biblic – Versuri.pro

Mihai Rădulescu - Salomeea și Proorocul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I.
Printre dune curge șarpe;
Vin alți șerpi din depărtare;
Trupurile – corzi de harpe –
Cântă-n unde lucitoare.
Scorpioni în drum lăptos
Se-ncârligă și se-ndoaie.
Un copac alb buretos;
lângă el – un miel și-o oaie.
Pier acuma spre cetate
Toți oștenii lui Irod.
Lanțul porții lung se zbate.
Coifuri sângeră pe pod.
Au intrat. Tăcerea-i plină.
La un geam, umbrit, un chip:
Gura roșie, pelină,
Ochiul fuge, de nisip.
.. Și tresare: robul sfânt,
Ioan Iudeul, o privește:
Fruntea-i rouă și pământ..
Un soldat îl îmbrâncește.
Chipul moare. Totul piere.
Luna cerne peste case
Stropii umezi de tăcere..
Case-nalte, case joase.

II.
Zace luna-n vârf de par.
Totul doarme. Doar la groapă
Vietățile apar
Ca mari sălcii-n mal de apă.
Stau leoaicele pe labe.
Tigrii gem cu pleoapa joasă.
Șerpii și-au adus podoabă
Groapei pielea de mătasă.
Ioan grăiește tuturora.
Când vorbește, când se roagă.
Legănată, aurora
Vine vorba s-o-nțeleagă.
Și răsună printre gloduri
Glasul palid, obosit;
Cântă jalnic stranii moduri
Botezate-n noul rit.
Pletele Ion și le pleacă
Peste pieptul ros de piele.
Dorm ceilalți în valea seacă,
Ninși de ultimile stele.

III.
Stă Salomeea-n umbră rece,
Ghem pe marmură de treaptă.
Gândul trece și-l petrece;
Parcă pleacă, parcă-așteaptă.
În picioare; pare funebre,
Sân de chihlimbar și gene.
Pasul pe pietriș când pune
Crezi că razimă doar pene.
Se întoarce; pleacă iară;
Și revine încă-odată;
A strâns pumnul mic de ceară;
Iat-o iarăși așezată.
Și, deodată, intră-n Sală;
Tauri fripți, piper și cepe.
Șovăie. Se-nalță. Goală,
Dansul rugilor începe.

IV.
Crește luna-n două coarne,
Ca o lotcă de pescar
Plină solzii să-și răstoarne.
Un lăncier aruncă-un zar.
Umbra zarului se farmă
Pe podeaua putrezită.
De departe vuie larmă.
Carne-n adieri și pită.
Zarul cade iar. Pe-o tavă
dusă de-un oștean în zale:
Țurțuri roșii, pulberi, lavă,
Cap cu barbă de pașale.
Stă Salomeea-n neagră poartă.
De sprâncenele stufoase
Capul către buze-l poartă,
Sus, la buze chiparoase.
Suge fruntea-ncrâncenată.
Ochii strânși mult a durere.
Unghia tare, de agată
Gura lui, gura i-o cere.
Ioan Iudeul nu răspunde.
Capul lunecă-n noroi,
Aură de aur – unde
L-a primit și îngeri goi.

Camil Baltazar - Sulamita

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I.
— În via-n care își suie
brațe lungi de vise peste garduri
și cu sânge de ciorchine se stropise,
așteptatu-te-am în smirne și în narduri.
Neagră sunt, o, rege, însă țâțele-amândouă crescute în fierbintele-amarul gust, rotunde-n feciorescul lor olocaust, așteaptă mâinile-ți, ca dimineți de rouă.
Și trupul tău l-aștept cu umbră lungă, trupu-mi, umbra trupului să ți-o ajungă.
Neagră sunt și pulpa mea de smoală,
Șoldul, cald caval și umerii lăute; m-aș da ție toată goală, fericită în simțirea coapselor durute.
Neagră sunt, o, rege, însă
niciuna din fecioarele podgoriilor din
En-ghadi, tremurând în despletirea dragostei, și plânsă, mai cald și mai nevinovat de tine nu s-o alipi.
Duce-te-oi în casa maicii mele, pat de mușchi ți-oi face, chiparoși și ierbi; te-oi adulmeca în sfiiciune și smerenii grele, cum adulmeci sperioșii cerbi.
Capul tău va odihni pre lângă
gâtul cu șerpi calzi, apoi
s-or închide, leneși, ochii tăi amândoi
între țâța mea dreaptă și țâța mea stângă!

