arab – Versuri.pro

George Coșbuc - El Zorab

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La pașa vine un arab,
Cu ochii stinși, cu graiul slab.
– „Sunt, pașă, neam de beduin,
Și de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.
Arabii toți răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Și-l joc în frâu și-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Și nu l-aș da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Și de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!.
Ai mei pierduți sunt, pașă, toți:
O, mântuie-i, de vrei, că poți!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac,
Dă-mi numai cât socoti!.
El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Și ochii pașei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.
– „O mie de țechini primești?
– „O, pașă, cât de darnic ești!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ți răsplătească Dumnezeu,
Așa cum îmi plătești!.
Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de țechini –
De-acum, de-acum ei sunt scăpați,
De-acum vor fi și ei bogați,
N-or cere la străini!.
Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerși copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Și vor avea și ei ce da
Săracilor de-acum! -.
El strânge banii mai cu foc,
Și pleacă, beat de mult noroc,
Și-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.
Se uită lung la bani, și pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal privește drept;
Cu pașii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.
Cuprinde gâtul lui plângând
Și-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: – „Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu știi că eu te vând!.
Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!.
Ei nu vor mai ieși cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n șea pe rând!
Ei nu vor mai ieși râzând
În calea mea șirag!.
Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!.
Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!.
Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui șoim ușor
Ca să-ți împuște șoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!.
Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Și ca să simți sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!.
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ții tu nările-n pământ
Și coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!.
Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Și cum te-așterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!.
Știa pustiul de noi doi
Și zarea se-ngrozea de noi –
Și tu de-acum al cui vei fi?
Și cine te va mai scuti
De vânturi și de ploi?.
Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toți pe rând
Și te vor bate, -odorul meu,
Și te-or purta și mult, și greu;
Lăsa-te-vor flămând!.
Și te vor bate, -odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!..
Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!.
Se-ncruntă pașa: – „Ești nebun?
Voiești pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Așa!
E calul meu, și n-aștepta
De două ori să-ți spun!.
– Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, pașă, nu!.
Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu –
Ai inimă! Tu poți să ai
Mai vrednici și mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?.
Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept și-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpești și mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.
Și lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, pașă, să cerșesc,
Dar mila voastră n-o primesc –
Ce bine-mi poți tu da?.
Dă pașa semn. – „Să-l dezbrăcați
Și binele în vergi i-l dați!
Sar eunucii, vin, îl prind –
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii înghețați..
El scoate grabnic un pumnal,
Și-un val de sânge, roșu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Și cade mortul cal.
Stă pașa beat, cu ochi topiți,
Se trag spahiii-ncremeniți.
Și-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nțepeniți.
Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Și-aruncă fierul crunt din mâini:
– „Te-or răzbuna copiii mei!
Și-acum mă taie, dacă vrei,
Și-aruncă-mă la câini!

George Coșbuc - El-Zorab

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La pasa vine un arab,
Cu ochii stinși, cu graiul slab.
Sunt, pașă, neam de beduin,
Și de la Bab-el-Mandeb vin
Să vând pe El-Zorab.
Arabii toți răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Și-l joc în frâu și-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap,
Și nu l-aș da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Și de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!.
Ai mei pierduți sunt, pașă, toți;
O, mântuie-i, de vrei, că poți!
Da-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Da-mi bani! Dacă-l găsești pe plac,
Da-mi numai cât socoti! „
El poartă calul dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol.
Și ochii pașei mari s-aprind;
Căruntă-i barba netezind
Stă mult, de suflet gol.
„O mie de techini primești? ” –
„O, pașă, cât de darnic ești!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ți răsplătească Dumnezeu,
Așa cum îmi plătești! „
Copiii mei cum să-i îmbun?
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab?
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!.
Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas
Nici în genunchi la al tău glas,
El nu va mai cădea!.
Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui șoim ușor,
Ca să-ți împuște șoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!.
Nu vei zâmbi cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb veșmânt;
Și ca să simți sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!.
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ții tu nările-n pământ
Și coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!.
Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu,
Cum iei pământul în galop
Și cum te așterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!.
Știa pustiul de noi doi
Și zarea se-ngrozea de noi –
Și tu de-acum al cui vei fi?
Și cine te va mai scuti
De vânturi și de ploi?.
Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toți pe rând
Și te vor bate, odorul meu,
Și te-or purta și mult și greu;
Lăsa-te-vor flămând!.
Și te vor duce la război, .
Să mori tu, cel crescut de noi!..
Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac
Dar fără cal eu ce să fac;
Da-mi calul înapoi! „
Se-ncruntă pașa: „Ești nebun?
Voiești, pe ianiceri să-i pun
Să te dea câinilor? Așa!
E calul meu, și n-aștepta
De două ori să-ți spun! „
„Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i, eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, pașă, nu!.
Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu –
Ai inimă! Tu poți să ai
Mai vrednici și mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?.
Întreaga milă ta o cer!
Allah e drept și-Allah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpești și mă despoi
Mă-arunci pe drum să pier.
Și lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, pașă, să cerșesc,
Dar mila voastră, n-o primesc –
Ce bine-mi poți tu da? „
Da pașa semn: „Să-l dezbrăcați
Și binele în vergi i-l dați! „
Sar eunucii, vin, îl prind –
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii înghețați.
El scoate grabnic un pumnal,
Și-un val de sânge, roșu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-incomatul gât,
Și cade mortul cal.
Stă pașa beat, cu ochi topiți,
Se trag spahiii-ncremeniți.
Și-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nțepeniți.
Se-ntoarce apoi cu ochi păgâni
Și-aruncă fierul crunt din mâini:
„Te-or răzbuna copiii mei! –
Și-acum mă taie, dacă vrei,
Și-aruncă-mă la câni! „

