Byron – Versuri.pro

George Gordon Byron - Beppo - Strofa - XVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Căci dacă sunt geloși și ei vreodată,
Nu-s crunți precum Othello, negru drac,
Ce-a sugrumat femeia vinovată
În patu-i moale. Fiii ăstui veac,
Mai înțelepți, în graba mare cată,
Când căsnicia nu le e pe plac,
Să-și afle alinare și-adăpost –
Și de o altă doamnă își fac rost.

George Gordon Byron - Beppo - Strofa LXI - Strofa XC

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Beppo – strofă – LXI.
Zeul din nord, cu-al lui ciocan de sloi
Lui Bonaparte oastea i-a zdrobit,
De elemente-mpinsă înapoi
Ca un novice-n reguli poticnit
Când a deprins franceza. La război
N-a cugetat, deși-ar fi trebuit.
Iar soarta… Nu. S-o blestem mă codesc:
Mă-ncred în ea, când stau și socotesc.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXII.
Stăpână peste mâine, azi și ieri,
Norocul ea-l împarte; n-am fost eu
Un răsfățat al marii ei puteri,
Dar n-o disprețuiesc, ci-mi spun mereu
Că mă va răsplăti, chiar de nu-i cer,
Pentru c-am tras atâta timp din greu.
Eu n-o mai supăr, dar aștept, cu foc
Să-i mulțumesc, că mi-a adus noroc.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXIII.
Să nu-mi uit vorba! Drace! E-o poveste
Ce-mi scapă printre degete. În mers
Îi place stanței să-mi tot joace feste.
Măsurii și-armoniei ăstui vers
Eu mă supun, dar de voi trece peste
Aceste piedici care-n cale-mi ies,
În stihurile mele viitoare
Voi folosi alt număr de picioare.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXIV.
S-au dus deci la Ridotto (mult aș vrea
Să merg și eu deseară, căci mâhnit
Cum sunt de-o vreme-ncoace, n-ar strica
Un pic de veselie. Pe ghicit
M-aș pune bucuros, aș încerca
Să deslușesc obrazu-acoperit
De felurite măști și, din impas,
M-aș furișa și eu, un sfert de ceas).
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXV.
Voioasă trece Laura prin gloată
Și ochii-râd, iar buzele-i zâmbesc,
Ba glăsuiește tare, ba în șoaptă,
Se-nclină-adânc sau dă din cap firesc,
Se plânge că-i e cald, cu limonadă
Iubitul o tratează – sorb, bârfesc –
Ei i se rupe inima că toate
Prietenele sunt prost îmbrăcate.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXVI.
– „Una-i cu bucle false, prea fardată
A doua. Alta, cu turbanul său,
E-ngrozitoare! Cea de-a patra, iată
Ce leșinată e! A cincea, rău
Fardată, iar a șasea are-o pată
Pe rochie… a șaptea, -a opta!” Zău!
Îmi e de-ajuns! Mă tem, ca vechii regi
Ai lui Banquo, c-ajung la douăzeci!.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXVII.
În timp ce le privea și celelalte
O măsurau. Asemeni c-un murmur
Pluteau în juru-i șoapte, vorbe calde.
Ea le-asculta. Dar doamnele din jur
Se cam mirau: la vârsta ei, încalte,
Atâția fanți? Bărbații-s secături.
Căci lor, de multe ori, le plac mai bine –
Aceste creatori fără rușine.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXVIII.
Eu să pricep n-am fost nicicând în stare
De ce femeile ușoare… Dar
Nu vreau să mă ating de-un lucru care
Ar face vâlvă-n țară, și măcar
De-aș ști de ce. De-aș pune, prin urmare,
O robă și sub albul ei pieptar
Mi-aș da în petec, chiar și Romilly
Și Wilberforce, grozav, m-ar ponegri.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXIX.
Și-n vreme ce ea se lăsa privită
Și flecărea în voie, surâzând,
De toate celelalte pizmuită,
Iar cavalerii se-nclinau pe rând,
Șoptindu-i vorbe dulci, o anumită
Persoană ce intrase de curând
Stătea cu ochii țintă-asupra ei
Așa cum nu se-ntâmplă de-obicei.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXX.
