colb – Versuri.pro

Saint-John Perse - Vânturi 4

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru Atlanta și Allan P.
4
Totul de reluat. Totul de spus din nou. Iar coasa privirii, peste tot a fi purtat!
Un om porni să râdă la galeriile de piatră ale Bibliotecarilor. – Bazilica a Cărții! Un om la balustradele de sardonix, sub privilegiul bronzului și-alabastrului. Om nu de mare nume. Cine era, cine nu era?
Și zidurile sunt de agată unde se lustruiesc lămpile, omul cu capul gol și mâini netede în carierele de marmoră galbenă – unde sunt cărțile, în serai, unde sunt cărțile în nișele lor, că mai ieri, sub etichete, animalele împăiate în blănile lor, în camerele închise din marile Temple – cărțile triste, nenumărate, în straturi înalte, de cretacic, purtând creanță și sediment în suisul vremii.
Și zidurile sunt de agată unde se oglindesc lămpile. Mari ziduri șlefuite de liniște și știință și, de noaptea lămpilor. Liniște și liniștite-ndeletniciri. Preoți și preoție. Serapeum!
La care din sărbătorile Primăverii verzi va trebui să ne spălăm acest deget pătat de colbul arhivelor – în această brumă de bătrânețe, în tot acest fard de Regine moarte, de flamini – ca de molozul orașelor sfinte, de albe văruri, moarte de prea multă lună și pocăință?
Ha! mi se spulbere acest loess! Ha! mi se spulbere această amăgire! Uscăciune și vicleșug de altare. Cărțile triste, nenumărate, pe muchiile lor de cretă palidă.
Și ce va fi oare, pe degetu-mi de os, acest talc de uzură și de înțelepciune, și toată această atingere de colburile științei? Că la sfârșit de anotimp praf și pudra de polen, spori și sporuli de licheni, o mărunțire de aripi de nălbari, de solzi cu pungi de râșcovi. Toate lucrurile în descojire la limita infimului, depuneri de hăuri pe drojdiile lor, maluri și zațuri la capătul înjosirii – cenușă și pecingine a minții.
Ha! tot acest miros cald de leșie și de dospire sub sticlă. De pământuri albe de mormânt, de pământuri albe filtrante și de pământ vegetal pentru vechi Sere Victoriene. Toată această duhnire searbădă de sodă și de plancton, de miez alb de copră, și de alge uscate sub thalurile lor de fetru gri de prin marile ierbare,
Ha! tot acest gust de azil și de casbah, și-această brumă de vechime din mulurile pietrei – uscăciune și vicleșug de altare, carie de țărmuri cu mărgean, și molipsirea neașteptată, în depărtare, a marilor vâsle de calcar la trădările eclipticii.
Să pleci! să pleci! Vorba de muritor!

Serghei Esenin - Viscolul Prinde Colbul Să-Și Lepede

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Viscolul prinde colbul să-și lepede,
Lunecă-o troică, lunecă repede.
Veselă-n troică, peste întindere,
O tinerețe fuge cu-aprindere.
Unde mi-s oare zilele proaspete?
Dar fericirea ce-am vrut-o oaspete?
Toate pieriră-n iarna sălbatică,
Precum această troică zănatică.

Sadâc Fatma - Cântec Simplu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să se întoarcă iarăși anii
Așa cum trec prin colb țiganii.
Ci suntem goi până la țărână
Și șoaptele coboară-n flori –
Pe zare trece o fântână
Ce face semne la cocori

Giuseppe Ungaretti - Preludiu II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un nume am gravat în acest colb care
se numește inima mea.
Un vânt a trecut prin deșertul căruia i se spune
viața mea.
Și pulberea s-a spulberat ca un nor.

Phoenix - Lasă, Lasă Nr. 4

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ca pe zimbri și pe vulturi
E un colb dintr-începuturi
Și atâta praf de fluturi
Mov, mov.
Și o pasăre maiastră
Ce-ar voi să-l agraiască
Într-o limbă păsărească,
Pe om.

Omar Khayyam - Fiecare Fărâmă De Pământ Avut-a Viață

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fiecare fărâmă de pământ avut-a viață:
fost-a chip de soare, fost-a chip de lună ce răsfață.
Firul colbului pe chipul dragei șterge-l lin: odată
firul colbului acesta fost-a chip de mândră fată.

Federico Garcia Lorca - Dangăte De-Nmormântare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În clopotnițele
galbene
dăngănă clopotele.
Peste vânturile
galbene
se-mprăștie dăngătele.
Merge pe-un drum
moartea încununată
de flori de portocal ofilite.
Cântă și cântă
un cântec
la ghitară ei albă,
și cântă și cântă și cântă.
În clopotnițele galbene
tac clopotele.
Vântul și colbul
fac prore de-argint.

Florența Albu - Rotirea Pământului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cândva femeia din mama
era prinsă în hora fără de asemănare
a rotirii pământului.
Aprigă și cu opincile în arșița vremii.
Chema la horă clopotele, drumul câmpiei,
mărul cel dulce-al păcatului,
dar mai ales zarea.
Avea dunga zării o boală de horă
și de ducă.
Azi se rotește colbul tăcerii
în hora aprigă-a vântului.
Știe ea
mama
cum să poarte găteala clipei
celei din urmă.
Se va arunca în jocul neîndurător
atunci când
bărbați și femei
vor clădi cu mâinile lor istoria.
Atunci rotirea pământului
va fi cumplită.

Ion Caraion - Treieri Colb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ca zărghite o iau razna toate-încât
– clown, mire, muhaia sau gâde –
cimitirelor, din stepă, Belzebut
(pute cerul, pute omul toate put)
le miroase-n treacăt și surâde
florile de ceață.
Drumurile-apun
El scornește idoli de tutun
și fumează papură pe jgheaburi.
O, frunziș exotic, straniu și nebun!
(Ceața-i ca mașinile cu aburi:
suge, suflă, taie, -ngheață, uscă)
– te-am simțit în sfere-albastre cum adii
când eram și noi cândva pe lume
broateci, muguri, greieri sau copii.
Ofilire veșnică, tu bruscă
fărâmare-adesea fără țel
chemi un dafin și alungi o muscă
scuturi murmur, treieri colb, tu te uiți la el
Infinit pe care-l cară furii
– o! ce praf apos de mușețel și-amurg –
ceața-i ca omizile scripturii.
Oxidează munții. În care nu mai urc.
Limpezii, haoticii, superbii
munți ai lunii… Luna e-n hazna: porumb.
Soarele a-ntins deasupra ierbii
veninoase, reci bijuterii de plumb.

Ion Caraion - Anadyomene

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce-i cu-atâta colb și omăt?
Luna-mi merge-ndărăt,
și-mi tot bâțâie din coadă
o dihanie năroadă.
Pe biserici și pe broateci
curg vădanii muieratici.
Știu și-un frasin cu piaștri –
când îl sui, sui munți albaștri.
Ghemotocul tău de gume
nu-l tămăduie o lume.
El mi-agață câte-o cracă
pe la gări, de gât, să-mi facă.
trecătoare pe curând
boala cărnii. Dar pe când.
– ca o ploaie dintr-o curcă –
trenul șade, tu joci țurcă.
(Dac-aș prinde-o-ar curge soare!)
Curcă…lună… trecătoare…