arhitectura – Versuri.pro

Mihai Rădulescu - Argeșii Din Veac

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Amintirii prietenului Poet Horia Nițulescu,
cel dintâi ascultător al acestor versuri
la Jilava.
Ce turle, turle… Argeșii din veac,
Lipiți între chirpici cu gingășie,
Se-mplântă-n calendar și-n veșnicie
Să fie semeției noastre leac.
Manole, pasăre cu zbor din schele,
Bănatul tău rămas-a pe pământ:
Cu fiecare nou așezământ
Se tescuie un duh sub tencuiele.

Christian Morgenstern - Lațul de Gard

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un laț de gard a fost nițel
Cu goluri ca să vezi prin el.
Un arhitect ce l-a văzut
Așa-ntr-o seară, a apărut.
Și a luat golul acasă
Făcând din crăpături o casă.
Iar gardul a rămas mahmur
Fără nimic jur împrejur.
Cum gardul n-arăta nicicum
Senatul l-a retras din drum.
Iar arhitectul dispăru
În Afri- sau Americu…

Jorge Luis Borges - Cele Două Catedrale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Biblioteca din Almagro Sur.
I-am cunoscut rutina și plictisul
și-a cărților clasificare minuțioasă,
în ordinea, firește, zecimală.
Atunci speranța mi-ai încredințat
de-a scrie un poem care-ar urma
strofă cu strofă și chiar vers cu vers
proporțiile, planul și structura
celebrei catedrale de la Chartres
(pe care n-o văzuseși niciodată),
astfel încât să corespundă-altarul
și naosul și turlele și tinda.
Acuma, Schiavo, nu mai ești în viață.
Din cer privești pesemne cu blândețe,
zâmbind, impunătoarea catedrală
din piatră și te uiți și la cealaltă,
la-nchipuita catedrală tipografică.
Acuma știi că amândouă sunt,
cea înălțată de mai multe generații,
precum și cea de umbra ta-nălțată,
vremelnice și muritoare copii
de tainic arhetip nepieritor.

Rainer Maria Rilke - Piața

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Furnes.
Cu sila-n jur lărgită mult prea tare:
de furii și tumult, de larma grea
la moarte când se-ncheie-o condamnare,
de strigăte de bâlciuri la tejghea,
și de barăci, de ducele călare
trecând, și de dispreț burgund,
(în toate părțile doar fund) :.
invită-acolo piața de departe
ferestrele neîncetat, pe când
escorta golului încet se-mparte
și-n șiruri pline de negoț trecând
se-așază. Înălțându-se-n frontoane,
mici case să zărească totul vor,
ținând ascunse turnuri suverane
ce stau mereu enorme-n urma lor.

Lucian Blaga - Cariatide

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cariatide lângă mare
Și-arată prin veșmânt junețea.
Că de ivoriu bătrânețea
Prin luciul marmorei apare.
Cariatide din vechime,
În adăstare înțeleaptă,
Privirea, mersul își îndreaptă
Spre chiparoși și țintirime.
Spre răsărit, spre soare-apune
Chemate sunt să dea exemplul.
Și truda lor e rugăciune.
E legea lor să fie treze,
Să poarte-n veci pe creștet templul,
Dar niciodat’ să-ngenuncheze.

Nichita Stănescu - Respirări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Uitați-vă și voi, dragilor, cât de sus este și cât de atârnat este un cuib. În el oul poate să stea. Mai somn și mai speranță decât oul nu avem altă vedere. A face o roată sub o casă nu e un dar dat mișcării, ci un coșmar mai puțin smuls somnului. (..) Uitați-vă și voi la stelele fixe. La Steaua Oerului, bunăoară, numită și Luceafărul. Vederea mea doarme într-însa. N-are ea raze, am eu privire. De nesomn mă pot odihni și în brațele propriei mele femei. De oboseală numai pe o roată pot dormi.
Căutați și voi să faceți ceva rotund care să miște zidul – căutați și voi să faceți ceva oval peste care pasărea stând și clocind să iasă la spargerea valului de var nu o pasăre, ci un pat. (..)
Dragii noștri, fără roată nimic nu este cerc.
Dragii noștri, fără somn nimic nu are coșmar.

