https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/daniel-aurelian-radulescu-feat-goeteri-epigonistilor https://versuri.pro/daniel-aurelian-radulescu-feat-goeteri-epigonistilor#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=84658 →]]> O, muză de foi mânjite,
fă dreptate printre vite!
Nici vers infantil nu știu,
ca bezmeticii îl scriu,
se cred metaforofagi..
Vino de urechi să-i tragi!
Țipă-n metaforofile
ca nebunele-n azile..
Toți scârbiți sunt de real,
nemurire-au ideal,
dar pe versuri de doi lei,
de idei pletoși.. Și-s chei
nu de succes, sau de uși,
ză (bă) loșii nesupuși..
Îi conjur la demnitate
-cărturari fără de carte,
să-și vadă din ochi gunoiul!
Le urez noroc.. sau roiul!!!

]]> https://versuri.pro/daniel-aurelian-radulescu-feat-goeteri-epigonistilor/feed 0 https://versuri.pro/daniel-aurelian-radulescu-feat-goeteri-para-poesis https://versuri.pro/daniel-aurelian-radulescu-feat-goeteri-para-poesis#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=84456 →]]> Stând citind mai deunăzi ce-i numita creare,
De la greci o „poesis” spre cunoaşterea lumii,
Nu discern relevantul; antic e, clasic oare?
Romantismu-i plecat iamb la cot cu bătrânii?.
Frenezii pătimaşe au simboluri de proză,
Versuri albe doar spun neputinţa redării,
Parnasianist nu mai este, extaz mistic de roză
E lipsit de parfum.. Led s-a pus lumânării.
Nu-i rondel, nu-i rondou, nici sonet, îs neştiute,
Ne rimatul de alb este gol, fad de minte.
Ne târâţi în prozaic epigoni, voi cu sute
Şi-n ermetic cifrat vidul nu se dezminte.
De când lumea ce-a nouă tot ‘nălţaţi ştiinţa „para”
Şi creaţia fadă cea lipsită de sens
O numiţi modernista, în cifru.. obiectuala
Şi-adunaţi laudacii tot ca voi-n contrasens.
Mai mult, post moderniştii, ludicii-n metatext
N-au probleme-n expresii, totul este banal.
Ce-aubadă, epigrame, elegii, toate-s.. rest!
Paradoxismu-n proză dă efect.. pe canal.
Confundaţi animal cu gazelul sau tanka,
Caligrama e ordine-n scris, nu-i un gen.
Limericksu-i un melc, oda-imn este waka,
Haiku e pastorală, glosa este pastel.
Trioletu-i piron d-agăţat carnea crudă,
Fantum este DJ-ul, lambul este un miel,
Rima-i râma ce râmă, picior metric e-o nudă,
Clasicismu-i dadaic, gândirismu-i la fel.
Integralii sunt mate, textualism.. n-are loc,
Deprimismu-i primire, anapestu-i dement,
Simbolismu-i emblemă, onirism horoscop..
Poporani, futurişti-s doar ruşini, nu curent.
Fracturiştii-s fripturi, proletculţi-realişti,
Constructivi-s idilici, cei avuţi boierişti.
Toţi acum îs nişte mofturi, îngâmfaţii-s lettrişti,
Expresivii-s terţină iară „neo”-s nazişti.
Realismul voi puneţi tot în „supra” la vers
Căci poemul e proză, mimesis e mimare.
Nu-i catren, nu-i distih c-au efectul pervers
Pentru cel ce troheu nici dactilo nu are.
Extaz mistic credeţi doar credinţe, nu rimă,
Modernişti peste „neo” sau” post”.. sacrilegiu.
Socialişti făr-a şti -trădătorii de stimă-
Nu vedeţi paradocşi.. cum grămada nu-i geniu?.
Tot ce e comedie, retoric-ori dramă
Transformaţi într-un ritm infernal în minciună.
