folclor – Versuri.pro

Daniel Iancu - Pică Migu-n Bătătură

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mă soldatule ascultă comanda la mine,
Tonul la cântec:
Tata meu în fundul curții mulge oaia.
Pluton repeta.
Tata meu în fundul curții mulge oaia.
Pluton cu cântec înainte.
MARȘ,
Tata meu în fundul curții mulge oaia,
Laptele se-adună și umple tigaia,
Tata stă și meditează,
Oaia stă și debitează,
Tata stă și meditează,
Oaia stă și debitează,
Cântă mă soldat că te ia mama naibii,
Nori se-adună peste ogradă, tata cântă,
Vrea să vândă laptele să-mi facă nunta,
Curge laptele șiroaie,
Din cea mai aleasă oaie,
Curge laptele șiroaie,
Din cea mai aleasă oaie,
cccaaaaa
Pleacă mă porcul ăla de-aicea mă.
Oaia e bucuroasă că e dată gata,
Ceru-l vâjâie da’ mândru este tata,
Laptele pe prispa-l pune,
Și apoi își zice o rugăciune,
Laptele pe prispa-l pune,
Și apoi își zice o rugăciune.
Ține cadența soldat.
Doamne oprește vâjâitul, tata zice
Da doamne noroc pe casa mea să pice
Uite migu cum virează,
Tata stă și se holbează,
Uite migu cum virează,
Tata stă și se holbează,
Tata-al meu se uită-n cer mare mirarea,
A luat migu lanț ca lumânarea,
Tata-și cheamă la el oaia,
Și ia în brațe tigaia
Stâng, drept, stâng, drept, ține cadența
Cum să creadă el că oaia o salvează,
Ionel pilotul se catapultează,
Cechirap cechirap.
Migu pică-n bătătură,
Face oaia tochitură,
haidi balane
Vezi tu bulău,
Oaia tatei în sat se stinge
Uff arde casa,
Laptele-n tigaie se încinge
uff, uff
Vino Leano, strânge masa
De ce doamne te apucă toane
De ce dai în noi cu avioane,
De ce doamne te apucă toane
De ce dai în noi cu avioane,
Cântă mă t-adineauurea
Tata și Ionel pe prispă s-ospătează,
Nici ei și nici oaia nu mai meditează
Se-odihnesc vorbesc în șoapte,
Și beau un pahar cu lapte,
Se-odihnesc vorbesc în șoapte,
Și beau un pahar cu lapte,
Pleosc..
Boltoaca matii,
fffffiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiuuuuuuuuuu
fffffffffffiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiuuuuuuuu
Fluieră mă mai tare
……………
Ține cadența mai soldatule mai,
fffffffiiiiiiiiiiiuuuuuuuuuu
ffffffffffiiiiiiiiiiiuuuuuuuuu
Ține aproape mă soldatule mai unde te screzi în America,
Dute ba-n….
Lasă ba gălăgia în front
stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept
Ține aproape
ffffffffffiiiiiiiiiiuuuuuuuu
N-auzi mă să ții aproape mă bolovane mă

Daniela Condurache - Badea Al Meu Cu Boi și Car

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

– Badea-al meu cu boi și car,
Nu-mi mai călca pe hotar
Că mă duc la primărie
Și-oi scrie pe-o hârtie
C-ai făcut pagubă mare,
Mi-ai călcat iarba-n picioare,
Măi bădiță, om cu dor,
Măi bădiță puișor!.
– Lasă, mândră, lasă, lasă,
Nu te ține mânioasă,
Că iarba s-a ridica
La vară când a ploua,
Și ca să te mulțumesc
Oi veni să ți-o cosesc,
Măi mândruță frumușea,
Măi mândruță, mândra mea!.
– Rău ești, bade, slab de minte
Când doruțul te cuprinde,
Iarba o fost mare, deasă,
Dar i-o cam trecut de coasă,
I-o fost vremea mai demult,
Dar tu nu te-ai priceput,
Măi bădiță, om cu dor,
Măi bădiță puișor!.
– Mândră dragă, nu-i așa,
La poart-oi lăsa coasa
Și vin cu mâinile goale
Să te-aștept mândro-n cărare,
Să lăsăm hatul și iarba,
Să nu ne sfădim degeaba,
Măi mândruță frumușea,
Măi mândruță, mândra mea,
C-aș da și carul cu boi
Numai să fim amândoi,
Măi mândruță frumușea,
Măi mândruță, mândra mea!