Nicolae Ţaţomir - Străzile Din Bruges

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dorm goticele umbre pe recele bazalt
Lucios ca solzii, vânăt ca plumburile grele,
Când peste burgul sumbru se tolănește-nalt
Zig-zagul de-mpietrite triunghiuri isoscele.
Pe uliți fără bronhii de fragede livezi
Tac tâmplă lângă tâmplă medivale case.
Clipind din policrome ferestre în amiezi
Și ațipind în lenea amurgurilor joase.
Lagune-adânci își mișcă tentaculul fluid
Lent ruginind zăvoare și înverzind pereții
Și poduri gri de piatră arcadele-și închid
Sub pâcla viloletă a nordicei Veneții.
Nici o lumină albă nu pâlpâie-n granit
Decât în geometria cu galaxii de stele
Din albele dantele țesute ca un mit,
Din veșnicul miracol al albelor dantele.
Și străzile de piatră se smulg din noaptea lor
Oprindu-se cumplite la fiece fereastră
S-asculte cum se naște lumina din fior
Și frumusețea albă din liniștea măiastră.
Și când răsar din umbră înzăpeziți atoli,
Străvechiul burg tresare la magicul andante
Al degetelor albe ca niște dulci bemoli
Pe portativul zilei și-al vieții trepidante.
Trec meșterii în piatră pe străzile-n amurg
Să urce geometria luminii pe frontoane
Și străzile de piatră din împietritul burg
Gonesc mai îmblânzite și parcă mai umane.

