Egipt – Versuri.pro

Dimitrie Bolintineanu - Conrad

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

CÂNTUL AL III-LEA – EGIPTUL.
Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalță palmierul
Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Așa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un grațios surâs
În tristele deșerte crea un oasis;
Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă țară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Și palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Și nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Și alta vine-ndată de ține al său loc.
Aice rar se-ntâmplă să fulgere, să plouă;
Un cer senin și splendid adapă cu-a sa rouă
Pământul ce rodește și apele din Nil
Îneacă în tot anul acest fecund argil.
Acolo noi vom merge.. dar vasul fugător
Pe brazdele perfide alunecă ușor.
Conrad! veghezi tu oare, privești aceste maluri
Din care filistenii domneau aceste valuri?
Regina africană cu fața de eben,
Spre răsărit se duce purtând un diadem
De stele fără număr, când geme-n depărtate
O surdă vijelie.. fluierături bizare,
Mugiri adânci, sălbateci, concert spăimântător!
Ai crede că toți monștrii marini s-adun în hor
Și țipă-n limbi diverse, pe tonul întristării,
Voind să ducă vasul în smârcurile mării.
Pilotu-abia mai șade la cârmă: e legat;
Pe pod s-aruncă valul, ce pare că-a turbat
Sub biciul unui demon ce de aproape-l strânge;
Lovirea cea de vânturi, catartul plecă, frânge.
Și vasul se rădică, se lasă în abim,
Și iară se înalță! Un strigăt, un suspin
S-aude-n întunerec! Ai crede că mormântul
Se crapă, te înghite. Se îndoiește vântul,
Și valul îi răspunde prin mugetu-i duios..
E cântecul funebru.. Un strigăt fioros
Al celui ce comandă s-aude-n vijelie,
Spăimântător; e geniul uman ce tot învie,
Ce dă direcțiune, ce apără, prevede.
Speranța e busola, e harta; el o vede,
O cercetează, știe de este de temut.
Foc! foc în cală! strigă și totul s-a pierdut!
Atuncea comandantul răcnește cu tărie,
Și vocea-i se aude tunând în vijelie.
Toți câți mai au putere comanda lui urmez.
Conrad se află-n fruntea acelor ce lucrez.
Parvine să pătrundă el cel dintâi în cală
Prin flăcări și prin fumul ce flacăra exală.
Vâslașii îl urmează; el tot a-mbărbătat,
Iar pompele jucară și vasul a scăpat.
Dar zorile se varsă. Conrad pe pod privește
Acest spectacol magic, strein, ce îl răpește;
Aceste mii de valuri, ca cete de geanți,
Ce joc cu vasul, și-unii îl trec la ceilalți,
Râzând de slăbiciunea acestui om pigmeu
Ce vrea pe eleminte să puie jugul său.
Pământ! pământ! strigară mai multe voci d-odată.
Și se zări o coastă: sprânceană depărtată.
…………….
Vedeți acea câmpie ce moartea a coprins?
Aici a fost cetatea heroului ne-nvins,
Cu patru mii palate, o mie de grădine,
Trei sute teatre, circuri, de viață, oameni pline.
Și astăzi nici o urmă! Nimic nu mai e viu:
Abia în suvenire, de ele se mai știu.
Acolo fu necropol, morminte strălucite,
Palate elegante de preoți locuite,
Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori,
Mărite monumente, de marmur cu colori.
Azi locul e ruină și malul cu-ntristare
Se-nclină și șoptește durerea sa la mare.
Lumina dimineții se varsă în eter.
Convoiu-aleargă încă pe calea sa de fier,
Traversă sânu-acestor sălbatice deșerte
Și fluieru-i exală fantastice concerte.
Ai fi crezut un șarpe, bălaur iritat,
Ce trece prin deșerte și șuieră turbat.
La Nil el se oprește și râu-aici apare
În toată maiestatea.. Salut, o, fluviu mare!
Zeu adorat în templul de la Nilopolis.
Sub formă a două sexe, fiu zeului Cnufis,
Tu singur, Nil, dai viață deșertelor profunde:
În fiecare vară verși palidele-ți unde,
Pe-această vale lată dând apă și pământ,
Făcând un loc de viață dintr-un întins mormânt.
Cât de frumoasă-ai face, o, Nil, această vale,
Când civilizațiunea aici și-ar face cale,
