Versuri corectate și adnotate
Se moare des, enorm de des în lume;Chiar ieri s-a inundat un mușuroiȘi un melc am călcat azi printre legume,Iar un vecin e-n drumul spre apoi.Am văzut azi copac tăiat și-i varăȘi-un cuib și-a pierdut puii în cădere.Un cal epuizat trage să moară..Prieten are cancer, fără prevedere.Am auzit c-a explodat o supernovă.O cioară-i pedepsită; „furt … Citește mai mult
dorință se cheamă geamulunui ospiciu. celula ratată care salutăgările mici din mers.omul asemenea calului.calul asemenea lupului. criniice tristă eroare.eu. voiam să fiu bună.
N-am crezut, Iubire,că poți fi o Toamnă,care-și taie nervurile Zilelor,din venele propriilor frunze,ale Regăsirilor,ce-și găsesc alinarea,în brațele deschise,ale Absurdului,ce ne fură rugina Așteptărilor,pentru a se deghiza,în Zorii unui Destin,ce ne așteaptă îmbujorat,cu sângeriul obrajilor,unei Singurătăți,ce tocmai avuse,o hemoragie de Clipe,ce nu mai putea fi oprită,în drumul ei spre Moarte.
Aiurea-i spus „și-a pierdut viața”,Ca și cum iar s-ar regăsiSau, căutată iar ar fi,Din nou, cum berea de la gheață.Sau nu-i, că nu noi o avem,Cum ea există și ne poartă‘ntre două stații-n mers la toartă,Luând iar pe alt’ la recviem!Și-atunci e EA ce ne-aparțineSau, noi îi suntem chiriași,Fără contract de timp? Slujbași,Neștiind când pleacă, … Citește mai mult
Tu în esența ta ești statornic poet, statornic în zenitul dragostei tale, statornic însetat de adevăr și dreptate. Pe semne că e un rău necesar faptul că nu poți fi așa, fără preget în conștiința ta.
Am fost clădiți,ca să ne astâmpărăm setea,de noi înșine,cu Roua Viselor,prin gările pustii ale Absurdului,unde se pare că nu vine niciodată,trenul Luminii Divine,pe care o așteptăm,la peronul propriului nostru Destin,desculț și tremurând de frig,în mocirla acestei Existențe,a Deșertăciunii,pentru care am devenit,simple Statui Vivante,așezate prin vitrinele,pline cu neoane stridente de Cuvinte,acoperite de strigătele surde,ale Durerii.
Înalță ochii către oglinda diminețiisă-l trezească din visul uitatși nu face decât să-i crească dezamăgirea,de copilul gândului.. Nu mai crede în propriul sărut Placebo,în „mens sana in corpore sano”;nu există decât uzura, încă de la concepțiesau înainte.. Bile de-un rulment uriaș,se adunând înnebunite de elixirul frotării evidențeiși care cad fărâmițate de timp în dizgrația mâzgâi, … Citește mai mult
Târziu, eu însumi, în barca propriei mele ființe,nici o lumină și nici un țărm nicăieri,și nori pretutindeni. Am încercatsă mă mențin la suprafață și totuși sunt dejadedesubt, trăind împreună cu oceanul.
Lacrimi de vânt,vărsate de ulcioarelezilelor fără adăpost,pe zidurile ce despartființa de neființă,pe zebrele binelui și răului,care le trecem alături de moarte,să ne împlinim destinul,iluziilor non-sensurilor existenței,care ne-au datdepresiile absurdului charismatic,să ne slujească,arta de statui vivantea deșertăciunilor,ale căror disperăritrebuie să le interpretăm la perfecțieîn mocirla acestei întrupări,care la final va rămânea nimănui.
O fată atârnată de scaunul din dormitor,compusă din prosop, tricou și caietelul meu cu gânduri.Ma studiază-n amănunt, iar eu…încerc s-o înțeleg la rândul meu.Nu are corp, dar nici măcar nu e întreagă.O umbră din profil ce s-a formatpe un perete alb și tot privește neagră.Dar în micimea ei, aproape ne-nsemnată,ea mă întrece pe deplin.Eu o … Citește mai mult