II.
„C’est la femme qu’om aime a cause de la nuit”
Villers de L’Isle-Adam.
Plouă..
Pe trotuarul negru felinarul dansează
O enormă violetă –
Violetă ca umbrela japoneză ce-ncadrează
Chipul ei oval și palid
De nocturnă și cochetă
Magdalenă.
Plouă..
Pe trotuarul negru pașii ei se-ncrucișează
Cu grăbiții pași ai celor ce-o privesc
Și-apoi dispar,
Și tăcuta Magdalenă
Se strecoară ca noroiul
Ce dispare în canalul deschis larg lângă trotuar!.
N-are vreme s-o-nsoțească nimeni,
Nimeni n-are vreme
S-o mai cheme..
Plouă, plouă..
Și trotuarul ud sclipește printre case,
Ca o candelă aprinsă
La icoana Magdalenei păcătoase.
Nu știu cine ești
Și nu știi cine sunt –
Atât mai bine
Hai cu mine..
Vom petrece-ntreaga noapte mângâindu-ne cu dinții,
Ca felinele,
Și-apoi
Vom dispare amândoi,
Prefăcându-ne-ntr-un bloc –
Bloc de carne și de foc,
Plămădit de draci
Și-nchis
Pe vecie în infernul unei nopți de Valpurgis.

III.
„Et tu ne perdras, et je me perdrai,
Car je suis celle qui est perdue, sitot trouvee.”
Marcel Schwob.
N-ai fost cea dintâi.
Ești însă cea din urmă –
Și-i destul
Pentru-amanta celui care poate totul – tot ce vrea..
Am vroit să fii a mea;
Și ai fost.
Cât timp?
Atâta cât am vrut..
Și-azi dacă pleci,
E că vreau să-ți plimbe urma pe obrajii-ți albi și reci
Dinții celor care-așteaptă,
Dinții celor care mușcă
Și distrug cu lăcomia tigrilor închiși în cușcă..
Du-te..
Strada te așteaptă, îți surâde și te cheamă,
Strada-ți zice: Vino.
Uită ce-ai fost ieri, căci azi ești alta,
Uită tot ce lași în urmă
Și te-ndreaptă fără teamă
Spre surorile-ți de mâine, ce tronează pe înalta
Piramidă-nfiptă-n centrul marelui oraș..
Privește
Cum te-așteaptă-n colțul străzii precupeții de senzații!
Câți sunt?
Unui, doi, o sută?..
Nu.. sunt mii, și gloata crește
Ca tumultul de ovații..
Cea dintâi a fost uitată,
Cea din urmă-i așteptată,
Și-așteptarea îi excită..
Palidă sărbătorită,
Fii de-acuma deci a lor,
Fii de-acuma-nvingătoarea
Și învinsa tuturor.