Creație – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Universal Valabil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Negrul este fundal începutului „ZERO” de Univers „stem” genezic gigant,
miliard de-nțepări îi apar, mult mai mici de-un foton se prefigură-n spații..
Printre goluri-universe de vremi mii fotoni titirezi în rotire se-adună cu efect aspirant,
intermezzo-ntre neguri colosale locații-și împart întuneric, în structuri de creații.
Strălucirea orbește-n gămălii de argint în topire cu diamante-n făclii,
energia e pură căci materie nu-i doar rotații nebune-n mișcări centripete..
Trilioane de mii în miliarde de sute.. în milioane de sute de mii.. mii și mii
„terra electron volții” s-adună-n timp de lumină și viteza-și iuțesc.. în mișcări
incomplete.
Nici computer cât Soare de azi n-ar putea calcula cert valori. Niciun hard nu indică
ce lumină-i în centru; sclipitoare-a orbi prin topire de-un instant diamantul!
Științe nu-s cu putere-a decide când start cursă-i nici culoarul de timp să prezică,
chiar d-adună-n avut generații de-axoni de la Terra completă nu e timp să gândească
instantul!.
„Spinul” este gigant! Ce cu mâna Divinu-a rotit într-o joacă-unicat a creării,
sparge-n raze uriașe lumina captivă-n rotire plecată din start.. ce deja e ajunsă
în infinitul de ergi de-energie deplasată-n punct „X”, se răcind spre neant și-i supusă agregării!
N-are nume-n valoare puterea aprinsă sub forma de bec de acum dar atunci ne
îndeajunsă.
Oare avem diligența menită să scăpăm prin voit de stupide „tablouri”,
să visăm diferit alte școli, nu arhaice, unde știința e zilnic tortură,
să privim cum din „zero-absolut” energii s-au născut în multiple zerouri?..
Cum periplul vitezei -mult mai mare-n lumina-n debut- își ia timp, se transformă-n
natură?.
Nu vedeți, nu simțiți miliarde de Universuri pereche dar ce nu toate-s o sferă,
n-aveți minte-a afla cum în timp galaxii se unesc -paralele nu sunt- se pătrund?
Nu vreți oare s-admiteți că „BIG BANGUL” e-o farsă căci și sensul mișcării diferă,
chiar nu știți c-Univers ce-i al nostru cel mic se dilată-n neștire cu refugiu în
străfund?!.
Fiecare imens Univers are propriul său „spin” și viteze-n lumini sunt diverse..
Propagarea de lucși -ce-o credeam la-nceput „speed” egal- nu-i supremă, e mai
mare!?
Fiți utopici, refuzați tot ce legi sunt nedrepte; fizica-i utopie depășită d-axiome
neșterse;
de schimbați doar canal pe-nceputul luminii -nu pe cea de taboo- dați egal; timp
sosit= (la) plecare!.
Baza lumii-s rotiri d’Universuri, galaxii, stele mii, Luni-cristal, meteori și comete sau
sori,
nu-i nimic rectiliniu, curb e tot timp și spațiu.. tot la fel de curbat e văzutul;
De ești fluture-vierme-n cocon sau ești foetus de om, stai rotund ca polenul din flori
Și atomu-i rotund! Totu-nvârte în cercuri și remarcă n-avem; în galaxie ne-i forma..
începutul!.
Nu-i explozie „BANG” c-au fost mii de rotiri de-un Colos Demiurg ce în tot dirijează
trăirea,
cel ce-o șansă ne-a dat de răbdare tradusă de noi în imens ce la el sunt secunde;
să simțim în pulsații Universuri c-al nostru și gândim că-s Pulsari dar ei sunt
nemurirea,
de îmbarcăm pe culoar de fotoni, cei iuțiții de „boost” de-nceput-.. și Divinul ne-ascunde!
Dar de totul uităm, ce-am greșit și luăm nou drept traiect, începutul luminii și-a firii,
trecem test de credință! Devenim călătorii perpetuu-n viitor d’Univers tot creat
OM.. menirii!!!
28. 05. 2010

