camp cu flori – Versuri.pro

Stefania Rares - Tare-Mi Sunt Dragi Zările

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tare-mi sunt dragi zările
Și câmpul cu florile,
Ochii și cu genele,
Badea și mioarele.
Vai de mine, ce m-oi face,
Dorul badii nu-mi dă pace
Și tare mi-i lungă calea
Ca s-ajung să-l văd pe badea.
Ca s-ajung să-mi văd mândruțul
Trebui’ să trec Rădăuțiul
Și tare-i lungă calea
Prin pădure la Dorna.

Maria Ciobanu - Greu E, Neică, Să Iubești!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Greu e, neică, să iubești,
Liniște nu-ți mai găsești,
Te culci, nu te odihnești,
Cu gândul la cel drag ești,
Somnul nu te mai apucă
Că dorul lui te usucă,
Puișorul meu,
Somnul nu te mai apucă
Că dorul lui te usucă,
Puișorul meu!
Dorul arde ca și focul
Și nu-și mai găsește locul
Nici prin văi, nici pe coline,
Numai în suflet la mine,
Dorul neichii mă topește,
Eu mă culc, el mă trezește,
Puișorul meu,
Dorul neichii mă omoară,
Eu mă culc și el mă scoală,
Puișorul meu!
Și în fiecare floare
Îi văd ochii de cicoare
Și pe câmpul plin cu flori
Când mă uit mă trec fiori,
Du-te dor pe câmp cu flori
Să-ntâlnești pe neica-n zori,
Puișorul meu,
Du-te dor și-i povestește
Să vezi de mă mai iubește,
Puișorul meu!

Maria Ciobanu - Drag Mi-a Fost Câmpul cu Flori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Drag mi-a fost câmpul cu flori,
Floare mândră viorea,
Și privighetoare-n zori
Care-mi cânta pe vălcea,
Drag mi-a fost măru-nflorit,
Floricic-o viorea,
Neicuța ce l-am iubit
Din copilăria mea.
Frumos e câmpul cu iarbă,
Floare mândră de bujor,
Neicuța cu groapă-n barbă
Când sărută binișor,
Gingaș e un lăstărel
Când îi dă frunzulița
Și neicuța tinerel
Când se-nvață-a săruta.
Drag mi-e să doinesc de dor,
Floare mândră busuioc,
Să mă ia neicuța-n joc
Să ne-nvârtim la mijloc,
Să joc sârbele și hora,
Floricică busuioc,
Să cânt dorul tuturora,
Să-mi mai stâmpăr câte-un foc.
Eu cânt cu dragoste multă,
Floare mândră de bujor,
Pentru omul ce m-ascultă
Să aibă belșug și spor,
Să muncească mândra glie,
Floricică busuioc,
Viața mai cu drag să-i fie,
S-aibă parte de noroc.

Maria Ciobanu - Neicuță, De Foc și Dor (Mă Dusei Pe Câmp Cu Flori)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Neicuță, de foc și dor,
Mă dusei pe câmp cu flori,
Găsii florile plângând
Și de tine întrebând.
Dacă florile te plâng,
Atunci eu ce să mai zic?!
Dacă florilor le-ești drag,
Atunci eu ce să mai fac?!.
M-aș duce din sat în sat
Să știu că nu m-ai uitat
Și pe drumul de pământ
Să știu că nu m-ai urât,
M-aș duce pe drum de piatră
Să știu că te văd o dată.

Maria Butaciu - Pe Unde Trece Dorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe unde trece dorul
Înverzește tot codrul,
Unde trece dragostea
Înflorește pajiștea,
C-așa-s dorurile noastre
Ca un câmp cu flori albastre,
Că așa-s dragostile
Cum pe câmp sunt florile.
Pe unde dorul se lasă
Face viața mai frumoasă,
Pe unde dorul se-anină
Face viața mai senină,
Doru-i dor până-i lumea
Nu-l mai schimbă nimenea,
Dragostea o să tot fie
Cât crește iarbă pe glie.
Omul care-i cu dor
Duce viața mai ușor
Și omul care iubește
Mai deloc nu-mbătrânește,
Că dorul e-o alinare
Cât îi lumea pe sub soare,
Dragostea e-o mângâiere
Cât îi lumea pe sub stele,
C-așa-s dorurile noastre
Ca un câmp cu flori albastre,
Ca așa-s dragostile
Cum pe câmp sunt florile.

