Greu e, neică, să iubești,
Liniște nu-ți mai găsești,
Te culci, nu te odihnești,
Cu gândul la cel drag ești,
Somnul nu te mai apucă
Că dorul lui te usucă,
Puișorul meu,
Somnul nu te mai apucă
Că dorul lui te usucă,
Puișorul meu!
Dorul arde ca și focul
Și nu-și mai găsește locul
Nici prin văi, nici pe coline,
Numai în suflet la mine,
Dorul neichii mă topește,
Eu mă culc, el mă trezește,
Puișorul meu,
Dorul neichii mă omoară,
Eu mă culc și el mă scoală,
Puișorul meu!
Și în fiecare floare
Îi văd ochii de cicoare
Și pe câmpul plin cu flori
Când mă uit mă trec fiori,
Du-te dor pe câmp cu flori
Să-ntâlnești pe neica-n zori,
Puișorul meu,
Du-te dor și-i povestește
Să vezi de mă mai iubește,
Puișorul meu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dificultatea de a iubi și dorul profund resimțit față de persoana iubită. Sentimentele sunt intense și omniprezente, transformând natura în amintirea ochilor persoanei dragi.