Pe unde trece dorul
Înverzește tot codrul,
Unde trece dragostea
Înflorește pajiștea,
C-așa-s dorurile noastre
Ca un câmp cu flori albastre,
Că așa-s dragostile
Cum pe câmp sunt florile.
Pe unde dorul se lasă
Face viața mai frumoasă,
Pe unde dorul se-anină
Face viața mai senină,
Doru-i dor până-i lumea
Nu-l mai schimbă nimenea,
Dragostea o să tot fie
Cât crește iarbă pe glie.
Omul care-i cu dor
Duce viața mai ușor
Și omul care iubește
Mai deloc nu-mbătrânește,
Că dorul e-o alinare
Cât îi lumea pe sub soare,
Dragostea e-o mângâiere
Cât îi lumea pe sub stele,
C-așa-s dorurile noastre
Ca un câmp cu flori albastre,
Ca așa-s dragostile
Cum pe câmp sunt florile.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre dor, dragoste și natură, sugerând că dorul și dragostea înfrumusețează viața și o fac mai ușoară. Ele sunt prezentate ca elemente esențiale ale existenței umane, comparate cu frumusețea și vitalitatea naturii.