REFREN:
Direct din tranșee transmitem o idee
Și ne-ntoarcem cu trofee de cuvinte cheie
Eroi de epopee, mereu la datorie
Scriem istorie, drumul ne poartă spre victorie!
Direct din tranșee transmitem o idee
Și ne-ntoarcem cu trofee de cuvinte cheie
Eroi de epopee, mereu la datorie
Scriem istorie, drumul ne poartă spre victorie!

GANI:
Facem front comun – suntem toți camarazi
Unii se-aprind la vorbă, deci vezi cum ți-o arzi..
Cu pumnul sus ridicăm stindardul, menținem standardul
Avansăm în grad. Cum?
Indivizibili la nivel de indivizi
Că-n treaba asta tre’ să ai nervi de oțel, gen androizi
Fiindcă, e mult de muncă – un câmp de luptă-n care-nveți
Că pe teren accidentat tot tre’ să rămânem.. DREPȚI!
Cu ropot de tropot, mi-arăt că tot pot,
Trec prin foc și risc tot doar pentru-acest pot
Te țin în miscare cand pic pe beat – fac sport
Mereu în control, în urcare – pilot!
Fapte voluntare, muncă-n volum mare, tragem tare
Contrăm orice-atac care ne-ar pune la-ncercare
Că practic – sintactic și tactic – e-o artă
Bravură, nu bravadă, c-o-ntreagă brigadă!
Zicea bine Guru când vorbea de disciplină
De-ți lipsește, te lași cucerit și asta dezbină
Când tu te vezi bun, dar nu te vezi la TV – spun
Că tot ești un comandant – lumea te-ascultă pe album!
Nu capitulăm – luptători din naștere
Porniți permanent în misiuni de recunoaștere
În decor alții țintesc spre decorații
Dar noi suntem soldații motivați și devotați și
Rămânem concentrați, facem ordine-n haos,
Preluăm comanda, decretăm „PE LOC REPAUS!”
Antrenamente, permisii, ori scris tratate,
Între toate dăm cu pace, mereu pentru unitate!

REFREN:
Direct din tranșee transmitem o idee
Și ne-ntoarcem cu trofee de cuvinte cheie
Eroi de epopee, mereu la datorie
Scriem istorie, drumul ne poartă spre victorie!
Direct din tranșee transmitem o idee
Și ne-ntoarcem cu trofee de cuvinte cheie
Eroi de epopee, mereu la datorie
Scriem istorie, drumul ne poartă spre victorie!

Para:
Eu n-am șanse să-ți fiu tată, te fac să-ți iei zboru’
Spune-mi Vlaicu, pe refren nu cântă coru’
Mă spală cloru’
De c***turi numărate
Numără pe degete tot ce țin aproape
Și cică toți contăm
Contăm până când cota ridicăm
Și cotizăm…
Am altă agendă-n plan
Vreau plai de vis
Sătul de orașu’ unde-i foc în câmp deschis
Vreau să dau foc la Paradis!
Îngerii sunt viermi abia ieșiți din ou
Mi-am dat seama că sunt altul când nu mai aveam stilou
Apoi nici pix,
Dădeam din plisc
Sunet materializat
Într-un tremurat nevrotic
Sunt un om stresat cronic
Instabil și catatonic
Labil psihic
Scârbit de t***e ce se țin de c***e și au labii!
Sunt dat naibii
De toți mi se rupe
Se pare că ce fac pe mulți mi-i f***e….

C. o. D:
Hai, hai, hai…
Îmi clădesc un abis de sticlă
Unde calci cu frică
În care toți stați la pământ, doar prostia te ridică
E mult prea mare pentru unii
Pe care îi văd în funii
Lasă MIC-ul, sau venim peste tine ca hunii!
Îmi amintesc perioada când levitam în dezamăgiri
Ajungând să mă plafonez în propriile mele simțiri
Dar mâna de ajutor vine atunci când nu te aștepți
Și-nveți echilibrul, man, stând de vorbă cu pereți…
Apoi, ieșind la realitate
Pare că mereu ai dreptate
Și rămâi în urmă, nimeni să se uite-n spate
Muzele mă renegau, am decis repede să intervin
Împins de la spate de Krepoo, Kefren și Carpatin!
Rapu-i șah pur, toți se văd campioni
Da-s cam pioni
Întrecere pe diagonală, unde nu-i loc de pietoni…
Închide gura ca un dentist cu marfă, ce are probleme canine
Aici tre’ să rămâi rapului loial, sau nu te ține!.

Sacru3D6:
Ya, ya, ya, ya…
Ce-am fost și ce-am ajuns, sunt dependent de pastă
Îmi vomitam sufletu-n coală,
La școală, p-acasă
O făceam fără rețineri
Tu reține-mi scriitura:
Când apar ca viitura
Să-ți astupi cu pumnu’ gura!
Luminez noaptea ca Luna
Rece ca pielea de șarpe
Singuratic ca Marțianu’, Terra seamănă cu Marte
Fac artă curată, pentru suflete pătate
Alerg spre viitor, și-am Iadu’ ce mă-mpinge de la spate…
Falange necrozate
Nasc cuvinte, umplu caiete
Înainte să te ții
De c***e, tre’ să le deții, băiete!
Îmi vorbești de falsitate
Și de cât de false-s toate
Până când te trimit (?) destinații aparte!
Nu-mi vorbi cu “Frate”, nu ne tragem de șireturi
Te trag de urechi, până-ți ajung de un KM
Ești un măgar, măgarule, ține minte asta
Lumea m-a schimbat pe mine, și o voi schimba cu pasta!
Ya..

