Maria Văduva – Inima-n Mine Nu-i Bună

Inima-n mine nu-i bună,
Ca poama de mătrăgună,
Parcă e legată-n lanțuri,
Cuprinsă numai de doruri,
Parcă e legată-n lanțuri,
Cuprinsă numai de doruri.
Nu știu pe cine-aș afla
Să-mi dezlege inima,
Cât ar cere, bani i-oi da,
Cât ar cere, bani i-oi da,
Dac-ar cere-o sută, două,
Eu i-aș da mai mult cu nouă.
Iar de-ar vrea două, trei sute,
Cu optzeci i-aș da mai multe,
Pe mine să nu mă uite,
Pe mine să nu mă uite,
I-aș da bani să se hrănească,
Inima să-mi potolească.
Nu mi-e bună inima
Că-i departe măicuța
Și i-aș da chiar viața toată
Numai s-o mai văd o dată,
Dar asta eu n-o pot face
Că-i departe, nu se-ntoarce.

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea unei inimi frânte și dorul profund de mamă. Persoana ar face orice sacrificiu pentru a-și alina suferința și a-și revedea mama, dar se simte neputincioasă în fața distanței și a pierderii.

Lasă un comentariu