Ezra Pound - De Aegypto
Eu, chiar eu, sunt cel ce știe căile / Prin văzduh, iar vântul mi-i trup. … →
Eu, chiar eu, sunt cel ce știe căile / Prin văzduh, iar vântul mi-i trup. … →
De știință-ntotdeauna cugetul meu însetat e. / Dintre taine-și ridicară vălurile-aproape toate. / Șaptezeci și … →
Cei care își doresc adevăr și lumină, / le vor găsi pentru ei înșiși. →
Obsesia culesului recoltei și nepăsarea față de Istorie sunt cele două capete ale arcului meu. →
Lăzi grele. Doldora de tomuri. / Pe rafturi cărți cu zeci de semne. / Și-n … →
Ne jucăm de-a Coca – / Până ce-ajungem meșteri la Perle – / Apoi dăm … →
Elemente chimice, 92 de arome, de forte forme / Conglomerate, prinse-n rețele-norme / Lucesc de … →
De la-nceput voit-am să mă cunosc pe mine, / De la-nceput voit-am să mă cunosc … →
Fiecare dintre noi a învățat lucruri / pe care cineva, undeva, / are nevoie să … →
Femelă de temut, cunoașterea aceasta care, pornită dintr-o nobilă ambiție, sfârșește prin a-și măsura lacrimile … →