Nici artişti nu mai cântă, nu e „nani „de mamă..
Numai hoarde în fluvii ne ritmate se-adună.
Sentiment, frenezie, pasiuni ce-s străvechi
Structurate-n delir de culori în natură
Voi pretindeţi a fi doar pretenţii de vechi,
Deturnând poezia-n „modernă”.. nu pură.
Şi cum toţi se pretind drept ca sămănători
Dar n-au scări de valori pentru cine crează,
Cred că rege-i bastard provenit dintre flori
Şi prozând pe nedrept poezia sfidează.
Pentru voi sunt uitaţi şi Vergiliu.. Homer,
Eminescu-i debil, iar Coşbuc e ţăran?!
Nu puteţi? Nu mai scrieţi!!! Staţi deoparte.. şomer!
Veneraţi-l pe Shakespeare.. singur el e titan!
19. 05. 2010

]]> https://versuri.pro/daniel-aurelian-radulescu-feat-goeteri-para-poesis/feed 0 https://versuri.pro/mihai-eminescu-ureche https://versuri.pro/mihai-eminescu-ureche#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=70180 →]]> Pișcată-ți este mâna ta de streche
De miști în veci condeiul pe hârtie
Compune-un șir sau fabrică o mie
Că ești un cap de prost e veste veche.
Dac-ai avea de spus ceva ai scrie:
Nimic nu poți tu să ne zici, Ureche
Cu Pantazi rămâi în veci păreche,
Tu izvodești, cel mult, ce dânsul știe.
Ți-asamăn capul unei vii paragini
Și vânt și pleavă sunt a tale scrieri
De zei lipsite sunt a tale pagini.
Zadarnic paiul sec al minții trieri
Drapându-i nula ei cu mult-imagini
Nimic nu iese dintr-un dram de crieri.

]]> https://versuri.pro/mihai-eminescu-ureche/feed 0 https://versuri.pro/mihai-eminescu-oricare-cap-ingust https://versuri.pro/mihai-eminescu-oricare-cap-ingust#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=70226 →]]> Oricare cap îngust un geniu pară-și,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă
Și, cum dorește, zgomot mare facă,
Cununi de lauri de la plebe ceară-și.
Ci muza mea cu sine se împacă.
Eu am un singur, dar iubit tovarăș,
Și lui închin a mele șiruri iarăși,
Cântarea mea, de glorie săracă.
Când dulci-i ochi pe linii or s-alerge,
Va cumpăni în iambi turnata limbă:
Ici va mai pune, dincolo va șterge.
Atuncea ea în lumea mea se plimbă,
Cu-a gândurilor mele navă merge
Și al ei suflet pe al meu și-l schimbă.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

]]> https://versuri.pro/mihai-eminescu-oricare-cap-ingust/feed 0 https://versuri.pro/mihai-eminescu-epigonii https://versuri.pro/mihai-eminescu-epigonii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=70254 →]]> Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine
Și-n jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri,
Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări.
Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.
Liră de argint, Sihleanu, – Donici cuib de-nțelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale ne’nturnată.
S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb.
Eliad zidea din visuri și din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profețiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nțeles;
Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
Stă și azi în fața lumii o enigmă n’explicată
Și vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.
Bolliac cânta iobagul ș-a lui lanțuri de aramă;
L-ale țării flamuri negre Cârlova oștirea cheamă,
În prezent vrăjește umbre dintr-al secolilor plan;
Și ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperării,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.
Pe-un pat alb ca un lințoliu zace lebăda murindă,
Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă –
Viața-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare
Și astfel Bolintineanu începu cântecul său.
Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită,
Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită,
Cheamă piatra să învie ca și miticul poet,
Smulge munților durerea, brazilor destinul spune,
Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet.
Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne,
Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
Scrise de mâna cea veche a-nvățaților mireni;
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugrăvește din nou, iarăși pânzele posomorâte,
Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.
Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice,
Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice,
Ce cu basmul povestește – veselul Alecsandri,
Ce-nșirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.
Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O așează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Și iubind-o fără margini, scrie: „visul de poet”.
Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce și a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deșteaptă-n sânul nostru dorul țării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ștefan cel Mare, zimbrul sombru și regal.
…………..
Iară noi? noi, epigonii?.. Simțiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!.
Și de-aceea spusa voastră era suntă și frumoasă,
Căci de minți era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni.
S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!.
Voi, pierduți în gânduri sunte, convorbeați cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur și rece – marea noastră-i de îngheț,
Voi urmați cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeți.
Cu-a ei candelă de aur palida înțelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieții voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mișcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.
Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simțirea simulează,
Privim reci la lumea asta – vă numim vizionari.
O convenție e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Ați luptat luptă deșartă, ați vânat țintă nebună,
Ați visat zile de aur pe-astă lume de amar.
„Moartea succede vieții, viața succede la moarte”,
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană și simbol;
Numesc sunt, frumos și bine ce nimic nu însemnează,
Împart a lor gândire pe sisteme numeroase
Și pun haine de imagini pe cadavrul trist și gol.
Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n’existente; carte tristă și-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate.
Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea.
Rămâneți dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceați valul să cânte, ce puneați steaua să zboare,
Ce creați o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proști și genii, mic și mare, sunet, sufletul, lumină, –
Toate-s praf.. Lumea-i cum este.. și ca dânsa suntem noi.
1870, 15 august

]]> https://versuri.pro/mihai-eminescu-epigonii/feed 0 https://versuri.pro/mihai-eminescu-petri-notae https://versuri.pro/mihai-eminescu-petri-notae#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=70362 →]]> Împresurat de creditori, se vede,
Și neputând plăti cu rele rime,
Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime,
Să ne-asurzești cu versuri centipede.
Presupuind că nu te știe nime,
Că ești martir ai vrut să faci a crede,
Mai bine masca de paiazzo-ți șede:
Căci ne-am convins demult de-a ta mărime.
Armeano-grec, lingău cu două fețe,
Îți ad-aminte ce aveai în straiți
Când pietre numărai la voi în piețe.
De-aceea taci și încă bine paie-ți
Că nu te regalăm, cum știm, cu bețe:
Făclie nu-i nemțescul tău opaiț.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

]]> https://versuri.pro/mihai-eminescu-petri-notae/feed 0 https://versuri.pro/mircea-pavelescu-dessila-e-suparat-ca-g-calinescu-nu-l-a-pomenit-in-istoria-literaturii https://versuri.pro/mircea-pavelescu-dessila-e-suparat-ca-g-calinescu-nu-l-a-pomenit-in-istoria-literaturii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71483 →]]> G. Călinescu s-a purtat corect
Cu tine, care-ai scris așa de multe.
Te-a ignorat: dovadă de respect,
Altminteri, trebuia să te insulte!

]]> https://versuri.pro/mircea-pavelescu-dessila-e-suparat-ca-g-calinescu-nu-l-a-pomenit-in-istoria-literaturii/feed 0 https://versuri.pro/johann-wolfgang-von-goethe-distihuri https://versuri.pro/johann-wolfgang-von-goethe-distihuri#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=80384 →]]> Strune dezmiardă Apollo, dar și arc ucigaș el întinde:
Precum pe păstori el încântă, pe Python îl culcă-n țărână.
Strașnic ați construit! Doamne! Cum facem acum
Când stă atât de regește, să scoatem din casă eroarea?
Ce-nseamnă critica bună? Când micșorează
Când o acoperă? Nu – când peste greșeală te-nalță.
Un lucru m-ar necăji la dragele-mi poezioare:
De nu le-ar încununa cenzura vieneză cu interdicția.
Soarele nu fericește numai în zori sau la amiază,
Chiar scăpătând el același soare rămâne.

