Costache Conachi – Omule, Slabă Ființă

Omule, slabă ființă și la patimi cu plecare,Unde-ți e înțelepciunea, unde-ți e mintea cea mare?..De te-nalți și zbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,De măsori pământ și ceruri și pătrunzi tainele firii, —Nu te îngânfa, că ești țărâna pe care o poartă vântul..Ci te plânge, că-n patimi tu singur îți sapi mormântul!Pururea ție stăpâne, pururea duc … Citește mai mult

Rainer Maria Rilke – Livezi XLIII

Acel cal care bea la fântână, acea frunză ce ne atingecăzând, acea mână întinsă ori acea gură carevrea să ne vorbească-ncercând –.Atâtea vibrații de viață se-nclină,atâtea vise ale durerii suferim;o, cel ce-și simte inima prea plinăcăutându-și ființa se mântuie deplin.

Petru Creţia – Cântec În Stil Naiv Despre Ființă și Părere

Nimic nu are în sine putereaDe a fi mai mult decât esteAtuncea când este, în forma-i deplină,Tot ce poate fi. Aproape tot ce trăiește încearcăSă fie cumva altfel decât esteÎn golul amar dintre tot ce ar vreaȘi nu poate fi. În vorbe e răul, în gesturi deșarte,În tot ce pare a fi și nu este,În … Citește mai mult

Rumi – Dinspre Ființă Spre Neființă

Potrivnic cu potrivnic se luptă, se omoară,Porunca ta îi smulge din Neființă iară.O, dinspre Neființă să trec spre Ființă,Atâtea caravane primesc îngăduință.În somn, în orice noapte gândurile disparȘi se cufundă-n Marea cea fără de hotar.Dar cum dau zorii, aceste făpturi dumnezeieștiÎși scot din Mare capul, ca tot atâția pești.În toamnă, mii de frunze și crengi … Citește mai mult

Ion Pachia-Tatomirescu – Nufărul Luminii Ființa-Mi Împarte

Nunta-mi este pură, steaua-nrăzărește,munți-preoți îmbracă hlamida cerește,So-Ares și Utu mie-mi țin cunună;doar Mireasa-Lumii genune-aurește,brazii cu albi vulturi în privelişti sună,jurători-luceferi horesc lunca brună;jumătăți își leagă-n aur jumătăți,partea vrea întregul, întregul e-n parte –moartea-i este viața, viața-i este moarte,balaur alb-roșu e-n egalități;curcubeie-toarte, bolta vrea să poarte..Car-Mare de gânduri, torci imensități..!Car-Mic-de-albăstrele, tu, ochiule, dă-ți:nufărul luminii ființa-mi împarte..!

Ion Caraion – Ființa Neființei Prevestirea

Tu ai sânii păroși ca fumulPicioarele tale-s ca movileleDe ciulini ai DobrogeiGorgone arzând milenar soarePrin care aleargă ura și mestecă vântulȘi nu mai dau de mădulareleLor semințele misterului.Când aiurează ploaia când frigulAcoperă literele tuturor vârstelor lumiiDin mâna ta picurăCoacăze roșii midii prevestitoareȚipete bifurcând văzduhul complicându-lCu struguriLutul ființei tale mișună de prilejuriȘi de popândăii care aud … Citește mai mult