descantece – Versuri.pro

Marin Sorescu - Mitru Ceapă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O cârpă de cânepă era înmuiată în ceară topită.
Și după aia o răsucea pe fus
Și ea se-ntărea și se făcea ca pâlnia.
Și după ce-o scoteau și se usca ceara,
Băga vârful ăl subțire pe urechea bolnavului,
Cum sta el așa culcat cu urechea în sus.
Și-i da foc cârpei
Și ardea așa acolo
Și trăgea dorul din ureche.
„I-am făcut feștilă în urechi,
Că-l dureau urechile.”
Dar ce, parcă-l dureau numai urechile?.
Țoțuleasa fierbea o oală cu apă în clocot,
Cenușa din vatră o netezea
Și făcea cu fundul oalei ăleia nouă urme de oală.
Și la urmă lua cu lingura și cu fusul din fiecare fund de oală
Cenușă. Se punea de lua cenușă, de trei ori așa la rând
Și-o punea în apa aia clocotită, o descânta
De-năbușală și punea o strachină pe ea.
Și când se răcea, o da bolnavului să bea – și ăla era doctorul.
Dar ce, parcă omul avea numai înăbușală?
„Trebuie să prindem moleți, zicea Țoțuleasa
Pentru cap. Hai după moleți, fă!”
Îi prindeau prin făină, prin grâu, prin butoaie,
Erau niște viermișori mici,
Alegeau nouă și-i omorau pe-un pieptene
în moalele capului – ca să-i moară durerea de-acolo.
Dacă nu-i trecea nici cu asta,
Ce să aibă? Ce să aibă?
Dacă i s-o fi răsturnat rânza?
Apoi venea o muiere meșteră la tras,
Îl trăgea bine, lua o așchie, înfigea așa Patru lumânări aprinse, încrucișate, Le punea pe burta bolnavului Și punea o oală pe lumânări –
Și lumânările ardeau și oala s-afunda în burtă ca o ventuză,
Știi,
Și trebuia să-i treacă de răsturnat de rânză.
D-apoi ce, numai la burtă fusese omul vătămat?
C-avea și junghiuri.
Lua Țoțuleasa o blană de iepure proaspătă,
O ungea cu țuică,
Și-o punea unde-avea junghiul.
I se mai aducea și-un fuior de cânepă,
Se făcea din tot fuiorul ăla o ață mare,
I se băga după cap,
Și se tot trăgea de ea în jos, Să ajungă în dreptul junghiului Și descânta, descânta de junghi. Stătea pe vatră,
Cu capul gol și cu ochii închiși și descânta
Cânepa aia și-o torcea așa s-o facă ață.
Dar junghiul, ca junghiul, obrinteala îl durea rău pe om,
Că se umpluse și de bube, ca Iov.
Pentru asta i se punea Iarba-lui-Tatin la gât.
Ținută în lapte dulce și făcută turtite.
Și de obrinteala așa-i descânta:
„Și-au venit șapte femei mari, negre,
Cu șapte seceri mari, negre,
Și s-au dus și-au secerat grâul mare, negru.
N-au secerat grâul mare, negru
Și-au secerat umflătura și obrinteala și buba de la Mitru Ceapă. “.
Era uns tot cu unt proaspăt și
Descântat cu-un cărbune într-o ulcea
„S-a sculat un om mare negru
Și-a înjugat doi boi mari negri
La un plug mare negru
Și s-a dus și-a arat un loc mare negru
Și a semănat grâu mare, negru. “
Bolnavului îi era din ce în ce mai rău.
Fa, să-i frecăm și pietrele roșii!
Avea o femeie niște pietre roșii – nu sunt de pe la noi –
Și le tot freca una de alta, într-o strachină cu apă.
Apa aia era luată și i se da bolnavului s-o bea.
S-a dus Gheorghița, Cepoaia, la femeia aia
Și-a frecat pietrele și i-a dat.
Bolnavul abia mai putea căsca gura –
Nu-i ardea de spălaturi de pietre.
Atunci Țoțuleasa s-a dat la o parte –
Păi să chemăm pe popa.
– Când l-a apucat boala?
– Păi, sâmbătă.
– Ei, dacă l-a luat de sâmbătă, amin, nu-i mai trece.
Apare și popa să-l grijească.
– Să-l grijești, părinte, că cine știe ce-o face,
Și ea sta cu lumânarea aprinsă lângă popa,
Să vadă cum da grijania.
– Cum dete, părinte, grijania?
– De, e cam rău, să vedeți de el.
Că dacă grijania se trăgea la coada lingurii,
Mai trăia, dar dacă
S-a tras la vârf, moare – și grijania s-a tras la vârf.
Grijit ăla s-a simțit mai bine..
După aia s-a oticnit de vreo câteva ori și-a murit.
Așa i-a fost să fie, Dumnezeu să-l ierte.
Feștila din urechi, oala cu lumânări pe spate,
Trasul, descântatul – degeaba, dacă n-a avut omul zile..