Era un turc smolit. Ce bucurie
A încercat-o-ntâi! Se bucura
Că turcii-s morți după filogenie,
Deși nici cât un câine prețuia
La ei femeia. Ca pe-o herghelie
Le luau din târg. Haremul le-nghițea!
Cică, neveste, patru au acum,
Și-apoi ibovnice… adlibitum…
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXI.
Le-ascund sub văl, le-nchid și le păzesc
Că-abia de pot să-și vadă vreun văr.
În mari seraiuri ele lâncezesc
Ca fetele din nord, cu galben păr.
Închise-atâta timp, se ofilesc.
Cum turcii nu-s limbuți, într-adevăr
Că n-au ce face: baie doar, un pic
De dragoste, găteli – și alt nimic.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXII.
Nu știu citi, așa că nu se bagă
În critică. Să scrie, nici atât.
Deci n-au nimic cu Muza. Cu vreo șagă
Sau epigramă nu-și trec de urât.
N-au cărți, ziare, predici. Schismă-ntreagă
Ar fi-n harem știința; hotărât
Savante nu-s, și Botherby, cu zel,
Nu dă-n vileag un nou poem model.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXIII.
Și n-au nici un poet solemn, antic,
Ce-ntruna faima pescuind, a prins
În undiță, cândva, un biet chitic
Și crede-acuma că-i pescar distins –
„Triton al caracudei”, un nimic
Strălucitor, văpaie ce s-a stins,
Ecou nedemn și mentor fără rost
De barzi în fașă – mai pe scurt: un prost.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXIV.
Sentința lui pompoasă n-are scuză!
S-auzi cum zice „Bine!” (vorbă-n vânt),
Cum bâzâie-n lumină ca o gâză,
Cea mai albastră de pe acest pământ,
Dojana-i, doare, lauda-i acuză,
Te-nghite crud, de-i dat vreun crezământ,
De-ar fi doar proastă piesa-i, ar fi bine.
Traduce-ntr-adevăr din limbi străine.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXV.
Ți-e scârbă de-autorii-autori,
Nebuni cu straiul de cerneli pătat,
Deștepți, pizmași, subtili, c-adeseori
Par niște foale bune de umflat,
Foi de hârtie, mucuri care mor
În miez de noapte; cel mai îngâmfat
Dintre închipuiți e mai de preț
Decât acești neputincioși isteți.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXVI.
De soiul ăsta se-ntâlnesc destui,
Bărbați de lume, prefăcuți, poeți
Din nimereală, de condei sătui –
Scott, Rogers, Moore; pe falșșii cântăreți,
Neoamenii de lume, pruncii șui
Ai maicii-nerozii, îi las, vedeți,
La „ceaiul e servit”, la doamna care
I-admiră în saloane literare.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXVII.
Nu, ele n-au sărmanele-n serai
Nici un bărbat de lume și poet.
Li s-ar părea, vezi bine, mai dihai
Decât un clopot într-un minaret.
Ar merita-ncercarea să le dai
(Deși dă greș cel mai pios proiect)
Predicator, un bard, ca, cel puțin,
Să-nvețe cum e ritul la creștini.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXVIII.
Chimia n-o cunosc cu-ale ei gaze
N-au cursuri metafizice, n-au cum
Citi-n biblioteci sentințe, fraze
Despre năravuri care azi sunt scrum.
Nici expoziții n-au, sublime raze
În orice an, și nu privesc din turn
La cerul înstelat; de cifre, iar
(Slăvit să fie Domnul) n-au habar.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXIX.
Pe Domnul de-l slăvesc, poate-ați ghicit,
Am anumite socoteli. Dar nu-s
De laudă: te las către sfârșit
Când am să trec la proză. Nu-i exclus
Talentul meu satiric ascuțit
Cu anii să mă-nbie doar la râs –
Deși cu cât mai mult la haz râvnești,
Cu-atât mai mult, la urmă, pătimești.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXX.
O! Veselie! Inocență! Apă
Și lapte dulce, cuminecătură
Din zile fericite! Cel ce scapă,
În veacul nostru de păcat și ură,
Din pura băutură nu se-adapă!
Dar eu o cânt și-aș vrea să-mi dea în gură
Saturn, bătrânul, candelul, din sac,
De plictiseală, sorb câte-un coniac.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXI.
