ciuta – Versuri.pro

Maria Magdalena Danaila - Ciuta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Simt că mi te scurgi printre degete
Ca o acuarelă scăpată
De mâna unui pictor neglijent
În Marea Neagră sau Roșie sau mai știu eu care
Și strâng din pumni dar tu continui să te scurgi
Cu-aceeași perseverență diabolică
Iar degetele mele nu mai au puterea și poate nici voința
Pentru a te reține între ele.
Fântână secată sunt
Din care scoți cu ciutura nepăsării doar tristețe și durere mută.
Și-n fiecare zi
Vine cineva ca tine sau ca cine știe cine
În speranța răvășită
Că mai e și altceva
Altceva..
Dar ciutura scoate aceeași tristețe..
Dar ciutura scoate aceeași durere..
Ma doare amintirea trupului tău
Atingerea trecută a buzelor tale
Ma doare mângâierea părului tău
Și-a ta privire ca un semn de întrebare
Aș vrea să mă scufund în tine
Dar întrebarea este mult prea grea
Și judecata dură a semenilor mei
Mult prea severă..
Bat!
Încă mai bat!
Cu pumnul însângerat în pieptul acestui semn de întrebare.
Și-n fiecare zi
Vine cineva ca tine sau ca cine știe cine
În speranța răvășită
Că mai e și altceva
Altceva..
Dar ciutura scoate aceeași tristețe..
Dar ciutura scoate aceeași durere..
Ma doare amintirea trupului tău..

Johann Wolfgang Von Goethe - Născut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Născut, pus anume-a
Privi și vedea,
Din turn treier lumea,
Mă bucur de ea,
Mă uit în albastru,
În preajmă disting
Și lună, și astru,
Și ciută, și crâng.
Văd astfel de-a rându-mi
Podoaba din veac;
Și toate plăcându-mi
Eu însămi mă plac.
Tu, ochi preaferice!
Ce-ai strâns, ca prinos,
A fost, orice-ai zice,
Atât de frumos!

Radu Stanca - Ciuta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Poezie adăugată la recomandarea Lilianei Trif.

Oare-ai fost ciută – acum câteva veacuri
Sau pentru ce-ți sunt gleznele așa zvelte,
Jivina mea, vânată-n veacuri celte
Și-adusă din păduri în vechi iatacuri?
Oare-ai fost val împins de alte valuri
Sau vânt ușor pe care-alt vânt îl bate,
De-ți sunt atât de moi și legănate
Plimbările sub largile portaluri?
Sălbăticiune prinsă-n negre cuiburi,
Când umbli, tu parcă dezmierzi pământul…
Nu vrei să-mi calci și mie azi mormântul
Și-odihna mea cu pasul tău s-o tulburi?…

Rainer Maria Rilke - Căprioara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O, ciută, -n ochi, cât codru ai
ce, -n umbra lui, te cheamă,
câtă încredere și, vai,
câtă-mai teamă, -.
Având, drept armă, doar frumosul
tău salt, primejdia s-o-nfrunți;
ceea ce nu trece de osul
neștiutoare-i tale frunți.

Zaharia Stancu - Dar Ochii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stă ciuta neagră între stânci, afară.
Cine-mi va săruta gura amară?
Cine-mi va săruta gura amară?
Încet-încet pătrunde ciuta-n tindă.
Vrea botul către mine să-l întindă,
Vrea botul către mine să-l întindă.
Miroase buzele-i a iarbă crudă,
O strig în șoaptă, nu vrea să m-audă,
O strig ușor, tot nu vrea să m-audă.
Aleargă aprig cineva spre mine,
Prin viscol și prin zloată albă vine,
Prin viscol și prin zloată albă vine.
Aud prin preajma foșnet vag de rochii.
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?

Lucian Blaga - În Marea Trecere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În marea trecere.
Soarele-n zenit ține cântarul zilei.
Cerul se dăruiește apelor de jos.
Cu ochi cuminți dobitoace în trecere
își privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.
Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.
Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.
Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.
Tot mai departe sovăi pe drum –
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.

Lucian Blaga - Cerbul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De săptămâni un roșu cerb prigoana
și-o-nțețește. Ciuta-i printre ruguri
de corni, zdrobește în copite struguri
și piere în făget. S-aude goana.
Prin brume, cerbul, de imbold și visuri
c-un răget cearcă să se mântuie.
Dar ciuta dispărută-l bântuie.
Sublimul foc îl mână spre abisuri.
De sete ars, cum tremură în totul
ajuns la iezer – cerbul! Dar abia
atinge apa mulcomă cu botul.
Din luciul albăstriu, precum e fierul,
sorbind, cu grijă-alege, parc-ar vrea
să bea ușor, din apă, numai cerul.