Când oamenii-ar fi liberi, când jugu-apăsător
Nu ar sorbi și viața, și fructu muncii lor!
Aceste unde-eterne cât sânge nu sorbiră,
O, martor al durerii acelor ce pieriră,
Ca să păstreze lanțul ce de atâția ani
Le dete moștenire un crud zeu la tirani?
Dar unde sunt tiranii și sclavii? Au murit!
Da; au murit aceia, dar alții au răsărit,
Ce vor pieri ca dânșii, lăsând pe alții-n urmă
Să facă, unii domnii, și alții marea turmă
Precum ursita-i naște, făcând misterios,
Spre a plana în aer, sau a rampa pe jos.
…………….
Pe muntele Libii răsare plina lună
Și varsă-un râu de raze pe valea lată, brună.
Un ocean de glorii plutește pe ruini.
Prin umbre și prin raze, răpește pe streini.
Oh! câte suvenire nu se deștept aice!
Acolo e statua lui Sesostris ferice.
Mai dincolo e templul superbii zei Hathor.
Mai colo sunt coloșii, cu marea formă-a lor.
Colo se văd pilonii, columne, obelisci
Parcă se mișcă, umblă, sau se adun aici.
Șoptesc, suspin; în sânul palatelor umbroase,
Parcă s-aud acorduri de harpe-armonioase.
Mărețele tablouri parcă se animez,
Se mișcă; regi, regine pe vale însmăltez.
Maiestuoase umbre! Voi viețuiți în lume,
Vă răsfrângeți pe secoli cu ale voastre nume,
Cu ale voastre fapte; dar în închipuiri,
În umbra ce-nvelește atâtea suveniri.
Miscarea se produce de umbrele respinse
De raze; șoapta naște din vânturile stinse
Ce-adorm în aste locuri, din gemetul duios
Ce Nilul varsă-n noapte sub malul furtunos.
Suspinul unei paseri ce-adoarme în ruine.
Ce-o supără, în noapte, voioasele lumine.
Ce s-a făcut poporul ce-aicea a trăit?
Cu vechea-i strălucire el însuși a pierit.
Dispare-o națiune ca orice viețuiește.
Tot are-un timp, tot naște, produce, -mbătrânește,
Și apoi vine moarte, și totul e pierdut!
Tot? Nu! Nimic nu moare, odată am născut,
Deci mai putem a naște: am fost, putem fi încă.
Om laș, îmi spune mie, p-a vieții crudă stâncă,
Ce farmec, ce plăcere, ce bine tu găsești,
Încât să n-ai putere, curagi să părăsești
O vale de durere, de lacrimi, de-ntristare
Pe care rătăcirea-ți le face mai amare,
Pe care dulci iluzii cu raze le-nvelesc
Cum p-un deșert de moarte miragele plutesc
Și fac mai crudă setea ce sânul tău încinge
Când mincinoasa rază din ochii tăi se stinge.
Regreți aici în viață plăpândele cununi
De glorii, câștigate prin prostituțiuni,
Prin sânge, prin trădare? Regreți tu calomnia
Ce lângă poarta vieții, a-ți vesteji junia,
Credința și onoarea, te-așteaptă să sosești?
Regreți să lași o lume în care pătimești?
Ce te desprețuiește, ce-ți farămă junia,
Și inima, onoarea, amorul, poezia?
Ce-ți schimbă ziua-n noapte și dulcele-n venin?
Ce-ți fură partea vieții la soarele divin?
Merită plâns această amară comedie
Ce se numește viață? Vis, fantasmagorie,
În care se succedă atâtea ficțiuni,
Fantasme, spectruri, umbre, numite națiuni,
În care ele luptă s-apuce-un loc la soare,
S-apuce-un loc la viață, și-abia venite, moare!
În care adevărul, dreptatea, nu au loc
Decât pe cei fățarnici să serve ca mijloc,
În care interesul împarte pe dreptate
Și meritul se-nclină la mediocritate.
Născut aici în lume, o, zeu dezmoștenit,
Ursita-ți e-mplinită de cum ai suferit.
Ce îți rămâne încă să faci aici în lume?
Să lași mărețe urme? Să lași un mândru nume?
Să fie! Dar atuncea de ce tu întârzii
Să faci o faptă mare, printr-însa să re-nvii?
Și apoi, în grămada de nații ce compune
Al lor mormânt de doliu și de destrucțiune,
Ruină infinită, spăimântător mormânt,
Să mergi s-arunci îndată al tău mizer pământ!
O, suflet mare, mobil, o, spirit, cugetare,
Nu ești sătul tu încă d-a ta prostituare
În lutul ce te leagă și-oprește al tău zbor?
Ast lut supus la patimi, pământ degrădător,
Ce poftele usucă, ce uzul ofilește,
Ce dorul îl consumă, tiranul îl robește?
Văzut-ați voi deșertul părând, când luna plină
Revarsă valuri d-aur în umbra serii lină?