Pereții devin păsări atunci între cristaluri
Cu oboseli căzute, ca nuferii, -n mătăsuri,
Cu urmele-n nisipuri de-amurguri și de valuri,
Cu-acea suavă tihnă ce n-ai putea s-o măsuri.

Obrazul tău alături de-al meu, ca două glastre
Din care respirația e floarea luminată,
Și sângele târăște căderile de astre
Prin vinele ducând spre inimă rămășițele zilei.

Prin iubirea mea în iarna ca un drumeț fluid
Când lunecă o barcă de sticlă în legumă,
Prin iubirea mea în toamna ca un țipăt suit
Din generoasa vrană până-n stelara spumă.

Prin iubirea mea în vară sau în primăvară,
Ca un foc de popas la subțioara colinei,
Când somnul se trage înăuntru ca o scară
De mătase, și numai noi rămânem pe balconul cântecului.

Ascultă, o lumină bolborosește-n plită,
Buchetele de lebezi în cupele zăpezii,
Din marmora iubirii știu vocea ta cioplită
Știu tâmpla aplecată pe umărul amiezii.

Vom luneca pe-alee ca o zi încă nehotărâtă
Cu porțile în aburi prin parcul din memorie
Figura la fereastra unui fulger târâtă
Tristețea ca o brumă pe-amurgul din podgorie.

Dar în artere planează bufnița de mâine,
Ca-n curțile cu păsări umbra unui erete,
Un schelet se mărește în liniște, în pâine,
Arbori ating lumina nesiguri pe-un perete.

Știu; un început de toamnă cu-o potolită bură,
Degetul mai încearcă trecutul zvon pe coarde
Și o cenușă îneacă descântecul pe gură
Mâinile se-ncleștează pe nevăzute torte.

Păduri halucinate ca herghelii-n crepuscul,
Și țevile de sânge în cântec se vor sparge
Poteca prin tufișuri e-n respirație fluxul,
Și-i inim-albatrosul răpus între catarge.

Dar pe brațul tău ziua suie ca o mânușă
Și frumusețea-ți cântă prin viorile de ghețuri,
Ca un dulău minunea-ncolăcită-n ușă
Trecutul ce se-așează cu noi odată-n jilțuri.

Sunt cheile de păstrăvi ce-au descuiat pârâul
Privirea ca un ivăr peste auroră,
Cu berzele deodată e-n migrațiune grâul,
E cântecul de sare ce-i spintecă o proră.

Amândoi plutim peste lucruri ca o deplasare de aer
Și frumusețea ta e-aceeași în torentele fierbinți ca și în trâmbițele frigului,
Cu-o atingere dai viață plantelor, animalelor,
Și-n cursa unui țipăt se prinde vulpea albastră a tăcerii.

E umbra revenită în dimineață, în seară
Obrazul care-nchide, harbuz, o prospețime,
E depărtarea, vie deodată pe ghitară,
E beteala visului prelungită în trezie.

Sunt peisagii-n haite urmându-ne ca lupii
Sticlind înspre conacuri pupilele din struguri
Profilul, verighetă, găsit în fundul cupii,
În brazdele din inimi cuvintele ca pluguri.

Ești tu în cartea-nchisă, în cartea viitoare,
În sunetul ce încă n-a poposit pe buză,
În apusul ca un cerb târât prin vânătoare,
În panglicele toamnei trecute prin meduză.

Ești tu în perindarea de anotimpi, de roade,
În tulburări de marte, în chiot de septembre,
Pe violoncelul serii când șoaptele sunt coarde
Și-o amintire urcă luceafăr din tenebre:

În oglinzi, cu plute
Ducând copaci de tăcere,
Prin zvonurile multe,
Acord, urechea te cere.

În cutele luminii
Rămase ca o culoare,
În vitrina colinei
Cu ceasornicele de soare.

Cu plopii-n legănare
În viziunea frustă
Trecând prin calendare
Și prin belșug lăcustă.

Pe degete cenușă
Din tot ce furăm noi
Prin tril lucind în gușă
Defunctele ploi.

Vor mai musti podgorii
Sângele, năpustit, troică,
Și-n anotimp cocorii
Vor aui ca-n scoică.

Slovele în răsfrângeri
Vor mai păstra păunii,
Se vor smuci în plângeri
Lacătele furtunii.

Iradiere, spumă,
Pe ugerul de fulger,
Vis îmbibat în humă,
Mireasmă dreaptă-n luger.

Marmora prelungită
Prin somn de nemișcare,
Zăpada adâncită
În zbor, purificare.

Fii fermecata buclă
A păsării în oră
Pe umărul meu culcă
Tâmpla de auroră.

Prin lacrima potecii
Privire în vibrație
Și prin poem în vecii
Vecilor, incantație.