icoane – Versuri.pro

Spiridon Voinescu - Cum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum să mai știe, omule, de tine Dumnezeu aici?
Blocuri de sticlă suie peste biserici mici.
azi e Crăciun, mâine e Paște, apoi seară,
nu te mai rogi, nu știi de-i primăvară, vară.
Bucură-te, sunt Floriile, ce timp neprețuit!
Copiii vin dinspre biserici, dinspre răsărit,
ei ram de salcie sfințită au adus,
tu însă nu mai ai icoane cu Iisus.

Magda Isanos - Icoana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și Maica Domnului a venit.
(Albastră
era haina ei ca-n icoană.)
A luat de pe masă o cană
și-a dat să bea soldatului din stânga noastră.
Apoi s-a așezat mai deoparte,
cu fruntea plecată.
Înconjurată de raze, ca-n carte,
și-ngândurată.
Nu știu cine-a zis:
„E un vis.”

Maria Eugenia Olaru - La Icoana Sfântului Antonie Cel Mare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunetul mării, ajuns lumii prin noapte,
cerc murmurat din treaptă în treaptă,
sau poate febra bătăilor repetate în ușă.
Dar fii-va Lumina adevărul tainic închis într-o scoică!
Iar acum privesc, cu credință și bisturiul alături lucind,
scoica închisă în inima mea.
Acest Adevăr al clipei întru scoaterea la Lumină.
Și așteptând, mă întreb despre rostul Luminii,
pe care mereu, mereu o aștept.
Și fi-va Iubire în gestul acesta!

Christian W Schenk - La Icoană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La picioarele lui sfinte
Stă fecioara-ngenuncheată
Parcă vrând ea să alinte
Vina lumii-n cruci legată.
Lângă ea stă sfânta mamă
Prăbușită în durere
Care prin suspine cheamă
Domnului sfânta-i veghere.
Stau, mă uit adânc, în pace
La icoana-n lăcrimată
Unde sus pe cruce zace
Izbăvirea noastră toată.
Mă întreb: „Ce ni s-a dat
De ce noi iarăși am trădat?”

Colinde - Sus la Vârful Muntelui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sus la vârful muntelui
Refren: Ai, lerui Doamne
În mijlocul codrului
Îmi sunt două lemnișoare (bis)
Bradul verde, teiul alb.
Și-amândouă se sfădesc. (bis)
Zise bradul către tei
„Măi teiule, frate-mi ești, (bis)
Cu mine ce te sfădești?
Că eu sunt un lemn de brad (bis)
La toți oamenii li-s drag.
Tu ești tei putregăios (bis)
Și nu ești nici de-un folos”
Ba eu sunt un lemn de treabă (bis)
Că toți meșterii mă-ntreabă.
Care unde mă găsește, (bis)
De icoane mă croiește,
Pe margini mă zugrăvește, (bis)
Cu aur mă poleiește,
Și-n biserică mă bagă, (bis)
Toată lumea mi se roagă
La biserică mă duce (bis)
Tot poporu’ și face cruce
În biserica mă pune (bis)
Oamenii să mi se-nchine.
Tu, bradule, rășinos (bis)
Tu nu ești nici de-un folos”
„Ba eu sunt un lemn de treabă (bis)
Că toți meșterii mă-ntreabă
Care unde mă găsește (bis)
De șindrilă mă croiește
Din mine fac șindrilă (bis)
De-acopăr biserica.
Că de n-ar fi șindrila, (bis)
În biseric-ar ploua,
Aurul ți s-ar strica (bis)
Și-ar fi-amar de cinstea ta”
Asta-i bradul cel stufos (bis)
Asta-i Domnul cel frumos
Asta-i tufa cea stufoasă (bis)
Asta-i Doamna cea frumoasă.

Daniel Vişan-Dimitriu - Țărmul De Dor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dintre vise cuminți
Transformate-n dorințe,
Se mai naște un dor, nedorit, arzător,
Și plutește prin zidul icoanelor vechi
Așezate perechi
În intrânduri străvechi
Dintr-un cer străveziu c-o privire de fiu
Ce se-ntoarce, mirat, încordat și târziu,
La o casă de lut
Părăsită-n trecut,
La o viață ce-a fost și din care-a plecat
Pe un drum cu un rost
De pe-un țărm neștiut.
Iară dorul acel
Din icoane-n rastel,
Îl zărește privind și l-ar vrea jinduind
La un vis și un dor
Mult dorit,
Arzător,
De icoane străvechi,
Așezate perechi
În cotloanele vechi
Dintr-o casă de lut
Cu un rost și-un trecut
Luminos, cunoscut,
De pe țărmul știut.