Anonim - Mănăstirea Argeșului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe Argeș în jos,
Pe un mal frumos,
Negru-Vodă trece
Cu tovarăși zece:
Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari
Și Manoli – zece,
Care-i și întrece.
Merg cu toți pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de mănăstire
Și de pomenire.
Iată cum mergea
Că-n drum ajungea
Pe-un biet ciobănaș
Din fluier doinaș,
Și cum îl vedea,
Domnul îi zicea:
– Mândre ciobănaș
Din fluier doinaș,
Pe Argeș în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeș în jos
Cu turma ai fost.
Nu cumva-i văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid părăsit
Și neisprăvit,
La loc de grindis,
La verde-aluniș?
– Ba, doamne, -am văzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid părăsit
Și neisprăvit.
Cânii, cum îl văd,
La el se reped
Și latră-a pustiu
Și urlă-a mortiu.
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea
Și curând pleca,
Spre zid apuca
Cu nouă zidari,
Nouă meșteri mari
Și Manoli – zece,
Care-i și întrece.
– Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de mănăstire
Și de pomenire.
Deci voi, meșteri mari,
Calfe și zidari,
Curând vă siliți
Lucrul de-l porniți
Ca să-mi ridicați,
Aici să-mi durați
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost alta,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!
Meșterii grăbea,
Sforile-ntindea,
Locul măsura,
Șanțuri largi săpa
Și mereu lucra,
Zidul ridica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Domnul se mira
Ș-apoi îi mustra,
Ș-apoi se-ncrunta
Și-i amenința
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meșterii cei mari,
Calfe și zidari
Tremura lucrând,
Lucra tremurând
Zi lungă de vară,
Ziua pan’ în seară;
Iar Manoli sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Și un vis visa,
Apoi se scula
Ș-astfel cuvânta:
– Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari,
Știți ce am visat
De când m-am culcat?
O șoaptă de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soțioară,
Cea-ntâi sorioară
Care s-a ivi
Mâni în zori de zi,
Aducând bucate
La soț ori la frate.
Deci dacă vroiți
Ca să isprăviți
Sfânta mănăstire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toți să jurăm
Și să ne legăm
Taina s-o păstrăm.
Ș-orice soțioară
Orice sorioară,
Mâni în zori de zi
Întâi s-o ivi,
Pe ea s-o jertfim,
În zid s-o zidim!
Iată, -n zori de zi,
Manea se trezi,
Ș-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
Și mai sus, pe schele,
Și-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! ce zărea?
Cine că venea?
Soțioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Și îi aducea
Prânz de mâncătură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Și plângând zicea:
„Da, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Să facă pâraie,
Să curgă șiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale,
S-o-ntoarcă din cale!”
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriul întuneca.
Și curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Și umflă șiroaie.
Dar oricât cădea,
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Și s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea,
Și iar se-nchina,
Și iar se ruga:
„Suflă, Doamne, -un vânt,
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să-ndoaie,
Munții să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-ntoarne-n cale,
S-o ducă devale!”
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Și suflă un vânt,
Un vânt pre pământ,
Paltini că-ndoaia,
Brazi că despoia,
Munții răsturna,
Iara pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum șovăia
Și s-apropia
Și, amar de ea,
Iată c-ajungea!
Meșterii cei mari,
Calfe și zidari
Mult înveselea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mândra-și săruta,
În brațe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Și, glumind, zicea:
– Stai, mândruța mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Și să te zidim!
Ana se-ncredea
Și vesel râdea.
Iar Manea ofta
Și se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Și o cuprindea
Pân’ la gleznisoare,
Pân’ la pulpisoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici că mai râdea,
Ci mereu zicea:
– Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Agiunge-ți de șagă,
Că nu-i bună, dragă.
Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Trupusoru-mi frânge!
Iar Manea tăcea
Și mereu zidea;
Zidul se suia
Și o cuprindea
Pân’ la gleznisoare,
Pân’ la pulpisoare,
Pân’ la costișoare,
Pân’ la tățișoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Și mereu zicea:
– Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strânge
Tățișoara-mi plânge,
Copilașu-mi frânge!
Manoli turba
Și mereu lucra.
Zidul se suia
Și o cuprindea
Pân’ la costișoare,
Pân’ la tățișoare,
Pân’ la buzisoare,
Pân’ la ochișori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid că zicea:
– Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Viața mi se stinge!
Pe Argeș în jos,
Pe un mal frumos
Negru-Vodă vine
Ca să se-nchine
La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă,
Cum n-a mai fost alta.
Domnul o privea
Și se-nveselea
Și astfel grăia:
– Voi, meșteri zidari,
Zece meșteri mari,
Spuneți-mi cu drept,
Cu mâna pe pept,
De-aveți meșterie
Ca să-mi faceți mie
Altă mănăstire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Și mult mai frumoasă?
Iar cei meșteri mari,
Calfe și zidari,
Cum stau pe grindis,
Sus pe coperiș,
Vesel se mândrea
Ș-apoi răspundea:
– Că noi, meșteri mari,
Calfe și zidari,
Alții nici că sunt
Pe acest pământ!
Află că noi știm
Oricând să zidim
Altă mănăstire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Și mult mai frumoasă!
Domnu-i asculta
Și pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meșteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească
Colo pe grindis,
Sus pe coperiș.
Meșterii gândea
Și ei își făcea
Aripi zburătoare
De șindrile ușoare.
Apoi le-ntindea
Și-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea,
Și unde pica,
Trupu-și despica.
Iar bietul Manoli,
Meșterul Manoli,
Când se-ncerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieșea
Un glas nădușit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Și mereu zicea:
– Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strânge,
Tățișoara-mi plânge,
Copilașu-mi frânge,
Viața mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochi-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea,
Și de pe grindis,
De pe coperiș,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea
Ce se mai făcea?
O fântână lină,
Cu apă puțină,
Cu apă sărată,
Cu lacrimi udată!

Ana Blandiana - Sistematizare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nostalgia arhitecturii
Într-un peisaj de chirpici,
Nostalgia munților
Printre coline de apă
Cine-ar putea să priceapă?
Tot ce se năruie-aici?
Înțelepciune dospită
Din bălegar și noroi,
Muruită pe crengi încă vii,
Delirantă,
Împletind în aceeași ispită
Arhitravele moi
Și coloane sculptate-n paiantă.
Visul pietrei visat
Într-un somn de pământ
Vălurit de-arături și de ploaie,
Dimineața cu temple
Ce rodesc vinovat
Și bătute de vânt
Se îndoaie.

Ana Blandiana - Arhitectură-n Mișcare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Arhitectură-n mișcare.
Cine și ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mișcare
Mereu renăscând și murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, și crește, și iată,
Cu bolți și cupole de spumă
Ca niște scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăștie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, și alge, și crabi
Și se scurge-n pământ?.
Cine-ar putea să încremenească odată
Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Și pentru a nu mai renaște prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor „Stați! „
Și apelor să nu mai fie mare,
Și-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăși ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificați
În aerul făcut în juru-i ou?