Zboară cucul spre pădure,
Cioculețu-i plin de mure,
Dar n-are unde le pune,
Le-ar pune pe-o rămurea,
Dar i-e teme că n-or sta,
El și-o rupe aripa,
Nu mi-l lasă neicuța.
Mândruțo, nu zgârni cucul,
Cântă de răsună nucul
Și-și deschide cioculețul
Ca să spună dorulețul,
Și-și răsfiră penele
Ca mândra sprâncenele.
Foaie verde, fir de nalbă,
– Cucule cu lână albă,
Vino mai bine-n câmpie
Și adu murele mie
Să le mănânc cu neica,
Cu dorul, cu dragostea.
Foaie verde bob năut,
– Mândruțo, așa-s făcut:
Numai vara să vă cânt,
Eu vă cânt pe crengi de fag
Să le fiu le fete drag,
Să m-audă pe-nserat
Când cobor flăcăii-n sat.
Sensul versurilor
Piesa descrie un cuc care aduce mure și cântă vara, fiind un simbol al naturii și al dragostei. Cântecul său este ascultat cu drag de fete și flăcăi, aducând bucurie și amintiri.