Marin Sorescu - Fântâna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dacă treci pe la fântână, înainte de răsăritul soarelui,
Vezi multe femei tinere şi bătrâne,
Scot apă şi ameninţă din mâini,
Ori boscorodesc descântece.
E un fel de coadă la apa ne-ncepută, fântâna are-n ea
Toate leacurile, ca un dispensar.
De, unele au copii mici şi le-a pierit laptele
Fiindcă le-a picat laptele din ţâţă pe jos
Şi l-au atins furnicile.
Sau după lehuzie, la primul drum în sat,
Stăpâna casei n-a stropit-o pe lehuză
Cu apă peste picioare
Şi nu i-a dat să mănânce ceapă cu sare.
Una avea o faşă în care erau legate o lingură
Şi-o ceapă.
A scos apă în vadră, a luat cu lingura de trei ori
Şi-a băut zicând:
„Eu beau cu lingura apă,
Să-mi vie laptele ca la o vacă”.
Apoi a muşcat din ceapă zicând:
„Eu îmbuc din ceapă
Să-mi fie laptele ca la o iapă”.
Aşa era înainte vreme la fântână,
Apa nu era doar apă,
Izvoarele din pământ aveau legătură cu ce i se-ntâmplă omului
Şi muieretul venea cu probleme, să le rezolve aici, înainte de-a se arăta soarele.

Juan Gregorio Regino - Mariei Sabina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Maria Sabina,
Tu ești sufletul crestelor.
Zeița celor cinci gardieni.
Spiritul tău zboară
peste munții cei stufoși
pe care-i legănași cu descântece
de femeie înțeleaptă.
Femeie centrală.
Femeie puterea fulgerului.
Femeie călăuză.
Femeie poteca căruțașului.
Vreau să-ți vorbesc în graiul vântului,
pentru că trebuie să știi:
ce tăcut a devenit colină,
ce orfană ai lăsat sămânță
și care deja se ofilește floare.
Floarea aceea îți moștenește stirpea,
muza, poezia,
cântecul și înțelepciunea.
Acea floare delicată ca sufletul tău,
pură aidoma spiritului tău,
înțeleaptă asemenea minții tale,
mândră precum poporul tău.
Cea care mărșăluiește acum
pe cerul despuiat.
În curentul învolburat
al mărilor îndepărtate.
Ea îți invocă spiritul,
rugăciunea, cuvântul,
cântecul și numele tău.
Înțeleaptă Maria Sabina!
A María Sabina.
María Sabina:
Tú eres el alma de la sierra.
Diosa de los cinco guardianes.
Vuela tu espíritu
en las tupidas montañas
que arrullaste con cánticos
de mujer sabia.
Mujer principal.
Mujer autoridad del trueno.
Mujer guía.
Mujer sendero del arriero.
Quiero hablarte en el lenguaje del viento,
porque es necesario que sepas:
que mudo ha quedado el cerro,
que huérfana has dejado a la semilla
y que ya se marchita la flor.
Esa flor herencia de tu estirpe,
la musa, la poesía,
el canto y la sabiduría.
Esa flor diáfana como tu alma,
pura como tu espíritu,
sabia como tu ingenio,
soberbia como tu pueblo.
Esa que marcha ahora
en el desnudo cielo.
En la corriente brava
de los lejanos mares.
Esa, invoca tu espíritu,
tu oración, tu palabra
tu canto y tu nombre.
¡Sabia María Sabina!