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Creatoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Răspundeţi-mi la o-ntrebare;
Vă convoc, toţi oamenii de ştiinţă,
Cu astrologi, profeţi, oricare
Şi cu imami, cu popi… credinţă…

Lăsaţi deoparte diferende,
Staţi toţi la masa raţiunii,
Răspundeţi doar eminamente;
Cine-s făuritorii lumii?…

Ai Universului întreg;
Nano-particule-n atomi
Spre ce ne place-n punct de-aisberg…
Autodefiniţii… OM!?.
Tot ce există-i minus, plus,
Y sau X, duble catene;
Nimic nu poate fi indus..
Nu-s anticorpi, făr-antigene!.
Nu-i biologic, mineral,
Fără perechea-i fals opusă;
Nici în gândire, nici astral!..
Nici fizic nu-i, nici presupusă!.
N-ar fi uscat, de n-ar fi ape,
Nici sateliţi, de nu-s planete!
Minciuni n-ar fi, de nu-i dreptate…
Bărbaţi n-ar fi, de n-ar fi fete!.
N-am şti de zi, de n-ar fi noapte,
Nici mers n-ar fi, de n-ar fi cer!
Cărţi n-am citi, de-am fi „stingher”!..
De nu ne-am naşte, n-ar fi moarte!.
Extrapolaţi micron, gigant,
Luaţi-o pe fir de-nţelepciune;
Dumnezeu singur e neant…
De nu-i Femeia-Start-Genune!.
Nu e doar UN Atotputernic,
Cum nu-i doar singur Un Bing Bang;
Lipseşte-ambilor „O”- Cucernic,
Făclia, Receptacul.. Yang!.
E capitală întrebarea;
De-am şti răspunsul, am şti totul
De noi, de Pluton, praf.. de floarea..
Din pasageri, am fi pilotul!.
Evident, pierdem timp amarnic
Necăutând ce n-am găsit;
Orice-nceput e-un duo-apartnic..
Zero-i plus- minus infinit!!!.
PS
Doamne… e-n limba strămoşească,
Zeificând pe Domnul Nostru,
Uitând Zeiţa, Doamna Noastră..
Cu EA, ne-am îndeplini.. rostu’!!!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Ce-i Pământul…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O minge într-un univers în elan cu cusături de țări
tocite de prea mult timp petrecut deja și cu sfârșit în mări
sau oceane profunde lăsate de degetele transpirate
ale giganților atleți ai jocului de polo cu miza… a universului eternitate.
Un bulgăre de zăpadă din multimilenara nea,
cea a norilor ce se scurg în șuvoaie la văz de cuptor ce e stea,
cu termen cert necunoscut de existență până la topire
bănuită de evidență dar necrezută din falsă iluzie de nemurire.
O stație de relansare spre ce nu știm și numim infinit
limitați de tabu-uri neuronale de percepte duse la nesfârșit
riscând o meritată pieire prin perpetuarea rușinii
nereușitei din lene sau a irosirii încercării de depășire a vitezei luminii.
Un incident mineral din explozia de miliarde de terra electroni volți
ce a scos din nimic existența „boson” ce aparține creatorului de biserici cu bolți
pe care-l repetăm ca microbii, biologic în izbucniri detonante de iubire
repetând repetenți cu pretenții de-a cunoaște cum se naște o fire.
O particulă-gaz, mult mai mică decât un atom neînceput
deplasată-n oglindă de negru, cel cu putere imensă de avut,
în miliarde de timpuri a cuprins în neștire materii-n rotire…
minuscula fărâmă de spațiu galactic plecată-n roire.
Un contract nesemnat asumat doar cu gir de credință,
atașat material pe o clonă bipedă sub înscrisul „ființă”
și cu clauză certă de plată-n iubire nespusă
oferită în schimb la materia-n ciclu de planetă distrusă.
O, ce gazdă-a minunii e globul aprins în albastru
pentru bieții deștepți cum pretindem că suntem, măiastru
Creator… Nici pe noi n-am aflat cum ne naștem în om
dintr-un ou sub micron… nou stăpân de atom.
„Un” sau „O” dacă ești, voi doar un fulger, particule infime,
desemnați de creație deveniți energie din resurse divine,
contractanți minusculi norocoși de accept de „exist”…
Singuri termen decideți; de-a fi anti… sau Christ?!

