frescă – Versuri.pro

Marin Sorescu - Frescă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Frescă.
În iad păcătoșii
Sunt valorificați la maximum.
Femeilor li se scot din cap
Cu o pensetă
Clamele, agrafele, inelele, brățările,
Pânzeturile, lenjeria de pat.
După aceea sunt aruncate
În clocotul unor cazane,
Să fie atente la smoală,
Să nu dea în foc.
Apoi unele sunt transformate în ștergare
Cu care se cară la domiciliul dracilor pensionari
Păcatele calde.
Bărbații sunt și ei folosiți
La cele mai grele munci,
Cu excepția celor foarte păroși
Care sunt torși din nou
Și făcuți preșuri.

Eugenio Montale - Frescă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când am început să pictez, furnica mea,
tu erai încastrată în ghips cap-à-pe.
Paleta era o crustă de vopsele vechi,
topite într-o singură culoare pe care o las să fie imaginată,
să spunem de frunză uscată, eu mă gândeam la altceva,
iar rezultatele arătară că văzusem just.
Dar cum să faci să apară iriși din acele cheaguri stercale,
cât despre iriși, nu erau nici măcar ai tăi sub lentilele negre.
Cum merge? Îngrozitor, mi-ai spus, dar desigur unii o duc mai rău.
Cine știe dacă unul bătut în cuie la stâlp putea vorbi astfel
și poate nu se întâmpla așa printre cazurile ce se țin minte.
Într-o zi în piața Navana, un luteran de douăzeci de ani
sări într-un hârdău cu smoală fierbinte,
o făcuse pentru a nu-și repudia credința (de necrezut),
tu n-ai atins acel grad de sublimitate,
nu exista un bazin fierbinte la în-de-picior
și tu nici n-ai fi putut să țâșnești într-un salt,
fără să fii nici măcar luterană, ce încurcătură.
Am fost bătuți atunci pe toate planurile, tu aproape vie,
eu cu acele foi demne de un imaginar
pictor Walter Closet.

Odisseas Elytis - Frescă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De-ndrăgostit ce-am fost și locuind de veacuri în adâncul mării
Am învățat și scrisul și cititul.
Încât acum pot să văd la adâncime mere înapoi vârstele
Una după alta precum începe-un munte când celălalt nici nu s-a terminat.
Să le văd așișderi și-nainte Carafa-ntunecată la culoare
Iar la braț noua Elenă cu coapsa atingând vârful peretelui.
Cum toarnă vin Precistei pe când jumătatea trupului ei
A și plecat în Asia de peste ape.
Iar toată broderia s-a și mutat în cer cu rândunele
Cu flori galbene cu sori

Ioan Alexandru - Lăpușneanu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Unsprezece prunci cu mama lor
Dorm în fresca Slatinei fierbinte
Tatăl domn Pahomie monah
E de rând la candelele sfinte.
Și-a lăsat coroană și veșmânt
Pe perete-n frescă să se zvânte
Și-a-mbrăcat un strai mai potrivit
Pe statura sa de oseminte.
Pruncii în hlamide-au adormit
În isonul stranei la psaltire
Privegherea miezului de nopți
A trecut din rai în fericire.
Fetele domnițe întrerup
Șirul bărbilor voievodale
Ce se pierd prin fumul de cântări
În soboare line și domoale.

Ion Caraion - Fresca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Luna desenează brațe. Iepurii și câinii
împart botanica odată cu părul iubitelor.
Ascensoarele albe – case albe – fete albe
ca-n logodnele pâinii din antologia cuțitelor.
Coclește sărutul. Se-neacă bazinele.
În cămașa de noapte a fiecărei femei
înoată o pasăre. Șarpele sumbru
intră luluind între ierburile ei.
La expediția cerbului, negrese linșate pavoazează orașul, dospind fără pâsle sub conici bureți de singurătate, c-o ciuruită licoare de argint umed și vâsle.
Scoici lungi ca o mitră (în semnul sinucigașilor)
înoată prin vegetale necoapte
– și savantul care a cumpărat un tren de pânză
asasinează, asasinează păsările din cămașa de noapte…