(Refren)
Tu ești tristețea, tu ești durerea
Tu ești lumina, tu ești puterea
Dar nu mai ești, rătăcesc prin stele
Aș vrea să te ating dar timpul încă nu mă cere.
(Vers 1)
Când ochii mi-i închid, mă-ntorc la zilele de ieri
Când noi eram uniți, iar inima n-avea dureri
Tu erai muza mea, inspirația din vis
Dar acum ești departe și mă simt pustiu închis
Mă plimb pe-aceleași străzi unde-am râs noi doi
Dar acuma sunt singur și lipsa ta o port prin ploi
Aud vocea ta purtată de vânt
Dar tu nu te întorci și în tăcere mă scufund
Dar nu cedez, eu voi continua
Te voi aștepta, ne vom regăsi cândva
Vom înfrunta și zilele cu norii grei
Căci tu ești în amintirea mea lumina dintre zei.
(Refren)
Tu ești tristețea, tu ești durerea
Tu ești lumina, tu ești puterea
Dar nu mai ești, rătăcesc prin stele
Aș vrea să te ating dar timpul încă nu mă cere.
(Vers 2)
Prin labirintul amintirilor deja mă pierd
Cu fiecare pas, parcă te mai pierd un pic, încet
Tu erai totul, aveam lumea în mâini
Dar acum doar umbrele-ți mai calcă pe cărări din spini
În tăcerea nopții, îți caut chipul blând
Dar stelele îmi răspund, încet, suspinând
Aș vrea să-ntorc timpul, să fim iar amândoi
Dar rămân doar cu dorul ce mă trage înapoi
Chiar dacă nu te mai am, te port în suflet mereu
Pentru că ai fost și vei rămâne visul meu.
Tot ce a rămas, sunt șoapte purtate de vânt
Cuvinte nespuse, ce zac adânc în gând.
(Refren)
Tu ești tristețea, tu ești durerea
Tu ești lumina, tu ești puterea
Dar nu mai ești, rătăcesc prin stele
Aș vrea să te ating dar timpul încă nu mă cere
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și sentimentul de pierdere al unei persoane dragi. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute împreună, dar este copleșit de tristețe și regret pentru că acea persoană nu mai este prezentă în viața lui. Cu toate acestea, promite să o păstreze vie în amintire.