Dumitru Matcovschi - Fire Optimistă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt o fire optimistă.
Optimismul are rost?
Fără cântec viața-i tristă,
Ca o lungă zi de post.
Fără cântec nu răsare
Nici chiar firul de pelin,
Nu răzbat din lut izvoare,
Nici cocoarele nu vin.
Fără cântec mușuroiul
Nu se mai alină, vara.
Fără cântec doar puhoiul
De păgâni inundă țara.

Doina Lavric - Ardă-Te Focul de Lume

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ardă-te focul de lume,
Cu urât trăiesc în tine,
Cine nu știe ce-i urâtul
Poate săruta pământul,
Dar eu nu l-oi săruta
Că mâncată-s de-acela.
Hai, urât și iar urât,
Boală fără crezământ,
Că nimica nu te doare,
Numai te uști pe picioare,
Numai te uști pe picioare
Ca iarba vara la soare.

Dragan Munteanu - Peste Mine Trece-Un Dor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dragan Muntean – Peste mine trece-un dor.
Peste mine trece-un dor, asta zic pân-am să mor,
Lailala, lailala, lailalalala (bis primele 2)
Peste mine trece jele, lailalalalala,
Asta-mi spun mândrele mele, lailalalala.
Zece ani aș duce-o bine, de n-ar fi doruri pe lume,
Lailala, lailala, lailalalala (bis primele 2)
Zece ani și-o vară-ntreagă, lailalalalala,
De n-ar fi mândruța dragă, lailalalala.
Dragoste, bătute-ar focu, că tu mi-ai mâncat norocu,
Lailala, lailala, lailalalala (bis primele 2)
Merg la sapă și la plug, lailalalalala,
Numa dragoste-am în gând, lailalalala.
Pentru mândra din Poinița, mi-am pierdut la joc trăistuța,
Lailala, lailala, lailalalala (bis primele 2)
Iar capu’ nu de pe spate, lailalalalala,
l-am lăsat în vreo tri sate, lailalalala.
Nu știu în rudă ori ce mar, lailalalalala,
La mândra cu părul par, lailalalala.

Ileana Constantinescu - Haida, Haida, Murguleț!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Frunzuliță ruguleț,
Haida, haida, murguleț,
Colo-n vale la Olteț
S-a ivit de-un târguleț
De fete și de băieți
Și se vinde cu mic preț.
Perechea de fete mari
Douăzeci de icușari,
Perechea de fete mici
Douăzeci de firfirici,
Și perechea de flăcăi
Câteva sute de lei.
Frunzuliță ruguleț,
Am să-mi iau un murguleț
Și-o trăsurică pe gume
Să trăiesc puțin și bine,
Să trăiesc puțin și bine
Cu bădița lângă mine.
Nu știu cum or face unii
De se iubesc ca nebunii,
Că și eu am încercat,
Dragostea mi-a dat de cap.

Sava Negrean Brudascu - Așa-i Românul!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Așa-i românul
Când se-nveselește
Cum e stejarul
Când înmugurește,
Așa-i românul
Când este iubit
Cum e stejarul
Când a înverzit.

Țara-i mănoasă
Și în fericire
Poate oricine
Să trăiască-n ea,
Și-al meu bădiță
Ce îl iubesc tare
E tot ce am
Mai scump în ea.

Trăiască țara,
Patria mamă,
Trăiască toate
Câte sunt în ea,
Trăiască toate
Cu mic și mare,
Și al meu bade
Ce îl iubesc tare.

Cântec din inimi
Către ceruri zboară,
Cântec din inimi
Ce-l cântăm mereu,
Cântăm fierbinte
Pentru-a noastră țară
Și pentru tine,
Scump poporul meu.

