Foaie verde, solz de pește,
Uite neică cum privește
La portița de nuiele
Unde-s mândre tinerele,
Una deschide portița
Și îi spune lui neicuța:
– Vino, neică, cu cavalul
Să cânți să răsune dealul.
Alta-l cheamă ca să vie
La horă-n gospodărie,
Că-s mândruțe pricepute
Și la jocuri ne-ntrecute,
Alta-i spune să rămână
Colea-n vale la fântână
Că se strâng fetițe multe,
Joacă brâul ca la munte.
– Mândro cu sprânceana rară,
Te-am văzut eu astă-vară
Pe tractorul lui Gheorghiță,
Frumos cântai din guriță,
Gheorghiță cu șapca lată
Să-l strigi diseară la poartă,
Să vii când luna răsare
Că atunci dragostea-i mare.
Sensul versurilor
Cântecul descrie atmosfera idilică a satului românesc, unde tinerii se adună la portițe, la horă și la fântână. Versurile evocă dragostea și atracția dintre fete și băieți, într-un cadru natural pitoresc.