Palaghia Eduard Filip - 1001 Nopți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Printre zaharicale-ntinse pe tăvi de alabastru
mi-a izvodit Șeherezada povești cu minarete,
șoptea o broderie din glasul ei măiastru
și nopțile-mi curgeau.. Trebuia să mă desfete!
M-a-ncercuit cu mărginimi de lume
născute-n stihuri cu miros de acadele,
m-a-nlănțuit printre șorbeturi și cafele..
și nu glumea, mă-nlănțuia anume
spre a-mi aduce lumile acele
cu gini, efriți, califi și beizadele,
cu robii robotind printre seraiuri,
cu beduinii preumblându-se-n alaiuri,
cu zaiafet, turbane, miresme de lemn dulce,
hadâmbii stând pe uliți, cercând a mă seduce,
cadâne, mosc și hell, valtrapuri de mătase,
roibi mândri-alunecând pe dune nisipoase,
cămile-nzorzonate șezând pe lângă corturi,
mulțimi, noroade, iureș, caice stând prin porturi,
covoare-naripate, spahii și mameluci,
o forfotă cu sunet, mulțime de năluci..
Și dimineața vine.. Și-mi tace iar.. s-o cruț?
Să-mi scriu pe ochi povestea cu pana unui struț?
O s-o privesc și mâine, neauzindu-i zisa
când va începe iară: „Istorisitu-mi-s-a.. ”

Panait Cerna - Orientale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

I
Eu sunt nefericitul din ariile arabe —
Odat-aveam palate şi bande musulmane
Şi-aveam la căpătâiu-mi în somn un cor de roabe
Cu sânurile goale, cu ochii de satane..
În vis îmi stau de pază cântările lor slabe
Când umbrele din iaduri au fulgere-n turbane —
Scrâşnind ca zomzomimii blestemele-n silabe —
Se repezeau cu torţii izbite-n iatagane..
Aveam chiulaf de smirnă, eram frumos şi tare,
În Meca de-al meu nume ştia şi Mohamet —
Dar prea-mi plăcură multe strânsori istovitoare.
Azi sunt ca scos din groapă, dar des, întretăiet,
Suflarea pătimaşă de guri dogoritoare
O simt şi-acum pe barbă, pe trupu-mi de schelet.
Carmen, I, nr. 2, 20 iulie 1898.

II
Dar m-au închis pizmaşii în turnul de la Nil,
Şi-acum sub cerul veşnic senin, desfidător,
Mă regăsesc cu doru-mi — vâslaş cicălitor —
Ce plimbă o cadână în nopţile de-April..
O văd, o simt aproape, — frumosul ei profil,
Pe jumătate-n umbră, se-nclină visător;
I-s ochii de cărbune, şi patimile lor
Din nou îmi toarnă-n sânge veninul cald, subtil.
Eu sunt nefericitul arab pe care paşii
Geloşi îl ferecară în lanţuri, — ucigaşii!
Azi vizitez haremul pe buze de sultane.
Şi paşii-mi poartă chipul gravat pe iatagane.
Cairul este mare, cadâncele-s frumoase,
Dar, vai, în turnul umed, rămas-au numai oase.

Shadow - Shadow - Marele Arab

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa 1:
– Venit din Orient cu figuri și bani,
– Știi că ce am eu nu găsești între golani,
– Frate nu mai da bani la lăutari,
– Aici e vorba doar de afaceri mari,
– Nu de vânzări cu papagali ordinari,
– Ce se dau mari când se văd între boșultani,
– Bai fraiere lasă nervii la o parte,
– Tu pe lângă mine ești doar un purece,
– Degeaba crezi că ai ajuns undeva,
– Nu uita că momentan ești sluga mea,
– Și a altora la care nu vei comenta,
– Altfel ei îți vor sparge fața,
– Tu pe lângă mine ești numai un nimic,
– Am bani o grămadă ascultă ce îți zic,
– Când cădeam jos știam să mă ridic,
– Fraiere hai că deja m-ai plictisit.