Daniel Iancu - Sunt Mândru Că-s Român

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Refren:
mhmm..
Când am venit pe lume prima oară,
Eram o țară de surori și frați.
Acum două milenii bunăoară
Nu aveam mamă, dar aveam doi tați.
Și unul era Decebal, cel harnic,
Iar celălalt era Traian, cel drept.
M-au educat de mic să fiu paharnic,
Dar ca să promovez mi-au zis s-aștept (bis).

Refren:
..
Eram un tânăr pașnic cum se zice,
Dar într-o zi pe baciul cel muntean
L-am transformat pe tată în arșice
Mi se spunea și baciul ungurean.
Și cum n-am fost dotat cu o mămică
Când mă gândesc genunchii mi se-nmoaie.
Mi-a dat să sug o creatură mică,
Mă adoptase pe-un izlaz o oaie.

Refren:
..
Mult mai târziu și bun la suflet tare
Am luat o bucățică dintr-un fag,
Am mers la specialistul în topoare
Și mi-am făcut pe dată un baltag.
Și cum vecinul meu avea mioare
Și nimeni dar nimeni nu era mai bun ca el
M-am dus ca să-l întreb cam câte are
Și i-am băgat baltagu-n cerebel (bis).
Și pentru că-mi doream și pomenire
Mi-au mai dat și zidarii cei mai cei
Ca să-mi construiesc o mănăstire
Că nu erau în zonă decât trei.
Și-n loc de fier beton mi-am pus nevasta
Plângea săraca, însă asta e.
Și-am devenit celebru și cu asta,
Mă mir că nu s-a dat la proteve. (bis).

Refren:
..
Ce vremuri mai erau odinioară,
Când viața valora doi pui de lei
Puşi în chimir, în sân la subțioară
Și reușeai ca să trăiești cu ei.
Astăzi Traian pe daci nu-i mai omoară,
Astăzi Traian se bate cu baroni,
Și de te uiți la viață într-o doară
La cursul zilei de doi pui de roni.

Refren:
..
Improvizație:
Și după cum spuneam și la-nceput,
Sunt mândru că-s român cu așa un tată.
Sunt mândru că-s româââân.
Și cam atât.
Ce pușca și cureaua mea cea lată.

Daniela Condurache - Și Primarul-i Om Bogat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La noi umblă veste-n sat
Că primaru-i om bogat,
Las’ să fie cum a fi
Că primar ne-a trebui,
Ei, hai, măi primare,
Ai de grijă cum te porți,
Ei, hai, măi primare,
Să intri-n voie la toți.
Chiar de ești om gospodar
Și-ai casa dată cu var
La joc trebuie să fii
Și pasul bine să-l ții,
Ei, hai, măi primare,
Ai de grijă cum te porți,
Ei, hai, măi primare,
Să intri-n voie la toți.
Cărărușă peste deal,
Primarul și-o luat suman
Și obielele de lână
Ca ciobanii de la stână,
Ei, hai, măi primare,
Cum să poți, bade, juca,
Ei, hai, măi primare,
Numai te-i împiedica.
De-ai fi, bade, cum te ții,
Dar n-ai niciun căpătâi,
Căpătâi dac-ai avea
lângă tine m-ai ținea,
Ei, hai, măi primare,
Ai de grijă cum te porți,
Ei, hai, măi primare,
Să intri-n voie la toți.
Că jocul și iubitul
Acestea mi-s capătul,
Cu jocul mă-nveselesc,
Cu iubitu-ntineresc,
Ei, hai, cât îi lumea
Cu primarul oi juca,
Ei, hai, și-mbufnată
Niciodată eu n-oi sta.

