căutare divină – Versuri.pro

Dan Galbina - Cântec Țigănesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Doamne, nu fi năsprliu,
unduiesc din șanț în gard
pentru-o gură de rachiu,
să-mi dau foc dar să nu ard.
Să-mi dau foc, să văd în jur
să fac noaptea ca de var
sar să-mi muște din contur
câini turbati, ca din jaguar.
Când e noaptea tuciurie,
câinii cum să-i fac să tacă?!
Pentru asta dă-mi tărie
o litruță, o bardacă.
Doamne, pivnicer hain,
dă-mi o dușcă, două degetele
din fântâna ta cu vin
tremurat doar de stele.
Doamne, urcă-ți laptele în sân,
vreau un toi sau o cinzeacă
să îmbăt să uit să în-
îngerul din off să-mi tacă.
Doamne, Doamne dă-mi un zeu
îmbibat cu cloroform,
să-l miros și să nu-l beau,
să m-agăț de cer să dorm.

Rumi - În Spatele Cortinei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Oare chipul Tău
împodobește grădina?
Oare parfumul Tău
o îmbată?
Oare duhul Tău
a făcut din această vâlcea
un șuvoi de vin?
Sute de oameni Te-au căutat
și au pierit căutând,
în această grădină unde Tu te ascunzi
în spatele cortinei.
Însă cei care vin ca îndrăgostiți
nu trec prin această suferință,
căci pentru ei ești ușor de găsit,
fiindcă Tu ești în această adiere
și în râul acesta de vin.

M. A. C. S. - Între Credință și Tăgadă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă aflu între credință și tăgadă
Deocamdată îți cer dovezi că exiști, Tată
Cred, dar nu pot, căci am mintea poluată
Era prea deschis să cred, și am ajuns pe calea cealaltă.
Sigur, mă simt atât de singur, între ziduri
Lumea vrea să mă convingă să cred în chipuri
Cioplite, zei falși, inexistenți
Când ce-am vrut eu, a fost un singur semn.

Dă-mi un sens, să înțeleg
De ce de zeci de ani, nu dai, cum pot să mai cred?
Regret, mă enervez, plec, mă întorc, mă rog
Simt că exiști, atunci de ce mă îndoiesc?
Uneori îți cerșesc iertare, și doare
Când din sute de regrete, îndoiala mea crește mai tare
Și uneori mi-e frică și nimeni nu-mi explică
De ce Tatăl meu s-a ascuns, sau nu există.

Ref: Iar când simt că am nevoie Te caut
Uită-Te la copiii tăi, sentimente nu mai au
Uită-Te la mine, Tată, șterge-mi lacrima
Căci m-am pierdut și din nou, în nepăsarea Ta.
Iar când răul mă cuprinde Te caut
Nu te găsesc, prin noapte Te caut, să te găsesc vreau
Uită-Te la mine, Tată, sunt mic, nimic nu-nsemn
Dar de la Tine, nu-ți cer decât un semn.

Suntem oameni, Tată, ne-am născut curioși
Și te căutăm, Tată, devenim păcătoși
Oameni mulți și reci, răi, jegoși
I-ai lăsat la putere, când aveai puterea să-i dai jos.
În cine să credem? Suntem creațiile tale
Ne-ai abandonat pe lume, nu ne dai de mâncare
Sufletu-i hrănit doar din vorbe goale
Și printre animale prădătoare suntem victime clare.

Da, vrem pace, există prea mult rău
Dar simt că tot ce facem e-n cuvântul Tău
Apără-ne, Tată, haul ne înghite
Și bestii pocite, devorează sufletul ca pe vite.
Uneori cred, și nu știu dacă-i bine
Mă gândesc că cei ce mor, sunt salvați de Tine
Tată, tu ne ierți doar că,
Ești nemilos, da, vrei doar binele, și prea ești zelos.

Christian W Schenk - Pe Tărâm de Sunete

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ochii și-au pierdut încrederea în noi!
Pe tărâm de sunete
orbecăim prin carnea crudă
a ultimelor dialoguri aflate sau neaflate.
Ochii și-au pierdut încrederea în noi!
Lumina se preschimbă în creiere
în cuvinte, în potcoave tropăind pe fraze.
Cuvintele și-au pierdut încrederea în noi
de când am propoziția întocmită
de primele cuvinte:
– încetați a spune ce n-ați auzit;
ceea ce orbiți
ați aflat deja prin fulgere!
– Joc de gânduri –
Împreunați-vă ochii plini de ziuă
înspre noaptea sugrumată de zori.
Seara se ivește bătând copitele în aer
cu aripile ascunse-n jar de tropăit!
Degetele și-au pierdut încrederea în noi!
Lași ne furișăm după miresmele crezute veștejite
sub buzele Lui,
pe ochii Lui
pe fruntea Lui
sub inimile noastre putrezite:
și spunem: – privește tunetul culorilor
și spunem: – simte fulgerul tăcerilor
și spunem: – crede-Ne, o Doamne!
– Orbire de vis –
ziua răsare
împreunată
plină de noapte.
Și totuși ne încredem ochilor fără de lumină
degetelor fără de burice,
dar El ne urmărește orbecăirea.
Ochii ne jelesc fățărnicia,
urechile rămân mute
iar propozițiile se cufundă în sunetul
din care s-a ivit lumina
cândva
odată
peste noi:
in principio…

Nichifor Crainic - Un Fir de Păr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, Doamne, trișată viața-mi trece,
Și m-a sleit misteriosu-Ți joc,
Tu stai de față-n tot ce se petrece,
Nu Te ascunzi, dar nu Te pot găsi deloc.
Căci depărtările de Tine nu-s departe,
Ești pretutindeni, ierți, îndrepți, mângâi,
Un fir de păr de Tine mă desparte
Și totuși dincolo de orice fel de dincolo rămâi.

Alexandru Philippide - Cântecul Nimănui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Deo ignoto!.
Revolta-i stearpă, visul e schilod!.
De vorbă vreau să stau acum cu tine,
Tu, care-ai plămădit pe om din glod!.
Mi-am aruncat nădejdile în mine,
Credinţa să mi-o prind ca-ntr-un năvod;
Dar n-am găsit decât străvechi suspine.
Am râs atunci de visul meu nerod,
Şi-nspăimântat m-am ridicat din mine.
Tu, care-ai plămădit pe om din humă,
Spre tine-acum nădejdea mea se-ndrumă.
Adânc şi mult te-am căutat: nu te-am găsit.
Belşug de vis în mine port şi-s obosit.
Prăpăstii largi în mine au deschis
Mormânt adânc belşugului de vis.
Mormântul tău în mine s-a deschis!.
Mi-e sufletul o năruire de statui.
Le-aud cum cad, fărâmă cu fărâmă.
Vecii de vis în mine se dărâmă,
Făclii aprinse-n templul Nimănui!.
Sătul de-avântul van, de visul mic,
Îmi voi ciopli statuie din Nimic,
Gândind la cei ce inima în două
Şi-au frânt-o şi ne-au dat din ea şi nouă,
– La cei cu zâmbet bun de mucenic,
Ce-au plămădit din soare pâinea nouă.
Mormânt adânc belşugului de vis,
Prăpăstii largi în mine s-au deschis.
Făclii aprinse-n templul Nimănui,
Le-aud cum cad, fărâmă cu fărâmă.
Mi-e sufletul o năruire de statui.