr! ”
Ce să fac? Dau fuga și, într-adevăr,
Tot striga prin păru-i biata buburuză,
într-o veselie. “Ia-ți nevasta … muză! ”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(25 sept. 2019, Vol. “Dor de lele”)

Daniel Vişan-Dimitriu - Zbor de Flutur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Se-adapă din lacrima nopții
în zorii ascunși la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopții.
Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi își poartă norocul.
Privește, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
și-a fost, doar o vreme, iatacul.
Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viață,
spre noul din care învață
că este o biată insectă.
Daniel Vișan-Dimitriu
(21 feb. 2015, Vol.”Oare”)

Georg Scherg - Goliat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lăcusta, numele-o trădează,
e-o bestie-ngrozitoare.
De-i căşunează, ripostează:
nu zgârie, muşcă, dar cutează
pe negândite şi vitează
să lupte cu oricare.
Îţi sare-n ochi când nu gândeşti,
de te răstorni de frică,
nici nu e chip s-o ocoleşti.
Morala poţi să o citeşti
la Solomon: cât te păzeşti,
tot prost eşti, la adică.
De vrei să chemi în ajutor,
de frică îndrăznind
s-o prinzi, să fii învingător,
n-ajung răbdare, trudă, ori
să te-nchini, poţi fi vrăjitor,
deja o vezi fugind.
De cel ca tine furişat,
ca Goliat, greu şi mare,
ea se fereşte imediat,
de hoit, capcană şi-nţepat.
Îi eşti scârbos şi deşucheat
din cap până-n picioare.

Eugenio Montale - Xenia (I) - 2

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iubita mea insectă
care a fost numită nu știu pentru ce, mușcă
astă-seară aproape pe întuneric
pe întuneric în timp ce citeam Deuternisaia
ai reapărut lângă mine,
dar nu aveai ochelari,
nu puteai să mă vezi
și nici eu nu puteam fără acea lucire
să te recunosc în negură.

Sonatic - Insecta Românească

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

M-am născut,
Într-un mic dărab de pâine
Destinată unui câine,
Vagabond.
Ca o larvă obişnuită..
Fericit, eu zburdam
Pe pământul românesc,
Mioritic pitoresc.
Fericit, mă jucam
Printre munţii carpatini
Plini de tei, goruni si pini.
Fericit, copilăream
Pe câmpii agricole,
Pe dealuri pomicole.
Fericit, mă scăldam
În deltele dunărene
Şi pe malul mării negre.

Refren
Sunt o insectă românească
De origini ceauşistă,
Tot ce zboară se mănâncă,
Aşa mi s-a zis de mică.

Strofa 2
Am crescut,
După-o noapte m-am trezit
Dumnezeu că mi-o lipit
Două aripi.
Ca un fluture comunitar..
Inconştient, mă plimbam
Pe pământul românesc,
Mioritic pitoresc.
Inconştient, eu zburam
Printre munţii carpatini
Plini de tei, goruni si pini.
Inconştient, polenizam
Pe câmpii agricole,
Pe dealuri pomicole.
Inconştient, mă îmbătam
În deltele dunărene
Şi pe malul mării negre.

Strofa 3
M-a durut,
Ordonanţă când s-a dat
Şi-au venit, şi-au confiscat
Două aripi.
Ca un gândăcel cuminte
Resemnat, eu lucram
Pe pământul românesc,
Mioritic pitoresc.
Resemnat, escavam
Printre munţii carpatini
Plini de tei, goruni si pini.
Resemnat, eu săpam
Pe câmpii agricole,
Pe dealuri pomicole.
Resemnat, braconam
În deltele dunărene
Şi pe malul mării negre.

Strofa 4
Am tăcut
Când statul m-a pensionat
Şi picioarele le-au luat
Permanent.
Ca o râma patriotă..
Senil şi beat, fertilizam
Pe pământul românesc,
Mioritic pitoresc.
Senil şi beat, şchiopătam
Printre munţii carpatini
Plini de tei, goruni si pini.
Senil şi beat, eu râmam
Pe câmpii agricole,
Pe dealuri pomicole.
Senil şi beat, nud eram
În deltele dunărene
Şi pe malul mării negre.

Epilog
Am murit
Într-un mic dărab de pâine
Destinată unui câine
Vagabond.

Ion Caraion - Inscripție Pe-O Insectă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cresc pe câmp, suite-n pom
sticle verzi – și-n sticle rom.
La toți proștii care strigă,
scoate capul câte-un rigă.
Iar pe crengile mai mici –
alte sticle cu alți rigi.
………………….
Te rog, cere-le sau cere-i
contra mea și-a filoxerei!