Gheorghe Tomozei - Călătorie în Icoane Tracice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Marea Messembriei și pietrele ei,
și femeile cu trupul de acum,
ce se cojeau de pământ, și-am pătruns
prin navoade cu miros de sare
și sudoare de dragoste
printre stâlpii de chiparos ars, ai caselor
moarte, năclăiți de smoala corăbiilor,
în vechime, în viscolul
icoanelor Traciei..
Cădeam din icoană-n icoană. Am văzut
un războinic palid, înfipt, întreg, într-un balaur
din rănile căruia țâșneau lalele,
și am văzut o madonă cu chip de prescură,
cu o singură pleoapă, închisă
de parcă, strivind-o, asupra-i ar fi respirat
un bărbat,
despicată în două
de o lovitură de bară.
Mai era și o femeie cu veșmânt de iarmaroc valah,
dincolo de care,
prin cioburile zugrăvelilor stratificate,
se zărea un mag podidit de frunze și păsări.
Piciorul femeii întâlnea coastele lui
și oasele lui sterpe se îngropau în
carnea ei de pământ alb..
În preajma, ca într-un cuibar cu ouă
în care cad raze de lună
se prăfuiau capetele unor bătrâni, cu aure rotunde,
strânși la ceasul de taină al cinei
în jurul unei mese de han.
Din teasta celui care
avea să trădeze, țâșnea iarba înaltă,
iar cel mai tânăr dintre ei
zâmbea
neînțeles, depărtat, cu gesturi singure.
Prin fibrele lemnului plesnit,
scris pe elinește de carii
și-ncetoșat de-o lene-nduioșată,
osteni pe cai roșii și cai albaștri
tropăiau pe creneluri de cetăți
în căutarea tânărului prelins în sângele unui copil,
vegheat de boi minusculi și de oi voioase..
Oglinzi compunându-se absurd, năruindu-se,
fierbând în culori, sparte de potcoave,
sporind distanța dintre om și moarte,
lâncezind pe sângele unor lumi vechi
icoanele ne ardeau, ne rodeau chipul.
Ne-am rupt din ele, cu vopseaua curgând din urechi,
apoi ne-am privit în lespezi,
ne-am spălat de adorare, uimire și teamă,
îngrijorați de clipele
pe care-ncetasem să le mai trăim,
și-am gândit cu inima strânsă la imaginile
noastre de pe ziduri și gesturi, întrebându-ne
cum vor vibra
sub ochiul viitorimii.
Ne despovărăm
de viscolul depus în noi, clătinându-ne încă
între aur și verde..
Cei care vor coborî
în fotografiile noastre, ne vor găsi
ca acum.

Zorica Teodosia Laţcu - La Icoana Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La Icoana Ta Preasfântă,
Sufletu-mi cu dor împlântă
Un mănunchi de sărutări
Pentr-a Tale îndurări.
Îţi sărut piciorul Sfânt,
Ce-a sfinţit acest pământ,
Ca într-a vieţii cale,
Să merg pe urmele Tale.
Tivul hainei Ţi-l sărut,
Eu, făptura cea de lut,
Ca slăvitul Tău veşmânt
Să-mi fie acoperământ.
Şi la urmă îndrăznind,
Către mâna Ta mă-ntind
Ca Tu să mă duci de mână
Către Fiul Tău Stăpână!
Iar apoi, ca o pecete,
Buza mea pe îndelete
Se apleacă în tăcere
Pe faţa Ta cu durere
Ca să-nveţe de la Tine,
Taina tăcerii depline…

Sorin Cerin - Încotro Mergem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Încotro să mergem,
de unde venim și de ce avem icoane?
O viață fără icoane și-ar pierde sensul,
fiindcă pictura sufletului,
n-ar mai avea în ce să se înrămeze,
ar deveni o simplă imagine,
ce ar părea fără conținut,
începând de nicăieri și sfârșindu-se nicăieri,
cum de altfel este realitatea existenței,
fără vălurile Iluziei Vieții,
care fără icoane,
nu ar mai avea unde să se aștearnă,
spre a ne da încrederea și Liberul Arbitru,
de la roata norocului,
acestei lumi bizare.

Ion Pillat - Juruirea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și dacă-a fost Sfânta-Măria cea mică,
Să meargă la hram cu toți se ridică.
Și dacă-a fost ziua de toamnă senină,
Când urcă Negoiul pe zări de lumină.
Pe la drumul cu plopii foșnind frunza rară,
Părinții Măriei porniră în țară.
Fetița-n căruță ședea între ei –
Ca apa de șipot erau ochii ei.
Trecură o vale, și două, și șapte.
E noapte, și cerul e calea de lapte.
Pe care se duce car mare și-oier –
Ioachime, schitul nu e nicăieri.
Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stână.
Fetița adoarme cu capul pe mână.
Și maică-sa țolul îl trage pe ea –
Maria acolo sfânt vis că visa.
Și, iată, prin frasini răsare lin luna.
Argintul din vis se lasă ca bruma.
Un schit se vestește, nou-nou, din pământ,
Ca Sfânta-Maria să-i fie hram sfânt.
Și cum calcă fata cu frică-n altar,
În cer sună buciume peste hotar.
Și cum se închină smerit la icoane,
Toți îngerii Domnului cântă în strane.