Colo se-ntinde valea lui Biban el Maluk.
Flori, arbori nu răsare și toate se usuc.
Ea este încadrată de stânci cu crești bizare
Și munți cu scorbori triste în plină dărâmare.
Pe vale și pe măguri plutește-un văl de dor.
Nu mișcă, nu șoptește nimica trăitor.
Când blonda dimineață revarsă dulci lumini
Din genele-i de aur pe vechile ruini,
Conrad lasă mormântul în care el dormise
Și la Karnak se duce, făcând frumoase vise.
Dar colo este sala cea mare din palat.
Amantul lunii pare pe caru-i aurat
Și varsă oceane de raze pe ruină.
O sută de columne gigantici o sprijină.
Să stăm puțin aicea! O, mare Sesostris,
Aici din belle-arte făcuși un paradis,
Aici ți-a fost palatul. Dar cine poate spune
Tot ce aici încântă, răpește și supune?
Ce a putut să fie acest locaș divin,
În timpul tinereții când orice-aici privim,
Acuma, în ruine, acum în întristare,
Atâta farmec încă și frumusețe are?
El ne vorbește încă de strălucirea ta;
Dar popolul acela ce fruntea prosterna
La templul tău cel splendid, de mult timp a pierit,
Să plângă pe mormântu-i destinul ne-mblânzit!
Alți popoli, vai! urmară acelor mari popoare
De uriași! Șiroaie de barbari trecătoare,
Ce pier pe toată ziua și nu produc nimic.
Ei nu v-admiră, ziduri; pe sufletul lor mic
Aceste monuminte prea mari descuragează,
Prin comparațiune, pe ei îi micșorează.
Vedeți această sală ce timpul a lovit?
Aicea fuse centru de tot ce-a strălucit.
Locașu-ambițiunii, palatul cugetării,
Al patimii, puterii și-adesea al trădării;
Aici se prosternară atâtea frunți regești,
Aici se umiliră puterile lumești,
În cruda așteptare ca să se umilească,
La rândul ei, în urmă, mândria ta regească!
De te plângi tu, oare, sărmane muritor,
Când jugu umilește în lume p-un popor?
Ursita ta în lume, formând a ta ființă,
Lăsat-a pentru tine decât, vai umilință!.
Mai însemnați buchetul măreț, desfătător
De templuri și palate rămase la Luksor!
O, mare Amenofis! Aici trăiești tu încă.
Dar să pătrundem umbra, tăcerea cea adâncă!
Acolo un pilone gigantic întâlnești
Pe două mari masife, prin care-apoi zărești
O poartă c-o cornișă, ce artele amintă;
Tablouri hieroglifici pe Ramses îl prezintă.
Mulțime de tablouri fațada-mpodobesc.
Înuntru pe o sută columne strălucesc
Mulțime de legende cu simțuri grațioase.
Conrad admiră aceste lucrări maiestuoase.
El intră într-o sală, p-o stană de granit
Văzu un cuplu splendid, imagin înflorit:
Julia și Claricia în admirațiune,
Tablou divin ce limba refuză de a spune.
Ai fi crezut atuncea că-n lume sunt doi sori
Că frumusețea dulce e două dulci surori!
Că dulcea fericire, c-un spirit și c-un nume,
Își are-n cer o formă și ceilaltă-n lume.
Pe domele mărețe ațintă ochii lor
În admirațiune, extaz desfătător,
Și razele de soare, răsfrânte de ruine,
Formează p-a lor frunte un cadru de lumine.
…………….
Te-a inspirat Egiptul? Julia întreba,
În vasul ce acuma cu râul cobora,
Pe Conrad ce se luptă cu cruda nostalgie.
El prezintă Julii atunci o poezie,
În care al său suflet trecuse cu-al său dor,
O plângere amară, un cânt sfâșiitor,
Unit cu-o melodie suavă, prefumată,
D-amor și de speranță, de grație curată.
El exprima aspectul acestui vast mormânt
Cum, soare, ceruri, aer, acest steril pământ,
Se răsfrângeau în sânu-i făcând ca să tresară
A suferinții coardă, vibrare crudă, -amară,
Și toate-aceste umbre, ce inima-i zdrobeau,
La razele Julii ferice dispăreau.
A ei figură dulce plutea ca o minune
Pe toate-aceste locuri de dezolațiune;
Ea le făcea frumoase, eden încântător,
Le-mprumut junețe, surâderi, vise, amor,
Prefume, frăgezime, magie și răcoare,
Și le făcea dorite, frumoase, răpitoare.
Julia se ghicește în aste dulci cântări,
Aici ea se prevede ca cerul peste mări.
Ea vede aicea toate aceste flori divine,
Născute, înflorite sub razele-i senine
Din grațiile sale, cerești și dulci plăceri,
Surâde ca o roză în vânt de primăveri.