Nichifor Crainic - Păianjenul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stă pânza-ți diafană ca o rază
Pe-un ram ce pe prăpastie se-nclină,
Iar noaptea prinde-n ea o bură fină
Pe care dimineața o perlează.
Trăiești plutind în legănare lină
Pe hăul ce sub tine surd vibrează;
Când vraja tainei lui te-ncătușează,
Îți torci un fir ca firul de lumină.
Și te cobori în adâncimea vagă..
Dar dorul ramului din nou te-avântă
Pe firul tors din propria ta vlagă.
Și fericită ești trăindu-ți visul,
Insectă mică ce domini abisul
Când noi, privindu-l numai, ne-nspăimântă.

Tudor Arghezi - Greierele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Greierele.
A-nceput un greiere
Casa s-o cutreiere.
Șuieră
Și fluieră
Și să dormi nu te mai lasă;
Parc-ar fi la el acasă.
Ducă-se în altă aia,
Că mi-a luat-o el odaia
Și mă bate la ureche
Struna lui de sîrmă veche.
De-o mai fi cum a-nceput,
Îmi iau traista și mă mut.
Ai văzut nerușinare?
Sâmbăta, amiaza mare,
Fără nici o-nștiințare,
A venit, s-a instalat
Și s-a pus și pe cântat.
Eu ca omul așezat,
Nu pun mâna pe pian
Decât rar, din an în an,
Pe oboi sau clavecin:
Să nu supăr pe vecin –
Dar și-atuncea cu măsură
Și cu degetul la gură,
Cânt vreo polkă sau vreo horă,
Pân’ la anumită oră.
Nepoftitului din casă
Prea puțin de noi îi pasă.
Îl tot caut în zadar
Și nu dau de lăutar.
Dintr-un dring cu limba frântă,
El s-a pus pe chef și cântă,
Undeva, printr-un ungher,
La umbrelă, la cuier;
Îl aud de peste tot,
Și din podini și din pod
Și nu mă pricep cum face
Că-l aud și-atunci când tace.
De cinci ori am ațipit
Și de cinci ori m-a trezit
Oaspele afurisit.
Mă frământ, ascult, aștept
Cu dușmanul să dau piept,
Dar el, molcom și huihai,
Dă din cobză și din nai;
Ori că zgârie pe scripcă,
Ori că râcâie o șipcă,
Câteodată pare, parcă,
Pe sticlete că-l încearcă
Sau că-ncinge pe departe
Pila-n ciob de sticle sparte,
C-are multe și destule
Și gâtleje, dar și scule.
Și.. atunci? Am luat în gură
Apă, și cu-o stropitură
L-am scos dintr-o crăpătură.
Nimerisem, subt perdea,
Într-un colț de dușumea,
Îl văzui, se scutura,
Și nu mai putea cânta.
Udă, leoarcă, răgușită,
Vocea-i moale e scâncită,
Și caricatura bearcă
A uitat să mai și meargă,
Mi se face, însă milă
de făptura lui umilă.
Suferințele mă dor.
Eram gata să-l omor.
Să-l omor că de ce cântă?
Gândul asta mă-nspăimântă.
Știe, oare, oarecine,
Viața lui de unde vine?
Tot ce poate, orișiunde,
E să cânte ghersuri ciunte,
Și câtu-i de mititel
Numai gura e de el.
Ca o trâmbiță – și nu zici
C-are-n gușe zece muzici?
Știe-atâtea. vai, săracul,
A cânta, – ca pitpalacul,
Și -are dreptul ticălos
Să nu cânte nici frumos.
Graiul lui e de-așa fel
Că-l pricep ai lui și el.
I-am prins trupul de un dram
Și i-am dat drumul pe geam,
Și-auzindu-l iar, de jos,
I-am urat: -” Mergi sănătos!”.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980

Anne Sexton - Gândacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Gândac, cea mai tare creatură,
care atacă cu dinți galbeni
și o armată de veri mari ca pantofi,
ești o bucată de cărbune care sunt mecanizate
și când pornesc lumina pe care o scuzi
în colțuri și acolo este sârmă pe pământ.
Totuși știu că ești doar îngerul comun
transformat, prin mândrie, cel mai urât.
Unchiul tău a fost transformat într-un măr.
Mătușa ta a fost făcută într-o pisică din Siameză,
restul erau făcuți în fluturi
ci pentru că ați mințit Dumnezeu în mod absolut –
i-au spus că toate lucrurile de pe pământ erau în ordine –
Și-a întors mânia asupra ta și a zis:
Te voi face cel mai urât,
Te voi face în minciuna lui Dumnezeu,
și niciodată o fetiță nu te va lăuda
sau țineți aripile întunecate în palmă.
Dar nu era adevărat. Odată ajuns în New Orleans
cu un grup de studenți, o roach a fugit
podeaua și cu mine am strigat și ea a luat-o
în mâinile ei și o ținea de teama mea timp de o oră.
Și a ținut-o ca un inel de diamant care nu ar trebui să scape.
Aceste zile chiar și diavolul se răstoarnă
și a ținut până la lumină ca un pahar de apă.