cantec trist – Versuri.pro

Dari - La O Margine De Sat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La o margine de sat
Să vă spun ce s-a întâmplat, na na..
O poveste dureroasă, dar și foarte bucuroasă, na na..
Doi copii s-au întâlnit și nu s-au mai
despartit, na na..

Refren:
Când s-au dus la logodit, părinții nu i-au primit, na na.
Când s-au dus la cununat, părinții nu i-au
lăsat, na naa..
Ei când vestea au aflat, în mare s-au aruncat.
Pe mormântul la băiat au plantat un pui de brad, na na..
Pe mormântul la fetiță au plantat un pui de viță, na na..
În timp ce bradul creștea, vița îl înconjura, na na..

Serghei Esenin - Ce-Ar Mai Fi Viața Fără Să Te Cânt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-ar mai fi viața fără să te cânt
Neagră arătură, scump muncit pământ?
Trec pe iezătura bălții și tresar:
Asfințitu-mi umple sufletul de har.
Sure coviltire stau pe mal ciopor,
Vântul serii suflă trestia ușor.
Pirostrii sărace, foc abia mijind
Moțăie-ntre vreascuri luna de argint.
Stau cosașii-n preajmă proiectați în gol
Un bătrân deșiră vorbele domol.
Undeva departe, pe un ostrov jos
Tragănă pescarii cântec somnoros.
Lunca pare-acuma că-i de cositor…
Cântec trist, rusească patimă și dor.

Maria Lataretu - Cântă Păsările-n Luncă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cântă păsările-n luncă
Mie-mi vine dor de ducă
Mie-mi dor de ducă
Să mă duc, să mă tot duc
Și-napoi să nu mă uit.
Că n-am pe nimeni cu drag
Să mă mai aștepte-n prag
Să mă mai aștepte-n prag
Și n-am pe nimeni cu jele
Să-mi plângă urmele mele.
Toate păsările cântă
Numai una-i amărâtă
Stă pe-o creacă și nu cântă
Numai o pasăre tace
Parcă necazul mi-o face.
Cântă pasăre și tu
Nu-mi amărî sufletul
Nu-mi amărî sufletul
Nu pot cânta mai voinice
Mai bine nu mi-ai mai zice.
C-am avut cinci puișori
Frumușei ca niște flori
Frumușei ca niște flori
Le crescură aripioare
Mă uitam la ei să zboare
Plugarii când au trecut
Pe toți mi i-au omorât
Cum pot Doamne, să mai cânt
Pe toți mi-a omorît
Cum poate, Doamne, să mai cânt?

Maria Văduva - Inima-n Mine Nu-i Bună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Inima-n mine nu-i bună,
Ca poama de mătrăgună,
Parcă e legată-n lanțuri,
Cuprinsă numai de doruri,
Parcă e legată-n lanțuri,
Cuprinsă numai de doruri.
Nu știu pe cine-aș afla
Să-mi dezlege inima,
Cât ar cere, bani i-oi da,
Cât ar cere, bani i-oi da,
Dac-ar cere-o sută, două,
Eu i-aș da mai mult cu nouă.
Iar de-ar vrea două, trei sute,
Cu optzeci i-aș da mai multe,
Pe mine să nu mă uite,
Pe mine să nu mă uite,
I-aș da bani să se hrănească,
Inima să-mi potolească.
Nu mi-e bună inima
Că-i departe măicuța
Și i-aș da chiar viața toată
Numai s-o mai văd o dată,
Dar asta eu n-o pot face
Că-i departe, nu se-ntoarce.

Jose Eustacio Rivera - O Cântăreață Simplă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O cântăreață simplă, cuprinsă de-ntristare,
o porumbiță albă ascunsă în pădure,
copacii-i răscolește cu blânda ei chemare
când ciugulește mirtul și boabele de mure.
Gru-gru.. cântă când vede că ziua se ivește;
și-apoi, după amiază, când soarele-i vivace,
din arborele falnic, care pe culme crește,
se uită cum stau dealuri în liniște și pace.
Arípile-și deschide-n lumina irizată,
și, biata, se-ntristează că este izolată;
cu penele zburlite, ce glugă-i sunt, ușoară,.
simțind impuls de mamă gătită ca să nască,
ea cu iubire munții ar vrea să-i liniștească..
și munții dorm, și bezna încet o înconjoară.

Daniel Vişan-Dimitriu - Unicul Cânt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Valuri sălbatice, vaierul morții,
Barca-nghițită de apele reci,
Zbateri și spaimă, cărările sorții,
Mâini salvatoare. “Era să te-neci! ”.

Timpul ce trece, durerea adâncă,
Visul ce-n lupta cu marea s-a frânt,
Trupul ei dus și lovit de o stâncă,
Sufletul tău, de-o furtună înfrânt.

Satul, pescarii și hanul în care
Cauți uitarea, iar vinu-i alean,
Fumul, mirosuri și înfiorare,
Cântecul tău când îl cânți la pian.

Totul se stinge, tăcerea îi lasă
Muzicii tale un spațiu deschis
Înspre-mpăcarea cu tot ce apasă,
Schimbă și hanu-ntr-o lume de vis.