…………….
Zefiru-ntinde aripa ce umectă de rouă.
El împletește perla înbălsămării nopți
Cu florile dorminde sub turburile șopți.
În vale cură Nilul: gemândele lui valuri
Primesc o umbră dulce de arbori dupe maluri,
Ce-ngână raza lunii în cursul ei plăcut,
Lumină ce denunță misterul neștiut
Al apelor în noapte. Acele două june
Femei se plimb răpite și par prin umbre brune:
Ca niște raze d-aur, suave-iluziuni,
Ce tot răpesc, încântă ca niște dulci minciuni.
Dar zorile desfășur ghirlanda de purpură,
A undii suprafață ferice ele-aură;
Și raze rătăcite pe Nilul lat plutesc
Prin umbrele tăcute ce ici, colo pălesc.
Pământul se-ncunună d-o față mai senină,
Precum o diademă de diamant lumină
Pe fruntea frumuseții, pe câmpul înflorit,
O pulbere de rouă pe flori a strălucit.
Și purpura corolii din roza prefumată
Prin plânsul dimineții apare mai curată,
Și cerul se-nlumină și stelele albesc;
Julia și Claricia cu flori se-mpodobesc,
La raze și la zefiri lăsând să le răsfețe
Plutindele cosițe ce-neacă ale lor fețe.
Conrad le urmărește în fantazia lor.
Admiră acele jocuri; se-mbată de amor.
Iar ele fac ghirlande de flori și încunună
Ca nimfele antice cosița lor cea jună
Cum perla își răsfrânge pe cadru-i aurit
Frumoasele ei ape, al ei chip fericit,
Răsfrânge-a sa albețe ce-ngână-un trandafir,
D-o frumusețe rară, spre coama sa de fir.
Această frumusețe, icoană credincioasă
A inimii, denunță o inimă frumoasă
Ce se varsă ca roua arzândii primăveri.
Credeai că-aspiri un aer de fragede plăceri,
Acel prefum de câmpuri; că simți o răsfățare
De raze de la soare ce-aduce desfătare,
Că vezi o ploaie dulce de flori cu rar miros,
Pe fața întristată a vieții-aicea jos;
Că-auzi concerte mistici, cerești, îmbătătoare,
De paseri amoroase, sub flori desfătătoare.
Și sufletul atuncea părând întinerit,
Sub farmecul de viață ce tot a înverzit,
Se-mbată și deliră d-amoare fără nume,
Delicioasă, pură, necunoscută-n lume.
Dar cine să descrie trăsurile ce are
O inimă? Ea este întocmai ca o mare
Schimbându-și a sa față: seninul liniștit,
Și soarele, și luna, și vântu-mbălsămit,
Și cerul, norul, fundul și aspra vijelie
O schimbă-n tot minutul! Așa o bucurie
Precum și o durere pe inimi oglindind,
Le dau a lor coloare de fier sau de argint.
Cât a cătat să fie mari oamenii odată
A căror fapte-n lume atât de mari s-arată!
Ei, ce trăiau în lume chiar dupe ce mureau,
Ei, ce o nouă viață, murind, își mai creau?
Aceste mari palate abia mai las trăsură.
Momiile regale cu timpul dispărură.
În pulbere se schimbă tot ce a fost aici;
Tot ce-a produs știința și artele antici;
Dar cel puțin trăiră acele mândre nume
De fondatori și astăzi răsună încă-n lume.
Și vor trăi mult încă pe cât tot ce-au făcut
Va rechema mărirea anticului trecut.
Tu vei muri, o, popol, ce orbia te supune.
Tu, ce n-ai conștiință de civilizațiune.
Tu, care n-ai în viață nimica de dorit,
Tu, ce-n nefericire te afli fericit!
Să zicem un adio orașului mai nou
Ce a lăsat în urmă-i cel mai splendid herou!
O tânără femeie, cea mai frumoasă-n lume,
Pe timpul său te pierde, și peste al tău nume
Aruncă umilința sub care te înclini.
Acolo fu mormântul acestii dulci regini,
Acestii mari cochete! Nimic nu mai rămâne
Din urmele acestii zburdalnice țărâne.
Era scris, Cleopatra, să piară, tu pierind,
Și statul și mormântul ce înălțai trăind?
Uiți că erai femeie și te-ntroduci în noapte
La Cezar ce-n palatu-i se leagănă de șoapte,
De valuri, și medită Egiptu-a subjuga.
Un om al tău atuncea la Cezar s-arată.
Depune la picioare-i pachet de stofe d-aur,
Zicând că el ascunde un prețios tezaur.
Pachetul se desface, Cezar la el cătând,
Văzu pe Cleopatra din stofe apărând.
Ce frumuseți, ce grații, ce voluptăți streine
Tu prezintași lui Cezar, ce se-nchină la tine,
Primind el, vingătorul superbului Pompeu,
El, vingătorul lumii, să fie-nvinsul tău!