Leo Butnaru - Surfing în Galileea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu de pe țărmul de mare
de data aceasta cam agitată
însă, de obicei, calmă
aproape nemișcată,
Marea Moartă,
ci de pe malul Ghenezaretului,
Lacul Galileei,
Ioan Botezătorul admiră câteva tinere
mândre iudee ce fac surfing
printre ele – și fiica Irodiadei,
juna cea zveltă
și mai bronzată.
Ah, Apostole, nu e sigur dacă și de data aceasta
nu te așteaptă însângeratul ghinion,
însângerata biblică idee,
că juna iudee, fiica Irodiadei
ar putea iar să-i ducă lui Irod la ospăț
capul tău,
purtându-l pe placa de surfing pe care
alunecă abil acum
în agitata magie a lacului;
pe placa de surfing
umedă, cu câteva alge
și jumătăți de scoici mici lipite pe ea,
îți va purta capul
precum altădată
pe aurită tipsie…

Ion Pillat - Balcic Biblic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe piatra asta veche la care vii, cadână,
Cu vasul de aramă în seară la cișmea,
Ședea Samarineanca tăcută la fântână
Așa cum stă de veacuri în Evanghelia mea.
Din luntrea asta veche culcată peste plajă,
De care-ai prins la soare, pescare, un năvod
Apostolii odată zvârliră largă mreajă
Pe apele sfințite în vremea lui Irod.
Și sub smochinul ăsta bătrân ca amintirea,
Sub care stai de pază, pândar cu cap de sfânt,
Grăia Galileeanul, cum spune povestirea,
Când pilduia Scriptura cea bună pe pământ.
Și pe asinul ăsta pe care, grădinare,
Ți-aduci la târg harbujii și poamă, azi ca ieri,
Venea Mântuitorul așa încet, călare,
Pe drumuri înverzite cu foi de palmieri.

Nichita Danilov - Abel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Trece un om despicat în două
pe o stradă într-adins înfrigurată.
Bărbatul e înalt și poartă
o mantie albă cu glugă.
Fața lui este trasă.
Trece un om despicat în două,
pe o stradă într-adins înfrigurată,
fix la orele șapte și un sfert după-amiază,
și fața lui este trasă.
I se văd plămânii, creierii, inima.
Inima bate,
plămânii răsuflă,
creierul gândește:
”L-am iubit pe fratele meu ca pe mine însumi,
și el m-a ucis,
l-am iubit pe fratele meu ca pe mine însumi,
și acum iată-mă înjunghiat
de fratele meu..“.
Trece un om despicat în două
pe o stradă într-adins înfrigurată.
– Încotro, Abel, încotro?
Prima jumătate pășește cu un pas în față,
cealaltă cam la un pas distanță față de prima.
Omul duce într-o mână
un cap de miel roșu
și în cealaltă un paloș.
– Încotro, bunule Abel,
încotro?
– Îl caut pe fratele meu Cain,
să-i dau capul de miel roșu
și paloșul negru.
Trece un om despicat în două
fix la orele șapte și un sfert după-amiaza.
Prima față a lui e trasă,
și a doua de asemenea trasă.
Duce într-o mână un cap de miel roșu
și în cealaltă un paloș.
Capul de miel deschide ochii și behăie,
și paloșul sângerează.
– Încotro, bunule Abel,
încotro?
– Îl caut pe fratele meu Cain,
să-i dau capul de miel roșu
și paloșul negru.
Trece un om despicat în două
și deasupra lui ușor se înnoptează..

Attila Jozsef - Biblica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

(Biblica).
Parul tău se prelinge-n groase bucle negre,
Precum catranul binemirositor
Când se revarsă aburind din căldarea de doi hectolitri.
Şi pluteşte-ncreţit precum trei
Stoluri de corbi negri viguroşi –
Sânii tăi, iubito,
Seamănă cu coşuri pline de pâini bălaie.
Te-nrudeşti
Cu uriaşele
Vaci calde
Care, în cireada cu miros de lapte,
Se culcă una lângă alta
Pe malul cu sălcii. –
Să ne scăldăm în râu, inimă lângă inimă,
Căci şi noi suntem puri,
Poate curgem şi noi cu apa curată.
Sunt curat, de-aceea sunt
Pentru că te iubesc,
Îl văd pe Dumnezeu dăruindu-i
Inimii tale inima sa.
Şi văd şi
Că prin tine mi s-a-nfăţişat –
El este eterna mea iubire
Şi moarte.
Iubito, noi într-atât de mult ne dorim, ne iubim peste poate,
Că deja ne lepădăm de pudoare, de hainele abia-mbrăcate.
Şi de-ar cădea peste mine pietre groaznic de multe şi mari,
Iar tu ai sta tolănită, precum înserarea, pe nori diafani şi rari.
Istoria ar putea să ne-alunge-n două colţuri ale Europei,
Ai putea-ndrăgi un alt băiat ce te-ar dori cu focul patimei.
Iubito, precum împreună, puteţi vâsli pe ape-n sus –
Dar pe Domnul, draga mea,
Pe plăcutul, marele meu Dumnezeu,
Nu-l abandona.
iulie-august 1925

