A fost demult, pe înserate,
Un chip pustiu, pierdut,
În deal, la iaz, pe aproape,
Un chip pustiu văzut.
Era cam palid dintr-o parte
Și față nu avea,
Voiam să mă alătur,
El tot ceva spunea.
„Știi tu, biată soartă,
Ce chin eu am avut,
De ici-colo mă îmbată
Cu dulciu-i sărut.
Și zi că nu, că nu îți place
Iubirea ce o vrei,
Și zi că nu, că nu ai face
În fiecare zi așa.
Tot tu pe ea o pierzi,
De fiecare zi,
Și chiar aievea ta o vezi,
Îți pare fantezii”.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de regret și pierdere, sugerând o luptă cu destinul și amintirea unei iubiri trecute. Naratorul întâlnește o figură spectrală care pare să-i împărtășească propria suferință și deziluzie.