Daniel Vişan-Dimitriu - Descântec În Vis De-O Zi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trăiești ca o lună de vară,
Fierbinte-n petale de maci
Și rece când ploaia de-afară
Te roagă pământul să-mpaci.
Cuvintele-ți poartă, ascunse,
Remedii de fluturi și leac
Durerii din rănile-ajunse
Iubirii să-i vină de hac.
Cu roua pe-o plasă întinsă
Pe zorii născuți ca un plâns,
Vrei cerul să creadă că-i stinsă
Dorința ce-n tine ai strâns.
Dar ziua aceea ce doare,
Că-i azi ori că-i alta ce-o știi,
Își strigă arsura prea mare
Din visul de-o singură zi.
Și-ți umblă ca vântul prin lanuri
Cu spice privind spre pământ
Și-ți spulberă visuri și planuri
C-o plasă vibrând a descânt.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Cântecul visurilor”)

Pavel Coruț - Descântec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt bărbatul din neamul de-azur,
M-am născut din legende nezise,
Strângeţi cercul de jur împrejur,
Să descânt cu speranţe şi vise!
Eu sunt plânsetul stepei pustii,
Ţintuit între dor şi durere,
După-atâtea cumplite urgii,
Mă dezleg de uitări şi tăcere.
Eu sunt umbra stejarului vechi,
Fermecat în pădurea-adormită,
Sub coroană-mi vin tineri perechi,
Să se-mbete de dulce ispită.
Sub scânteia din râul vrăjit,
Murmurând printre unde sfioasă,
Izvorăsc dintr-un vis netrăit
Şi-oi ajunge vreodată acasă.

Luminiţa Suse - Descântec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cât aer se consumă fără tine
atâta dor pe aripi mă susține,
câte clipe-mpreună o să pierzi
atâtea șoapte să-mi dezmierzi.
Câți sâmburi înveliți în măr
atâtea mirări crude încă dor,
câte săruturi arse în pereche
atâtea vișini coapte la ureche.
Câți licurici asfințind în luminiș
atâtea stele alintate pe furiș,
Câte buze înrobite între noi
atâta stoicism în baza doi.

Floarea Calota - Dadica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Of, of, of, of, și nu mai pot!
Fă, dadică!
Trage bobii, spune tot!
Să vie puiul la loc!
Toată noaptea n-am dormit,
Uite-așa m-am perpelit!
Și când am mai ațipit,
Glasul lui l-am auzit!
Din gurița lui zicea:
Mândro, boboceaua mea,
Din gurița ți-aș bea bere,
Și din sân ți-aș mânca miere!
Of, of, of, of, și nu mai pot!
Fă, dadică!
Am fost și la nouă popi,
Și m-am spovedit la toți!
Popii toți m-au ascultat,
Dar eu nu m-am ușurat!
Și de-așa mare durere,
Nu mă mai țin pe picioare!
Da-mi, Doamne, zile să zac,
Pe brațele cui mi-e drag!
Să-mi puie mâna la cap,
Să mă-ntrebe de ce zac!
Of, of, of, of, și nu mai pot!
Fă, dadică!
Fă ce poți și știi mai bine
Și-adu-l înapoi la mine!
Să-i descânți în zi de marți,
Joi să-l arzi la ficat,
Vineri să-l oblojesc,
Sâmbăta să-l lecuiesc!
Duminica să-l iubesc,
Să știu, dadă, că trăiesc!
Luni pe brațe l-aș culca,
Dadă, dădișoara mea!

Viorica de la Clejani - Vraja

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Refren:
Și descântece și farmece
Toate numai pentru dragoste
Dar mai răi în vraja care-or fi
Diavolii sau oamenii?
I (x2) :
Din vina farmecului
Am plâns lacrimi amărui
Și eram a nimănui.
Refren:..
II (x2) :
Toate vrăjitoare
Vor să-mi fure visele
Le păzesc cu dragoste.
Refren (x2) :.