Alexandru Macedonski - Moise

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiți când fură toți,
Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioți,
Biblic vers pe buze moarte, zeu semeț sub tâmple-nguste,
Moise fața și-o ascunse între mâinile auguste.
Preanțeleptul, de trei zile, în extazul lui de sfânt
Era stei de nemișcare și cu ochii în pământ..
Credincioși îi rămăsese vre-o doi — dar fiecare
„Oare nu mai ești tu Moise?” îi striga cu voce tare.
„Marea Roșie nainte-ți zid de apă nu stătu?
Faraonul înăuntru nu-l făcuși de s-abătu?
Oastea lui cea strălucită n-o târâși să piară-n valuri
Cât din toată grozăvia numai oase zac pe maluri?.
Nu făcuși din piatra stearpă să țâșnească alb izvor
Care-a curs ca râu de lapte pe al mușchiului covor?
Și-n pustie, pe când foamea ne-a fost aprigă dușmană,
Nu ne-ai dat îndestularea când ne-ai dat cereasca mană?.
Scoală — ceasul de restriște nu mai este”.. — Dar, tăcut,
Se-nălță de jos profetul între-ai săi neîntrecut,
Și urcându-se în munte sub a serii strășnicie,
Cu nori groși de ceață albă se-mbrăcă pe vecinicie.

Wislawa Szymborska - Nevasta Lui Lot

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Probabil am privit în urmă din curiozitate.
Dar e posibil să fi avut şi alte motive.
Am privit în urmă jelindu-mi vasul de argint.
Din neatenţie, în timp ce-mi încheiam sandala.
Să nu mai văd ceafa plină de virtuţi
a soţului meu, Lot.
Ştiam că nici de-aş cădea moartă
nu s-ar opri din drum.
Din nesupunerea unui om înjosit.
Cercetând dacă pe urme îmi călca cineva.
Lovită de tăcere, sperând că Dumnezeu se răzgândise.
Cele două fiice ale noastre dispăruseră peste vârf de deal.
Simţeam cum îmbătrânesc. Distanţă.
Rătăceam fără sens. Toropeală.
Am privit în urmă aşezându-mi desaga pe pământ.
Am privit în urmă cu teamă, neştiind încotro să păşesc.
În cale mi-au apărut şerpi,
păianjeni, şoareci de câmp, şi pui de vulturi.
Nici buni, nici răi. Pur şi simplu orice vietate
se chinuia să răzbată prin panica iscată.
Am privit în urmă devastată.
Ruşinată pentru că mă furişam.
Pentru că-mi venea să urlu, să mă-ntorc.
Sau doar pentru rafala de vânt ce mi-a despletit părul
şi mi-a-ndepărtat pentru o clipă veşmântul ce m-acoperea.
I-am simţit privindu-mă de pe zidurile Sodomei,
i-am simţit izbucnind în râs, o dată şi încă o dată.
Am privit în urmă cu mânie.
Savurându-le soarta cumplită.
Am privit în urmă pentru toate cele menţionate mai sus.
Am privit în urmă fără vreo intenţie.
O piatră mi s-a rotit sub talpă, mârâind la mine.
Brusc, pământul s-a despicat şi mi-a tăiat drumul.
Pe-o margine de crăpătură un hârciog păşea mărunt,
şi-n acel moment amândoi am privit în urmă.
Nu, nu. Am continuat să alerg,
m-am târât, am încercat să zbor
până când întunericul s-a prăvălit din ceruri
şi odată cu el ţărână şi păsări moarte.
N-am putut să respir şi m-am rotit fără sens.
De cineva m-ar fi văzut şi-ar fi închipuit că dansam.
Probabil am avut ochii deschişi.
Probabil am căzut cu faţa spre oraş.