Lumina se topește în dușumele
Între acei pereți spoiți cu ger
Și te aflam de-a dreapta vieții mele
Un fir de iarbă călător spre cer
Plutea prin casă o mireasmă dulce
De datină de iarnă și de brad
Iar stelele uitau să se mai culce
Pe malul Izei dincolo de vad
La căpriori se așterneau în iureș
Flori moi de fildeș dintr-un cer catrin
Și-acel mărunț catun din Maramureș
Ni se părea cioplit în infinit
Și-n casa dăruită pe cuvânt
Te bănuiam printr-o lăptoasă ceață
Un fir de iarbă îndoit sub vânt
Dui și iară dui
Noapte peste grui
Fir de iarbă amărui
Dui și iară dui
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și melancolie, amintindu-și de iernile petrecute într-un sat pitoresc din Maramureș. Firul de iarbă simbolizează fragilitatea și efemeritatea vieții, dar și legătura cu natura și tradițiile.