]]> https://versuri.pro/johann-wolfgang-von-goethe-distihuri/feed 0 https://versuri.pro/d-m-g-epigonii-vechi-si-noi https://versuri.pro/d-m-g-epigonii-vechi-si-noi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=83021 →]]> Epigonii vechi și noi..
*parodie-pamflet, specie literară nerecomandată celor lipsiți de umorul sănătos cu care suntem înzestrați, din belșug, noi, oamenii cu adevărat deosebiți (sac!)..
Mi-a sunat, ieri, telefonul, numărul era „ascuns”,
Am avut o ezitare, însă, totuși, am răspuns..
Vocea unei secretare, cu accent necunoscut:
Legătura cu Maestrul.. numai pentru un minut..
(Când am auzit „maestrul” am rămas stupefiat,
Asta-i bună, eu, un nimeni, de.. „maestru!” apelat?)
Și aud, pe cine credeți, dar mai bine nu vă spun,
Să nu risc o controversă: „Nu se poate, ești nebun!”
«Spune-mi, dragul meu prieten, astăzi ce mai născocești
Tot ceva legat de mine, alte teme nu găsești?
Știu că mulți, vorbind de mine, au o pâine de mâncat,
Ceea ce, la urma urmei, nici nu e de condamnat..
Viața, astăzi, nu e simplă, trebuie să stea în priză,
Și cumva să se „descurce”, știu, am auzit, e criză..
Dar, m-a întristat teribil, despre mine ce s-a spus,
Ce-au visat în toiul nopții, ei, în mintea mea au pus!
Geniu, Demiurg, Luceafăr, astea «merg» când le ascult,
Dar să vezi «multiple sensuri», parcă totuși, e prea mult..
Exegeți „cu ceafa groasă”, numai sensuri noi găsesc,
Uneori chiar mă amuză, dar, mai des, mă plictisesc..
Cred că mintea li-i cuprinsă de o crasă indolență,
Hai, mai bine-n două vorbe, să vorbim de «concurență»..
De Alecsandri, de Donici, de Coșbuc, ai auzit,
Pe cei vechi, foarte probabil, cât de cât, i-ai mai citit..
Să îți fac o scurtă listă cu acei, ce, după mine,
Au tras tare să mă «prindă», precum turcii la Rovine..
Minulescu, ecce homo, corigentul la «maternă»,
Ce mereu pierdea o cheie.. (dacă n-o ținea sub pernă!..)
Blaga, meșterul Manole, ardelean.. dintre cei buni,
Ce-o ținea una și bună cu corola de minuni..
(Aici este necesară, o modestă precizare,
Nu e unul și același, cu ministrul nostru, care,
S-a lăsat de meserie, când mai mulți „amărâșteni”,.
Au strigat că: „Ieși afară,..!” la palatul Cotroceni.)
Goga, cântând fără țară, scotea strigate-n pustiu..
(Speriat un pic.. mai tare, sincer, chiar era să fiu!)
Crainic, Cotruș și mulți alții.., cu talent în colțul gurii,
Au făcut și spus de toate, dar aveau simțul măsurii..
De Doinas, să mă împiedic? Pentru mine e un «ciot»,
L-am trimis de tot în ceață, cu «mistrețul» lui, cu tot!
Of, Bacovia, sărmanul, cu limbajul lui de plumb,
Cu umor cât diferența, dintre nasture și bumb..
George Lesnea, ce, partidul, peste tot, el îl vedea,
Și în rufele pe sârmă și în zațul de cafea..
Labis, care, prea de tânăr, din păcate, brusc, s-a „stins”,
La vânat de căprioare, într-un miez de ev aprins..
Cu Beniuc, aveam speranțe, către el, priveam o vreme
Dar m-a desumflat amarnic, .. „grâu-i strașnic, nu-s probleme!”
Da, desigur, Păunescu, mi-a ținut o vreme piept,
Avea stofă și cultură, era un băiat deștept,
Însă numai el o știe, ce talent a risipit,
Orzul poeziei sale, câte gâște a hrănit..