Turcu-o privea pe Laura-ntr-un fel
Mai mult creștin cât musulman. Părea
Că-i spune: „Doamna mea, eu sunt acel
Ce-ți face cinstea, și-ai să stai colea
Să te privesc”. Ochise bine, el,
Și orice țintă-ar fi căzut, dar, ea,
Care-nfruntase ochii-atâtor inși,
Nu se topea sub ochii lui aprinși.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXII.
Se revărsa de ziuă, timp în care
Le-aș sfătui pe cele ce-au dansat
O noapte-ntreagă, cu grăbire mare
Să plece de la bal, căci de îndat’
Ce lămpile pălesc și raza tare
A zorilor în sală a intrat,
Obrazul pare-atins de ofilire
Și-și pierde din nocturna strălucire.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXIII.
Mă duc la baluri nu de azi, de ieri.
Prostește-am stat mereu pân’ la sfârșit
Și m-am uitat (nu-i nici o crimă, sper)
Să văd femeia care-a biruit.
Frumoase și-n deplinele puteri
Încă și astăzi, multe am zărit –
Dar am văzut doar una din femei
Să-ntreacă zorile cu chipul ei.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXIV.
Deși-aș putea să-l spun, căci pentru mine
Ea fost-a numai via-ntrupare
A operei cerești, ascuns voi ține
Numele-acestei Aurore. Oare,
N-aș merita dojană altfel? Cine
Vrea, totuși, să zărească dalba floare
O va găsi și azi plutind ca-n vis
La vreun bal din Londra sau Paris.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXV.
Deci, Laura știind că-i păgubită
S-o prindă zorii, după ce la bal
Dansase șapte ore-nghesuită,
Se pregătea să plece. Cu-al ei șal
Stătea, alături, contele. Grăbită
Dădea să iasă, când… minut fatal!
Nătângi, gondolierii puși pe sfadă,
Pe-un loc oprit se îmbulzeau, grămadă.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXVI.
Asemeni cu birjarii dau din mâini
Se-nghesuie, lovesc și suduiesc
De le troznesc și fălcile, păgân,
Răcnind într-una. Pe la noi păzesc
Domnii din Bow Street. Sunt aici stăpâni
Niște vagmiștri. Nu se sinchisesc!
Înjură-atât de fără de perdea
Că nici hârtia n-ar putea răbda.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXVII.
Dar contele și Laura-și aflară
Gondola-n fine și plutind ușor
Pe undele tăcute, discutară
Despre costume, dansuri, dansatori
Sau micile scandaluri. Când, la scară
Opri gondola însă, reci fiori
Îi străbătu, căci turcul cel smolit
Ca din pământ, pe trepte-a răsărit.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXVIII.
– „Musiu, îi zise contele-ncruntat,
Mă văd silit să vă întreb ce anume
Vă mână-ncoace? Nu v-ați înșelat?
Nădăjduiesc că da și, fără glume,
Spre-al vostru bine. Sunt încredințat
c-ați înțeles ce spun. De nu, voi spune
mai pe înțeles!” – Ba n-am greșit deloc,
răspunse turcul. Ăsta nu-i un joc!.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – LXXXIX.
Această doamnă mi-e nevastă!” Ea
S-a-mbujorat la față ca un mac,
Dar dacă-o englezoaică-ar leșina,
Italiencei greu îi vii de hac.
Invocă sfinții-n gând și clipa grea
O îngenunche fără nici un leac,
Deci, fără șnururi rupte, apă rece
Zvârlită în obraz – pârjolul trece.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983.
Beppo – strofă – XC.
Ea spuse… Ce? Căci glasul îi pierise.
Dar contele-l rugă să vină sus,
Mult-potolit de cele ce-auzise.
– „Să nu ne facem, zise el, de râs
În fața lumii strânse. Pare-mi-se
Că e mai nimerit ce-avem de spus
S-o spunem fără martori. Nu e bine
S-ajungi să-și bată lumea joc de tine!”.
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

George Gordon Byron - Beppo - Strofa - LVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

S-au dus la Ridotto: sală-n care
Dansează, ciugulesc și joacă iar.
Era un bal mascat, dar asta n-are
Însemnătate; cam ca Vauxhall, doar
Că ploaia nu dă buzna la serbare.