“Cântecul tău îl cânta o femeie
Dintr-o colibă, departe, în crâng”
Strigă o voce când totul se-ncheie …
Ochii-ți înoată în lacrimi și plâng.

Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol. “Aripi de azur”)

Daniel Vişan-Dimitriu - Ultima Dorință

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Era bătrân, bolnav… Știa de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa că-i vremea ultimului drum.
Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat’, în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.
Din locul său din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.
Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea că vine singurul său zeu.
Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.
Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat’, la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.
Se gudura. Mai vechea alergare
O mai făcea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.
Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât „Adio!” n-ar putea să-i spună.
Și n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.
A dispărut luându-și suferința,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.

Radu Gyr - Rondelul Unei Ghitare Sparte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ghitara spartă zace-n cui,
ar vrea și nu ceva să spună,
dar azi, sub colbul ce se-adună
n-o-ncearcă mâna nimănui.
Rar, pică-n ea un strop de lună
sau doarme un șoarece mai șui.
Ghitara spartă zace-n cui,
ar vrea și nu ceva să spună:
– Hei, parcă numai eu n-am strună,
dar fără coarde sunt destui
și, totuși, cântul lor răsună..
Ar vrea și nu ceva să spună, –
ghitara spartă zace-n cui.

George Bacovia - Verset Slav

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un tango mai trist
A cântat undeva..
Să beau,
Acest câștig social,
Decât, mereu,
Aceeași rotație
În Univers.
Dacă tăcerea
La un minut
Coboară, iarăși,
– Nefericirea..

Pablo Neruda - Cântecul de Disperare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Răsare amintirea ta din noaptea unde-s scufundat.
Râul își leagă de mare lamentația obstinată.
Părăsit asemenea cheiurilor în zori.
Este ceasul plecării, oh părăsitule!
Peste inima mea plouă corole reci.
Oh santină de moloz, cumplită peșteră cu naufragiați!
În tine s-au adunat războaiele și zborurile.
Din tine și-au înălțat aripile păsările cântului.
Ai înghițit tot, ca depărtarea.
Ca marea, ca timpul. Totul în tine a fost un naufragiu!
Era ora veselă a asaltului și a sărutării.
Ora stuporii ce ardea ca un far.
Neliniștea pilotului, furia scafandrului orb,
tulbure beție a dragostei, totul în tine a fost un naufragiu!
În copilăria de ceață sufletul meu înaripat și rănit.
Pierdute descoperitor, totul în tine a fost un naufragiu!
Te-ai legat de durere, te-ai agățat de dorință.
Te-a doborât tristețea, totul în tine a fost un naufragiu!
Am împins înapoi zidul de umbră,
am pășit dincolo de dorință și de faptă.
Oh trup, trup al meu, femeie pe care am iubit-o și am pierdut-o,
pe tine în ceasu-acesta umed, te chem și te prefac în cânt.
Ca un pahar tu ai primit nemărginita duioșie,
și cioburi te-a făcut ca pe-un pahar nemărginita-uitare.
Era neagra, neagra singurătate a insulelor,
și acolo, femeie de iubire, în brațele tale m-ai primit.
Erau setea și foamea, și tu ai fost rodul.
Erau durerea și ruinele, și tu ai fost miracolul.
Ah femeie, nu știu cum m-ai putut păstra
pe pământul sufletului tău, și pe crucea brațelor tale!
Dorința mea de tine a fost cea mai teribilă și cea mai scurtă,
cea mai nepotolită și mai beată, cea mai intensă și cea mai avidă.
Cimitir de sărutări, încă mai sunt focuri pe mormintele tale,
încă mai ard ciorchinii ciuguliți de păsări.
Oh gura mușcată, oh sărutatele membre,
oh dinții înfometați, oh trupurile împletite.
Oh copulația nebună de speranță și efort
în care ne încleștam și deznădăjduiam.
Și duioșia, ușoară ca apa și făina.
Și cuvântul de-abia-nceput pe buze.
Mi-a fost destinu-acesta, cu el dorința mi-a călătorit,
s-a prăbușit în el dorința-mi, totul în tine a fost naufragiu!
Oh santină de moloz, totul cădea-năuntrul tău,
ce durere nu ai vlăguit, ce valuri nu te-au înecat.
Din val în val încă ai pâlpâit și ai cântat
stând în picioare ca un marinar la prova unei corăbii.
Încă-ai mai înflorit în cânturi, încă-ai mai spart curenți.
Oh santină de moloz, tu puț deschis și-amar.
Palid scafandru orb, nefericit oștean,
pierdute descoperitor, totul în tine a fost naufragiu!
Este ceasul plecării, crudul și-nghețatul ceas
pe care noaptea îl supune oricărui orar.
Centura zgomotoasă a mării încinge țărmul.
Se ivesc stele reci, emigrează negre păsări.
Părăsit asemenea cheiurilor în zori.
Doar umbra mi se răsucește tremurândă-n mâini.
Ah dincolo de toate. Ah dincolo de toate.
Este ceasul plecării. Oh părăsitule!