Duiliu Zamfirescu - Fiica Haosului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

A fost odată un voinic,
Coborâtor din ginte veche,
Crescut pe cal încă de mic
Și vânător fără de pereche.
Era din mamă, pământean,
Iar despre tată, spuneau unii
Că se trăgea de la Traian
Și amintea, prin chip, străbunii.
Trăit în munți de mititel,
Crescuse chipeș și voios,
Încât vorbea lumea de el
Ca de un nou Făt-Frumos.
Când se pornea la vânătoare
Cu șoimi aduși de prin străini,
Țipau vultanii la izvoare
Și puii de prin vizuini,
Și dau năvală neam de neamuri
Prin văgăunile adânci:
Vânatul ușurel prin ramuri
Iar vulturii pe vârf de stânci.
Și rămâneau să-i steie-n cale
Doar băietanele din sat.
Dar nu-i ardea măriei-sale
De un asemenea vânat.
Prin munții plaiului vecin
De-un cârd de vreme se zvonise
De Filip de la Severin
Că dintr-un vis înnebunise,
De ani întregi venea mereu
La curtea sa împărătească
O Pajură cu chip de zmeu,
Cu cioc și limbă păsărească,
Și-n miezul nopții croncănea
Pe-un ciot din turla cea bătrână,
Și-l tot chema, l-ademenea
Să se coboare-ntr-o fântână.
Se tânguise tuturor
Și le spusese ce-a visat:
C-ar fi ascunsă-ntr-un izvor
O fată-a unui împărat.
În fața lui, cu barba sură,
Stau slujitorii din palat,
Și, triști, cu mâinile la gură,
Îl căinau că-i fermecat.
Trăiți la dânsul din părinți,
El le zâmbea cu ochii buni:
Ca tot nebunul, pe cuminți,
Îi socotea pe ei nebuni.
*
Pe scoborâșul unei văi,
Într-o pădure încâlcită,
Era pe măgura dintâi
O peșteră întroienită
Sub uscături de brazi cărunți
Și mâlitură de izvoare,
În care pustnicii din munți
Spuneau că cine intră, moare.
Din fundul ei se depăna
Izvorul purtător de basme,
Ce codrul tot îl împăna
Cu cosânzene și fantasme;
Din fundul ei spuneau ciobanii
Că iese Pajura în vale,
Și năruiește bolovanii
Cu vântul? ripelor sale.
Porni voinicul fără teamă,
Lăsându-și cai și vânătoare;
Zicea că soarta lui îl cheamă:
Că cui e scris să moară, moare.
Și merse azi, și merse mâni,
Și merse vreme îndelungă,
Și dând din cap, și dând din mâni,
Ajunse vremea să ajungă.
La rotitura unui cot,
Rămase într-o boltă mare,
Împodobită peste tot
Cu pietre și mărgăritare.
Sclipeau tavanele, cuminte,
Din raza gemelor albastre,
Ce mii de veacuri înainte
Se întrupaseră din astre,
Și luminau, căzând în joc,
Oglinda unui lac feeric,
Ce răsfrângea săgeți de foc
În depărtatul întuneric.
Deasupra limpedelui lac
Cădeau din bolta de lumină
Pletoase ramuri de copac
Și vrejuri lungi de gelsomină,
Și împletite între ele
Legau un leagăn în colori,
Cu foi de nufăr drept perdele
Și așternut de praf de flori.
Pe pat, dormea frumoasa Zână,
Fecioara vremilor eterne,
Cu capul rezemat pe-o mână
Și părul despletit pe perne.
O stea, aprinsă în zenit,
Și coborâtă, virginală,
Pe-un fund de pat închipuit
De Auroră boreală,
Cu forme albe omenești
De fată-mare adormită,
Era frumoasă ca-n povești
Și ca-n povești, nesocotită.
Frumoasă ca întâiul vis
Al dragostei celei dintâi,
Visa sub ochiul ei închis
Bălane plete de flăcăi.
Trăgea din firea-i de femeie
Năravul primului păcat,
Și doar era mai mult idee
Decât un trup adevărat.
El o atinse binișor