Refren x2:
– Originea mea este de arab,
– De m-ai enervat te calc pe cap,
– Sunt înconjurat doar de bogății,
– Tu ești înconjurat de o grămadă de fraieri.

Strofa 2:
– Ar trebui să știi că orientul e mare,
– Tu nu ai bani nici de parcare,
– Am pe mana mea prea multe afaceri,
– Din care câștig mulți dolarei,
– Sper că ai înțeles, sunt putred de bogat,
– Îmi pot permite ce tu doar ai visat,
– La mine la palat e foarte tare,
– De nu asculți te-am luat de pe boabe,
– Nu mă cunoști îndeajuns de bine,
– Poți imediat să fii sluga la mine,
– Cum mă îmbrac e treaba mea,
– Mă doare undeva de părerea ta,
– Că dai tu pe o casă atât dau eu pe o haină,
– Dacă îmi permit să nu îți fie ciudă,
– Acum că știi că sunt un arab,
– Mal hbibi malou și am terminat.

Kenzor feat Arkadasaih - El Zorab

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

El Zorab.
La pașă vine un arab,
f***t în cur și ras în cap.
Sunt pașă neam de beduin
și de la p***a matii vin,
să-l vând pe el zorab.
La pașă vine alt arab,
la fel ca primul,
dar mai slab,
și fiindcă nu avea blazon
trimise vorbă prin planton
c-ar vrea să vândă un cal.
Iese pașa în pridvor
târându-și p***a pe covor
și c****e în cărucior
să-i fie mersul mai ușor.
(pașa)
Trezi-mi-ați somnul f***-v-aș
ce sunt eu pașă sau geambaș?
Vă țineți scai de c**ul meu
să-mi vindeți fel de fel de cai.
(arabul)
O, pașă; o, măria ta, ce p**a mea te-nfurii așa?
Ce-ți vârâi calul pe gât?
f**u-te-n limbă să te f**t!
Ce-mi belii cu mâna mielul?
Vedea-ți-aș oasele la Belu!
(arabul)
O, pașă, o, măria ta, ce p**a mea te-ncrunți așa?
Copiii tăi de foame mor,
băga-mi-aș p***a-n gâtul lor.
(pașa)
Mai omule, tu ești nebun? sau vrei pe ieniceri să-i pun
să-ți ungă c**ul cu magiun
și capul p***i cu săpun?.
Nici nu pleca arabul când..
un cal văzură alergând
și tot fugind calul spunea:
c**a-m-aș pașa-n gura ta
ca n-ai vrut să ma iei!

Alexandru Macedonski - Calul Arabului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Arabul căzuse în aspră robie,
Mușchioasele-i brațe legate erau.
El n-o să-și mai vadă nici cort, nici soție,
Nici larga pustie
Ce-n veci treiera!

Și turcii-l vor duce cu dânșii-n cetate,
Și sclav ca să fie va fi destinat,
Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate,
De-un dor ce abate
Va fi dominat!

Iar calul său falnic, ușoară nălucă,
Ce-n fugă se-ntrece cu pasărea-n zbor,
Și ce, la săgeată, — nainte apucă, —
În dar o să-l ducă
Sultanului lor!

L-această gândire, de lacrimi pâraie
Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!…
Toți dorm; numai luna plutește bălaie,
Scăldată-n văpaie
Pe-un nor de atlaz!

Lumina-l ajută și calu-și zărește,
Dar trist, la o parte, ședea priponit,
Cu ochiul său negru părea că-i vorbește,
Părea că-l jelește
În dor adâncit!

Arabul atuncea, pătruns de simțire,
Pe brânci se târăște s-ajungă la el;
Mișcat de-o înaltă și dulce gândire,
Spre-a lui mântuire
Lucrează cu zel!

Cu dinții apucă priponul cel tare,
Îl mușcă, îl roade și-l rupe, -n sfârșit
Deschisă îi este pustia cea mare,
Cu albă cărare,
Cu sân împietrit!

Dar calul atuncea, de brânele-i late,
Cu gura-l ridică, mișcat de-al său dor,
Prin noapte, cu dânsul, fantastic străbate,
Nimic nu-l abate
Din falnicu-i zbor.

Și-n tropotul mare, trei zile gonește,
Când, iată că-n zare albește un cort,
Arabul e-n viață, și calul sosește,
Dar vai, când s-oprește,
S-abate jos mort!