desen – Versuri.pro

Gabriela Melinescu - Desen pe o Cămașă de Băiat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Necunoscut îmi e băiatul care este,
are un vapor tras de un elefant fericit.
I-aș cere hainele cu împrumut
și câinii Angliei care l-au ispitit.
Stăm în pădure deznădăjduiți
și pâlpâie pe trunchiuri veverițe și apoi
copacii se deschid și ne înghit
în lemnul lor pe amândoi.
Și amețită se-ntunecă realitatea,
păianjeni taie aerul pe care-l pierzi,
din pulsul pieptului noi aruncăm cu sunete
în bronzul clopotelor verzi.

Constanţa Buzea - Să Desenăm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În oraș,
O căsuță cu etaj.
În căsuță, un dulap.
În dulap, ca să scap,
Desenez doar un ciorap.
În ciorap e loc destul
Pentru un pisic sătul.
Dacă am vedea prin el,
Prin pisoiul mititel,
Am vedea un șoricel.
Iar în șoarece-am vedea
Ghemuit pe cineva
Atât
De mic și de amărât,
Care moare de urât.

Johann Wolfgang Von Goethe - Lui Merck

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Primește acest gaj pe care
Chiar mâna mea a fost în stare,
Cu liniar și cu compas,
Să ți-l dedice într-un ceas
Când cu vigoare, nu alene,
Simțea îndemn pentru desene.
Bătrâne, pe genunchi s-o ții
La niscai ceas de îndoială,
Și semn al vechii simpatii
Ți-o fi o desenată coală.
Să-ți dea Domnul un chircit cartof
De fiece pantof.
Să recunoști în orice lucru vii dureri
Și bucurii, și tihnă, și puteri;
Să simți cum cerul laolaltă leagă,
Cu trăinicie, lumea noastră-ntreagă;
Și-atunci vei fi desenator și colorist
Și al ținutei și-al expresiei maestru-artist.

Gabriela Melinescu - Exercițiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Desenez ca altădată
cu negru de China.
Un soare negru
apărut în melodia unei
limbi străine.
Pe rotundul soarelui
se înfăşoară pământul –
suntem jos şi sus
şi din nou jos,
sperând să ajungem
la destinaţie vii,
când corzile din linii
vor scoate din noi
melodia cea de toate zilele.

Octavio Paz - Mâzgâlitura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mâzgâlitură
de Octavio Paz.
C-o bucată de cărbune
cu creta mea spartă și creionul roșu
desez numele tău
numele gurii tale
urma ta plantară
pe un perete-al nimănui
Pe ușa interzisă
îți gravez numele trupului
până când tăișul cuțitului meu
sângerează
și piatra țipă
și zidul respiră aidoma unui piept.

Feli - Creioane Colorate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mă întreb, cum reușești
Să citești prin mine
E de ajuns să zâmbești,
Să știu că o să fie bine
De necrezut, ai apărut
Și mi-ai luminat privirea
N-aș fi crezut, că-ntr-un minut
Am să recunosc iubirea
Când mă pierd și plâng din lucruri mici
Tu ești acolo să mă ridici

Refren:
Și-mi place așa, de tare
Tu aduci soare, în sufletul meu
Îmi place așa, de tare
Am nopțile-n culoare
Cu tine pot fi eu
Le-am desenat pe toate în creioane colorate
Fă-mi desenul meu
Și altceva, nu-mi doresc
Doar atât îți mulțumesc

Mama-mi spunea,
Fetița mea
Inima ta e castelul tău
Îl țin curat și de pe-atunci
Te-am desenat în sufletul meu
Te-am căutat prin basme și povești
Și acum că te-am găsit, nu te mai las să pleci