Lume de toată mâna, furnicar
Împestrițat. (Vorbind așa, se cheamă
Că n-aveți pentru ce să-i luați în seamă.)

George Gordon Byron - Beppo - Strofa II - Strofa XXX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Beppo – strofă II.
Când noaptea-și zvârle mantia cernită
Deasupra bolții (o, de-ar fi de scrum!)
Pentru amanți e-o vreme potrivită;
Sfiala-și rupe corzile, și-acum
Tiptil colindă vesela ispită
Râzând cu toți care-i răsar în drum;
Și-s triluri de ghitare, zvon zglobiu,
Cântări și zarvă, fredonări și chiu.
Beppo – strofă – IV.
Decât o zdreanță dintr-un strai prea-sfânt
Cu spini mai bine-ncins peste mijloc.
Chiar dacă v-ați jura c-acel veșmânt
A fost în glumă pus, v-aruncă-n foc,
În Flegeton văpăile-ațâțând,
Și liturghia n-ar citi de loc,
Spre-a potoli cazanul clocotit,
Pân’ nu-i plătiți cu prețul îndoit.
Beppo – strofă – V.
Oricine, -ncolo, slobod e să-și pună
Surtuc sau glugă, manta de-orice soi,
Cum se îmbracă-n Rag Fair lumea bună
Cu mare râvnă sau glumind; și-apoi
Sunt și pe-aici unghere care sună
Mai dulce însă, pentru că la noi
Nu-i Piazza botezat un loc anume;
Doar Covent Garden poartă acest nume.
Beppo – strofă – VI.
E Carnavalu-această sărbătoare.
Adică: – ”adio carne”; nimerit
Pe cât socot, căci ei în postul mare
Înfulecă doar pește învechit.
De ce-n ajunul lui sunt veseli, oare?
Nu prea-nțeleg, dar bănui: a sosit
Clipa plecării-n navă sau docar:
Prietenii ciocnesc câte-un pahar.
Beppo – strofă – VII.
Spun bun-rămas mâncării pipărate
Și cărnii fripte, căci intrând în post,
Vreo patruzeci de zile încheiate,
Se vor hrăni cu pește vechi și prost,
Oftând și suduind pe apucate
(Nu-i spuneți muzei mele). Toți au fost
Obișnuiți să-și toarne, de copii,
Măcar un sos picant peste scrumbii.
Beppo – strofă – VIII.
Pe amatori, spre-a nu-i lovi năpasta,
I-aș sfătui, nainte de-a pleca,
Să-și roage bucătarul sau nevasta
Să ia din Strand, dar nu doar o oca,
(Sau să-i trimeată de-I plecat, și basta!
N-au de pierdut nimica) soy, scordea,
Oțet de Chili, ketchup; Doamne sfânt!
În postul mare poți muri flămând.
Beppo – strofă – IX.
De-ai fi de rit roman, se înțelege
Că te-ai purta la Roma – cum s-a spus –
Ca un roman să fii la post supus.
Ca protestant sau bolnav ți-ai allege
Păcătuind, tocană; dar te-ai dus!
Ai fi nelegiuit – sau și mai rău.
Mojic nu sunt – dar asta-i legea, zău!.
Beppo – strofă – X.
Însă, din toate, știți, oare, –n ce loc
Era mai mult zarvă-n carnival,
Cântări mai multe, serenade, joc,
Mistere, haz și-atâtea măști la bal
Că să le-nșir n-aș mai sfârși de loc?
Veneția, orașul triumfal,
Regină peste mări, pe vremea-n care
Povestea mea își capătă-ntrupare.
Beppo – strofă – XI.
Venețiene chipeșe zărești
Și azi, cu ochii negri, sprâncenați,
Cu fețe dulci ca-n pânzele grecești,
Prost imitate-n timpii-apropiați.
Când pe balcon se pleacă, te gândești
La Venera lui Tițian (aflați
Că în Florența-i cea mai bună) sau
Ceva din Giorgione parcă au.
Beppo – strofă – XII.
Sublimul meșter de culori. Când treci
Pe la palatal lui Manfrini, chiar
De-s altele, vezi-i tabloul, deci,
Cel mai frumos din toate; nu-n zadar
Îl pun în vers – n-o să vă lase reci,
Ba dimpotrivă. Iată-I cum răsar:
Fiul nevârstnic, el, nevasta-i dragă.
