fir de iarba – Versuri.pro

Ducu Berti - Balada Firului de Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Lumina se topește în dușumele
Între acei pereți spoiți cu ger
Și te aflam de-a dreapta vieții mele
Un fir de iarbă călător spre cer
Plutea prin casă o mireasmă dulce
De datină de iarnă și de brad
Iar stelele uitau să se mai culce
Pe malul Izei dincolo de vad
La căpriori se așterneau în iureș
Flori moi de fildeș dintr-un cer catrin
Și-acel mărunț catun din Maramureș
Ni se părea cioplit în infinit
Și-n casa dăruită pe cuvânt
Te bănuiam printr-o lăptoasă ceață
Un fir de iarbă îndoit sub vânt
Dui și iară dui
Noapte peste grui
Fir de iarbă amărui
Dui și iară dui

Maria Ciobanu - Firicel, Măi Fir de Iarbă!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

– Firicel, măi fir de iarbă,
Pe tine cine te-ntreabă
De ți-e greu sau de te doare
Când ești călcat în picioare?
– Bobocel de om în floare,
Mi-e și greu și mă și doare,
Dar mie-așa mi-a fost dat
Să cresc numai supărat.
– Dar eu, firule, de ce
Să-mi înnod lacrimile
După mam-adevărată
De dorul meu supărată?
– Mama ta, copile drag,
Te-așteaptă mereu în prag,
Dar tu puiule-ntârzii
La măicuța ta să vii!
– Chiar de-aș vrea, nu pot s-ajung,
Drumurile mi se strâng,
Dar când o să mă fac mare
Am să scap de supărare,
Atunci singur îmi aleg
Drumul pe care să merg.

Maria Butaciu - Firule, Măi Fir de Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

– Firule, măi fir de iarbă,
Pe tine cine te-ntreabă
De ți-i teamă, de te doare
Când ești călcat în picioare?
– De mi-i teamă, te mă doare
Știe numai Sfântul Soare
Și mai știe și pământul,
Ploaia, arșița și vântul.
– Bradule din stâncă neagră,
Pe tine cine te-ntreabă,
Ars de ger și ars de soare,
De ți-i teamă, de te doare?
– De mi-i teamă, te mă doare
Eu rămân tot în picioare
Și prin fir de rădăcină
aud piatra cum suspină.
– Dar pe tine om de treabă,
Pe tine cine te-ntreabă
Când pe drum de piatră arsă
Inima lacrimi îți varsă?
– Nu mă-ntreabă, c-așa-i omul
De-l bate vântul și dorul,
Vântul bate că-i pe drum,
Dorul bate că-i nebun.

Cincinat Pavelescu - Bradul și Firul de Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un brad înalt, semeț, voinic,
Privind un fir de iarbă mic,
Zicea-ngâmfat: În zece ani cât m-am suit,
Sărmane fir nenorocit,
Și tu ești tot cum te-am lăsat
Pe când alături petreceam;
În umbra ta necunoscută,
Abia c-o palmă te-ntreceam
Și astăzi te întrec c-o sută.
Și vezi, sunt bun că-mi amintesc
Și-am drept să fiu orgolios,
Căci ai rămas atât de jos,
Abia, abia te mai zăresc.
Firul de iarbă îi zise: Bine,
Ești mai înalt, e drept, vecine,
Și totuși între noi, îmi pare
Că e grozavă-asemănare:
Oricât te-ai înălța în vânt,
Cu fruntea-n nori sau în lumină,
O, nu uita ai rădăcină
Tot ca și mine, în pământ.

Gellu Dorian - Firul de Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Poezia n-a spus niciodată mai mult decât moartea
înviind într-un fir de iarbă ieșind de sub o placă de beton
turnată acolo să uite tot ce-a fost până la ea
și să nu mai lase nimic să se nască acolo.
și asta ar fi fost mult prea mult
într-o lume prin care se închid toate ferestrele
în spatele cărora se tranșează cuvintele ca pe niște păsări
care până atunci n-au știut cât de rece este lama cuțitului,
ba mult mult mai mult
decât ghiorăitul mațelor sub o piele de femeie frumoasă
care se lasă despuiată de mâinile unui ins
care n-a aflat că frumusețea va salva lumea
în timp ce el o făcea terci sub trupul lui greu
ca o lespede de sub care nu se va ivi niciodată viața
nici măcar într-un fir de iarbă.
dar și așa fiind
niciodată moartea nu s-a atins de poezie
lăsând poeții să vină spre ea ca niște semințe din care
vor ieși fire de iarbă pe care le va asculta crescând,
surori gemene dintr-un trup la masa căruia
se bea, se mănâncă,
se vorbește,
se trăiește mai mult decât moartea ar putea gândi vreodată
că ar putea lua cu ea.
dar nici atunci,
nici vreodată, la masa mea nu s-au certat
cele două
ca acum când simt cum în mine stă să încolțească
de la o clipă la alta
firul de iarbă.

Khalil Gibran - Spunea Un Fir de Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un fir de iarbă îi spune unei frunze veștede: „Ce zgomot faci când cazi! Ai reuşit să îmi împrăştii toate visele de iarnă.”
Iar frunza veștedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut şi tot jos îţi duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce eşti! Tu nu trăieşti la înălţime, şi-a vântului cântare nu te-atinge.”
Apoi frunza tomnatecă se aşternu pe pământ şi adormi. Dar la venirea primăverii se trezi din nou – acum, ca fir de iarbă.
Şi-apoi, când fu încă o dată toamnă, iar de deasupra coborau prin aer frunze veştede, ea spuse pentru sine: „Oh, frunzele astea! Atât de zgomotoase! Îmi împrăştie visele de iarnă.”

Nichita Stănescu - Dacă Privești Un Singur Fir De Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dacă privești un singur fir de iarbă
sunt geloase pe tine, sprâncenele mele.
Dacă privești un singur arbore
sunt geloase pe tine oasele mele.
Dacă privești un singur nor
sunt geloase pe tine gândurile mele.
Dacă-ți lași mâna pe o singură piatră
umărul meu e gelos pe tine.
Dacă inima ta bate singură
orele mele se rostogolesc lovite
în după-amiaza de duminică, atuncea când
culorile zilei încep să atârne în jos
spre miezul pământului
și eu mă aflu în nemișcarea
acelorași și acelorași patimi.

Tudor Arghezi - Chemarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din pietre sterpe și uscate
Un fir de iarbă s-a ivit,
Și vârful lui în infinit
A cutezat, străin, să cânte.
Născut dintr-un crâmpei de soare
Și o fărâmă de pământ,
Firul gingaș, curat și sfânt,
A-mbobocit și-a dat o floare.
Strivit în uliță măreață,
Secat de drumul de asfalt.
El e de felul cerului înalt,
Care șoptind îi spune și-l învață.
El, mulțumit că drept merinde
l-aduce lapte noaptea în pahar,
Se bucură când și-un țânțar
De moțu-i auriu se prinde.

Walt Whitman - Cred Că Un Fir De Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cred că un fir de iarbă nu-i mai prejos decât o stea care-și urmează calea,
Că o furnică e la fel de perfectă ca un bob de nisip sau ca oul ciocănitoarei;
Că broasca țestoasă-i o capodoperă sublimă,
O dudă obișnuită – podoabă pentru cerești încăperi.
Cea mai mică încheietură a mâinii mele iscă gelozia oricărui mecanism,
Și un șoricel cuprinde atâta miracol, că milioane de necredincioși se sfințesc văzându-l,
Și mai cred că în fiece înserare aș veni să privesc fără saț fata fermierului fierbând ceaiul în ibricul de tuci și cocând pesmeți.