Dino Campana - Creația

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Afară din mintea uriașă și prodigioasă
Dumnezeu își aruncă în bronz gândurile
Forme ale vieții formidabile și eterne
Aruncă și se născu lumea
Oamenii îl adoră beți
De sucul aspru al vieții verzi
Au trăit și au căzut sub ochiul înspăimântător
În seara zilei de miracol
S-a ivit gândul în rasele istovite
Cei vii au suspinat, luna
A sărutat mormântul și trezi o beție
Până când gândul coborât în infern
Îi bău văpăile minunate
Pe care în fața morții și a zeilor
Sublim le azvârli carul destinului.

Richard Bach - Nu Există Paradisuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu există paradisuri, / nici infernuri, / ci doar aceste lumi nesfârșite / pe care ... →

Rabindranath Tagore - Gitanjali 1

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Infinit creat sunt, Doamne,
Așa hotărî Cuvântul,
Sunt un vas golit în toamne
Primăvara împlinit el.
Micul fluieraș din trestii
L-ai purtat pe deal și vale
Melodie de poveste
Iar și iar cântai în cale.
Inima-mi ușor atinsă
De iubirea palmei sfinte
Când se simte-n teamă strânsă,
Când se umple de cuvinte.
Darurile Tale sacre
Vin prin degetele-Ți fine
Când obrazu-mi râde-n lacrimi,
Când plâng lacrimi de lumine.
Secolele pământește
Trec prin viața-mi omenească
Dar un loc încă-și găsește
Cântecul să înflorească.

Johann Wolfgang Von Goethe - Cant și Forma

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dat e grecului, din lut
Chipuri să dureze,
De făptura mâinii lui
Să se minuneze.
În extaz, prin Eufrat
Noi ne trecem mâna,
Și-n fluidul element
Rătăcim într-una.
Focul inimii de-am stins,
Cântecul vibrează,
Mâini curate de poet
Apa modelează.

Subsapte feat Vitreg - Creație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și parcă din bancă apare cu cartea lui Blaga în geanta mare,
cu stocuri de flow-uri închise-n borderouri.
„Toți suntem egali”, s-o crezi tu p-asta!!
copil fanatic ce privea fantastic,
fan dramatic..
Cu filme-n cap ca și Spielberg sunt Stanley Kubrick,
un nou pumn ridic în public,
dar cu fiecare fire văd un fir din ființă cum stinge ritmul.
De-atunci am început încet să cred că ăsta e sfârșitul.
Banul n-apare, deschide cortina frate,
serile serios inserate,
zile cu zimți ce le simți zâmbind acuma-s mult prea departe.
Atunci când muzica moare,
ultimul mic check se transformă ca și prime în plină amenințare.
Tu reculege-te căci leagănul acesta culege doar legendele,
4 elemente, verde și stele defecte pentru artă,
tu omori muzica, noi o ducem.. înapoi în stradă.
O, lumină! O, cheiuri! Oraș!
O, șoptirile-n porți, pe-nserate:
Ne-au adus în rozalb șufertaș,
zâmbitoare neveste, de toate.
Dostoievskiana.
Am văzut cum s-a înecat
O fetiță mică, din greșeală.
Era toamnă. Cerul pudrat
Cu scamă tulbure și glacială.
Ruginiseră ierburile pe mal,
Nici țipenie în ținut.
Atârnau cârpele vertical
Departe, pe șlepul neprevăzut.
Și un hohot de râs s-a auzit
De parc-ar fi fost ascuns cineva
Prin tufișuri de bronz coclit
Întinse dincolo de șosea.