Dar ce femeie! Dragostea întreagă!.
Beppo – strofă – XIII.
Iubirea-ntreagă, nu cea ideală,
Splendoare-nchipuită, – ce-i un nume
Frumos, și-atât. – Un lucru ce nu-nșeală,
Vrăjit și viu ca și modelu-anume.
De s-ar putea să-l iei fără sfială
L-ai lua din cui. O palidă minune
Îți pare chipul: l-ai văzut cândva
Dar niciodată nu-l vei mai vedea.
Beppo – strofă – XIV.
E o himeră-a tinereții, când
Pe orice chip noi ochii ațintim, –
O vrajă, vai! Ce zboară prea curând –
Căci gingășia fragedă-o zărim
Pe chipuri fără nume, – o, nicicând
N-au fost cu noi și n-o să le-ntâlnim, –
Ca și Pleiada-n cerul neguros
Pe veci pierită pentru cei de jos.
Beppo – strofă – XV.
Venețienele spuneam că par
O cadră de Giorgione. Și chiar sunt
Așa, plecate peste pălimar
(Sporește-al frumuseții dalb veșmânt
Când e abia zărită) și răsar,
Ca la Goldoni, –n umbră. O, nici gând
Să stea ascunse – ce păcat de moarte!
Și-aproape toate sunt foarte frumoase.
Beppo – strofă – XVI.
Ochiadele se schimbă în suspin,
Suspinu-n dor și doru-n vorbe vii,
Iar vorbele-n răvaș ce zboară lin
Pe-aripile Mercurilor zglobii,
Dibaci în meserie – și-apoi vin
Nenorociri: răpiri, blestemății –
Ferească Domnul – căci amour-mparte,
Din plin, credințe, inimi, țeste sparte.
Beppo – strofă – XVII.
În Desdemona, Shakespeare ne-ar arăta
Păcatele femeii. E ușor,
Verona sau Veneția să-ți dea
O probă astăzi. Soț bănuitor,
Să-și gâtuie nevasta, n-ai afla,
Când ea-I de douăzeci de ani. Omor,
Că ea și-ar fi găsit un cavalier
Servente, nu se-ntâmplă nicăieri.
Beppo – strofă – XVIII.
Căci dacă sunt geloși și ei vrodată,
Nu-s crunți precum Othello, negru drac,
Ce-a sugrumat femeia vinovată
În patu-I moale. Fiii ăstui veac,
Mai înțelepți, în graba mare cată,
Când căsnicia nu le e pep lac,
Să-și afle alinare și-adăpost –
Și de o altă doamnă își fac rost.
Beppo – strofă – XIX.
Văzuta-I o gondola? Nu? Atunci
Să ți-o descriu amănunțit: e-o barcă
Obișnuită-aici, cu linii lungi,
Ușoară dar solidă, și-o încarcă
Sculpturi, la provă. Pe-apele adânci
Gondolier, o mână-alene, parcă
Ar fi-ntr-o luntre un sicriu – și-aici
Nu află nimenea, ce faci, ce zici.
Beppo – strofă – XX.
Pe lungi canaluri lunecă grăbit
Sau lent, pe sub Rialto, noapte, zi,
Dau roată teatrelor c-un brâu cernit
Și-așteaptă în livrele, parc-ar fi
În doliu, după câte-au suferit;
Dar nu sunt pentru chin făcute, ci
Adeseori duc haz și desfătări
Ca și-un fiacru după-nmormântări.
Beppo – strofă – XXI.
Dar să nu-mi uit povestea. Mai acum
Vro treizeci-patruzeci de ani, era,
În timpul carnavalului, duium
De măscărici și măști și, iac-așa
S-a dus și-o doamnă-acolo. Nu știu cum
Și nici nu bănuiesc cum o chema.
I-aș spune însă Laura, de-ați vrea:
Încape tocmai bine-n strofa mea.
Beppo – strofă – XXII.
Nici jună, nici bătrână, nici având
O ”vârstă oarecare”, în doi peri,
Căci nu cunosc și n-am decis nicicând
Pe cineva să-mi spună – chiar de-I ceri
Cu rugăminți și daruri – prin cuvânt
Sau prin depeșă, câte azi și ieri,
În vorba asta-și află crezământ.
