colina – Versuri.pro

Salvatore Quasimodo - Dulcea Colină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Depărtate păsări deschise în seară
tremură pe fluviu. Și ploaia stăruie
și șuierul plopilor iluminați
de vânt. Ca orice lucru de demult
îmi revii în minte. Verdele ușor
al veșmântului tău e aici printre plantele
arse de fulgere unde suie
dulcea colină Ardenno și se aude
eretele pe evantaiele de sorg.
Poate că-n acel zbor în strânse spirale
se încredea dezamăgita mea întoarcere,
asprimea, învinsa pietate creștinească,
și această mâhnire goală de speranță.
Ai o floare de coral pe păr.
Dar fața ta e o umbră ce nu se schimbă;
(așa face moartea). Din obscurele case
ale târgului tău ascult Adda și ploaia,
sau poate un freamăt de pași omenești,
printre fragedele trestii de pe maluri.

Constanţa Buzea - Colina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și moartea ta ce blând răni
Răgazul meu până la moarte!
Însingurați și plumburii
Ne-am îngropat în câte-o carte.
Cu-aceste șiruri fără vină
Care te-alungă dintre vii.
Te voi privi de pe colină
Fără să vrei, fără să știi.
Și vei avea, tu, mâna stângă
Întinsă, mirosind a fân.
Va ști să murmure, să plângă
Poemul tău fără stăpân.
Ca printre plopi vei vrea să treci
Și ca-ntr-un spasm vei vrea să scrii.
Simțindu-mi degetele reci
Întinse către tine, vii.

Constanţa Buzea - Afară E Vară Se-ntâmplă Să Simți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă cere, mă naște
Și-n viață mă lasă
Colina – această genune frumoasă.
Nu știu ce se întâmplă, petreceri de taină,
Tămâia din brazi o sorb frunzele pale,
Asupra mea vine cu mâinile tale
O umbră străină în vechea ta haină.
Afară e vară – se-ntâmplă să simți
Cu sângele rece,
Cu frigul în dinți.
Ca fructele-ciorchine stau pietrele-n val.
Hotarnic e murmurul care le vine
din morții închiși în ulcioare pe deal.
Cu cât mă despart de putere, de zile,
Câștigul se strânge-n pupile,
Închide tu ochii
Și trece-mi în somn
Cu dor, răstignitul meu domn.

Georg Trakl - Pribeagul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Întotdeauna se reazimă noaptea albă de colină,
Unde plopul se înalță în sunete argintii,
Unde-s pietre și stele.
Deasupra torentului puntea se boltește somnoroasă,
Băiatul privește cu ochi de cristal,
Se trezește înfloritul vânt, cântec de pasăre asemenea morții,
Iar pașii înverzesc în pădure, ușor.
E amintirea copacului și-a animalului. Domoale trepte de mușchi;
Și luna
Căzând cu sclipăt în apele triste.
Acela se reîntoarce și pribegește de-a lungul malului înverzit,
Îl leagănă gondola neagră prin orașul în ruine.

Ilarie Voronca - Nu E Ultima Halta Dar Din Inaltul Acestei Coline

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu e ultima haltă, dar din înaltul acestei coline
Poţi contempla cele patru vânturi ale creaţiei:
Un an e în mâna ta, ca o minge
O zvârli de zidul umbrei şi e toamnă.
O zvârli pe-o cărare de prospeţime şi e primăvară.
O zvârli prin varul şi furnicarul şantierului şi e vară.
O zvârli într-o oglindă acoperită cu un văl şi e iarnă.
În sud e zorul de-a lungul cheiurilor limpezi,
Oameni cu spatele gol purtând baloturi grele,
Otgoanele şi cântecele reţin bărcile,
Sori şi sudori râd în sacii de cărbuni.
În apus pământul naşte miracole,
Fumuri pe care o suflare le-a prefăcut în oraşe,
Mulţimi de camfor şi de sulf la intrarea în temple,
Păsări aducând din larg un miros de recoltă.
În nord târnăcoapele izbesc aerul, urletele
Câinilor în jurul flăcărilor mari ale foamei,
Ţipete şi pocnete de puşti ca la o nuntă,
Furtuna ce-şi îmbracă hainele frumoase de duminică.
În răsărit, O! Perdele smulse de pe ochii orbului,
Cavalcade de lumini în frunzişul aprins,
Auroră, tu deştepţi zurgălăii sufletelor noastre,
Tocmai în fundul văilor – stâne difuze.
…………………………
O! Călător ca un arcuş pe corzile universului,
Pământurile aceste nu-s ale tale. Şi marea aceasta care e cheia.
Pentru broasca magică a ochiului tău. Şi vântul
Care te ridică coloană de praf,
Iată anul ca un cal bine strâns în chingi,
Pune-ţi piciorul în scară, călăreşte prin cele patru anotimpuri.

Alain Bosquet - Un Stejar Era Gata Să-Și Aducă Aminte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un stejar era gata să-și aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubești.
Flăcării sale temătoare
lumânarea își povestea copilăria.
Un lac avea numeroase inimi.
Pur și simplu, pe stradă,
un afiș foarte verde
nu accepta să moară.
Mai sensibili ca noi.

Alain Bosquet - Mai Sensibili Ca Noi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Valeria Peter Predescu - Vorbea Iisus de Pe Colină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vorbea Iisus de pe colină
Poporului ce sta pe jos
Cu fața plină de lumină,
Vorbea Iisus de pe colină
Cu glasul rar, adânc, duios.
„În lume ura-i ca o stâncă,
Răpește inima oricui,
Te lasă-n noaptea ei adâncă
Să fii ca piatra, mai rău, încă,
Și să nu faci rău nimănui.
Dac-un dușman bătut de soartă
La ușa ta se va opri
Tu lasă ura la o parte,
Dușmanului bătut de soarte
Tu dă-i ce poți, dar nu-l goni.
Dac-un dușman în haine sparte
La ușa ta va aștepta
Tu lasă ura la o parte,
Dușmanului în haine sparte
Tu dăruie-i cămașa ta.
Dacă dușmanii cei de moarte
Vor face-n contra ta sobor,
Tu lasă ura la o parte
Și chiar dușmanilor de moarte
Le-ntinde mâna iubitor.”