Cântă păsările-n luncă
Mie-mi vine dor de ducă
Mie-mi dor de ducă
Să mă duc, să mă tot duc
Și-napoi să nu mă uit.
Că n-am pe nimeni cu drag
Să mă mai aștepte-n prag
Să mă mai aștepte-n prag
Și n-am pe nimeni cu jele
Să-mi plângă urmele mele.
Toate păsările cântă
Numai una-i amărâtă
Stă pe-o creacă și nu cântă
Numai o pasăre tace
Parcă necazul mi-o face.
Cântă pasăre și tu
Nu-mi amărî sufletul
Nu-mi amărî sufletul
Nu pot cânta mai voinice
Mai bine nu mi-ai mai zice.
C-am avut cinci puișori
Frumușei ca niște flori
Frumușei ca niște flori
Le crescură aripioare
Mă uitam la ei să zboare
Plugarii când au trecut
Pe toți mi i-au omorât
Cum pot Doamne, să mai cânt
Pe toți mi-a omorît
Cum poate, Doamne, să mai cânt?
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor, singurătate și pierdere. Naratorul își exprimă dorința de a pleca și tristețea că nu are pe nimeni care să-l aștepte, comparându-se cu o pasăre tristă care nu mai poate cânta după ce și-a pierdut puii.