Fără-ndoială: e o vorbă-n vânt.
Beppo – strofă – XXIII.
În floare încă, timpul cu folos
Și-l petrecuse Laura, iar el,
La rândul lui fusese generos,
Încât părea – mbrăcată, un model;
Primită pretutindeni, bucuros,
Nu-și adumbrise fruntea ei de fel,
Ci numai zâmbet, ochii-i încercănați
Păreau să cheme-n juru-i pe bărbați.
Beppo – strofă – XXIV.
Avea un soț – și-n țările creștine
Se trec cu-ngăduință, mai ușor,
Greșelile nevestelor, vezi-bine.
Dar fetele, e vai de capul lor
Când fac năzbâtii (doar de nu le vine
În timpul ăsta nunta-n ajutor)
Căci dacă li se află taina, eu
Socot că se descurcă tare greu.
Beppo – strofă – XXV.
Pe marea Adriatică cea lină,
Bărbatul naviga spre alte zări,
Și când a stat, odată-n carantină
(Vreo patruzeci de zile) ea, pe scări
Urca în foișor, ca să-și ațină
Pe navă, ochii. Mărfuri, el, pe mări,
Ducea-n Alep. Fusese botezat
De-ai lui: Giuseppe – Beppo, prescurtat.
Beppo – strofă – XXVI.
Ca spaniolii: oacheș ars de soare
Pe puntea navei, nalt și arătos,
Deși-ntr-un fel doar negru de unsoare,
Era un om cuminte, inimos
Și ne-ntrecut matrod. Ea, însă, care
N-avea-n purtări nimica fioros,
Trecea drept foarte, foarte greu de-atins,
Ba, pentru mulți, aproape de ne’nvins.
Beppo – strofă – XXVII.
Dar el, era de mult timp călător:
Unii ziceau că vasul s-a-necat,
Alții că nu îndrăznea, fiind dator,
Să vină-acasă. Ba s-au apucat
Câțiva din ei să pună chiar prinsoari
Că vine sau că nu. Așa li-i dat
Bărbaților pân’ se izbesc de prag:
Pe orice fleac să pună rămășag.
Beppo – strofă – XXVIII.
Se spune că s-au despărțit patetic,
Cum se întâmplă-ades sau s-ar cădea,
Ei presimțeau, aproape-n chip profetic,
Că niciodată nu s-or mai vedea –
(Un simțământ bolnav și chiar poetic
Văzut la doi-trei inși în viața mea) –
Când și-a lăsat pe țărmul adriat,
Cu jale, Ariadna, și-a plecat.
Beppo – strofă – XXIX.
Și Laura-ndelung l-a așteptat,
A plans un pic, ba se gândea să poarte
Chiar doliu, nu-i sta rău, pierdu treptat
Și pofta de mâncare și, de moarte,
Se speria când, singură în pat,
Vedea stafii; credea că vin s-o prade
Răufăcători. Să-și ia, și-a pus în gând,
Un vice-soț, drept scut, în primul rând.
Beppo – strofă – XXX.
Ea și-a ales – (pe cine n-ar allege
Femeile, dacă te faci niznai?)
Până când Beppo-ntors, se înțelege,
Va face iar din inima ei rai, –
Un cuconaș, cum vorba lumii merge,
Un conte-avut și nobil, pus pe trai,
Femeilor plăcut, în felul său,
Deși adesea îl vorbeau de rău.

Panait Cerna - Către Ines (Din Byron)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu mai surâde nopții ce-n mine a pătruns,
Vai, de ce port de-a pururi o frunte-ntunecată?
De ce zâmbirii tale nu-i pot găsi răspuns?
Cu ochii uzi cerși-voi Destinului un dar:
Să nu cunoști ce-i plânsul, copilă fără pată –
Ori, niciodată lacrimi să nu verși în zadar.
Tu vrei să știi ce chinuri și-au stors în mine firea,
Înveninând izvorul plăcerii pământești.
De ce vrei să descoperi și să cunoști durerea,
Pe care nici tu, sfânto, nu poți s-o îmblânzești?