Pe părul blond îngălbenit
Ce ca o undă de izvor
Cădea la vale despletit,
Și un fior trecu vibrând
Prin trupul alb al adormitei
Punând viață rând pe rând
În gând și-n brațele iubitei.
Atunci deschise ochii mari,
Rotunzi și plini de veste bună,
Doi ochi șireți și cărturari,
Adânci ca două nopți cu lună;
Își duse brațele spre piept
Și se-nroși, părând c-așteaptă
Un lucru nou și înțelept:
Iubirea unică și dreaptă.
*
Sorbea voinicul din privire
Minunea ce-l încremenise,
Și revenindu-și în simțire
Îi prinse mâinile și-i zise:
De ești un vis, sau ești reală,
De ești, sau nu ești, sau poți fi,
Tu ești icoana ideală
A năzuinței de-a iubi.
Eu te-am visat de-atâtea ori,
Te-am căutat pe zbor de vânt,
Te-am îmbinat pe cer, din nori,
Din toamna blândă pe pământ;
Te-am deslușit într-un miros,
Dintr-un amurg de zi de vară,
Și nu a fost nimic frumos
Fără ca umbra-ți să nu-mi pară,
Te știu că ești prin tot ce-i viu,
Precum e raza de la soare,
În tot ce este străveziu:
Văzduh sau apă curgătoare;
Te știu, te simt, te și trăiesc,
Te voi trăi întotdeauna,
Lăsând viesparul omenesc
Să-și schimbe patima cu luna.
Iar ea. uitându-se la el,
Plutea în caldele-i cuvinte,
Și măsurat, încetinel,
Răspunse glasul ei cuminte:
Nu m-am născut și n-am să mor,
Căci prinsă sunt din vecinice:
A tot ce-a fost, am fost izvor
Și-oi fi a tot ce-o fi să fie.
Pământul, când s-a rupt din soare,
În învârtirea lui prin haos
M-a prins în el ca-n închisoare
Și m-a boltit spre lung repaos.
Și eu, ce nu aveam făptură,
Închisă astfel în pământ,
Sub mângâierea de căldură
M-am întrupat, și astăzi sânt.
Dar dacă sunt, viața mea
E singură ca mai-nainte:
Sunt o imagine de stea
Înmormântată într-o minte.
Tu ai venit, dar vei pleca,
Mă vei lăsa pe veci în jale.
Eu nu te pot împiedica
De-a te supune firii tale.
În lumea ta locuitor
Sau mort, pierdut în vremi senine,
Tu ești de-acum nemuritor
Căci ești de-a pururea în mine.
Eu te-am iubit așa cum ești
(Nemuritoare cum mă știu) :
Cu forme crude, omenești,
Dar cu suflare de om viu.
Căci viața e în legea firii
Cea mai semeață-nfiripare
Fiind un fel al nemuririi
Cu conștiință de ce are.
Și tu-mi ești drag atât de mult,
Atât de dulce îmi ești drag,
Că dac-ar fi să mă ascult
Te-aș ține-n lumea mea pribeag.
Dar tu ești om, crescut în soare,
Deprins, în raiul tău feeric,
Să porți pământul sub picioare,
Iar nu să gemi în întuneric.
Întoarce-te să-ți vezi pământul,
S-asculți cum viața-și cântă viersul,
Cum pasările-și cântă cântul
Și armonia Universul;
Întoarce-te să vezi cum cere
Viața ta drum prin lumine,
Și-atunci, de vei avea putere,
Revino iarăși către mine.
*
El sta pe gânduri și zâmbea,
Neștiutor dar pururi dornic,
Înțelegând numai că ea
Putea să-l creadă nestatornic.
Pătruns de milă, și supus
De trista ei înțelepciune,
Își prinse hl? myda mai sus
Și se sculă: Mă voi supune.
Adună-ți părul de pe umeri,
Resfiră firele lui moi,
Și numără cât poți să numeri:
Când vei sfârși, voi fi-napoi.
Și astfel tânărul zicând,
Porni din nou pe lungul drum.
Se întorcea din când în când,
O mai zărea acum și-acum,
Până ce ochiului deschis
Pieriră liniile firii,