Mihai Eminescu - Egiptul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur,
Peste el cerul de-Egipt desfăcut în foc și aur;
Pe-al lui maluri gălbui, șese, stuful crește din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng.
Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări îmblânzite-n cuiburi disting penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvoară,
Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară
Către marea liniștită ce îneacă al lui dor.
De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice;
Memfis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă, o cetate de giganți –
Sunt gândiri arhitehtonici de-o grozavă măreție!
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț.
Și să pară răsărită din visările pustiei,
Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei,
Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald
Ș-aruncat în depărtare.. Colo se ridic’ trufașe
Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe,
Racle ce încap în ele epopeea unui scald.
Se-nserează.. Nilul doarme și ies stelele din strungă,
Luna-n mare își aruncă chipul și prin nori le-alungă.
Cine-a deschis piramida și-năuntru a intrat?
Este regele: în haină de-aur roș și pietre scumpe,
El intră să vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe
Al lui suflet când privește peste-al vremurilor vad.
În zadar guvernă regii lumea cu înțelepciune,
Se-nmulțesc semnele rele, se-mpuțin faptele bune;
În zadar caut-al vieții înțeles nedezlegat.
Iese-n noapte.. ș-a lui umbră lungă-ntins se desfășoară
Pe-ale Nilului lungi valuri. – Astfel pe-unde de popoară
Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat.
Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,
Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde
Par a fi snopuri gigantici de lungi sulițe de-argint,
Toat-a apei, a pustiei și a nopții măreție
Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăție,
Să învie în deșerturi șir de visuri ce te mint.
Râul sfânt ne povestește cu-ale undelor lui gure
De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure,
Sufletul se-mbată-n visuri care-alunecă în zbor.
Palmii risipiți în crânguri auriți de-a lunei rază,
Nalță zveltele lor trunchiuri. – Noaptea-i clară, luminoasă,
Undele visează spume, cerurile-nșiră nori.
Și în templele mărețe, colonade-n marmuri albe,
Noaptea zeii se preumblă în vestmintele lor dalbe,
Și al preoților cântec sună-n harfe de argint;
Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună,
Piramidele din creştet aiurind și jalnic sună
Și sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.
În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.
Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur,
Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun.
El în mic privește-acolo căile lor tăinuite
Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite:
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun.
Și se poate ca spre răul unei ginți efeminate,
Regilor pătați de crime, preoțimei desfrânate,
Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors;
Ș-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,
Astupând cu el orașe, ca gigantice sicriuri
Unei ginți ce fără viață-ngreuia pământul stors.
Uraganu-acum aleargă pân’ ce caii lui îi crapă
Și în Nil numai deșertul nisipişul și-l adapă,
Așternându-l peste câmpii cei odată înfloriți.
Memfis, Teba, țara-ntreagă coperită-i de ruine,
Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine,
Sorind viața lor de basme pe câmpie nisipiți.
Dar ș-acum turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,
Noaptea flamingo cel roșu apa-ncet, încet pătrunde,
Ș-acum luna argintește tot Egiptul antic;
Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,
Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,
Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.
Ș-atunci Memfis se înalță, argintos gând al pustiei,
Închegare măiestrită din suflarea vijeliei..
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele
De orașul care iese din pustiile de jele;
Din pământ și de sub mare s-aud sunete ce cresc.
Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte;
Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte;
Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce
Sus în curțile din Memfis, unde-n săli lumină luce;
Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori.