Tu, poate, crezi c-amorul sau ura ce nu iartă
Sfărmat-au lira dulce din sufletu-mi pribeag.
Iubire, ranguri, nume: deșertăciuni șirag –
Nu ele mă făcură să blestem a mea soartă –
Nebun să fug departe de tot ce-aveam mai drag.
Ci-i un urât de moarte, ce naște pentru mine
Din tot ce-aud sau pipăi cu stinsele-mi lumine –
Frumosul nu-mi mai place; iar ochii tăi – chiar ei –
Abia mai au un farmec de-o clipă-n ochii mei.
De-ar ocoli cu anii pământurile toate,
Să fugă de el însusi niciun pribeag nu poate –
De-a pururi simt pe suflet un aspru bici de rele:
Neadormitul demon al gândurilor mele.
Să scânteie plăcerea în ochii fiecărui!
Să guste alții-n tihnă din cupa ce le-o dărui!
Râzând, plângând de multul fior și nebunie,
Viseze că norocul va ține-o vecinicie!
– Ci eu atât aș vrea:
Să n-aibă-o deșteptare asemeni cu a mea.
Eu câtă să cutreier ținut după ținuturi
Și-al amintirii blestem să mă urmeze-n drum.
Zadarnic fug de dânsul, în van încerci să-l scuturi
O mângâiere numai mi-a mai rămas de-acum:
Să știi – de-ar fi să-ntâmpin un nou potop de rele –
C-am încercat odată pe cel mai greu din ele.
Dar care mi-i restriștea, mă-ntrebi? Ah, nu-ntreba,
Mai bine sfântul zâmbet pe chipul tău readu-l.
O, suflete, zâmbește mereu și nu căta
Să rupi un val sub care găși-vei numai iadul.

Percy Bysshe Shelley - Lui Byron

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De nu te-aș prețui îndeajuns,
Mi-ar stinge pizma orice desfătare,
Iar deznădejdea a intra pe-ascuns
În mintea care (– cum un vierme are
Și el putința de a fi o parte
Din infinit) privește cum răsar
Ca niște lumi divine, fără moarte,
Frumoasele-ți poeme. Află dar
Că nici puterea-ți de-a întrece-n zbor
Chiar culmile de alții greu urcate –
Nici faima – umbră a unui viitor
Pizmaș pe timp, – să-ntunece nu poate
Cu vreo undă de amărăciune
Stârnită de nefaimă, prețuirea
Ce ți-o aduce omul care spune:
Și viermii pot slăvi dumnezeirea.

Alphonse De Lamartine - Omului (La Lord Byron)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O! tu, ce încă lumea nu știe al tău nume,
Un muritor sau demon, ce spirit fuși în lume,
Sau bun sau fatal geniu, Byroane! ori cum fie,
Iubesc a tale cânturi sălbatec-armonie,
Precum iubesc și vântul și trăsnetul când cade
Ș-amestec al său urlet cu vifore turbate!
Te-ntoarce, îți ia rangul la prima-ți stea divină,
În rândul celor apți de glorii de lumină,
Ce Domnul c-o suflare le-a dat însuflețire,
Spre-a mori și spre-a crede, să cânte a lui mărire!

Aurel Dumitrașcu - Inconsecvența Amintirii Lui Byron

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Îmi plăcea câteodată să mă plimb prin Paris,
adică prin spatele casei,
urzicile înalte cât la Tour Eiffel,
roțile, sticlele sparte, pălăriile rupte,
gândaci leneși și grași,
ce plăcere să bagi două degete în ochii metalelor
apucăturile creștine ale trupului, nu te strânge,
niciodată lumina, numai memoria,
cuvintele latră – emigranți inventați,
îmi plăcea câteodată să mi se spună aiurel
– eroarea de a-ți scrie biografia –
umai un coleg de liceu îmi spunea așa,
mă văzuse punând
pe fotografia lui Byron o bucată de lună,
el mi-a zis că moartea e o fereastră
deschisă înlăuntrul unui turn,
în copilărie aforismele se uită ca și armata,
ca femeile pline de ruj,
uneori capul omului este capătul unei străzi,
de fapt, eu n-am tras niciodată pisica altei cozi,
la Missolonghi cândva pe un zid
un cuvânt scrijelea un poet.