Cum pier ființele din vis
În haosul neamintirii.
Iar ea, cu sufletul la gură
Și ochii osteniți de clipăt,
În delicata ei făptură
Lupta să-năbușe un țipăt.
Căci, Zână scoasă din poveste,
Ea îl iubise omenește,
Și legea omenească este
Să sufere cine iubește.
Iar el, în fundul de pământ,
Rămase singur călător:
Era o noapte de mormânt,
Un clin de iad îngrozitor,
În care bezna se simțea
Greoaie apăsând pe minte,
Și despărțind ca o perdea
Ce e, de ce-a fost înainte.
Mergea cu gândul încordat
În scăpărarea de lumine,
Pe care ochiul speriat,
Le scânteia el, de la sine.
Când da-n urcuș cărarea grea,
Fugea pietrișul de pe prund;
De cobora, i se părea
Că valea nu mai are fund.
Cădea, și se scula rănit,
Și iar umbla, și iar cădea.
Era vânjos și oțelit,
Dar.. ce-ar fi dat să vadă-o stea!
O stea! o rază! o scânteie!
O licărire de lumină!
Și bucuros atunci să-și ieie
Pedeapsa pentru orice vină.
Dar vina lui nu sta în el,
Ci vina lui era în fire:
Mergând spre ea, avea un țel,
Acum, mergând, umbla-n neștire.
Și câteodată sta pe loc.
I se părea că-i iese-n cale
Un năzdrăvan de dobitoc
Ce se-nchina Măriei-sale,
Purtându-și ochii pe-o tipsie
În labele de dinainte,
Și-n locul lor, în scăfârlie,
Crescându-i câte-un colț de dinte.
Sau întindea mâna să prindă
Muscuțe albe pe sub gene,
Ce în a ochilor oglindă
Mișcau, mirate, din antene.
O groaznică gheară de mort
Torcea din mintea lui un fir,
Un subțiratic fir de tort
Ce-l îndruma spre cimitir.
Și el umbla încetinel
De frica firului subțire:
De s-ar fi rupt, murea și el
Sau rămânea în nesimțire.
O stea! o rază! cât de mică!
S-o vadă numai că lucește!..
Era voinic și fără de frică
Dar.. se simțea că-nnebunește.
*
Și când ieși din nou la soare
Și dete de lumina plină,
Curgea din ceruri o splendoare
De scânteiere de lumină.
Atât de tânără și nouă,
Încât, pe valea ce se pierde,
Părea că primăvara plouă
Cu picături de un nou verde.
Un roi de lume zburătoare
Sărea prin crengi, de veselie,
În haine vii de sărbătoare
Și creste* ca de cununie,
Și alerga din toată țara
Să-și prinză locul de pe ranguri:
Se cununa codrul cu vara
În cânturi vesele de granguri.
Iar el, ce nu putuse crede
C-ar fi în munți așa comoară,
Privea uimit. Credea c-o vede
Acuma pentru prima oară.
Deasupra lui, pe-un vârf de tei,
Un piept rotund de turturică
Ce se-mbuca cu soțul ei
Huia, tremurător de frică.
Deasupra lor, mai sus, mai sus,
Țipau cu glasul argintiu,
Mergând în unghiuri spre apus,
Poeții șesului pustiu.
Părea că-n totul se ascunde
Prisos de soare, tinerețe,
Viață să reverse-n unde
În tot ce-i viu, două viețe.
Atuncea el își aminti
De cai, de șoimi, de vânătoare,
De curtea lui. O fi ce-o fi,
De-acuma el aicea moare.
*
Iar tu, rămasă unde ești,
În fund de peșteri sau în haos,
Icoană scoasă din povești,
A frumuseții în repaos,
Adormi din nou, și dormi pe veci,
Și uită mâna vinovată
Ce ți-a-ncălzit mâinile reci
Și sufletul sfios de fată.
Viața e în legea firii
Cea mai semeață-nfiripare,
Fiind un fel al nemuririi
Cu conștiință de ce are.
Dar conștiința ei n-o-nșeală
Când năzuiește către tine,
Căci tu ești forma ideală
A suferinței de mai bine.