La Sorescu, la tot pasul, făcături laudative,
„Adunate-n cer grămadă”, stocuri supranormative..
Bun tataie e Arghezi, de cuvinte potrivite,
Printre vorbe de sudalmă și îndemnuri pentru vite..
Dar când vezi că poezia, este plină de puroi,
(Telefonul de urgență este 112..)
Iar Dinescu, greu muncește, după cum prea bine vezi,
La Tănase, cu sloganul: „Mircea, fă-te că lucrezi!”
De Vadim, ca să fiu sincer, un tribun-gigant al minții,
În războiul lui cu hoții, ungurii și președinții,
(Despre el, numai de bine, ce vrei să mi-l urc în cap,
Și să intru în polemici, să nu știu cum să mai scap?)
Tot la dumnealui, tribunul, cu umor, eu m-am gândit,
Dorian, când a dat viață la „Iubito, ne-am iubit..”
Ildiko și cu Atilla.. (ar fi supergenial!)
Personaje de emblemă la un imn național..
Doamna Ana, doamna Nina, „siameze” delicate,
Cărora, le dau porecla de «pisici aristocrate»,
Ma susțin ca «argumente», pentru «titlul» ce îl dau,.
Arpagic-ul cel celebru și simpaticul Miorlau..
Mai lipsește doar motanul, Felix, parcă se numește,
Personaj pe care „Pres-ul”, ca «mogul» ni-l pomenește..
As mai aminti doar una din același «autor»,
„Iarna nu-i la fel cu vara!”.. (deși tinde-n viitor!)
Pe Brumaru, fostul medic, ce din zori și până seară,
Cu cuvinte triviale, o „alinta” pe Tamara..
Sau Stănescu, limba iute, otrăvită de șerpoaica,
Ce, femeia, el o vede ca o tânără leoaică..
Nu mai spun de Cărtărescu, ce visează mult și bine,
Clipa când din simplu „-escu”, mă va depăși pe mine..
……………………………
Ei, asemenea cu alții, peste ani, au încercat,
Soclul meu să îl răstoarne, însă i-am „desființat”..
Eu, în două «temniți largi», pe aceștia i-am «primit»,
Și la «zidul infamiei», rând pe rând, i-am «ciuruit»!
Mi-am propus ca peste dânșii „să trec falnic, fără pas”
Ca un cal mâncând jaratec, nu grăunțe și «ovăs»!
Când mi-am pus în funcțiune, geniul meu etern peren,
I-am lăsat pe toți în urmă, cu o tură de teren!
Artilerii de cuvinte, să mă bat cu ei în sabii?
Nu mai vreau ca să continui, fiindcă trag cu tunu-n vrăbii..
Totuși, când mi-ai scris „satira”, având iz de cloroform,
Eu m-am răsucit, amice, în mormântul unde dorm,
Te-am păscut la iarbă verde, nu cu trestie și fân,
Asta-mi e recunoștința șarpelui crescut la sân!
Însă, cum, cu ani în urmă, un sovietic președinte,
La tribuna Europei, a rostit niște cuvinte:
„Noi ca pietrele rămânem, pe sub apele ce curg,
Și pe noi, ne-nfioară, doar temutul Luxemburg!”
Tot așa, cu sus-numiții, nu de ei îmi este teamă,
Și, la ora actuală, iată, nu-i mai bag în seamă..
Tu îmi ești un spin în talpă, îmi ești „piatra din pantof”,
Îți simt răsuflarea-n ceafă, ești „fierbintele cartof”!
Dacă îmi dorești căderea, de pe soclul meu la vale,
Cu satira ta acidă, operă de trei parale,
Atunci, îți predau ștafeta și de bine eu îți zic,
După care, receptorul a făcut o dată: „clic”!.
……………………………………….