Costel Biju - Am Plătit Să-mi Duc Regina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La regina vieții mele
Nu-i refuz nici o plăcere,
Costum din aur a vrut
Am scos banii, s-a făcut.
Și o răsfăț zi de zi
Cadouri de la Betty,
N-are bani un cartier
Cât plătește un rimel.

Refren:
Am plătit să-mi duc regina
În Egipt, în Palestina,
Să vadă tot Israelul
Că mă ține portofelul. X2

Orice vis îi împlinesc
Să vadă cât o iubesc,
Când are-o dorință mare
Pun cardu’ la-naintare.
Inelul cu diamant
Din Glamira am cumpărat
Și colier elegant
De Nina Ricci semnat.

Refren:
Am plătit să-mi duc regina
În Egipt, în Palestina,
Să vadă tot Israelul
Că mă ține portofelul. X2

La regina vieții mele
Nu-i refuz nici o plăcere,
Costum din aur a vrut
Am scos banii, s-a făcut.
Și o răsfăț zi de zi
Cadouri de la Betty,
N-are bani un cartier
Cât plătește un rimel.

Refren:
Am plătit să-mi duc regina
În Egipt, în Palestina,
Să vadă tot Israelul
Că mă ține portofelul. X2

Claudia Millian-Minulescu - Pisicile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu ochii fosforescenți și oblici
Rămați în cearcăne de aur.
Ca niște scumpe amulete,
Cavoul negrelor regrete.
Voi, preotese egiptene,
Sfidând stăpânii printre gene,
Visați mereu la cerul maur.
Visați berberii și efebii
Cum în cântări vi se prosternă;
Pe fondul albei piramide,
Visați reginele livide,
Cu ochii înegriți de kohl,
Cu umerii și gâtul gol;
Visați o viață de lumină,
Ca îmbătate cu m*****ă!
Cu ochii fosforescenți și oblici
Rămați în cearcăne de aur,
Visați, visați la cerul maur.

Cincinat Pavelescu - Egiptul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Egiptul, țara basmelor albastre,
Enormul ieroglif nedescifrat,
În care numai Nilul e-mpărat
Și magul care vede soarta-n astre.

Pământ ce-a fost un teatru de dezastre,
Mormânt în care doarme îngropat
Trecutul unei lumi ce s-a luptat
Și-a-nvins chiar ale Romei mândre castre.

Imens ocean gălbui, ce-adesea pare,
Deși e doar nisip, mai mult o mare,
Pe care moartea-a-ntins a ei hlamidă.

Și ca să lase urmă triumfală,
Nalță spre cer eterna piramidă,
Far trist pe un ocean de îndoială!

Cincinat Pavelescu - Antoniu și Cleopatra

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Posada, iulie 1906.
Priviră împreună de sus, de pe terasă,
Egiptul cum adoarme sub cer năbușitor,
Și Nilul ce prin deltă își duce călător
Spre Sais și Bubaste, alene, unda grasă.
Și-atunci romanul simte sub zaua ce-l apasă,
Ostaș robit ce-n somnu-i adoarme zâmbitor,
Cum tremurând leșină pe sânu-nvingător
Frumosul trup ce moale pe umeri i se lasă.
Și-ntoarce chipul palid, din părul ei cel brun,
Spre dânsul, beat de vraja parfumului nebun,
Și gura i-o întinde și-al ochilor tezaur..
Și-asupra-i împăratul, plecându-se-n tăcere,
Văzu, ca-n vis, în ochii stelați cu punte d-aur,
O mare fără țărmuri.. și-o fugă de galere.