Carlos Drummond De Andrade - Câmp cu Flori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dumnezeu mi-a dăruit o iubire la vârsta matură,
vârstă a fructelor fie neculese fie viermănoase.
Dumnezeu – sau poate a fost Diavolul – mi-a dăruit
această iubire matură,
Le mulțumesc și unuia și celuilalt, fiindcă am parte de
o iubire.
Și fiindcă am parte de o iubire, călătoresc în trecut spre
vechi mituri
spre cei cărora iubirea le-a fost deja creatoare.
Iată-mă devenind eu însumi un mit dintre cele mai
strălucite,
ascuns în penumbră exist și deopotrivă nu exist, dar
exist.
Și exist încetul cu-ncetul tot mai mult, eu care nu mă
cunoșteam
cum, obosit eu de mine însumi, credeam că lumea
este un vid aberant, un sistem de erori.
Își fac din nou apariția-n mine vechi dimineți
pe care nu le-am trăit nicicând fiindcă niciodată nu
mi-au surâs.
Dar îmi vor surâde mereu străbătând umbra ta
imensă și compactă asemeni unei inscripții pe zid
însă numai astăzi prezentă.
Dumnezeu m-a dăruit cu o iubire fiindcă am meritat-o.
Din toate cele avute sau care m-au locuit,
mustul s-a decantat ca să dea un vin
de nu cumva a fost, poate, sânge ce s-a întărit și coagulat.
Iar timpul care a îndemnat indecisa roză
să își extragă culoarea din aceste epuizate flăcări
era cel mai just. Era timpul pământului.
În care nu există grădini, iar florile se nasc dintr-o
secretă investiție-n formele cele mai improbabile.
Astăzi am parte de o iubire și devin vast
să pot găzdui în mine tot ceea ce rezultă din iubirea
numeroșilor amanți risipitori, în această lume,
sau triumfători,
și văzându-i în jurul meu îndrăgostiți dar și ezitanți
eu transform teroarea sacră în jubilație.
Grăuntele de angoasă iubirea deja mi-l oferă
cu mâna stângă. Iar între timp cealaltă mângâie
pletele, glasul și pasul și arhitectura
și misterul care, dincolo, face ființele să dobândească
un mare preț în viziunea extazului.
Însă, fiindcă m-a atins o iubire crepusculară,
trebuie să iubesc altfel. Cu o gravă răbdare
să-mi pardosesc palmele. Sau poate că ironia
va reuși să sfâșie ce am eu mai de preț.
Trebuie să iubești și să taci.
Îmi târăsc catafalcul spre dincolo de timp
și încă mai sunt viu în lumina ce scade și mă confundă.

D. M. G. - Trece Briza Dimineții…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trece briza dimineții..
Trece briza dimineții peste câmpul plin de flori,
Inundat de minunate evantaie de culori..
Adierea ei dezmiardă, admirând a mia oară,
Farmecul și gingășia zilelor de primăvară..
Ireală, nevăzută, se apleacă lin să soarbă,
Perle-boabele de rouă de pe firele de iarbă..
Mângâind cu voluptate toate câte se ivesc,
Fluturi, flori și păsărele, într-un ritual firesc..
Enigmatică, plăcută, cu o grație aparte,
Dulce și neprefăcută, fermă ca un semn de carte,
Cu cazona deșteptare: „Toți, treziți-vă la viață!”
Hotărâtă, risipește jaluzelele de ceață..
De alintu-i saturnalic, nimeni și nimic nu scapă,
Nici naivele broscuțe și nici nuferii din apă,
Fremătând, îmbrățișează prin poienile pădurii,
Cu iubire infinită, frumusețile naturii..
Ea împrăștie senină, plină de zburdălnicie,
Calde, blânde, generoase zâmbete de voieșie,
Către flori și către cuiburi, spre petale și spre pui,
Și spre soarele ce urcă în înaltul cerului..
Vietăți amalgamate se deșteaptă circumspecte :
Puncte vii nenumărate, milioane de insecte,
Mici arici, gheme cu ace, cât un bulgăre de nea,
Pui zglobii de căprioară, iepurași de catifea..
Osteneste ziua-ntreagă, spre amurgul inserării,
Ce coboară în tăcere, peste marginile zării..
Curând licărul de stele, printre șoapte și suspine,
La odihnă o trimite sub cleștarul lunii pline..
……………………………
Singuratic, în tăcere, vad trecutul încă viu,
Cu stropi mari de amintire, ca o ploaie în pustiu..
Și mi-i dor, mi-i dor într-una, într-un fel nepământesc,
Clipele de altădată, iarăși să le retrăiesc..
mai 2009, DMG.

Vasile Copilu-Cheatră - Morții Noștri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

De câte ori trecem prin ierburi
Și câmpul cu flori,
Nu trebuie să tremuri
Că suntem mult mai ușori.
Purtăm pe umeri, pe semne,
Morții noștri se vede,
Spre arcurile de triumf solemne,
Cine ne-ar crede?.
Când sub tălpile noastre simțim
Iarbă și flori,
Morții noștri suie în noi din țintirim,
De aceea suntem atât de ușori.