Christian W Schenk - Cele Nescrise

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dactilele îmi tropăie prin minte
și versurile îmi cerșesc ieșirea
dorind mereu o altă-mbrăcăminte
spre a-și găsi prin ele nemurirea.
Se-ngrămădesc cuvintele mărunte
În geana ochilor perdea;
Dac-un cuvânt cerșit ar fi o punte
Eu nu aș trece peste ea!

Jorge Luis Borges - Golemul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Așa cum grecu- afirmă în Cratyl
E, pentru lucruri, numele arhetip;
E-n literele floare al florii fără chip,
Și Nilul tot e în cuvântul Nil.
Un Nume este ce-ar putea să-adune-n
Esența de consoane și vocale
Atotputerea, Dumnezeu, minune
Închisă-n semne, litere cabale.
Adam cândva și stelele-l știură-n
Grădină. Dar rugina de păcat
(Spun cabaliștii) un văl a aruncat.
Urmașii sacrul nume îl pierdură.
Candoare, har ni-s fără de sfârșit.
Norodul Lui avu o zi odată
Când Numele să-l afle a cătat
În veghe de cartier israelit.
Și nu precum acela care vaga
Strecoară umbră-n vaga povestire,
Ci-n veac statornic, dăinuie-amintire
despre bătrânul Lőw, rabin din Praga.
Cu setea lui de-a ști ce Domnul știe,
Ani lungi trecu rabinu-n lungi variații
De litere și grele permutații,
Aflând la urmă Numele ce îi e.
Zăvor și Cheie, Poartă și Olimp,
Dezleagă el paiaței plămădite
Cu mâini stângace-n taine și ispite
Mister de Spațiu, Literă și Timp.
Și simulacrul nalță adormite
Priviri cu care vede forme, nuanțe
Pierdute printre clipe și distanțe;
Mișcări învață-a face ne-mplinite.
Treptat pricepe-astfel (ca noi ceilalți),
Captiv că e-n a lui rețea sonoră.
Acum, Nainte, Ieri, Apoi și Oră,
La Dreapta, Stânga, Tu, Acela, Alți.
(Păpușii-i e rabinul Zeu și Casă
Și-i dă ciudatul nume de Golem.
Acestea toate-s scrise de Scholem,
În cartea lui subtilă și pioasă.).
Rabinu-ntreaga lume desfăcu
(„Aci-i piciorul meu și iată toga”)
Și, după ani de chin, Golem putu
Să măture sfielnic sinagoga.
Să fie o eroare în grafie?
Ori sacrul Nume-i prost articulat?
Dar nu-l făcu înalta lui magie
Pe-omuncul să vorbească niciodată.
Cu ochii lui de fiară, nu de om,
De lucru mai curând decât de fiară,
În umbra grea de sfânt locaș spre seară.
Îl urmărea pe dascăl cu nesomn.
Un lucru necurat e în Golem,
Căci pașii lui tot neamul pisicesc
L-alungă. (Nu-i pisica în Scholem,
Dar dincolo de timp o-ntrezăresc.).
Nălțând spre dascăl mâinile filiale,
A lui cucernicie-o imita.
Stupid și surâzând se-mpleticea-n
Chircite temenele orientale.
Rabinul îl privea duios, e drept,
Dar trist și plin de groază mai târziu,
De ce creat-am ăst nevolnic fiu,
Uitând a păcii lege de-nțelept?.
La șirul de simboluri reci, severe,
De ce-am adaos altul? Și-unui van
Ghem depănat într-una, an de an,
De ce-am dat alt impuls, altă durere?.
În ore de amară spaimă vagă,
Privirea la Golem își ațintea.
Cine-ar putea să spună ce simțea
Privindu-și Domnul rabinul din Praga?