John Keats - Nilului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, fiu de munte antic, african,
Stăpân de piramide, crocodili..
Te credem rodnic, dar cu ochi umili
Privim deșertul care ţi-e dușman:
Al negrilor prin veacuri suveran
Oare-i prostești cu anii tăi fertili
Pe cei ce te cinstesc trudind docili
De la Cairo până la Decan?
Să mă înșel ar fi de preferat;
Doar ignoranţa poate devasta
Tot ce-i în jur. Tu însă ai udat
Ca râurile noastre valea ta,
Și-ai insule, în soare te-ai scăldat,
Și fericit din mare vei gusta.

Jukebox - Walk Like an Egyptian (Parodie Tutankamon)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E vad cu Tutankamon
Și doarme în caldă cu flamuri
În balsand alții-s ca e fiu
Fără e show e pustiu
A fost prin m-arș și nu te plec
Dar e penibilul perfect
Pentru culturi de Euro
Nu mi-a cânta vai de noi.
Unde-o cânta ia ne cânta
Haaaaa, haaaaaaaaaaaaaa
Parul lui Tutankamon

Raelis - Abraxas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

[CargaNdo] Abraxas,
doi faraoni la microfon, Abraxas
fac tema, Egiptul se destramă, dau pe acapella
cultele demonde ce te bagă în dileme
coca-i dilene, stai tranquillo, nu te teme
provoacă electroșocuri ca proiectu’ haarp
îmi car camaradu’ după mine când sunt în șah,
soldații înaintează cu AK 47
mergând pe burtă în noroi pe coate în șoapte
trece 7 din 7 și nimic nu se întâmplă
soarele îți aruncă razele direct în tâmplă
armata vie neagră e pe jumătate întreagă
condusă de un idol pe jumătate iertată
RaeliS îți dă în cap efectu’ de cannabis
ca-n furat un vis din paradis și l-am trimis în abis
suntem filmați în direct de ochiul lui Hosiris
pedepsele sunt date de șacalu’ la Anubis
îmi pare cunoscută cu viața anterioară
căci deja vu din memoria interioară
condus de o vioară ce-ți răsună coarda-n minte
ochi pentru ochi și dinte pentru dinte
dintre chitre întreprinderi printre ținte,
ține-te bine,
teroriști în camuflaj
printre peisaj
se află canibali în sevraj
și dacă nu pricepi nu percepi al meu mesaj.
[Cosmin] Trimit foc pe bordură,
tai din carne crudă,
unu’ din colț urlă,
cine-l mai ascultă,
actori într-un teatru de sânge se propagă unda
lângă întuneric transmitem mesaje codate ca Neruda
astea-s doar urme de foc lăsate de gloanțe despicate
căutând război prin tine când ai luptat în ere resplicate
spectre zen-uri când în tren tremură trepte-n comunitate
trucul e îndoctrinarea conturilor tripate în treburi financiare
trec de ziduri de metal,
orice zid mintal considerat banal
constă în cuget, citește-n ADN-ul meu, nu sunt uman
jocuri de paradisuri inventate și religii toxice
nu sunt antipatice sunt parțial antipractice
și totuși tactice de a crea entități divine în locuri magice
punctul de simetrie între rău și bine, argumente tragice
precum atunci când împăratul creează un edict
și editează masele cu zei precum Abraxas în Egipt

George Bacovia - Egipt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

I
Egipt, șuviță de viață-n țara deșertului neadormit.
Canalul de Suez, bijuterie pe nedrept investigată.
O, piramide, de ce lăcustele morții vă tulbură somnul de
milenii?
Egiptul plânge cu margaritarele durerii.
O, nu mai plânge, eroic Egipt!
Îndemnul vremii: Înainte!
Vrăjitorilor evului mediu le spun:
Lăsați să clipească ochiul senin deasupra Egiptului,
niciodată nu mor martirii dreptății.
II
Egipt, revărsare a Nilului de aur,
Teba a incestelor,
Memnon al aurorii,
Și Sfinxul devorant,
Caravane pe lângă piramide
De pelerini și beduini.
Ecouri vechi de acolo,
Din țara hieroglifelor.
Piramide, diademă a libertății,
Raza pe vârfurile voastre,
zâmbet revărsat peste pustiuri,
Labirint, obeliscuri,
Temple în nemărginire.
Mumii în taina veacurilor,
Descifrări în cartușe
Cu nume de învingători,
Șerpi cu puteri de magie,
Secrete ale vremurilor,
Civilizație înspre viitor,
Eroii libertății
vă apără,
Egipt, revărsare a Nilului de aur.