calusei – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Căluşeii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

(Jardin du Luxembourg).
C-un coperiș, și umbra-i, se rotește
un scurt răstimp pestrițul efectiv
de cai, și-s toți din țara ce naiv
înainte de-a muri mult se codește.
Ci unii-s prinși de trăsurici, poprea,
ei totuși dârz privesc și bărbătește;
un leu roșcat și rău îi însoțește
și când și când un elefant de nea.
Chiar și un cerb i-acolo ca-n pădure,
dar c-are șa și-o fată-albastră, mică
l-încalecă suavă, fără frică.
Pe leu, un băiețaș, o pată albă,
se ține strâns c-o mânușiță caldă,
și-arată leul dinții, limb rea.
Și când și când un elefant de nea.
Pe cai trec dinainte luminoase
copile, peste-arcarea lor zvâcnind
de ei desprinse-aproape; în toi de-avânt
privesc spre-altundeva, stingher atrase.
Și când și când un elefant de nea.
Și totul trece, trece spre sfârșit,
se-nvârte-n cerc și n-are timp deloc.
Un roș, un verde, -un cenușiu zvârlit,
un mic profil țâșnește la noroc.
Și câteodată, -un zâmbet se năzare
prea fericit, te-orbește și dispare
în acest orb și fără preget joc.

Florența Albu - Carusel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și era, Billy,
cea mai frumoasă ninsoare,
cea mai adevărată ninsoare.
Treceam pe vârfuri prin aer
și-n cer stăteau călușeii,
albaștri, albi, verzi – călușeii
iar peste nemaipomenita lor visare
ningea frumos,
ningea oprit,
ningea adânc…
Și mă rugam de tine
să minți odată, să-i pornești,
să-i faci să se rotească-n cerul lumii –
dar tu ai fi putut să-i mai dezgheți
mințind frumos,
mințind convins,
mințind imens!.
Doar tu i-ai fi putut însufleți.
Eu și vedeam!
Eu chiar aplaudam!
Ningea și se roteau și ne roteam.
Orașul se copilărise,
era un carusel de-adevăratelea,
cu verzi, și albi, și-albaștri – călușeii!

Tudor Arghezi - Mărturie pe Vioară și Arcuș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sufletul mi-e un leagăn de păpuși.
Un călușel de leagăne-nvârtite
în valsul unei muzici pe șoptite.
Zăresc câte-o ureche și-un obraz
Din scoicile-așternute cu atlaz
Și prinse una de-alta-n fuga lor
Cu lanțul câte unui mărțișor.
Călătorind vârtejul de scufițe.
Le flutură perucile, șuvițe.
Și ochii teferi, de safir rotund,
Clipesc din fugă și se-ascund.
Caii de lemn, cât niște cărăbuși,
Sunt înhămați, parechi, între păpuși.
Ar necheza-nvârtindu-se la lună,
Dar glasul și gâtlejul nu le sună.
Un stol de fluturi de sulfină
De vântul scrinciobului se anină
Și râd, în vântul ce le ia
Din geamul meu și de subt lampa mea.
Nu turbură cu nici o întrebare
Tăcuta mea înseninare.
Surâsul meu, la zodii și la stele,
Ai înțeles că vine de la ele.

Langston Hughes - Căluşeii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Unde-i „secţia pentru negri”
a acestor căluşei?
Aş dori şi eu să-ncalec
pe-un căluţ, căci vin, ehei,
dintr-un stat de miazăzi,
unde negrii, precum ştii,
lângă albi nu pot să stea.
Orice tren acolo are
un vagon pe care scrie:
„Pentru oameni de culoare”,
iar în autobuz ne lasă
doar în fund. La căluşei,
nu e nici un fund, îmi pare.
Nu ştii, nene, vreun căluţ
pentru-un negru mai micuţ?

Federico Garcia Lorca - Călușei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Zilele de sărbătoare pe roți se-nvârtesc.
Călușeii le-aduc și le duc.
Albastră joie-verde.
Albă noapte de Ajun.
Zilele-și leapădă
pielea ca șerpii,
în afara zilelor
de sărbătoare.
Ca-n vremea bunicii
la fel sunt rămase.
Înserările lor au cozi lungi
de paiete și de mătase.
Albastră joie-verde.
Albă noapte de Ajun.
Se-nvârt călușeii
de-o stea atârnând.
Lalea celor cinci
depărtări de Pământ.
Călări pe căluți,
în pantere travestiți,
copiii privesc luna
ca pe-o cireașă-n dinți.
Sic, sic, Marco Polo!
Pe-o fantastică roată
depărtări neștiute
copiii pot să vadă.
Albastră joie-verde.
Albă noapte de Ajun.

Virgil Carianopol - La Călușei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.
Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:.
– Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.
Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.
Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.
A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.
Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.