Versuri corectate și adnotate
Versuri: OVIDIU DUMITRU. Partea I.Dintr-o dată lumea dispareDe la umbră până la soareÎntr-o nouă, blândă culoareCa privirea taTrec fantasme, trec ogoarePăsări albe ca o chemarePașii noștri trec pe cărare,Trec, trec. Refren:Un albastru infinitLunecând pe ramul nesfârșitSomnul meu de noapte l-a trezitCerul meu l-a răscolit.Un albastru infinitA uitat pământul înfloritȘi câmpia fără asfințitUn albastru infinit. Partea … Citește mai mult
1 deschide lupi, 2 așteaptă,3 odihnește, 4 ia foc,5 e o lebădă, 6 o treaptă,7 e un unu mai cu noroc,8 se dă pe gheață, 9 e haos –Și vine 10, capăt de șir,E și fereastră, e și adaos,Lebădă, liră, liniști, delir.Numără, numără tinere domn,Numără, numără!.Vezi cum coboară cifrele-n somnInimă patimă tânără?Leneș, prea repede, intră … Citește mai mult
Culori răsfirate-n apusM-au înșelat cu un val de tăcereIar gândul meu în zare dusM-a învățat să primesc mângâiere.Iubește-mă în infinitIubește-mă cât mai sunt șoapteAșteaptă-mă eu voi veniAșteaptă-mă întreaga noapte.Ascultă și vorba de jarAscultă și vorba cea receIubește dar nu-n zadarCăci viața e scurtă și trece.Iubește-mă în infinitIubește-mă cât mai sunt șoapteAșteaptă-mă eu voi veniAșteaptă-mă întreaga … Citește mai mult
Știai că unele răsărituri nu încep cu soareleCând nu e nimeni lângă tine, par mai lungi cu oreleȘtiai că unele cuvinte aprind diminețileDar nu știai că unele infinituri sunt mai lungi ca altele.Cine m-a scris la umbra stelelorFără să-mi spună adevărulA cui e inima din mineȘi cui îi cere ajutorul.Și nu-mi ajunge infinitulCe dacă l-ai … Citește mai mult
Ai socotit că soarele mai ardeAbia vreo cincisprezece miliardeDe ani… Numai atât? De azi pe mâine?Și-atunci, cu veșnicia cum rămâne?Nu asta te oprește să cugeți mai departe!Doar știi că timpul n-are moarte.Un calcul scurt, de două sau trei liniiȘi-ai întrecut viteza banală a luminii.Ca-n mii și mii de repezi răsfrângeri de oglinziȚi-e mintea străbătută de … Citește mai mult
Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri,Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit,Tainică verigă care leagă cele două firi:Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit.Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții,Urieș semeț, pe care o suflare te doboară,Tu, a cărui mână scurmă măruntaiele științiiȘi a cărui cugetare ia nimicul drept comoară.În zadar te-ncerci a … Citește mai mult
Geamurile dialoghează cu ploaia – iar oglinzile zidurilor cuvântul • asfaltul cu luciul gâlgâind • într-adevăr – când plouă –parcă ferestrele – oglinzile şi labirinturile s-ar vomita unelepe altele • invers vine şi totuşi nu pleacă • nisipul e un şamanroşcat cu toate paginile întâmplărilor rupte • doar vântul semai întâmplă – doar ploaia-şi mai … Citește mai mult
Dacă astăzi nu mă vrei…Îmi tai dorul pe din douăȘi-l înec în bob de rouă.Îmi tai dorul pe din treiȘi-l arunc la porumbeiÎmi tai dorul pe din patruCa să vezi că nu joc teatru.Îmi tai dorul pe din cinciȘi-l cos nasturi la opinciÎmi tai dorul pe din șaseȘi-l învălui în mătase.Îmi tai dorul pe din … Citește mai mult
O, dați-mi aripiSă mă-nalțeSpre infinitulCe m-atrage!Să uit durereaTuturora,Precum și visurile-miDrage.În valuri albeDe lumină,Pe albe aripiLegănată,Să uit că suntO biată umbră,Din suferințe întrupată.Plutind prinVasta feerieDe scânteieriAmețitoare,Să uit căPe planeta noastrăTrăiește totul,Fiindcă moare.Pierdută-n razeDe betealăȘi ondulațiiDe eter,Să mă îmbătDe nesfârșireȘi durerosulEi misterȘi să devinO rază purăPrin infinitulCe m-atrage,Dar mai curând,Căci, poate, mâine,Mă stingCu visurile-mi drage.
O veșnicie-ntreagă umblăprin propriul tău infinitdin creștet până-n tălpi, și-napoi.Singur te luminezi,în cap ți-este zenitul,în tălpi amurgul luciului.Înaintea amurgului, umbrele ți le lașisă se lungească, să se-ndepărteze,minuni să facă și dezastreși să se-nchine lor înșile.Scazi umbrele-n zenitla adevărata lor mărimeși ție să ți se-ncline, le-nvețiși să dispară-n înclinare.Umbli și-n ziua de azi, pe-aici,dar nu te … Citește mai mult