Lumea noastră-i desenată-n creioane colorate x2

Nicolae Neagu - Desen cu Linii (3)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Zice unul:
linia
e și punct și… altceva.
Vreau să spun că e tot el
însă mai prelins nițel
e un punct, adică, moale
curs, pe-o margine, la vale,
până când din punct cum e
se trezește… linie.
Zice altul:
ha! ha! ha!
simplu-ar fi, de-ar fi așa,
da din câte ni s-a spus
linia e-un punct… compus.
Înțelege fiecare,
Diferența-i foarte mare.
Tot atâta cât, să zic,
e-ntre holdă și-ntre spic
sau, cum bine știți că e,
între stol și pasăre.
Nuștiucine
dă cu gura:
linia e-un punct… de-a dura.
Luați, de pildă, -un ghem de lână
și-l rostogoliți în mână
până unde nu mai are
ghemul… roate sau… picioare;
linia-i, cum să vă spui,
firul tors pe urma lui.
Moș Ciupercă
parcă are
o sprânceană de mirare,
dar noi știm de la-nceput
că prea mult n-a priceput
și, de-aceea vine, iată,
Alexandra și-i arată.
Linia e o mișcare
de cărbune sau culoare,
zice ea, rezemată-n cercevea,
da vorbind de linie
important e și cum e.
Și, ca foarte clar să fie,
i le-așterne pe hârtie:.
linii scurte, tremurând,
ca un pui abia zburând,
linii lunecând ușor
ca un fulg, ca un planor,
linii gemene, egale,
de schiori porniți la vale –
Iu! hu! hu!
parcă sunt și parcă nu,
linii duse picurat
când, căzând, au… șchiopătat
(fapt, de-altminteri, foarte rar).
Nu e clar?
Ba da, e clar!.
Numai moș Ciupercă are
o sprânceană a mirare
și, ascuns sub pălărie,
nici nu-ntreabă,
nici nu știe.
din volumul „În orașul Poc-în-plic”

Nicolae Neagu - Desen cu Copac

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Desen cu copac.
Zice-o vorbă cu bucluc:
Când n-am unde, nu mă duc.
Și fiindcă nu m-am dus,
n-am plecat și n-am ajuns;
de aceea eu nu vin
nici pe nor, nici pe senin.
Zice-o vorbă, în doi peri:
Ce mi-e mâine, ce mi-e ieri?
Zi cu zi adună timp,
fără-a da nimic în schimb
deși, parcă, nu știu cum,
timpul nu e timp, ci drum.
Zice Alexandra: taci!
Timpul, drumul sunt copaci.
Însă știi, copaci frumoși,
rămuroși, pletoși, umbroși.
Eu, când nu știu ce să fac,
desenez câte-un copac.
Celmaicelmai, care nu-i
nicăieri și-al nimănui.
Știi cum vine? Stai nițel
și-o să vezi că e altfel.
Cum o ață nu e ac,
un copac nu e copac,
dacă n-are ramura
cuibului cu pasărea.
Cuibul, însă, e și nu-i.
Dacă-i pui un ou, e… pui.
Și cum iese din găoace
leapădă ceva cojoace,
semn că puiul, nu-i așa?
parcă, parcă vrea ceva.
Însă cum să știi ce-i place,
dacă moțăie și tace?
Ce noroc, că-alăturea,
stă, -ntre frunze, pasărea!.

Nicolae Neagu - Desen cu Cocostârcul Ix (4)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Deci, nu-l știți pe cocostârcul Ix,
care vine zilnic și la fix
ca să plece, mai apoi, spre seară,
pe poteca verde de la moară,
să revină-a doua zi, din nou,
ca și când ne-ar oferi cadou
propria persoană păpălugă,
care clămpăne și-ndrugă?
Nu-l știți, deci, pe domnul cocostârc,
trăitor prin papură, prin smârc,
care, după masă, fix la cinci,
în șosete roz, fără opinci,
se oprește lângă prag, pe scară,
clămpăne, să știm că e afară,
și ne roagă să-l primim în casă
cu bagajul: un rucsac și-o plasă.
Calcă țanțoș, parc-ar fi pe baltă,
trece dintr-o cameră-n cealaltă
(asta Alexandrei nu-i prea place,
dar îi face semn să-l lase-n pace),
poate lui, de fiecare dată,
i se pare casa mai înaltă
dacă nu cumva nu ține minte
ce-a văzut în seara dinainte
și de-aceea, în sufragerie,
uită ce-a făcut și stă și scrie.
Altfel e drăguț și păpălug.
Scrie greu, dar scrie din belșug.
Pentru ceasul lung de găzduire
lasă câte-o pană amintire –
pana, știți, de moț de cocostârc,
e albastră-n cioc și albă-n sfârc,
și, cum nu se-mpiedică-n hârtie,
face, colosal… caligrafie.
Într-un rând ne-a mai lăsat, îmi pare,
un penar cu chei și cheutoare
și-un desen c-un pui de ghionoaie
șiroind de cât a stat în ploaie.
Ar fi vrut el și-altceva să lase
însă nu știu ce i se-ntâmplase
c-a plecat, degrabă, către seară,
pe poteca verde de la moară.
din volumul „În orașul Poc-în-plic”

Virgil Gheorghiu - Desen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Toamnă cum sapi în frunze fiorduri
Și chinui în crepuscule soarele pe ruguri.
Încoronorezi prin păduri zeii cu struguri
Când spleen-ul și lectura urcă peste borduri.
Să nu fiu ucis de mireasma scuturărilor
Te evoc prin neguri monomelod
Du-mă livezii promise ca-n exod
Ocolind mânerul ușii, osul plecărilor.