Hai, maestre, nu se poate, dacă vrei, îmi cer iertare,
Doar nu vezi în treaba asta, un motiv de supărare..
Este drept, îți calc pe urme, fiindcă eu nu vreau «plevuște»,
Vulturul, chiar pui să fie, nu se satură cu muște.. :))).
D. M. G., decembrie 2010.

]]> https://versuri.pro/d-m-g-epigonii-vechi-si-noi/feed 0 https://versuri.pro/d-m-g-umbra-lui-ma-urmareste https://versuri.pro/d-m-g-umbra-lui-ma-urmareste#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=83022 →]]> Umbra lui mă urmărește..
Parodie-pamflet, specie literară nerecomandată celor lipsiți de umor sănătos,
după poezia „Criticilor mei”, aparținând unui autor, al cărui nume întreg (Mihai?) prin „negura de vremi”, îmi scapă..
Umbra lui mă urmărește peste tot pe unde-aș merge,
Chipul lui îl am în minte, niciodată nu se șterge!
Prea ades mi se întâmplă, să fiu comparat cu dânsul..
(Dac-ar fi să pun la suflet, cred că m-ar lua și plânsul!).
Simpli cititori de carte sau chiar critici de valoare,
Toți îmi spun același lucru: tu ești mic iar el e MARE..
El, Poet, Luceafăr, Soare, cu gândire de savant,
Tu, cometă fără coadă, n-ai nimic, ești diletant!.
El, ca spicul plin de boabe, dumneata, un simplu pai..
Stilul, rima, semnătura, ce mai!.. de la el, le ai!
Nu e zi, să nu îmi spună, câte un apologet:
« Să-l citești, are de toate, e un geniu, e complet! ».
« Ce păcat, că nu mai poate, el, o replică să-ți dea,
Limba să ți-o șlefuiască, precum lemnul la rindea,
Și, ca grâul în combină, să fii bine scuturat,
De neghina și de pleava care te-au contaminat! ».
„Între voi, e diferența ca între stilou și toc.. »
« Ești ca el, din nordul țării, (nu l-ai întâlnit deloc?) „
Iar, capacul peste toate, întrebarea care vine:
« Totuși, cum se face asta, că îl copiezi așa bine? ».
Și când văd cum mă strivește tăvălugul de pareri,
Unele îndreptățite, altele, calomnieri,
Atunci, iată, tuturora, vă voi spune un secret:
Urmăriți trei caractere, (dE), (Em), (gE) din alfabet..
Veți vedea, cum, impozantă, agățată ca un scai,
Este litera „E” mare, UMBRA REGELUI MIHAI (!),
Ca o haină, ea îmbracă, ultimul dintre novici,
„Venusul”, pe-o stea pitică.. (eu sunt cele trei mai mici)..
Prin regatul unde rege e batalul cu pretenții,
Cu zburdălnicie multă peste bunele intenții,
Sunt un miel ce-i tăvălește „saltarelele dactile”,
iambii suitori, troheii, toată pajiștea de file!.
Asta e.. nu am ce face, sunt silit a recunoaște:
Pe islazul poeziei, geniul dumnealui mă paște!
Iarba de sub pomi e fadă, eu vreau una naturală,
Nu un Sybaris de vorbe, poezie de spoială!.
Cu umor, însă nu numai, voi intra și eu în joc,
(Pun pe „foc” un „brat de vreascuri”, iar, deasupra, al meu toc, )
Prin ideea asta clară în vorbirea mea prolixă,
Că Luceafărul se mișcă, Steaua Nordului e fixă!.
Cine-i una, cine-i alta, eu las loc de speculații,
Pâine albă pentru critici amatori de dizertații,
Predispuși la demolarea vorbelor meșteșugite,
Cerul mare-i plin de stele, cu trasee diferite.. D. M. G., decembrie 2010.

]]> https://versuri.pro/d-m-g-umbra-lui-ma-urmareste/feed 0