Versuri corectate și adnotate
Contra-teroarea e vâlceaua pe care ceața o umple cu-ncetul,e foșnetul trecător al frunzelor ca un roi de rachete amorțite,e greutatea bine împărțită, e mersul vătuit al animalelor și al insectelortrăgând o mie de săgeți pe scoarța fragedă a nopții,e sămânța de lucernă pe gropița unei fețe mângâiate,e incendiul lunii care nu va fi niciodată incendiu,e … Citește mai mult
Șocares, port gluga peste fes..Pe aici îngheață suflete și se uită fetele,Și frații mei nu merg la baie în card ca fetele.Am o torpilă pentru tine, ține-te de mineCă-mi dau seama de starea ta după pupile.Nu știu ce vreau, dar lasă-mă cu hau hauNu mă cunoști, dar te întrebi cine e bau bau.Que pasa soro’, … Citește mai mult
Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,Să nu văd frunzele cum cad din ram.Fă focul și preumblă-te prin casăFără să spui nimic, niciun cuvânt.Vreau să mă simt la tine ca acasă,Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt.Învăluită-n straie de culcareAșază-mi-te-alăturea c-un ghem,Și deapănă mereu, fără-ncetare,Să … Citește mai mult
Toamna-mi mănâncă frunza-i din palmă: suntem prieteni.Vremea din nuci o cojim şi-i învăţăm să se ducă;vremea se-ntoarce în coajă.În oglindă-i duminică,în vis este somn,adevăr gura grăieşte.Ochiul meu se apleacă spre sexul iubitei:noi ne privim.Ne spunem ceva de-ntuneric,ne iubim ca mac şi memorie,dormim ca vinul în scoici,ca marea în raza de sânge a lunii.Stăm la fereastră … Citește mai mult
Sunt frunzele,frunzele risipite de abuzul de a voi să fie veșnice,de a nu voi să cugete, pe întinsul a șase suprafețeselenare, ce este un pustiu,de a nu voi să știe ce este stăruința unei picăturide apă pe o țeastă goală, pironită în ploaie.Ar putea să ni se întâmple alte nenorociri.În ce zi suntem azi?Sunt măturate … Citește mai mult
Între castane ce bufnescși-un geamăt de torentce sunetu-și unescinima șovăie.Precoce iarnă-n vântul borealînfrigurată. Ies în fațăunde zori-și topesc, pe mal,alb de-nceput de zi în gheață.Marmură, rămuriș –la scuturarecad frunze ca elicea, ca săgeata′n șanțul săpat.Trece ultima turmă-n ceață.Din răsuflat.
Această lumină ar puteao-ntreagă lume să redeaSau poate mai degrabănoua umbră – tremurătoare, tandrăce ne leagă de ea?.Ea, nouă atât de asemănătoare,revenind, tremurândîn jurul unor stranii ajutoare.Umbre ale frunzelor fragede,pe drum și pe pajiștegesturi deodată familiarecare ne prind, ne amestecăluminii mai noi și mai clare.
Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.Deopotrivă toate sub talpa mea fosnesc….În palmele întinse le prind necontenit,Așa cum cad, cu pete de soare vestejit.Cad foșnitoare frunze sau clipele se cern?Odată la picioare speram să ți le-astern….Deopotrivă, toate sub talpa mea fosnesc,Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.
Soarele jos a picat,Soarele, soarele,Ca rochia ta din pat,Soarele, soarele.Cade o frunză din înalt,Frunzele, frunzele,Ca palma mea din părul tău cald,Frunzele, frunzele.Lunecă din cer o stea,Stelele, stelele,Ca lacrima pe fața ta,Stelele, stelele.
Când viața este aproape trăităși frunzele presimt că se-apropie-un dezastru,rândunica are multe de făcut, ea care tocmai închideun zbor în albastru; până când iubirea își va fi șters toate lacrimilevor trece poatemilioane de ani, milioane cheltuite și duse(în vreme ce albinele moțăie pe florile de macde-un roșu întunecat, amurg alunecând în noapte; toate s-au făcut … Citește mai mult